Povești din folclorul maghiar – episodul 4: Palko și Lăcrămioara


 nepmesek

V-a fost dor de o nouă poveste din folclorul maghiar? Iată că a sosit!

Peste 77 de țări și de mări, se spune, trăia un împărat și o împărătească care aveau un fiu pitic, Palko. Încă de la început se pot decela două elemente care atrag atenția: cifra 77, adică o alăturare a cifrei 7 despre care am mai discutat la episodul 2 și acel fiu pitic. Cei doi nu erau deloc mulțumiți de faptul că fiul lor s-a născut așa, dovedindu-se, încă o dată, modul în care era văzută viața în societatea de demult vis-à-vis de acceptarea diferențelor/ diferiților.

De la sediul sufletului la lăcrămioara ideală

Dat fiind că ultima dorință a celui mort trebuie îndeplinită întotdeauna, dacă vrei ca el să se odihnească în pace, la moartea împărătesei a început o mobilizare în căutarea lăcrămioarei perfecte. Ceea ce mi se pare interesant e că, în Transilvania, lăcrămioarele  poartă numele popular de suflețele, iar in aceasta plantă totemică se refugiază sufletul fetei.

La desprinderea sufletului împărătesei apare următorul fenomen: sufletul ei iese din cap, are doar forma unei fețe cu două aripi atașate. Existau credințe vechi, în societățile rurale, conform cărora sediul spiritului, al sufletului și al forței divine (a manei)[3] se află în cap.

Palko a fost cel care a ales lăcrămioara ideală, cu ochii închiși[4], pe cea adusă de o bătrână, un alt simbol al înțelepciunii. Bătrâna susținea că floarea fusese culeasă din grădina zânei Ilona. Iată aici un sincretism demn de cercetat. În folclorul maghiar, Ilona este numele dat Reginei zânelor[5]. Despre rădăcinile și provenineța acestui nume încă nu s-a ajuns la un numitor comun: unele voci spun că numele are origini evreiești (și Ilona apare aