„Credința este darul lui Dumnezeu” – Edictul de toleranță de la Turda și importanța sa


Turda este cunoscută ca fiind unul din capetele controversatei autostrăzi Bechtel, capitala cepei, și pentru celebra salină (pe care eu, trebuie să recunosc, spre rușinea mea, nu am vizitat-o încă). Puțini însă știu că chiar aici, în inima Ardealului, la Turda, s-au scris două din cele mai puțin cunoscute, dar importante și influente capitole din istoria modernă a Europei: pe de o parte, primul edict real de toleranță religioasă al continentului, într-o vreme când era profund divizat de războaie confesionale și când otomanii erau la apogeul puterii lor, dând frisoane întregului Occident, și pe de alta, nașterea unei noi religii, a unei biserici protestante cu sute de mii de adepți în toată lumea. Cum a fost posibil acest lucru? Este o poveste absolut fascinantă, însă teribil de complicată și cu nenumărate ramificații. Alegeți-vă, așadar, un loc comod, cu o cafea sau un ceai alături, un fundal muzical potrivit, și citiți-o.

Turda. Vedere generalaTurda. Vedere generală


Cuprins
1. Context
1.1 Europa și creștinismul
1.2 Reforma și cauzele acesteia
1.3 Alte edicte de toleranță
2. Transilvania anilor 1500
2.1 Situația din Regatul Ungariei
2.2 Reforma în Transilvania
2.3 Edictul
2.4 Analiză
2.5 Urmări
Mulțumiri. Referințe. Note


1. Context

1.1 Europa și creștinismul

Europa Evului Mediu se înțelegea pe sine ca fiind lumea creștină. Această identitate era în opoziție cu musulmanii, cu care era în război pe două fronturi: în Spania (terminat odată cu încheierea Reconquistei în 1492) și în Orient (inițial Cruciadele, apoi războaiele otomane), precum și cu evreii, universal detestați fiindcă era vorba despre cei care l-au omorât pe Hristos și nu i-au urmat. Pe lângă Biblie, celelalte dogme creștine au fost stabilite la cele 7 sinoade ecumenice din primul mileniu de creștinism. Esențiale erau crezul niceo-constantinopolitan, conceptul Sfintei Treimi, natura duală a lui Hristos și nașterea sa miraculoasă, succesiunea apostolică, venerarea Fecioarei Maria și a sfinților și sacramentele. În ciuda diferențelor majore de natura filosofică și politică apărute încă de pe atunci între Est și Vest, atât catolicismul, cât și ortodoxismul sunt fundamentate, alături de Biblie, pe aceste dogme. Au existat însă și grupuri creștine care nu au acceptat integral sinoadele ecumenice și s-au despărțit timpuriu de Biserica încă unita (ex. armenii). Limba liturgică a Vestului era latina, și bisericile ortodoxe din Europa foloseau greaca clasică și slavona.

Relațiile intre stat și religie erau foarte strânse, episcopii și mănăstirile au ajuns sa acumuleze puteri și bogății foarte mari și s-a creat o interdependență puternică între autoritățile de stat și cele religioase. Așadar, autoritățile religioase, atât cele catolice, cât și cele ortodoxe, făceau tot posibilul pentru a își menține statutul și pentru a înăbuși, uneori brutal, orice fel de idei care nu corespundeau cu dogma și care puteau deranja stabilitatea sistemului.

înapoi la cuprins


1.2 Reforma și cauzele acesteia

Reforma a început în Wittenberg, în Germania de astăzi, când pe 31 octombrie 1517 tânărul Martin Luther, revoltat de decăderea bisericii, a bătut în cuie celebrele 95 de teze pe ușa catedralei. El dorea să reformeze biserica, să o apropie de oameni, să purifice credința și să îndepărteze ceea ce el considera a fi decadența bisericii și invențiile nebiblice. Datorita apariției tiparului, ideile lui, care au generat foarte multa vâlvă pe plan local, s-au răspândit fulgerător, și au atras și pe alții. Nemulțumirile majore ale populației față de ierarhia catolică și schimbările de optică rezultate odată cu marile descoperiri geografice au făcut ca noile idei să cadă pe un teren foarte fertil, și reacția vitriolică a Papalității, împreună cu excomunicarea lui Luther, nu au făcut cedat să ajute cauza protestantă sa câștige numeroși adepți. O altă cauză a fost accentul pe limbile vorbite, pe un limbaj curent, accesibil oricui. De exemplu, doar odată cu Reforma au început să se facă și să circule la scară largă traduceri ale Bibliei în limbile vorbite.

Catedrala din WittenbergCatedrala din Wittenberg

Cei mai importanți teologi ai Reformei au fost Luther, Philipp Melanchthon, Ulrich Zwingli, Jean Calvin și John Knox. Ei au inițiat așa-numita reformă magisterială. În scurt timp, regatele Danemarcei, Suediei și Scoției, Țările de Jos, și o parte din statele germane și cantoanele elvețiene [1] au trecut în bloc la Reformă, fie la calvinism, fie la luteranism. Ruptura dintre cei doi s-a bazat atât pe divergențe teologice, cât și pe intoleranța și indisponibilitatea pentru dialog a lui Calvin. În același timp, și Anglia s-a rupt de Roma, întemeindu-și biserica națională. După numeroase războaie religioase, exilări și execuții pentru erezie, s-a stabilit la Augsburg în 1555 principiul „cuius regio, eius religio” – religia conducătorului devine religia statului. Asta a făcut ca în teritoriile protestante toleranța pentru catolici să fie minimă, și viceversa. Se practicau la scară largă conversiile forțate, execuțiile și exilările.

Este însa important de retinut faptul că acești reformatori nu s-au opus în principiu fundamentelor teologiei, stabilite în consiliile ecumenice, tot ce doreau era să purifice biserica. Au apărut însă o serie de reformatori mai radicali, care propovăduiau chiar regândirea naturii lui Hristos, a botezului, sau a altor principii considerate fundamentale. Aceștia au fost rapid considerați eretici și condamnați, atât de către catolici, cât și de către protestanți. Pentru aceștia din urmă era necesar să păstreze unitatea, să prevină răspândirea sectarismului și să nu înfurie și mai tare Biserica Catolică. Unul din acele grupuri, anabaptiștii, s-a constituit pe mai vechile idei ale cehului Jan Hus. Urmașii lor, amish-ii, menoniții și quaker-ii trăiesc și astăzi în Statele Unite și în câteva comunități minuscule din Germania și Olanda. Alt grup, numit antitrinitarian și cu un rol important în povestea noastră, nega existența Duhului Sfânt și divinitatea lui Hristos, considerându-l om – divin doar prin faptele sale și prin faptul că el a fost ales de Dumnezeu. Prin negarea însăși a Treimii, antitrinitarienii și-au atras foarte mulți dușmani.

Unul din primii care a răspândit cu succes idei antitrinitariene a fost spaniolul Miguel Servetus. Acesta a combătut public doctrinele lui Calvin, și a fost executat în 1538, chiar la comanda acestuia, pentru tezele sale. Materialele lui au continuat însa să circule, să genereze discuții și să atragă adepți, în special în Polonia, Tarile de Jos și orașele-stat din Italia. Reformatorii radicali, în special anabaptiștii, au fost primii care s-au bazat pe ideea de liber arbitru, libertate de decizie și de conștiință, separare a statului de religie.

înapoi la cuprins


1.3 Alte edicte de toleranță

Ca să vedem cât de puține au fost edictele de toleranță până inclusiv în secolul XVI, iată o listă exhaustivă a celorlalte astfel de acte.

  • 1264: Statutul de la Kalisz (Polonia, ulterior extins și pentru Lituania) Acesta prevedea egalitate socială pentru evrei, inclusiv în legislația penală, libertate de mișcare și activitate economică și dreptul la un cod civil propriu. A fost reconfirmat de numeroase ori și extins ulterior pentru ortodocși (1341) și armeni (1346).
  • 1524-1526: Articolele de la Ilanz, Graubünden, Elveția (pe atunci Graubünden era o republică independentă aliată cu Elveția) Se elimină privilegiile lumești ale Bisericii Catolice și se acordă comunităților dreptul de a își alege preotul (mulți adopta reforma lui Calvin). Graubünden este și astăzi unul din singurele trei cantoane elvețiene mixte religios [2].

Satul IlanzSatul Ilanz

  • 1573: Confederația de la Varșovia (Polonia-Lituania) Aceasta prevede libertate totală de religie de jure, dar nu face altceva decât sa legifereze situația deja existentă de facto. Libertățile protestanților și ale ortodocșilor sunt însa treptat restrânse începând cu anii 1600, și odată cu scăderea toleranței față de reforma radicală anabaptiștii și husiții fug în Țările de Jos, și unitarienii în Tarile de Jos și Transilvania.
  • 1579: Uniunea de la Utrecht (actul care unește provinciile olandeze și inițiază războiul de independență împotriva Spaniei) Se legiferează libertatea totală pentru toate tipurile de protestantism și pentru evrei, dar se interzice practicarea publică a catolicismului (ierarhia catolică a fost restabilită abia în 1853).
  • 1593: Constituzione Livornina (Livorno, Italia) Din motive economice, în acest oraș-stat portuar independent s-au tolerat și alte credințe.
  • 1598: Edictul de la Nantes (Franța): După sângeroasa Noapte a Sfântului Bartolomeu și alte masacre, calviniștii francezi au primit libertatea de a își practica religia.

În afară de Transilvania, toate libertățile au fost restrânse masiv sau eliminate odată cu Contrareforma.

Imperiul Otoman a fost un caz particular: Chiar dacă încuraja conversia la islam și acorda privilegii pentru musulmani, supușii de religie avraamică (monoteiști și neidolatri: deci creștinii și evreii) erau în general lăsați în pace să se administreze după legea lor și sa își practice credința, sub o autoritate religioasă și civilă proprie (asa-numitul millet). Pentru ortodocși aceasta era Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Mai existau millet-ul evreiesc și cel armenesc. Administrațiile lor erau sub un control strict de stat, dar exista libertatea de a practica religia. Singura lor obligație era plata unei taxe suplimentare (jizya). Nu exista millet catolic pe atunci, fiindcă erau prea puțini. O situație similara a fost și în Iberia musulmană, dar după Reconquista musulmanii și evreii au fost alungați. Astfel, în lumea musulmană, evreii aveau o situație mult mai bună decât în Europa creștină, cu excepția Poloniei.

Abia prin anii 1600-1700 a început o liberalizare timidă în Anglia și unele state germane. Tocmai intoleranța religioasă a mânat mulți coloniști spre Lumea Nouă. Până în anii 1800, odată cu răspândirea ideilor Revoluției Franceze și ale celei americane și a filosofiei lui John Locke, Adam Smith, Descartes, Leibniz și Voltaire, toleranța religioasă și, cu atât mai mult, libertatea de a practica deschis, au rămas o raritate. Asta face cu atât mai interesant cazul Transilvaniei.

înapoi la cuprins


2. Transilvania anilor 1500

2.1 Situația în Regatul Ungariei 

În acest timp, Ungaria este dominată clar de Biserica Romano-Catolica, introdusă și organizată ca religie de stat de întemeietorul regatului, regele Ștefan I [3]. În ciuda autonomiei, sașii și secuii se supun aceleiași structuri ecleziastice ca și restul supușilor catolici. Românii ortodocși în schimb aveau o situație semnificativ mai dificilă. Primul ierarh ortodox menționat este Ghelasie de la Râmeț, în 1377. Sunt menționați, de-a lungul timpului, mai mulți ierarhi (episcopi sau mitropoliți) „schismatici” sau „ai valahilor”, deci ortodocși, cu diverse sedii, de obicei la mănăstiri: Peri, Hunedoara, Geoagiu, Prislop, Vad, Feleac, Sâmbăta. Este foarte posibil ca o parte din acești episcopi sa fi fost „episcopi ambulanți”, fără un sediu stabil, care își petreceau cariera călătorind prin eparhii, învățând, predicând și hirotonind. Această ierarhie se afla sub ascultarea canonică a Patriarhiei (sau Mitropoliei) de la Peć (Serbia).

În timp ce ideile reformei încep să se răspândească încetul cu încetul și în Regatul Ungariei, Imperiul Otoman o învinge decisiv la Mohács în 1526: regele și o mare parte a nobilimii pier în bătălie, și statul intră în haos. Ungaria era deja puternic slăbită după răscoala lui Gheorghe Doja din 1514, înăbușită de nobili sub conducerea voievodului Transilvaniei Ioan Zápolya și de căderea Belgradului în 1521. În vidul de putere rezultat, cu centrul Ungariei aflat sub ocupație militară otomană, doua diete [4] concurente aleg simultan doi regi ai Ungariei: la Pozsony (Bratislava de astăzi) pe Ferdinand de Habsburg, și la Székesfehérvár chiar pe Zápolya, care este și încoronat imediat. Saborul (dieta) Croației [5] a optat din motive strategice pentru Ferdinand. Teritoriul Ungariei rămas la Habsburgi (aproximativ sfertul vestic Ungariei de astăzi și cea mai mare parte a Slovaciei) a ajuns sub administrația militară directă a Vienei, fapt care a provocat mari nemulțumiri în rândurile nobilimii. Luptele între Habsburgi și otomani au continuat, culminând în asediul Vienei din 1529.

Ioan ZapolyaIoan Zápolya

În 1538 Zápolya se înțelege cu Ferdinand să îi lase moștenire titlurile, inclusiv Coroana Ungariei. Însă, în 1540, la moartea sa, dieta de la Rákos îl alege rege pe fiul sau, nou-născutul Ioan II Sigismund Zápolya, și acordă regența mamei sale Isabella și cardinalului George Martinuzzi, consilierul tatălui său, care era în același timp episcopul Oradei. Otomanii îl recunosc imediat ca rege și ca vasal al lor. Ferdinand se pregătește să intervină militar, otomanii însă ocupa în același an Buda și integrează centrul Ungariei în Imperiu, creând Pașalâcul de la Buda, urmat ulterior și de altele. Lui Ferdinand nu-i mai rămâne decât să accepte situata.

În 1541, la dieta de la Debrețin, cele trei stări (nobilimea, sașii și secuii) îi jură fidelitate lui Ioan Sigismund, recunosc suzeranitatea (pur teoretică) a Imperiului Otoman, se obliga să îi plătească tribut și constituie sistemul de legi al Principatului Transilvaniei. Apoi administrația se mută de la Buda la Alba Iulia, în fostul palat episcopal catolic (rămas gol odată cu reforma). Zece ani mai târziu, datorită intrigilor lui Martinuzzi, Ferdinand intră cu armata în Alba Iulia, unde o obligă pe Isabella să îl recunoască rege al Ungariei și să îi dea Coroana și bijuteriile de încoronare, în schimb el creează Principatul Transilvaniei, cu Ioan Sigismund vasal. Martinuzzi este asasinat în același an. Isabella și fiul ei nu au renunțat însă niciodată la pretențiile teritoriale asupra întregii Ungarii, și el a folosit în continuare titlul de „Rex Hungariae”. Ca o curiozitate, conform unei legende Isabella a lăsat blestem că nimeni de sânge maghiar nu va mai fi vreodată încoronat cu ea. Pana în momentul scrierii acestora, este valabil. 🙂

În 1699, prin pacea de la Karlowitz, Ungaria otomană și Transilvania ajung la Habsburgi, în 1716 și Banatul (Pașalâcul Timișoarei). Acesta este începutul contrareformei, ale cărei rezultate au fost însa limitate.

înapoi la cuprins


2.2 Reforma în Transilvania 

Transilvania medievalaTransilvania medievală

Ideile lui Luther încep să circule foarte repede în Transilvania. În 1519 deja erau atestate cărțile sale printre sașii ardeleni, lucru facilitat de limba comună. Sub influenta brașoveanului Johannes Honterus, școlit la Viena, Regensburg, Cracovia, Nürnberg și Basel, care deschide o tipografie în 1533, aceștia se convertesc în bloc la luteranism. În 1553 este întemeiată la Brașov episcopia luterană al sașilor ardeleni (mutată în 1570 la Biertan și în 1868 la Sibiu) și se formează repede o simbioză între administrația civilă și cea ecleziastică.

Biserica-cetate de la Biertan

Soția lui Zápolya, Isabella, era fiica regelui Poloniei Sigismund I Jagiełło cu Bona Sforza. Era cultă, citită, școlită în teologie și în ideile renașterii și umanismului italian, și vorbea patru limbi. Prin ea și curtea ei au ajuns în Transilvania ideile toleranței religioase. Ea cocheta deja cu antitrinitarismul, dar din motive social-politice nu putea să fie o susținătoare fățișă a reformei radicale. Medicul personal și consilierul fiului ei, bolnăviciosul Ioan II Sigismund Zápolya, italianul Giorgio Biandrata, ajuns în 1558 în Polonia la inițiativa Bonei Sforza și în 1563 în Transilvania la cererea tânărului rege, era parte a unui cerc de antitrinitarieni italieni din Geneva, asistând la dezbaterea lui Calvin cu Servetus și la omorârea celui din urmă, și intoleranța lui Calvin l-a făcut sa fugă în Polonia. Rețineți numele lui Biandrata, căci el va juca un rol important în drumul până la proclamarea Edictului.

Prima pagină a Apostolului lui Coresi

În 1544 apare la Sibiu prima carte tipărită în limba română, Catehismul Luteran, la tipografia lui Filip Moldoveanul, urmat, în 1559, de Catehismul Mare și de o Evanghelie tradusă din latină, toate acestea pe cheltuiala sașilor, cu intenția de a atrage românii la reformă. Acest lucru nu a reușit însă, dar odată spartă gheața se înmulțește rapid numărul tipăriturilor (în prima fază religioase) în limba română. Apar, pe rând, prin munca de la Brașov a diaconului Coresi, în 1561 Tetraevangheliarul, în 1563 Faptele Apostolilor, în 1570 Psaltirea și Liturghierul [6], dar și multe altele.

Un alt motiv pentru ignorarea ortodocșilor era faptul că aceștia erau total în afara elitei statului. Până atunci, religia oficială a Regatului Ungariei era catolicismul, ceea ce automat impunea conversie celor care doreau să urce în ierarhia socială, să ocupe funcții în stat sau să locuiască în orașe [7]. Majoritatea românilor (nobili sau înnobilați ulterior) care s-au convertit la catolicism au fost însa asimilați, fiindcă reprezentau întotdeauna un număr mic în rândul nobilimii, deci ortodoxismul a rămas doar religia unei parți de jos a societății. Nu trebuie însă omis faptul că și numeroși maghiari se aflau în aceeași situație (țărani, iobagi, fără drepturi civice).

O altă tentativă de reformare a românilor are loc în 1564, când „Agenda Calvină” a lui Heltai Gáspár si „Tâlcul Evangheliilor” al lui Calvin sunt traduse din maghiară în română. Din „Agenda Calvină”:

Nu vine legea nici de la Ierusalim, nici de la Roma, nici din țara grecească, nici nemțească, nici românească, nici leșească, nici de la moschicească, ci e lăsată și locuită de la Isus Hristos. Nu trebuie să ne rugăm sființilor fiindcă ei nu aud rugăciunea noastră, ci numai lui Isus Hristos. Cum nu ne pot ajuta nouă morții, nu le putem nici noi ajuta lor.

Scopul oficial declarat este de a elimina „ereziile și superstițiile” din rândul românilor, și de a introduce limba română ca limbă cultică. Și această încercare s-a lovit, însă, de eșec. Legile aprobate la dieta de la Turda din 1566 menționează însă un „episcop al valahilor” (cel mai probabil calvinist) numit de principe, Gheorghe din Sângeorz. Acesta cheamă preoții ortodocși la o dezbatere teologică publică pe baza Bibliei.

Dávid Ferenc (născut 1510 la Cluj), se întoarce în 1551 ca preot luteran în zona Bistriței după studii teologice la Wittenberg și Frankfurt. Câștigă mulți adepți și își face un renume de predicator abil și cult. În 1555 se întoarce la Cluj, unde își va petrece tot restul vieții. Întors, devine imediat predicatorul de curte al Principelui. Doi ani mai târziu, la Aiud, protestantismul este recunoscut oficial și Dávid Ferenc devine primul episcop luteran al Transilvaniei, la Cluj. Sașii ardeleni, care aveau deja o structură bisericească luterană de limbă germană, au fost lăsați în pace. Doar doi ani mai târziu începe deja să cocheteze cu reforma lui Calvin (mai radicală decât a lui Luther) și să predice ideile ei, apare deci o ruptură în nucleul protestant.

După numeroase dezbateri, dieta din 1563 de la Aiud, recunoaște faptul că este imposibil de ajuns la consens și recunoaște două biserici protestante distincte, una luterană și una calvinistă, al cărei conducător devine chiar Dávid Ferenc. Se impune libertatea individuală a parohiilor de a alege cărei învățături îi aderă și se stabilește o dublă structură administrativă, două biserici independente. Însă, cu excepția satelor maghiare din zona Brașovului, și a câtorva comunități mici (ajunse sub episcopia săseasca), maghiarii protestanți trec la calvinism, deci episcopia luterană dispare [8]. Biandrata a fost prezent la dezbaterile de la Aiud și a rămas impresionat de oratoria și erudiția lui Dávid Ferenc. În urma numeroaselor discuții cu acesta și a radicalizării sale crescânde, David Ferenc reneagă în 1566 Treimea. Spre deosebire de reformatorii antitrinitarieni din alte părți, nu este însă rău primit sau acuzat de erezie.

Biserica Sf. Mihail din Cluj. Aceasta a fost între 1545-1558 luterană, 1558-1568 calvinistă, 1568-1716 unitariană, apoi din nou catolică

Odată cu creșterea popularității sale și a doctrinei sale se organizează o serie de dezbateri oficiale de stat, publice, unde Dávid Ferenc, împreună cu Biandrata și adepții lor să își susțină punctul de vedere împotriva învățaților calviniști ai vremii, în frunte cu episcopul de Debrețin, Peter Melius, unul din cei mai populari și respectați predicatori. Acestea au loc în latină în 1566 la Turda, și 1568 în palatul principelui din Alba Iulia și generează foarte multă atenție publică. După dezbaterea din 1568, Clujul se convertește la unitarianism. Cea mai mare parte a secuilor adoptă de asemenea unitarianismul, pe când majoritatea nobililor rămân calviniști.

înapoi la cuprins


2.3 Edictul

Dávid Ferenc dezbătând unitarianismul

În acest context s-a întrunit imediat după dezbaterea de la Alba Iulia Dieta Transilvaniei la Turda, pentru a legisla în materie de religie.

Urunk ő felsége miképen ennek előtte való gyűlésibe országával közönséggel az religió dolgáról végezött, azonképen mostan és ez jelen való gyűlésébe azont erősiti, tudniillik hogy mindön helyökön az prédikátorok az evangeliomot prédikálják, hirdessék, kiki az ő értelme szerént, és az község ha venni akarja, jó, ha nem penig senki kénszerítéssel ne készerítse az ű lelke azon meg nem nyúgodván, de oly prédikátort tarthas­son, az kinek tanitása ő nékie tetszik. Ezért penig senki az superintendensök közűl, se egyebek az prédikátorokat meg ne bánthassa, ne szidalmaztassék senki az religióért senkitől, az elébbi constitutiók szerént, és nem engedtetik ez senkinek, hogy senkit fogsággal, avagy helyéből való priválással fenyögessön az tanitásért, mert az hit istennek ajándéka, ez hallásból lészön, mely hallás istennek igéje által vagyon.

Majestatea sa domnul nostru, indiferent de cum a legislat pana acum în domeniul religiei impregna cu alte diete ale tarii, la fel acum, la această dietă, confirmă că în orice loc predicatorii să predice și explice Evanghelia fiecare după înțelegerea sa, și dacă comunitatea dorește să accepte, bine, însă dacă nu, nimeni să nu îi oblige cu forța, ca sufletele lor să nu fie satisfăcute, ci să își țină un predicator ale cărui învățăminte le agreează. De aceea nimeni dintre superintendenți sau dintre ceilalți să nu abuzeze predicatorii, nimeni să nu insulte pe altcineva pentru religie, conform statutelor anterioare, și nu este permis nimănui sa amenințe cu închisoarea sau izgonirea de la post pentru învățătura sa, căci credința este darul lui Dumnezeu și vine din auzire, și auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu. 

Originalul se găsește în biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu, sub numele Art. Diaet. Authent. Transylv.

înapoi la cuprins


2.4 Analiză 

Chiar dacă prevederile nu par a fi spectaculoase pentru zilele noastre, este totuși vorba de primul act din Europa care garantează libertatea totală de a predica și de a venera, în privat și în public. Din cauza structurii sociale specifice, însă, aceste drepturi au existat doar la nivel colectiv: o comunitate era liberă să treacă de la o confesiune la alta și să își aleagă preotul conform confesiunii dorite. Pe de altă parte, însă, cineva de o confesiune minoritară era liber sa plece și să se așeze într-o localitate de confesiunea dorita. Era nefezabilă în majoritatea localităților existența a mai mult de o biserică, datorită populației scăzute.

Cu toată libertatea nou-primită, Dávid Ferenc totuși nu dorește să stabilească o biserică separata împreuna cu adepții lui, el se vede doar ca un continuator și împlinitor al reformelor începute de Luther, și are pretenția de universalitate, sperând ca, în timp, toți creștinii care îmbrățișează reforma să i se alăture. Conform libertăților date de edict, în unele parohii de limbă maghiară se predica doctrina lui, în altele, doctrina lui Calvin. Abia mai târziu, în 1577, odată cu alegerea de către calviniști a lui Sándor András ca episcop, are loc ruptura definitivă, urmată de construirea unei structuri organizaționale și a unei teologii formale proprii. Acest lucru poate fi văzut ca actul de naștere al Bisericii Unitariene.

Un aspect esențial și cu siguranță nu întâmplător al textului edictului este citatul biblic, Romani 10:17: „Prin urmare, credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos”. Nu se face diferența de formalism al credinței, de dogmă: importantă este auzirea, receptarea și respectarea mesajului divin. În plus, este vorba doar de actul de a predica și explica Scriptura în edict, nu așa mult de aspectele de suprafață. Strict credința în Hristos și în mesajul sau, și receptarea acestuia, sunt un dar de la Dumnezeu. Teologii sunt liberi să dezbată cât doresc doctrine și detalii, dar pot accepta că, atâta vreme cât rămân credincioși, unii acceptă interpretări diferite ale Scripturilor. Acest lucru dorește să accentueze încă odată identitatea protestantă a noului stat, unul din principiile de bază ale protestantismului, acceptat și de Dávid Ferenc, este mântuirea doar prin credință, „sola fide” (Romani 4), fără a fi nevoie de „ajutor” prin penitențe, post, etc [9]. Tocmai de aceea, atunci când există credință nu ar trebui să existe impedimente nici măcar la căsătorii mixte sau comunități de confesiuni diferite trăind împreună în aceeași localitate. În plus, toți teologii, indiferent de confesiune, sunt unanim de acord că Epistola către Romani reprezintă capodopera lui Pavel și este una din lucrările fundamentale pe care se bazează creștinismul și viziunea sa asupra lumii.

Ioan II Sigismund Zápolya

Trebuie remarcat că din toate edictele de toleranță ale vremii, doar acesta se bazează exclusiv pe justificări teologice și filosofice pentru a garanta libertatea de religie. Nu se menționează nici situația geopolitică, nici mărinimia monarhului, nici dorința de a păstra unitatea internă a statului, nici alți factori. Cu siguranță, și aceștia au jucat însă un rol hotărâtor: elita tânărului stat transilvan îl percepea deja ca pe o putere protestantă, ținea foarte mult la independența relativă dobândită recent, și dorea să fie un factor care să țină în șah ambiția expansionistă a lui Ferdinand de Habsburg. Dezamăgirea față de țările catolice, care în repetate rânduri nu au ajutat Ungaria împotriva „necredincioșilor”, politica religioasă a otomanilor și ideile radicale ale lui Dávid Ferenc au avut cel mai probabil de asemenea un rol în luarea acestei hotărâri revoluționare. Au fost relevante și interpunerea unei puteri străine între Transilvania și centrele de putere (Buda, Viena, Roma) și legăturile strânse cu Polonia liberala.

Este menționat în text și un „episcop valah” (protestant) și nemulțumirea la faptul ca românii nu doresc să se convertească și perseverează cu “idolatria”. Sunt reconfirmate de asemenea privilegiile sașilor și secuilor și fidelitatea acestora față de Ioan Sigismund.

De ce oare, nu au fost atrași românii de reformă? Pot exista mai multe ipoteze: O explicație ar fi că pentru români (în Transilvania acelor vremuri aproape exclusiv țărani, oameni simpli, fără carte) erau mult mai importante aspectele superficiale, de „superstiție” ale religiei: postul, cultul morților, sfinții, praznicele, etc. Aici avocatul diavolului va spune însă: „dar nici țăranii simpli de limbă maghiară nu erau mai rafinați în ceea ce privește subtilitățile religiei!”. Este adevărat, însă aceștia aveau de partea lor școli și un întreg aparat de stat, o întreagă ierarhie bisericească, aptă să le vorbească în limba lor, să le explice și să îi convingă. În plus, pentru țăranul maghiar ierarhia religioasă catolică era mai degrabă o instituție inamică, asupritoare și abstractă, pe când preoții români se aflau în aceeași situație defavorabilă ca și mirenii, deci solidaritatea reciprocă era mult mai pronunțată. Mai poate fi vorba și de faptul că reforma, care a început ca o mișcare antisistem a catolicilor, încerca să atingă anumite tare semnificative ale organizației Bisericii Catolice, care puteau fi evidente oricui, însă nu aborda problemele specifice ale Bisericii Ortodoxe. Lipsa de interes a românilor pentru reformă se vede clar din faptul că materialele traduse din slavonă se bucură de o cerere mult mai mare decât cele traduse din limbi occidentale.

Ortodocșii sunt însă menționați în diverse legi ale timpului (ca „valahi”, “schismatici” sau „eretici” de obicei), și sunt curtați asiduu spre convertire. În ciuda situației lor sociale, politice și economice precare, ei erau un factor demografic semnificativ, deci ar fi întărit caracterul protestant și independent al principatului: se poate zice că, pentru prima oară, autoritatea avea nevoie reală de românii ardeleni, motiv pentru care s-au și investit așa mulți bani și energie în traduceri și tipărituri. Preoții ortodocși au fost chiar convocați la Aiud în 1569, ca să fie instruiți de noul episcop calvinist al românilor în ceea ce privește liturghia, împărtășania, și scriptura. Li se spune că trebuie păstrat doar ce are temei în scriptură.

Nu în ultimul rând, odată cu apariția de materiale tipărite în limba română, circulate mai târziu și din partea cealaltă a Carpaților, preoții, episcopii și învățătorii se culturalizează, încep să înțeleagă teologia și filosofia și să o transmită populației.

Nici în textul edictului, nici în alte legi și statute din acea perioadă nu apare menționat catolicismul. Atât de radicală și rapidă a fost trecerea la reformă, încât în scurt timp, nu a mai rămas aproape nimic din Biserica Catolică a Transilvaniei. Episcopia catolică de la Alba Iulia rămâne vacantă, cu scurte întreruperi, până în 1618. Numărul catolicilor, la fel ca și numărul preoților, era în cădere liberă, mai rămânând încă relativ puțini: doar o parte din Secuime și satele de iobagi de pe moșiile nobililor romano-catolici. Era însă necesară păstrarea aparențelor, pentru a nu înstrăina și înfuria papalitatea, casa de Habsburg și puterile catolice: libertatea de credință pentru puținii catolici ramași nu afecta cu absolut nimic aparatul protestant de stat.

înapoi la cuprins


2.5 Urmări 

Situația geopolitica în anul 1572

În 1569 a avut loc încă o dezbatere publică pe tema religiei, de această dată în maghiară. Aceasta a fost urmată de conversia lui Ioan Sigismund la unitarianism și de susținerea explicită de către el a libertății de conștiință. Numărul tipăriturilor unitariene explodează.

În 1570, la Dieta de la Speyer se elimină ciudata situație prin care Ungaria (din care cea mai mare parte era oricum sub stăpânire otomană directă) avea doi regi și două diete. Se parafează oficial situația de facto din teren: Habsburgii devin regi ereditari ai Ungariei întregi și unite, inclusiv Croația-Slavonia (chiar dacă ei controlau la acel moment maxim un sfert din teritoriul pretins). Ioan Sigismund [10] abdică, primește în schimb titlul de „Principe al Transilvaniei și Suveran al Unor Părți ale Regatului Ungariei”„Princeps Transsylvaniae ac Dominus Partium Regni Hungariae” (de acolo a intrat în istorie numele de Partium) pentru el și urmașii lui și recunoaște suzeranitatea casei de Habsburg. Mai vechiul titlu de voievod al Transilvaniei, devenit în practică irelevant după 1540, este abolit. Pe baza principiului uti possidetis rămâne însa cu dreptul de autoguvernare internă și suveranitatea asupra teritoriilor controlare în acel moment, renunță însă la orice alte pretenții teritoriale și recunoaște indivizibilitatea Regatului Ungariei.Chiar dacă pare o înțelegere proastă la prima vedere, era esențială pentru recunoașterea internațională a statului și pentru consolidarea protestantismului de stat și apărarea acestuia în fața Habsburgilor catolici.

Urmări ale acestei împărțiri a suveranității au rămas în continuare: nord-estul Ungariei, teritoriu care a scăpat până în 1714 de stăpânirea habsburgică directă, a rămas predominant protestant până în ziua de astăzi, pe când în restul Ungariei domina catolicismul. Debreținul este considerat „mica Romă” a reformaților maghiari.

Religiile în Ungaria de astazi, majoritatea absolută/localitate. Tonalitatea culorii indică ponderea: deschis sub 50%, mediu 50-66%, închis peste 66%. roșu = romano-catolici, portocaliu = greco-catolici, verde = luterani, albastru = reformați, maro = altele, galben = fără religie

Este interesant că, după moartea fără urmași a lui Ioan Sigismund în 1571, dieta (dominată de protestanți, inclusiv unitarieni radicali) îl alege principe pe romano-catolicul Ștefan Báthory. Din cauza numărului nesemnificativ de catolici rămași în țară, a dispariției ierarhiei catolice și a cunoscutei sale toleranțe, acesta nu a fost perceput ca un pericol la adresa reformei. Alegerea s-a bazat pe motive geopolitice: averea, prestigiul și poziția sa socială, și viziunea sa independentistă și antihabsburgică. Cu aceeași ocazie, dieta de la Tg. Mureș reconfirmă libertățile și privilegiile religioase stabilite la Turda.

Dieta din 1572 interzice inovațiile religioase, recunoscând însă situația de facto. Motivația este că sectarismul în creștere și apariția multor mișcări radicale, pietiste, anabaptiste, nonviolente și pacifiste riscă să destabilizeze statul, să îi pună în pericol funcționarea și existenta și să înstrăineze Transilvania și de puterile protestante. Cultele și grupurile religioase existente înainte de această dată rămân însă libere să își continue nestingherite activitatea.

Tot atunci, prin lege, Mitropolia Ortodoxă a Ardealului se stabilește la Alba Iulia. Primul mitropolit cu sediul acolo este Ioan de la Prislop. În 1595 este trecută sub supravegherea superintendentului calvinist. Merită menționat faptul că această mitropolie s-a unit cu Roma în 1698, sub Atanasie Anghel, formând Biserica Greco-Catolică. Actuala episcopie greco-catolică de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj, este deci continuatoarea canonică directă a acelei eparhii. Structura organizațională ortodoxă actuală este de dată mai recentă (sârbul Dionisie Novacovici, creat episcop în 1761, inițial în Șcheii Brașovului, apoi la Rășinari).

Între timp, în Polonia, fratele Isabellei, Sigismund II Jagiełło, este neutru față de chestiunea religioasă: nu încurajează, dar nici nu împiedică activitățile reformatoare. Neavând însă urmași, hotărăște transformarea Poloniei în monarhie electivă, unește Polonia cu Lituania (uniunea de la Lublin) și decretează, pentru a se păstra unitatea statului, libertatea de religie. După câțiva ani de anarhie și certuri interne, Seimul reușește să îl aleagă în 1576 pe Ștefan Báthory (căsătorit cu fiica lui Sigismund II) rege al Poloniei. Acesta, chiar dacă este catolic activ, continuă să apere libertatea de religie, cum făcuse și ca principe al Transilvaniei: „Eu nu sunt regele conștiințelor voastre!”.

În același an, principele Transilvaniei Ștefan Báthory invita iezuiții din Polonia în Transilvania, însă spre furia Vaticanului și Vienei, aceștia nu intră în Transilvania sub conducerea lor, ci a regelui Poloniei Ștefan Báthory (aceeași persoană!). Iezuiții întemeiază școli și biblioteci, aduc cărți, hirotonesc preoți și chiar instalează temporar un episcop catolic la Alba Iulia, succesele și popularitatea lor rămânând însă limitate. Tot ei întemeiază și prima universitate la Cluj (închisă din păcate după plecarea lor). Tot în timpul domniei lui se renunță oficial la ideea de a îi converti pe români, și aceștia sunt mai departe lăsați în pace. Creșterea activității misionarismului catolic și a disponibilității carților religioase în limba română vor duce însă, la peste un secol mai târziu, la impulsul austriecilor, la unirea cu Roma și apariția bisericii greco-catolice.

În 1578, Dávid Ferenc merge mai departe: începe să aibă dubii cu privire la necesitatea venerării lui Hristos, și începe să pună tot mai mult accent pe Vechiul Testament. El susține că venirea lui Hristos nu a avut rolul de a elimina respectarea legilor Vechiului Testament, ci doar să aducă și gentilii (ne-evreii) la lege și la mântuire, și să îi transforme astfel în fii și fiice ai lui Dumnezeu. Aceste idei sunt însa aspru combătute până și de către aliatul și prietenul său Biandrata, și îl pun în opoziție cu legea de interzicere a inovațiilor religioase. După câteva dezbateri publice și un proces, este condamnat pentru inovație și pentru erezie și închis în castelul din Deva, unde moare în următorul an. Totuși, și ideile acestea circula și găsesc adepți, în special în rândul secuilor, dintre care unii se convertesc.

În 1588 se formalizează ca o ramură nouă în cadrul bisericii unitariene. Aceștia, numiți sabatarieni și centrați în jurul Cristurului Secuiesc, devin în timp tot mai asemănători evreilor în obiceiuri (kashrut, sanctitatea sabatului, etc., însă nu și circumcizia) și comunități mici supraviețuiesc, în ciuda persecuției foarte agresive căreia i-au fost supuși cea mai mare parte a istoriei. În anii 1600 erau vreo 20.000, dar persecuțiile și conversiile forțate i-au tot împuținat. Odată cu recunoașterea legală a iudaismului, în anii 1870, ultimele 30-40 de familii rămase în această credință, comunitatea din Bezidul Nou, se convertesc formal la iudaism. Comunitatea s-a dezintegrat în Holocaust, și supraviețuitorii au emigrat în Israel. Istoria lor a pierit definitiv odată cu dispariția satului sub lacul de acumulare, în 1988.

Aceste idei s-au răspândit și în Polonia, de unde au ajuns în Țările de Jos și în Anglia, fiind unul din punctele de plecare în apariția adventiștilor de ziua a șaptea.

Ruinele bisericii catolice din Bezidul Nou

Doar în 1595, dieta de la Alba Iulia, prezidata de Ștefan Báthory, stabilește cele patru „religii recepte”: catolicismul, luteranismul, calvinismul și unitarianismul. Doar cei de aceste religii pot fi nobili și orășeni sau ocupa funcții publice. Ortodocșii (nu însă și armenii și evreii) sunt menționați ca religie tolerată. Aceeași dietă hotărăște și alungarea și exproprierea iezuiților. Singurele lor stabilimente permise sunt Alba Iulia, Cluj, Mănăștur și Oradea, fără a avea însă dreptul la misionariat. Se reconfirmă interzicerea inovațiilor religioase. Ortodocșii primesc de la stat dreptul de a avea episcopi la Alba Iulia, care pot sa își inspecteze bisericile, să hirotonească preoți, și să distribuie tipărituri. Din punct de vedere juridic, episcopii ortodocși sunt echivalați inspectorilor de stat.

Az mi a religio dolgát nézi, végeztük országúl, hogy az recepta religiok, tudniillik catholica siue romana, lutherana, caluinistica et ariana libere mindenütt megtartassanak.  

În ceea ce privește chestiunile religioase, decretăm că apartenența la religiile recepte, adică cea romano-catolică, cea luterană, cea calvinistă și cea ariană [unitarienii] este liberă oriunde.

Numele „unitarianism” pentru confesiunea întemeiată de Dávid Ferenc apare abia în 1600, la Dieta de la Leț: „unitaria religio”. Pana atunci, aceasta era numita „Confessio Kolozsvariana”, în paralel cu „Confessio Augustana” (luteranism) și „Confessio Helvetica” (calvinism). Abia în 1638, în dieta de la Dej, s-a formalizat catehismul și declarația de credință a lor. Acest lucru era necesar pentru a elimina suspiciunile conducerii și pentru a nu putea fi acuzați de inovare.

 Situația geopolitică în anul 1683

În 1606, în pacea de la Viena, prin care s-a încheiat o revolta în Ungaria de Sus (Slovacia de astăzi) se garantează libertatea de religie pentru toată Ungaria (inclusiv teritoriile habsburgice). Însă odată cu creșterea puterii habsburgice, obținerea dominației directe asupra Transilvaniei, și cu contrareforma, se strânge lațul: drepturile colective dispar, și sunt înlocuite cu drepturi individuale: protestanții pierd dreptul de a predica în public, pierd multe biserici, școli, biblioteci și centre parohiale, însă își păstrează tot timpul dreptul privat la libertate de religie, între cei patru pereți ai casei. Pana atunci, luteranii și calviniștii fuseseră neoficial tolerați în Ungaria habsburgica, însă orice mișcare radicală (deci inclusiv unitarianismul) era aspru înăbușită. Acesta a fost un enorm pas înapoi față de situația dinainte. Ceea ce a făcut ca, înainte să plece în America, unitarienii din Ungaria Centrală [11] [12] să fugă în Anglia, Țările de Jos și… ați ghicit, în Transilvania noastră.

înapoi la cuprins

_____________________________________________________________

[1] Regatul Danemarcei cuprindea Danemarca, Norvegia, Islanda, Groenlanda, Feroe și sudul Suediei. Regatul Suediei cuprindea Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia și Pomerania. Statele componente ale Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (majoritatea monarhii ereditare) aveau autoguvernare internă totală, autoritatea împăratului fiind mai mult simbolică și onorifică. Elveția era atunci doar o alianță militară și economică de cantoane independente, foarte diferite ca structură și guvernare (un fel de UE+NATO de astăzi). Țările de Jos erau, similar Elveției, un grup de state independente, aflate atunci încă sub dominație habsburgica. înapoi

[2] Celelalte doua cantoane mixte sunt Glarus și Geneva. Fostul canton Appenzell s-a rupt în doua din cauza reformei și a rămas divizat pana în ziua de astazi în cele două cantoane Appenzell-Innerrhoden si Appenzell-Außerrhoden. Cantoanele mixte St. Gallen și Aargau s-au format mult mai târziu prin fuziuni de teritorii uniforme confesional. înapoi

[3] Episcopiile catolice ale Ungariei medievale erau, în ordinea înființării: Veszprém (1001), Esztergom (1001) – arhiepiscopul-primat al Ungariei, Eger (1001), Kalocsa (1009) – arhiepiscop, Pécs (1009), Ardeal (1009), Győr (1009), Vác (1009), Bihar (1030), Csanád (1030), Nyitra (1105). înapoi

[4] Dieta poate fi văzută ca un predecesor al parlamentelor moderne. Cu câteva excepții (Anglia, Polonia și puținele și micile state cu sistem republican) dietele erau convocate și dizolvate după bunul plac al monarhului, și nu serveau decât la parafarea deciziilor acestuia, puterea lor reala fiind redusa. Unul din puținele ei atribute era alegerea unui nou monarh în perioade de criză dinastică. De obicei participanții erau nobilii, clerul, și, uneori, reprezentanți ai orașelor. Ungaria și Polonia, țările cu cel mai ridicat procentaj de nobili în populație (7%, respectiv 10% – procentajul de obicei era de cam 1%) aveau deci dietele cu cea mai largă legitimitate populara. Transilvania a avut o dieta proprie. Aceasta s-a constituit în 1542 la Tg. Mureș, și s-a autodizolvat în 1868 la Cluj. În mod atipic pentru acea vreme, înainte de 1699 (trecerea sub suzeranitate habsburgică), dieta era mult mai puternică decât principele. înapoi

[5] Croația a fost din anul 1102 în uniune personală cu Ungaria, însă și-a păstrat întotdeauna statutul separat. Pana și în statul ungar centralizat, post-1867, Croația-Slavonia a avut propriul parlament și autonomie internă. Chiar dacă era parte a Țărilor Coroanei Sf. Ștefan, era o entitate juridică distinctă de Ungaria propriu-zisă, similar cu statutul actual al Scoției în Marea Britanie. înapoi

[6] Autoritățile religioase din Țara Românească au interzis apariția oricăror materiale religioase în altă limbă decât slavona, însă la Brașov i s-a permis sa tipărească și distribuie carte de limbă română. înapoi

[7] Orașele libere regale din Ungaria medievală nu se aflau sub controlul nobililor și aveau anumite privilegii (printre altele, dreptul de a bate monedă și de a avea tribunale proprii cu judecători aleși de oraș, unde puteau inclusiv să condamne la moarte). Acestea erau, în această perioadă:

Nagyszombat / Tyrnau / Trnava Esztergom / Gran Selmecbánya / Schemnitz / Banská Štiavnica
Sopron / Ödenburg Korpona / Karpfen / Krupina Zólyom / Altsohl / Zvolen
Eperjes / Prešov Lőcse / Leutschau / Levoča Besztercebánya / Neusohl / Banská Bystrica
Bártfa / Bartfeld / Baradejov Szakolca / Skalitz / Skalica Körmöcbánya / Kremnitz / Kremnica
Kassa / Kaschau / Košice Kolozsvár / Klausenburg / Cluj Bakabánya / Pukanz / Pukanec
Pozsony / Pressburg / Bratislava Kisszeben / Zeben / Sabinov Újbánya / Königsberg an der Gran / Nová Baňa
Buda / Ofen Trencsén / Trentschin / Trenčín Libetbánya / Libethen / Ľubietová
Pest Bélabánya / Dilln / Banská Belá

Orașele săsești aveau în practică același statut, chiar dacă nu erau recunoscute ca atare:
Hermannstadt / Nagyszeben / Sibiu; Broos / Szászváros / Orăștie; Mühlbach / Szászsebes / Sebeș; Bistriz / Beszterce / Bistrița; Schässburg / Segesvár / Sighișoara; Kronstadt / Brassó / Brașov; Mediasch / Medgyes / Mediaș. înapoi

[8] Aceasta a fost reînființată abia în 1886, pe linie etnica, pentru maghiarii și slovacii luterani. Inițial a funcționat la Arad, apoi s-a mutat la Cluj. înapoi

[9] Teologia protestanta clasica se bazează pe „cele 5 sola-uri”: „sola scriptura” (Biblia este singura autoritate religioasă), „sola fide” (credința adevărată, din suflet, este singura necesară pentru a obține grația divină și mântuirea), „sola gratia” (mântuirea are loc exclusiv prin grația lui Dumnezeu), „solo Christo” (Hristos este suficient pentru a ajunge la grație și la mântuire, nu este nevoie de sfinți, icoane, etc.), „soli Deo gloria” (totul se întâmplă doar prin și pentru gloria lui Dumnezeu). Tot textul Edictului este îmbibat de această ideologie, și aceasta formează motivația filosofic-teologică pentru emiterea edictului: credința sinceră și profundă, în orice fel s-ar manifesta, este suficientă. înapoi

[10] Ioan II Sigismund Zápolya a fost unul din singurii doi regi ai Ungariei care nu a fost încoronat cu Sfânta Coroană. Celalalt a fost Iosif II. Ferdinand de Habsburg a organizat o încoronare rapidă după ce i-a luat coroana, în 1551. înapoi

[11] Comunități unitariene au apărut în Ungaria otomana datorită indiferenței administrației față de mișcările religioase creștine și datorită interzicerii condamnărilor pentru erezie (nu exista în codul civil otoman în ceea ce ii privește pe creștini). După o revoltă antiprotestantă în Tolna în 1548, autoritățile otomane au decretat că „Predicatorii noii religii inventate de Luther au voie să predice Evanghelia oriunde tuturor, oricine vrea să asculte să fie liber și fără frică să o facă și toți maghiarii și slavii care doresc să poată asculta și primi în siguranță cuvântul lui Dumnezeu.” înapoi
[12] și cei din Polonia (unde libertățile erau în scădere masiva) înapoi

Sursa fotografii: Wikimedia Commons.
Mulțumiri lui G. E., Sz. F. si B. K. pentru lectură și feedback-ul pozitiv. Mulțumiri lui Sz. F. pentru indicațiile bibliografice. Mulțumiri lui Olahus pentru tărăgănare. Fără ajutorul jor, acest text nu ar fi putut ajunge la forma sa de acum.

Bibliografie:

Balázs Mihály: Tolerant country, misunderstood laws. Interpreting sixteenth-century Transylvanian laws concerning religion. Hungarian Historical Review 2, 1 (2013):85-108

Gillespie, Michael Allan: The antitrinitarian origin of liberalism. Univ. Chicago Religion & Culture Web Forum, May 2013

Morse Wilbur, Earl: Our unitarian heritage. Boston, Beacon Press, 1925

Pásztori-Kupán István: The spirit of religious tolerance – a Transylvanian “Extra Calvinisticum”. in Kovács, Ábráhám (ed.): Calvinism on the peripheries. Religion and civil society in Europe. Budapest, L’Harmattan, 2009: 155-179

înapoi la cuprins

Anunțuri

58 de gânduri despre “„Credința este darul lui Dumnezeu” – Edictul de toleranță de la Turda și importanța sa

  1. „Nici în textul edictului, nici în alte legi și statute din acea perioadă nu apare menționat catolicismul. Atât de radicală și rapidă a fost trecerea la reformă, încât în scurt timp, nu a mai rămas aproape nimic din Biserica Catolică a Transilvaniei.”

    Straniu fenomen social. Greu de imaginat, greu de inteles cum se poate pierde o confesiune asa rapid si „in masa”. Ar merita o explicatie, oamenii sunt de obicei conservatori cand e vorba de religie.

    „libertatea de credință pentru puținii catolici ramași nu afecta cu absolut nimic aparatul protestant de stat.”

    OK, acum inteleg. Ma miram initial de unde atat toleranta in epoca dar de fapt e usor sa fi tolerant si generos atunci cand „opozitia” a fost (practic/real) eliminata.

    „Era însă necesară păstrarea aparențelor, pentru a nu înstrăina și înfuria papalitatea, casa de Habsburg și puterile catolice”

    Catolicismul a fost sustinut de Habsburgi in acea perioda tulbure a Europei, una plina de (foarte sangeroase) conflicte politico-religioase.
    Asadar, Catolicismul era asociat in mintea claselor politice („unio-trio”) politice Ardelene cu Imperiul Habsburgic. Adica era asociat cu principalul dusman politic al Principatului transilvanean. E vorba aici de conflict deschis, inclusiv armat, asa ca nu se mai pune problema a „nu mai supara” si a „nu infuria”.
    Razboiul cu Habsburgii s-a purtat atat pe plan ideologic-doctrinar (opozitia deschisa fata de Biserica Catolica) cat si militar. Iar, desigur, cele doua „dimensiuni” se „ajutau” emotional una pe alta. Nimic mai util pentru atingerea unui scop politic decat „captarea” si intrebuintarea belicoasa a fanatismului religios.

    –De ce oare, nu au fost atrași românii de reformă ?

    Intrebarea corecta ar fi fost „De ce oare, nu au trecut românii la Catolicism ?”- fiindca asta ar fi fost interesul lor in acel context istoric-politic.

    • Mai peste tot reforma avea un rol politic, vezi si cazul lui Luther, poate pleca liber de la dieta de la Worms dupa ce este excomunicat, este „rapit” de principele Saxoniei si adapostit. Ma gindesc oare ce scop politic urmareau sasii care au fost primii pe calea reformei (biserica lor, predicatorii de origine sasa David Ferenc, Heltai Gaspar). Oare sasii sa fi vrut sa-si intareasca autonomia fata de „statul Ungar” (principatul Transilvaniei) catolic?

      Excelent articol, mersi foarte mult!

      • „Oare sasii sa fi vrut sa-si intareasca autonomia fata de “statul Ungar” (principatul Transilvaniei) catolic?”

        Eu aș zice „față de statul ungar, indiferent de religia acestuia”. Ei au ținut întotdeauna cu dinții de privilegiile lor și de statutul lor separat.

      • Lorand– Oare sasii sa fi vrut sa-si intareasca autonomia fata de “statul Ungar” (principatul Transilvaniei) catolic ?

        Da, exact asta, am scris deja mai jos. Ei au fost si primii cu Reforma (varianta Luther). Ei aveau deja o lunga istorie de tensiuni cu ierarhia Catolica.
        Nobilimea maghiara au urmat, dar din alte motive (situatia post-Mohacs, anti-Habsurgice) dar au avut grija sa se diferentieze de sasi (au adoptat Calvisnismul) iar apoi au facut pace intre ei- au devenit „toleranti” intre ei- fiindca aveau un dusman comun.
        Sa nu fi existat Mohacs-1526 nobilimea maghiara ar fi ramas Catolica si iar fi macelarit pe sasi (pe liderii acestora) ca ‘schismatici’, ‘eretici’, etc…dar asa, „gand la gand cu bucurie”, aveau un interes comun in a fi toleranti si prieteni unii cu altii.
        De fapt, vezi tot mai jos, Protestantii devenit toleranti pana si fata de Musulmani. Pare ceva incredibil, ceva ce mergea impotriva istoriei Europei de pana atunci, ceva ce se intampla in plina perioada de expansionism Islamic-Ottoman in estul Europei.

        Dar „Politics makes strange bedefellows”, politica duce la aliante ciudate.
        Tot ce conteaza in astfel de situatii pe axa „toleranata vs. adversitate” e cine dusmanul cel mai apropiat/imediat, cel mai periculos. In cazul asta erau Habsurgii-Catolici.

        Iar romanii ardeleni au inceput un proces treptat de apropiere de adversarii directi ai nobilimii maghiare ardelene, adica de Catolici-Habsburgi.
        Ceva (iar) logic in context, Habsburgii erau cei la care puteau apela pentru a contrabalansa acea presiune exercitata asupra lor care era cea mai imediata/apropiata.

  2. Kiwifi.
    Am reusit numai sa „rasfoiesc” acest articol, care este de apreciat, dar am impresia ca sursele tale sunt mai mult „protestante”. Voi reveni altadata pe subiectul bibliografiei si despre cum au privit catolicii si nu numai acestia, edictul de toleranta. (George Baritiu, de exemplu, scria ca cele doua cuvinte „Libertatea constiintei” ale protestantilor, inseamna de fapt secularizarea averilor Episcopiei Romano – Catolice de la Alba Iulia, capitlului si manastirilor catolice, din care, cele mai multe, s-au impartit familiilor aristocrate protestante din tara). Probabil lucrurile nu au fost chiar atat de frumoase pentru toti.
    In mod concret, acum ma refer la un singur aspect, probabil nu prea important, care, dupa aceasta „rasfoire”, „mi-a sarit in ochi”. Ai afirmat: „Este interesant că, după moartea fără urmași a lui Ioan Sigismund în 1571, dieta (dominată de protestanți, inclusiv unitarieni radicali) îl alege pe unchiul său, romano-catolicul Ștefan Báthory, principe. Din cauza numărului nesemnificativ de catolici rămași în țară, a dispariției ierarhiei catolice și a cunoscutei sale toleranțe, acesta nu a fost perceput ca un pericol la adresa reformei. Alegerea s-a bazat pe motive geopolitice: averea, prestigiul și poziția sa socială, și viziunea sa independentistă și antihabsburgică.”

    In anul 1571, Stefan Bathori nu est nici un unchi a lui Ioan Sigismund. In anul 1575, cand devine rege al Poloniei si se casatoreste cu o sora a Isabellei, mama lui Ioan Sigismund, poate putem vorbi de „unchi”, dar nu in anul 1571. (Nu mai intru in amanunte cine au fost parintii lui Stefan Bathori si a lui Ioan Sigismund)
    De asemenea, parerea unora este ca alegerea facuta de Dieta nu a avut nici o importanta. Dupa Samuil Micu Klein (sursa romaneasca, dar mai sunt si altii), Stefan „placu” si lui Maximilian, imparatul habsburg, in primul rand pentru ca era catolic (intre 1565 – 1567 a fost si prizonier la Viena), dar si sultanului Selim, pentru ca era considerat un apropiat al lui Ioan Sigismund. Prin urmare, unii istorici considera ca numirea ca si conducator al Transilvaniei s-a facut de turci fara a astepta deciziile Dietei din 25 mai 1571 de la Alba Iulia. Aceasta a ales de fapt un om desemnat de Poarta, dorind, aceasta Dieta, sa-si exprime astfel dreptul de libera electio, dar fara nici o importanta in ochii Portii.
    Stefan Bathori nu a purtat titlul de principe. Acesta a purtat titlul de voievod, pentru ca ambasadorii imperiali (austrieci) au obtinut de la Sultan sa poarte si conducatorul Transilvaniei acelasi titlu ca cei din Tara Romaneasca si Moldova.

    .

    • Tirimineanu:
      a. relatia de rudenie intre Ioan Sigismund si Stefan Bathory. Mea culpa, imi asum raspunderea pentru greseala.

      b. exproprierile manastirilor s-au facut peste tot unde s-a trecut la reforma. Tocmai puterea prea mare si perceputa ca nelegitima a autoritatilor religioase a fost una din cauza. Multe manastiri si multi episcopi se comportau ca niste seniori feudali, avand in subordine mosii enorme si sate intregi de iobagi. Faptul ca in Transilvania, la fel ca intr-o parte din statele germane, mosiile alea au fost impartite primtre nobili nu a fost, intr-adevar, o decizie fericita. In Anglia, de exemplu, toate mosiile manastiresti si episcopale au ajuns la Coroana.

      c. am spus ca a existat si o motivatie geopolitica pentru alegerea lui Bathory principe. Poate, insa, nu am fost suficient de clar. Am mentionat in mai multe randuri ca pastrarea catolicismului cu statut oficial a avut ca motivatie principala sa nu infurie habsburgii, sa nu si-i faca dusmani. Poate arfi trebuit sa formulez altfel.

      O intrebare, ce mi-a venit acum in minte: oare din ce motiv otomanii atunci nu au inglobat cele trei principate/voievodate? Aveau lejer toata puterea sa o faca, si ii incercuiau din trei parti.

      • Kiwi
        „Am mentionat in mai multe randuri ca pastrarea catolicismului cu statut oficial a avut ca motivatie principala sa nu infurie habsburgii, sa nu si-i faca dusmani. Poate arfi trebuit sa formulez altfel”

        Ar fi trebuit sa formulezi ca erau deja dusmani asa ca nu mai aveau ce sa ii infurie. Eu nu inteleg de ce insisti sa repeti (si) greseala asta.
        Infrangerea de la Mohacs din 1526, urmata de dezintegrarea autoritatii regatului ungar, a generat o lunga confruntare armata intre cei doi pretendenti la conducerea teritoriilor ramase necucerite, voievodul Zapolya al Transilvaniei si Ferdinand de Habsburg al Austriei. Confruntare solutionata prin intelegerea de la Oradea în anul 1538.
        Conflictul a reizbucnit în 1540 (dupa moartea lui Zapolya). Nici chiar reocuparea Budei la 29 august 1541 de catre turci si transformarea Ungariei central-sudice in pasalac nu au stopat aceste confruntari militare, cele două tabere Crestine disputandu-si suprematia in Transilvania timp de alte cateva decenii.

        Nu ti se pare ca erau deja destul de infuriati si dusmani unii cu altii ?

        Din acest context de conflict geo-politic politic rezulta si succesul Reformei in Transilvania. Reforma, promovarea ei in Transilvania de catre catre aristocratia unio-trio ardeleana, a fost una motivata politic; reforma fiind, in esenta, o miscare anti-Catolica si, prin implicatie, anti-Habsburgica, fiind una de afirmare a propriei independente fata de Habsburgi.

        „….Din ce motiv otomanii atunci nu au inglobat cele trei principate/voievodate ?Aveau lejer toata puterea sa o faca”

        Daca prin „inglobare” intelegi transformarea loc in pasalacuri, in teritoriu islamic (dar-al-islam) administrat dupa legea islamica (Sharia) cum au facut cu Balcanii, Banatul si cu parte din Ungaria, atunci raspunsul ar fi ca nu au considerat ca aveau atunci puterea necesara sa inglobeze atat de multa populatie crestina si teritoriu.
        Teologic, dupa legea Islamica a razboiului (Jihad), chiar aveau aceasta obligatie sa o faca oriunde era posibil.

  3. Istvan.
    Zenovie Paclisan intr-o carte despre istoria Bisericii Greco – Catolice afirma ca una dintre cele mai importante cauze care nu a facut ca,romanii sa treaca in masa la calvinism a fost faptul ca ierarhia calvina (clerici si mireni) nu au gasit o formula in care sa se combine ortodoxismul cu calvinismul, cum a facut ierarhia catolica in jurul anului 1700. Combinatia din ultimul an a fost Biserica Greco – Catolica.
    Au fost si alte cauze, cum ar fi Rusia Ortodoxa si Imperiul Otoman, la ultimul fiind subordonate Transilvania si cele doua entitati statale ortodoxe de dincolo de Carpati.. Ultimele erau foarte sensibile la situatia ortodocsilor din Transilvania., iar „paratu”l la Inalta Poarta se facea pe scara larga.i
    Am siunele dubii ca nobilimea calvina ar fi dorit ca iobagimea de pe mosiile lor sa fie toata calvina, prin urmare sa aiba aceleasi drepturi cu credinciosii calvini, Dorinta de trecere a romanilor la calvinism a fost la nivel inalt, dar pana la Dumnezeu te cam mananca sfintii.

  4. Emlekezzunk a regiekre -Szkitiabul kijottekre.––Sa ne amintim de cei vechi cei iesiti din Scitia.Sufletul ,esenta celor relatate foarte corect si complex mai sus nu se afla numai in Turda –-se afla si acolo. Acest suflet este sufletul monoteistului nativ.Ce vreau sa va spun ca HUNO SCITII nu au invatat de la nimeni monoteismul .EI SUNT MONOTEISTII NATIVI.Nimeni nu cunostea limba latina ,greaca-dar nu a negat contributia pozitiva A ROMEI, BIZANTULUI asupra sentimentului monoteist adus de Sciti din stepele largi ale Asiei in IMPERIUL ROMAN MULTITEIST.IN TIMP insa monoteismul Roman si si GREC a pierdut esenta––in mod natural a urmat Reforma–-dupa care Contra reforma.Cum am scris sa ne amintim de sciti ca semn al respectului nostru FATA DE PRIMII MONOTEISTI DE PE PAMANT SA ne amintim de cele cinci paliere ale culturii lor religioase- 1- SZKITA-omul simplu de rand 2-GARABONCIAS–DISCIPOLUL ,INVATACELUL 3–TUDOS––OMUL DE STIINTA 4–-TALTOS–SUPRAOMUL SAU ANIMALUL–CALUL– 5–MEGVALTO -MANTUITORUL. Aztazi se cheama religia Bon -religia care sta la baza crestinismului de orice fel,judaismului,islamismului sintoizmului,–cu un cuvant monoteizmelor de orice fel din lume.Numele acestei religi bon sa dedus din cuvantul garaboncias-gara sau cara insemnand negru iar bon-preot.Iata de cand se imbraca preotii in negru–Emlekezzunk a regiekre-Szkitiabul kijottekre––-Sa ne amintim de cei vechi de cei iesiti din Scitia–-SPRE BINELE NOSTRU––MINDANYIUNK JAVARA.

    • I-a fulgerat deodată-n gând
      Să râdă, căci vedea plângând
      O lume-ntreagă-n rugăciuni. –
      „În faţa unei gropi s-aduni
      Atâta lume de nebuni!
      Să mori râzând…

  5. Foarte interestant articol – mă gândeam despre un alt aspect despre care nu prea am găsit informaţii în nici o carte de istorie şi m-aş bucura să aflu mai mult despre acest lucru dacă ştie cineva.

    se pare că turcii otomani erau destul de toleranţi faţă de protestantism, poate chiar încurajau tacit răspândirea acestuia. Oare pur şi simplu nu-i păsa de (sau nu înţelegeau) subtilităţile teologice creştine, sau vroiau să profite de slăbirea catolocismului (şi prin urmare a puterii habsburgilor), sau era şi o chestiune ideologică: protestantismul (mai ales cel unitarian) este totuşi mai apropiat de islam decât catolocismul, prin negarea divinităţii lui Isus, etc. Oare vedeau ei astfel de diferenţe între creştini, şi oare vedeau protestanţii vreo afinitate cu islamul? (am văzut că secta sabatarianilor a ajuns până la urmă la iudaism).

    • Turcilor nu le pasa, pur si simplu. Protestantii erau nemusulmani, isi plateau jizya, si gata (a se vedea si nota de subsol 11). Tot ce era important pentru Istanbul era ca fiecare religie sa aiba o autoritate clara bine organizata, prin care Poarta sa colecteze aceasta taxa si care sa judece cauzele civile si familiale (mosteniri, casatorii, etc.): practic un fel de „outsourcing” a responsabilitatii in ceea ce ii priveste pe supusii de alta religie.

      Spun insa sincer, nu stiu (poate o sa caut) cum au fost administrati supusii neortodocsi (1541-1714), fiindca nu a existat millet decat pentru ortodocsi. Millet-uri catolice si protestante au aparut abia in secolul 19.

      Este insa foarte posibil sa fi fost constienti, pe baza experientelor istorice mai vechi, ca o dezbinare a crestinilor ii avantaja, tot la fel cum o dezbinare a Islamului in imperiu (religia de stat era islamul sunni, scoala de jurispridenta hanafi) putea sa avantajeze dusmanii acestuia, indiferent de religie (persanii, de exemplu, erau tot musulmani, dar siiti).

    • Laszlo–„nu prea am găsit informaţii în nici o carte de istorie”

      Gasesti foarte multa informatie de pe tema asta pe internet, e drept ca in limba engleza.
      Protestantii au cautat sprijin si cooperare cu lumea Musulmana, erau amndoi in opozitie cu „Sfantul Imperiu Romano-Catolic” ce domina Europa-Centrala. Iar Ottomanii erau fericiti sa-i poata ajuta, Habsburgii erau dusmanul comun.

  6. ,,De ce oare, nu au fost atrași românii de reformă? Pot exista mai multe ipoteze: O explicație ar fi că pentru români (în Transilvania acelor vremuri aproape exclusiv țărani, oameni simpli, fără carte) erau mult mai importante aspectele superficiale, de “superstiție” ale religiei: postul, cultul morților, sfinții, praznicele, etc”
    kiwifi, aceste aspecte nu sunt superficiale sunt elemente esentiale al ortodoxismului.
    Superficiale sunt ,, aspectele” protestante. S-a trezit Martin Luther cu fata la cerceaf si s-a produs o trezire spirituala.Apoi s-a trezit dimineata suparat si Calvin si s-a pus de o noua trezire spirituala. Apoi o gramada de indivizi s-au trezit dimineata cu fata la cerceaf si au aparut culte neoprotestante fara numar.

    • „S-a trezit Martin Luther cu fata la cerceaf si s-a produs o trezire spirituala. Apoi s-a trezit dimineata suparat si Calvin si s-a pus de o noua trezire spirituala”

      Oamenii au „treziri spirituale” cand un interes sa le aiba, cand le serveste la ceva.
      Ideile lui Martin Luther, Calvin, etc. au avut succes nu pentru ca reprezentau ceva remarcabil teologic ci pentru ca venise timpul pentru ca ele sa aiba success, pentru ca intre timp aparusera destui care aveau un interes in a „crede” altceva, oricealtceva.
      A fost ca si cum cineva a apasat cu degetul un zid care statea sa cada.

      Protestantismul a fost o contestare a structurilor de putere dominante in Europa de atunci. Structuri vechi, ele s-au format in Europa dupa caderea Imperiului Roman (unele au aparusera-incipient deja in perioada tarzie a imperiului). Structuri care, ca in orice ordine social-politica, ajunsesera in timp sa avantajeze masiv pe unii (pe cei de la „centru”, cei care controlau) si sa ii dezavantajeze pe altii (cei de la „periferie”, cei controlati).
      Aparusera deci destule grupuri de nemultumiti gata sa se revolte, grupri gata sa se „entuziasmeze” pentru orice ar fi reprezentat o contestare a legitimitatii puterii centrale, iar legitimitate politica era conferita de religie, in acele timpuri.

      A fost deci o contestare a autoritatii politico-teologice a timpului de catre diferite grupuri ce aveau un interes sa o faca, grupuri care doreau astfel sa se „disocieze” de sub controlul autoritatii centrale pentru a-si putea promova mai bine propriile interese de grup.

      In Principatul transilvanean (de exemplu, mai elocvent ar fi fost sa vorbim de Olanda).

      Relatiile dintre Biserica sasilor si ierar­hia Catolică din regat Ungar devenisera permanent tensionate cu mult timp inainte de perioda Reformei. Asta a dus la faptul ca sasii, prin forul lor superior, Universitatea din Sibiu, si din dorinta de a-si consolida propriul statut juridic autonom, au fost cei dintai locuitori ai Transilvaniei care au aderat la Reforma, mai exact la Lutheranism.
      Nobilimea maghiara avea propriile interese in noul context politic dupa Mohacs-1526, anume acea de independenta fata de dominatia Habsburgilor-Catolici cu care erau deja in conflict militar..Asa ca si ei au imbratisat cu entuziasm Reforma dar- nefiind sasi- au cautat sa se diferentieze de acestia astfel incat (mare majoritatea dintre ei) au adoptat Calvinismul nu Lutheranismul.

      Iar in cazul romanilor ardeleni. Prin simpla logica a intereselor adversariale de clasa/grup (social/etnic) pe care le aveau cu maghiarii transilvaneni ei nu puteau avea vre-un interes pentru Reforma. Logica intereselor ar fi dictat o apropiere a romanilor de Habsburgi si Catolicism. Lucru ce nu s-a intamplat in epoca dar, asa cum observa Istvan mai sus, asta s-a intamplat mai tarziu prin Greco-Catolicism. Iar apoi G-C a jucat apoi un rol important in promovarea intereselor romanilor ardeleni (Scoala ardeleana, Micu-Klein, etc.)

      • „Oamenii au „treziri spirituale” cand au interes sa le aiba, cand le serveste la ceva.”-primitiva mentalitate. Ovidiu, sper ca nu vorbesti serios! Sper, ca nu vrei sa afirmi, ca „trezirea spirituala” de ex. a lui Newton,Einstein,Darwin aveau la baza vreun interes material sau de alta natura.

      • Covasneanu: de data asta sint de acord cu Ovidiu 🙂
        Poate Luther nu avea interese majore (poate insa era si el om cu conflicte interne in biserica catolica – tot interes!).
        Dar SUPPORT-ul unor principi, neexecutarea ordinului papal de a-l executa pe Luther, adapostirea lui, toate aveau un interes politic in relatiile statale de atunci. Iar fara acest suport (=a fi contrar Romei) reforma nu s-ar fi raspindit poate.
        Din cite stiu, Calvin avea interese si el, nu doar treziri spirituale.

      • Pe mentalitati asemanatoare se bazeaza si intentiile unora de a tot taragana reformarea statului, sau a o face astfel, incat aceasta sa serveasca interesele unora in detrimentul intereselor generale ale cetatenilor romani.
        In legatura cu „trezirile spirituale” ati cam confundat scopul cu efectul.

      • Covasneanul: scopul initial al lui Luther a fost reformarea UNOR practici a bisericii catolice, doar mai tirziu s-a produs ruptura. Ruptura insa nu s-a fi produs fara scopurile politice ale altora….

      • Covasneanu : „Ovidiu, sper ca nu vorbesti serios! Sper, ca nu vrei sa afirmi, ca “trezirea spirituala” de ex. a lui Newton,Einstein,Darwin”

        Covasneanule,si eu sper ca tu nu vorbesti serios si chiar crezi ca Newton, Darwin, Einstein, etc. au avut revelatii religioase, ca „Mecanica teoretica” e o varianta a Lutheranismului, si caladirea Politehnicii o biserica unde la cursul (predica) de „mecanica fluidelor” se studiaza daca apa sfintita are alte propietatii hidrodinamce decat apa de la robinet, sau cea de ploaie.

      • OK, dar in momentul „trezirii spirituale” oare Luther a avut intentia de a se ajunge la aceea ruptura? Din acele comentarii cu „trezirea spirituala” nu se vede altceva, decat ca Luther prin actiunile sale, chiar de la inceput, a urmarit anumite interese personale. Deci intentia lui de a schimba anumite „practici”, care intr-adevar nu au nimic in comun cu spiritualitatea( ca de ex.vanzarea iertarii pacatelor pe bani-scarba), era motivata pur personal. Ca ulterior aceste idei de reformare a bisericii au fost folosite de altii in alte scopuri, da este adevarat.Dar, faptul ca reforma a avut un efect pozitiv prin aparitia unor alte „biserici” cred ca este indiscutabil. Biserica catolica fost si ea nevoita sa faca anumite reforme, si dupa cum se vede, in urma anumitor scandaluri, de anumite reforme ar mai fi nevoie si astazi.

      • Covasneanul: multi au (avut) treziri spirituale. Insa din pacate doar acelea au reusit care au venit intr-un moment propice, restul fiind catalogati ca idealisti, nebuni…

        Are dreptate bancul: Optistul spune ca traim in cea mai buna lume din toate posibile, pesimistul spune ca „ma tem, ca este adevarat”.
        Si asta ti-o spune un optimiat incurabil -:)

      • Stii care e diferenta intre un barbat pesimist si unul optimist?
        Barbatul pesimist spune ca: „of, fiecare femeie e c…a!”
        Optimistul: spera acest lucru.

    • Încă o chestie: rupturi între creștini au avut loc de mult mai demult. Să ne gândim la Consiliul Ecumenic de la Calcedon, din 451, când a avut loc o ruptură teologică majoră între cei care i-au acceptat dogmele (Roma+Constantinopol) și cei care nu (Armenia, Siria, Egipt, Etiopia, Valea Nilului). Politica a fost și acolo unul din motive, nu doar teologia. Necalcedonienii erau atunci majoritari, dar au ajuns în număr mic din cauza expansiunii Islamului, și fiindcă nu au avut unde crește, de unde să obțină conversii noi, din motive geografice și politice, pe când calcedonienii au reușit să convertească toată Europa și nu numai. Motivul pentru care apoi Biserica Ortodoxă Georgiană a fost recunoscută ca autocefală în 476 și arhiepiscopului de Mtskheta i s-a dat titlul de Catholicos de Kartli (ridicat la rangul de patriarh-catholicos în 1010) a fost politic în mare parte: dorința de a nu îi înstrăina de lumea ortodoxă, de a evita să o ia pe calea vecinilor lor armeni și de a ține Georgia independentă ca aliat al Bizanțului.

  7. Kiwifi.
    A. Am spus pe undeva mai sus ca te-ai folosit de bibliografia protestanta. Nu stiu daca este bine sau rau, dar uite ce scriu Joszef Marton si Tamas Jakabffy in Veacurile catolicismului transilvanean, 2007 (mi se pare ca amandoi sunt profesori universitari, de primul stiu ca este si preot romano – catolic):
    1. „In Transilvania, rapida raspandire a reformei nu se explica in primul rand prin nepregatirea preotimei. Preotimea catolica era in secolul al XVI-lea mai instruita si plina de zel decat cea din secolele precedente.” (Prin urmare avem o preotime catolica „instruita” si „plina de zel”).
    2.”Credinciosii laici s-au incadrat cu mult spirit in viata religioasa.” (Aminteste de regulamentul din anul 1503, aprobat de episcopului Bacskai, in care sunt impartite sarcinile in dieceze intre laici si clerici).
    3. Cauza reala a raspandirii reformei este procesul de secularizare, aparut in cadrul societatii. ” Daca in epoca angeviva, cei care doreau sa-si faca loc in viata publica erau nevoiti sa adopte haina preoteasca – din pricina unei uniuni intre indatoririle bisericesti si cele sociale -, in conditiile schimbarii de optica ce a avut loc in perioada Renasterii vechea practica, in buna parte, s-a descompus. (…) Sfera de prezenta sociala din domeniul bisericii si cea din domeniul social incep, incetul cu incetul , sa se desparta intre ele, iar aceasta duce, din partea suveranilor, la o expropriere a averilor bisericesti, urmand sa-i recompenseze pe laicii prezenti in politica. Patura aristocratica daruita cu imobile episcopale, capitulare, manastiresti, parohiale „nationalizate” in 1556, deveni acum, fie chiar si din interes material, adepta a noului sistem religios, totodata validitand in mediul celor supusi ei norma europeana a lui „cuius regio, eius regio””
    4. „Asa-numita „declaratie referitoare la libertatea religioasa” pronuntata in ziua de 6 ianuarie 1568 la Turda asigura de fapt libertatea predicii:” In toate locurile, Predicatorii sa predice, sa vesteasca Evanghelia, fiecare asa cum o intelege, iar daca o comunitate vrea s-a accepte e bine, iar daca nu, nimeni sa nu constranga prin vreo siluire…””

    Citatele de mai sus sunt din varianta romaneasca a cartii, inaintea acesteia existand varianta maghiara, din cate imi aduc aminte mult mai detailata. Pentru exemplificarea faptului ca „istoricii Bisericii Romano – Catolice”, vad cu totul altceva decat cei protestanti ce s-a intamplat la Turda sau in alte parti in perioada respectiva, pot aduce si alte citate din lucrarile acestora.

    B. Despre lucruri nu prea importante.
    1. Ai facut afirmatia: „Apoi administrația se mută de la Buda la Alba Iulia, în fostul palat episcopal catolic (rămas gol odată cu reforma).”Moare episcopul Statileo in 8 aprilie 1542, dar palatul a ramas gol?!
    A fost hotararea Dietei de la Targu – Mures din iunie 1542, dar de exemplu Karoly Vekov, Locul de adeverire din Alba- Iulia, 2003, vorbeste despre „ocupare” si conflictul izbucnit cu membrii capitlului.
    Un profesor de la institutiile romano – catolice de invatamant din Alba Iulia in perioada interbelica, C.H. Economu, scrie despre faptul ca clericii au fost dispusi in partea de est a asezamantului, iar regina si curtea acesteaia in partea de vest. (Palatul actualmente are trei careuri, in vremea respectiva avand numai doua).
    2 Ai facut afirmatia:”Isabella și fiul ei nu au renunțat însă niciodată la pretențiile teritoriale asupra întregii Ungarii, și el a folosit în continuare titlul de “Rex Hungariae” ”
    Din cate inteleg, acesta a purtat titlul de „Rex Hungariae” pentru ca nu a renuntat la pretentiile teritoriale asupra intregii Ungariei Nu cumva in 7 iulie 1940 s-a nascut Ioan Sigismund, iar Ioan Zapolya, regele Ungariei, moare la Sebes in 21 iulie 1540? Si nu cumva in octombrie 1540, Ioan Sigismund, la varsta de vreo patru luni, a fost incoronat rege al Ungariei, cu acordul Sultanului si la interventia Poloniei la Inalta Poarta? Si ce sa faca Sultanul dupa ce a acceptat ca Ioan Sigismund sa poarte acest titlu, in esenta onorific? Sa-l retraga?
    Prin urmare, acesta a purtat titlul de rege al Ungariei, pentru ca avea titulatura de rege al Ungariei si cred ca nu are nimic in comun acest titlu cu ce pretentii teritoriale i-ar fi trecut prin minte. De fapt ca minor, nu stiu daca se gandea la pretentii teritoriale.

    Pentru mine, lucrarea ta mi-a facut o placere deosebita si pentru ca am dorit, din anumite motive, sa vad si cum privesc protestantii ce s-a intamplat in perioada respectiva.Ca aveti voi dreptate si nu catolicii, lucrurile acestea ma cam depasesc.
    Ce am mai scris despre perioada respectiva le-am luat numai din surse catolice maghiare si din cele romanesti. Prin urmare, lipseau protestantii.

    • Pentru exemplificarea faptului ca “istoricii Bisericii Romano – Catolice”, vad cu totul altceva decat cei protestanti ce s-a intamplat la Turda sau in alte parti in perioada respectiva, pot aduce si alte citate din lucrarile acestora.

      Tirimineanu, chiar te rog frumos să o faci, însă aș prefera să nu fie citate, ci rezumate.

  8. Kiwifi.
    Nu am timpul necesar acum, dar exista pe Internet articolul Toleranta si intoleranta religioasa in Transilvania de dr. Jozsef Marton, preot romano – catolic si profesor universitar dupa cum am mai spus . Recunosc ca din nou nu am avut timpul necesar sa-l citesc, dar sunt convins si dupa cate il cunosc pe autor, ca incearca sa aduca unele lamuriri asupra modului cum privesc unii toleranta religioasa din timpul lui Ioan Sigismund.

  9. Covasneanu : „in momentul “trezirii spirituale” oare Luther a avut intentia de a se ajunge la aceea ruptura?”

    Nu poti spune asta cu certitudine fara sa cunosti mai multe detalii despre Luther insusi.
    Nu vorbim aici nu de nobili cu burta mare, calare pe cal cu sabia sau biciul, si mari amatori de politica proprie autonoma, nici de mase de iobagi nededucate, subjugate si exploatate pentru beneficiul aristocratilor, si nici de comercianti iritati de dari, taxe, monopoluri si interdictii.
    Vorbim de un om foarte educat si un teolog. Trebuie sa ii stii biografia sa ii intelegi motivele personale.

    Idea e ca nu conteaza sa stim care au fost motivele pentru el personal pentru intelegerea fenomenului Reformei.

    O analogie ar fi cu Laszlo Tokes si Timisoara. Tokes avea motivele lui, refuzul de parasi localitatea (parohia) desi primise ordin de mutare la Oradea, dar nu Tokes a cauzat evenimentele la Timisoara si nu cred se astepta si credea ca o sa rastoarne sistemul comunisto-ceausist. Pentru Tokes si cei cativa (10-15) simpatizanti ai lui acolo din jurul casei parohiale din Piata Maria (aveam rude care locuiau la cativa zeci de metrii de casa lui) era o problema „maghiara”, un conflict biserica (maghiara) -stat.

    Dar situatia lui oferit un pretext, un pseudo-motiv pentru locuitori sa declanseze revolta generala anti-comunista. Cine a trait in Timisoara in lunile acelea din toamna lui 1989 stie ce atmosfera aparuse in oras : meciul Dinamo-Poli din septembrie cand s-au strigat lozinci anti-stat, marsul de la sfaristul lui octombrie de la Podul Michelangelo~5000 de oameni- si sute de politisti/jandarmi- cand s-a auzit prima data „Jos Ceausescu” dar numai pentru cateve minute (ne uitam la jandarmi si ne „flexam muschii” pentru confruntarea ce urma sa vina, confruntare considerata inevitabila, stiam cu totii de la Europa Libera ce se intampla in tarile socialiste din jur , stiam cu toti ca urma inevitabil sa se intample si la noi. Dupa cum si stiam (vedeam) la TVR ca Ceausescu nu dorea, nu urma, sa faca nici-o concesie. Sau lozincile anti-comuniste/anti-sistem ce apareau aproape zilnic pe ziduri in lunile acelea.

    Tensiunea/motivele existau deja, nu le-a creat Tokes, atmosfera era pregatita in oras de cateva luni, urma sa apara un pretext care sa precipite evenimentele. Iar pretexul asta a fost agitatia din jurul casei lui Tokes. Cred ca de fapt Tokes a ramas uluit cand a auzit „Desteapta-te romane” afara in fata casei.
    Probabil ca si Luther a ramas uluit cand a vazut ce furtuna europeana a declansat, dar probabil ca nu a fost asa de naiv incat chiar sa creada ca el a creat-o si cauzat-o direct prin preocuparile (revelatiile) lui teologic-intelectuale.

    Adica, nu stiu siugur ce motive avea Luther, posibil ca nu avea de gand nici-o revolutie anti-Catolica ci avea propriile preocupari abstract-teologice si dorea reforma Catolicismului (ar trebui sa stiu, e ceva de cultura generala, dar nu am studiat subiectul pana acum).

    • Ovidiu! Cum se face ca, comentariul tau de ieri seara nu mi-a aparut astazi inca nici pe la ora 12, atunci cand am inceput sa scriu comentariul de mai jos? Deci, ca nu am tinut cont de al tau, e din aceasta cauza.
      Multumesc pt. ce mi-ai scris, e interesant, nu cunosteam amanunte despre situatia din Timisoara din acele luni. Dar hai sa-ti povestesc si eu ceva, de care probabil nu ai auzit. In vara anului 1989 am vazut un reportaj facut cu Tokes la MTV1, in emisiunea Panorama, in care el vorbea deschis despre situatia generala a populatiei din Romania, despre lucrarile deja incepute de „reorganizare teritoriala”, etc.Probabil a mai facut si alte lucruri „urate”, si din cauza asta vroia Securitatea sa-l „mute” in acel satuc( parca Mineu, in Salaj). Sigur ca nu el personal a declansat sau organizat revolutia, dar infruntand Securitatea el si-a asumat niste riscuri mari, pe care 9999 din 10000 de cetateni romani nu au avut curajul sa le asume. Si-a pus practic viata si familia in pericol, cu toate ca era deja cunoscut in Occident, si deci Securitatea nu si-a permis sa faca chiar orice cu el. Si acest lucru nu pt. o chestie de genul unei majorari de salariu sau vacanta in Hawai. Deci nu in scopuri strict personale. Au trecut 20 de ani, a primit aceea decoratie, si vin acum persoane, care pe vremea aceea erau mandri probabil ca au fost fotografiati alaturi de Ceausescu, sau altii care inainte de ’89 se ascundeau si in gaura sarpelui de frica sa nu fie luati in colimatorul Securitatii, sau altii care dupa ’89 au fost condamnati pt. incalcarea unor legi( furt, spalare de bani,coruptie etc.) si isi permit sa conteste legitimitatea detinerii acelei decoratii de catre Tokes. Jalnic!
      La fel Luther si-a asumat niste riscuri mari infruntand papalitatea si bineinteles, daca era dupa el nu se mergea atat de departe.Dar nici nu s-a consemnat de catre nimeni, ca prin aceasta reforma urmarea lucruri marunte, interese personale, cum ca eventual fierbea testosteronul in el, vroia deci sa se casatoreasca, si de aceea urmarea renuntarea la celibat. De ce nu putem accepta ca a avut intentii bune, a dorit sa reformeze biserica in interesul credinciosilor si chiar a bisericii, si deci sa nu vorbim despre el in stilul „ca s-a trezit cu fata la cearceaf”, chiar daca „nu-i de-al nost’ „?

  10. Ceea ce vroiam sa spun este urmatoarea: dupa parerea mea este gresita ideea ca justificarea reformei in aceea vreme se rezuma doar la interesele personale ale lui Luther sau ale altora.Era un interes mai general, si anume aducerea religiei mai aproape de credinciosi. Si asta in conditiile in care in aceea vreme slujba religioasa era un fel de show spectaculos cu elemente vizuale menite sa impresioneze „spectatorii”, cu altare si preoti imbracati efectiv in aur, si care preoti cantand vorbe goale pt. marea majoritate a spectatorilor necunoscatori al limbii latine. La fel, era nevoie de reformarea unor practici bisericesti menite mai mult sa serveasca interesele materiale ale preotilor decat mantuirea sufletului credinciosilor. Astfel de practici mai exista si astazi la unele biserici, si sunt criticate de persoane mai „luminate”, chiar daca acestia nu „s-au trezit cu fata la cearceaf”. Deci reforme ar mai incapea si in aceste situatii.
    Pe langa secularizarea averii bisericii catolice au fost efecte mai importante ale reformei.Religia a ajuns astfel sa fie un cod de conduita personala, credinciosii devenind constienti de importanta actiunilor individuale. Actiuni ce trebuie facute, in loc de asteptarea producerii minunilor, pe de alta parte constientizarea faptului ca pacatele comise cu ocazia acestor actiuni nu pot fi iertate cu una cu doua de niste reprezentanti ai bisericii, ci numai de divinitate.S-au format ca urmare comunitati de credinciosi uniti intre ei prin credinta, si nu doar formal, prin rit.
    Mi se pare interesant ca aceste diferente dintre protestanti si catolici seamana cu diferentele dintre musulmanii suniti si siiti. La suniti religia se bazeaza pe credinta individuala, la siiti deja apar sfintii si persoane cu rolul de a „ajuta” credinciosii, bineanteles pe bani, sau alte foloase materiale, plus functii inalte in societate. La suniti credinciosul se adreseaza direct divinitatii prin rugaciune. La siiti divinitatea nu se ocupa cu astfel de „chestii slabe” ca ascultatul credinciosului. Acesta din urma este nevoit sa apeleze la „intermediari”, cum ar fi sfintii, dar acestia la randul lor nu pot fi „contactati” decat de alti intermediari care sunt preotii. Si uite asa isi fac unii meserie din credinta, si se impotrivesc oricaror eventuale tendinte de reforma, care ar periclita statutul lor.
    Cu „trezirea spirituala” a lui Newton,Darwin,etc.(mai putin Einstein) vroiam sa spun ca si acestia au avut la un moment dat revelatii, in urma carora s-au nascut niste idei contrare cu dogmele bisericesti. Autorii acestor idei au intrat de multe ori in contradictie cu biserica( au ajuns unii chiar sa fie executati ca eretici), dar nu au facut aceste lucruri pt. nu stiu ce interese personale, ci din convingere. Si vorbim astazi despre ei cu stima, ca fata de niste personalitati care au contribuit la dezvoltarea omenirii, in conditiile in care ei la randul lor nu au avut altceva decat de suferit din cauza ideilor lor.

  11. Covasneanu–„Mi se pare interesant ca aceste diferente dintre protestanti si catolici seamana cu diferentele dintre musulmanii suniti si siiti”

    Sunt de acord… chiar daca invers :).

    Shia-Islam, promovarea acestei „erezii”, a fost o actiune a persanilor, si a fost facuta in mod precis pentru a se „disocia” politic de Califat, pentru a scapa de dominatia araba.
    Pare o disputa religioasa dar substratul ei istoric, motivul real, e clar unul etno-politic.

    • „pentru a scapa de dominatia araba”

      si apoi Ottomana, dupa ce Istanbul a devenit capitala Califatului :

      „The Safavid conversion of Iran from Sunnism to Shiism made Iran the spiritual bastion of Shia Islam against the onslaughts of Sunni Islam, and the repository of Persian cultural traditions and self-awareness of Iranianhood, acting as a bridge to modern Iran…
      Through their actions, the Safavids reunified Iran as an independent state in 1501 and established Twelver Shiism as the official religion of their empire, marking one of the most important turning points in the history of Islam.”

      • Cum adica invers? Poate in ordine cronologica. Sunitii sunt musulmani mai „vechi” si mai multi. Dar cei cu sfintii sunt siitii. Nu?

      • Dar cum ii cheama pe cei care-s majoritari in Arabia Saudita? Nu-mi aduc aminte de ani de zile, de cand am vazut acel documentar despre Coran.

      • Covasneanul -„Cum adica invers? ”

        In sensul ca in Islam varianta „de baza”- Sunni- seamana cu Protestantismul iar cea care au aparut si s-a afirmant mai tarziu -Shiia- seamana cu Catolicismul (sfinti, imagini, etc.).
        Adica nu merge argumentul tau „aducerea religiei mai aproape de credinciosi” pentru a explica aparitia Shiia-Islam.

        Dar nici nu e cazul sa cautam o explicatie religioasa, ce conteaza aici e doar ca difera, ca astfel se contesta autoritatea Sunni si implicit autoritatea sistemului telogico-politic al Califatului.
        De asta aveau nevoie Persanii, de un pretext teologic ca sa scape de dominatia Araba (si apoi Turca) ca astfel sa reconstituie Persia independenta ce fusese -in sec. 7- anihilata, islamizata, si inglobata de Arabi in super-statul islamic/Califatul imaginat de Mohamed.

      • OK, asa stiam si eu, ca sunitii sunt mai vechi, mai multi si mai „normali”.
        Ce sa-i faci? Mai sunt si lucruri care nu evolueaza ci devolueaza:)

  12. Ceva, ce am uitat pana acum: felicitari lui Kiwi pt. articol! Am citit si articolul „Vise umede cu Ardealul”, si am ajuns la concluzia ca: il vreau pe Preda inapoi (pe blog)!

    • Mersi fain! Si eu mersi fain tuturor comentatorilor, au fost adaugiri si completari foarte bune.

      Cu preda e mai cu skepsis: ar fi pentru noi un efort prea mare sa citim, pricepem si moderam fiecare comentariu in parte.

      Dar chiar, de ce l-ai vrea inapoi? E prea plictisitor pe aici fara el?

      • Nu e vorba de plictiseala, ci de ceea ce ai amintit si tu, ca Preda a reprezentat un factor de echilibru si moderatie. Apoi am mai citit ieri si comentariile pe marginea altor articole, si nu mai sunt chiar asa de sigur pe mine. Problema e atunci cand, cum se spune(?) s-a pus pata pe cineva, pe acela nu-l mai lasa. Si in aceasta situatie chiar ca aveti ce modera.

  13. Kiwifi.
    Si mie imi este dor de Preda.
    Probabil ca te pasioneaza istoricul confesiuniilor calvine si unitariene dn Ardeal si eu intr-un caz mai particular al acestei istorii si datorita necunoasterii limbii maghiare, avansez destul de greu. Cu scuzele de rigoare, daca ai si timpul necesar, te rog sa ma cauti pe e-mail. Fiind un caz particular, nu intereseaza prea multa lume.

    • Sunt interesat de tot ce tine de istoria Transilvaniei, si de teologie. Am sapat pe subiectul acesta cu mare placere si mult interes, tocmai fiindca imbina aceste doua interese personale ale mele, sursele mi-au fost in mare parte in engleza.

  14. „“Oamenii au “treziri spirituale” cand au interes sa le aiba, cand le serveste la ceva.”-primitiva mentalitate. Ovidiu, sper ca nu vorbesti serios”

    MENTALITÁTE, mentalități, s. f. Fel particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivități.

    Covasneanu, din punctul meu de vedere te-ai apropiat foarte mult de atacul la persoana in acest comentariu. Te rog mult sa iti alegi mai atent cuvintele data viitoare!
    http://dexonline.ro/definitie/mentalitate

    • OK, dar vreau sa fac o precizare: in momentul in care am scris asta chiar mi s-a parut ca nu vorbeste serios, ci face aluzie la mentalitatea politicianului sau functionarului de astazi(hai sa nu generalizez, nu toti,dar multi dintre ei), care vede lucrurile numai prin prisma intereselor sale personale. Am incercat sa combat ideea si nu omul.Sau ar fi trebuit sa spun astfel: „primitiva idee”? Ar fi fost mai putin aproape de atacul la persoana? Si am folosit cuvantul primitiv, fiindca acest mod de gandire se bazeaza pe instinctul de autoconservare a individului, deci este un instinct primar.
      Altceva: aceea persoana caruia i se explica o data, de doua ori, de ….cinci ori, ca ungurilor nu le trebuie Ardealul, fiinca nu au ce sa faca cu ea,si se aduc tot felul de argumente cu UE, NATO, date demografice, financiare,etc.,etc., si dupa toate astea spune ca autonomia este primul pas spre….nu mai stiu ce, e clar ca respectivul are mania persecutiei. Deci, e un fel de paranoic, bine nu in sensul patologic al cuvantului. Acelei persoane cum pot sa-i semnalez acest lucru, bineinteles fara sa fie atac la persoana? Sau nicicum?

      • „Sau ar fi trebuit sa spun…”

        ar trebui sa eviti calificativele „tari” -de genul geniala, primitiva, etc. Era suficient daca spunei -„cred ca e gresita teoria ta, din urmatoare motive..”

      • OK, am sa incerc sa folosesc calificative mai soft pt.idei, teorii, mentalitati 🙂
        Chiar daca nu stiu motive!

      • Covasneanu @ „aceea persoana caruia i se explica o data, de doua ori, de ….cinci ori, ca ungurilor nu le trebuie Ardealul, fiinca nu au ce sa faca cu ea,si se aduc tot felul de argumente cu UE, NATO, date demografice, financiare,etc.,etc., si dupa toate astea spune ca autonomia este primul pas spre….nu mai stiu ce, e clar ca respectivul are mania persecutiei. ”

        Nu mai aveam nici un chef sa ma bag – dar nu pot sa nu semnalizez faptul ca aici ai apucat, demn si curajos (sau neatent si inconstient :-)?) insasi proverbialele castane din foc.

        Caci asta este cea mai mare problema de comunicatie – daca ar reusi oamenii sa comunice in jurul acestor probleme sensibile fara a aluneca in extreme. (Extreme: de pilda cand un Romana exprima o ingrijorare ca „asta nu este decat inceputul, si poate sa existe o escalare” – iar maghiarul, care cel putin la modul individual sau al cercului de cunostinte, este linistit ca nu poate fi vorba de escalare – vede „obsesia cu ne ia Ardealul”. Poate insa era vorba de altceva, nu atat de ridicol, mai greu de exprimat, demn de luat in serios. Situatii similare exista si in sens invers – nu stiu daca exemplul este bun, dar merge in directia exprimarii dorintelor de pastrare a culturii si limbii din partea maghiara, griji intemeiate. Iarasi o mica neintelegere aici, poate face ca romanul sa aibe impresia de incorigibil etnocentrism si se aluneca in neintelegere. Cand desigur ar fi mai frumos sa se gaseasca un prag de intelegere a unei minima moralia pentru linistirea grijilor etnice si culturale, pentru a putea dezbate si ataca si unele probleme COMUNE. Coruptia din tara, este esentialmente o astfel de problema.

        Ma scuz ca m-am bagat in ciorba, dar aceasta mi se pare o constanta problema in acest cerc, si in acest context. Deci nu numai una personala a ta – pana una alta, in lipsa de alte solutii, poate este bine sa i se dea un nume, si de cate ori se loveste cate cineva de ea – sa se poata referi la aceeasi cunoscuta problema a „echilibrului ingrijorarilor”, despre care stiind ca produce enervare, nu mai este nevoie sa ne enervam de fiecare data din nou.

        Ma rog, o utopie poate – dar cert iti pot spune ca am mai trecut de o duzina de ori pe la punctul acesta de potentiala neintelegere si saritu in extreme. Poate au moderatorii o idee cum se poate evita aceasta enervare ciclica. Ce bine ca pe mine nu ma mai implica

  15. Notă moderator kiwi: Acest comentariu este de la userul Preda, l-am recunoscut după IP. Fiindcă nu conține atacuri la persoană, îl voi lăsa.

    Covasneanu @ Frumos ce spui – si eu m-am gandit recent, ca nu mai lipsea mult si as fi reusit sa iti comunic in cateva fraze, ceea ce lua la inceput lungi lungi dezbateri: ne-am impartzit si castane reciproc, ne-am si apropiat. Un lucru INTERZIS pentru politic corectii acestia – care ma tem ca au mari probleme cu dialogul critic, recurgand la cenzura in lipsa de argumente.

    Eu vreau sa va spun numai atat: aici nu este cazul, dar mai exista si mail, internetul nu poate fi cenzurat ca Scanteia Pionierului. Iar despre dialog, parerea mea sincera este ca individul isi pune personalitatea si cunostiintele la dispozitia dialogului – dar il lasa pe Dumnezeu sa le foloseasca, fiind acesta care se adreseaza Dumnezeirii din Celalalt, dand raspunsuri. Daca avem desigur umilinta si responsabilitatea de a ne arunca in dialog real – Dumnezeu vorbeste in egala masura cu regi si cersetori, cu Iuda si cu Sfintii. Se mai spune pe Romaneste si „Omul propune, Dumnezeu dispune” – nici in dialog nu este altfel.

    Politic corectii au gusturi mai selective. De aceea eu nu am ce cauta aici – dar voi puteti dezbate public, ce fel de dialog doriti sa aveti. Este tot ce pot sugera – si va urez la toti numai bine din tot sufletul – reformati, sau ortodocsi, catolici sau pocaiti, evrei, oameni! Chiar si politic corecti, in ultima instanta

  16. PS: Am fost rugat sa scriu despre „Sanse si restrictii ale in dialogul in Internet”. O tema interesanta, la care nu ma asteptam ca dimensiunea totalitara sa joace un rol atat de important. Sper sa gasesc timp sa o tratez – vor sa imi trimita reumatismul la un sanatoriu trei saptamani, daca am timp sa il iau cu mine. Atunci poate ma pot ocupa – ar fi imbucurator ca si voi sa rezolvati problema!

    • Salut Hamlet! Adica Preda! Trei saptamani? Auleo, vezi ce faci in cele trei saptamani, ca modeatorilor le-ai dat si pana acum mult de lucru:)! Da chiar, vezi sa nu uiti sa-ti iei cu d-ta si reumatismul daca tot te duci la tratament:). Balaceala placuta, si numai bine!

  17. Nota userului KiwiFi – acel comentariu al dumitale de mai sus este de prisos, pentru ca toate presupusele atacuri la persoana pe care a incercat sa mi le impute dl Miu s-au dovedit nule si neavenite. TOATE fara exceptie.

    De fapt a existat un singur context in care, in mod incontestabil mi-am pierdut cumpatul cu „ColtulCultural” – si a izbucnit o rafuiala care a facut sa ne putem intelege la sfarsit doar mai bine. Fiind vorba de partea lui de uzul unor exprimari si idei care au ajuns sa i se para firesti, dar de care a inteles din furia mea, care nu traiesc in Romania, ca in limbaj normal contineau atacuri pausale la neamul romanesc, greu de acceptat, si la care nici nu s-a gandit, si nici nu era dornic sa le faca. Cand am inteles ca intentiile sale nu erau cele care reieseau din ce scrie, mi-a parut foarte rau si m-am scuzat in doua randuri. Dar lucrul surprinzator si minunat a fost ca dl ColtulCultural, la randul sau si-a cerut scuze, pentru ca a realizat, si cred in mod sincer, ca exista ceva in exprimarea sa, care ii aparea fireasca, dar care de fapt poate fi deplasat.: provocand reactii ca a mea. Deci am invatat amandoi ceva, si ne-am despartit in mod vadit impacati. Asta este dragi tovarasi – cand cineva incearca sa se ridice peste dialogul oamenilor, chiar judecandu-i cand in mod evident au stiut sa duca dialogul peste obstacole inspre o mai adanca intelegere si impacare. Cand niste cenzori autonumiti vor sa distruga chiar si intelegerea in numele „legii” numai de ei intelese, atunci pentru Hamplet este ceva putred in Regatul Marcii acesteia.

    Si iata ca se continua obiceiul si oamenii suntr tratati ca niste papusi din foi de tigare, care se strica la prima adiere a unor vorbe nespus de dureroase precum „mentalitate primitiva!” si trebuiesc aparati de moderatia invizibila.

    Dragii mei moderatori, nu vreau sa va mai produc nedumeriri asupra deciziilor pe care sa le luati fata de textele mele. In egala masura in care nu vreau sa mai tolerez lipsa de buna cuviinta, prin care voi alegeti ce spuneti in spatele meu, eu fiind lipsit cumva de drept de replica. Puteti fii pe pace, daca aceste contributii nu le stergeti, este de ajuns, oamenii fiind toti maturi – si eu neavand timpul sau cheful sa imi mai exprim ganduri in aceasta forma. Exista si altele!

    Imi repet salutarile fata de prietenii dobanditi aici – semnaland faptul ca lucrul cel mai important pe care l-am inceput aici si mi-a fost interzis de moderatie sa il clarific corect, este expunerea parerilor mele despre curente de gandire istorica in Romania actuala. Aici sunt intr-adevar revoltat de faptul ca unii insi mi-au manipulat fragmente de text. Dar nu exista alta solutie decat sa stiti ca orice vor spune este fals – si daca va intereseaza opinia mea, ma bucur daca scrieti un mail Nu este prea greu de descoperit.

    Cum spunea amicul Nae Armeanul: Ura si la gara, ai nostri ca brazii!

    • Preda, de gasit n-ar fi greu sa ne gasim intr-un fel sau altul mai devreme sau mai tarziu, fiindca suntem colegi de breasla. Chiar daca eu m-am specializat intr-o alta nisa si, fortat de imprejurari independente de vointa mea, sunt momentan departe de cercetare.

      • kiwifi @ Eu am fost in primii 20 de ani departe de breasla, asta este, cicluri!
        Dar zau, nu mai fiti asa de prapastiosi cu limbajul – nu exista criterii absolute de rea vointa in limbaj, trebuie sa lasi sa curga ceva apa pe garla, si iti dai seama daca un om este sovin ireductibil, sau doar foloseste elemente de limba mai „tari”, dar stie sa inteleaga si sa se adapteze si chiar scuze daca este nevoie. In schimba exista oameni care au o persistenta ingamfare si sunt incapabili sa se daruie unui schimb de idei – pastrand aparentele perfecte ale formei. Cel putin cat nu te cobori la mintea lor, sa le asterni si lor cateva coji de banana in drum, care sa ii faca sa isi iasa din prea aparenta corectitudinii. Asta ca sfat prietenesc, eu am iesit din joc, nu mai este treaba mea – daca ceilalti nu au probleme cu stilul, for the best in the best of all possible worlds.

        In Finlanda il cuosc pe Metsänkilä la Turku – om foarte cald, s-a retras insa. Din scoala lui erau Ernvall … si mai erau unu doi, de care stiu, dar cu care nu m-am intalnit. Metsänkilä a fost student al lui Inkeri

        Covasneanu @ S.ar putea chiar sa ma balacesc. Si ai dreptate, cel mai bine ar fi sa imi iau reumatismul cu mine, si sa l-il las lor acolo in sanatoriu. Ca Romanul, naparlesc si le las pielea jegoasa sa se descurce cu ea. Ce frumos ar fi, daca ar functiona asa!

Comentariile nu sunt permise.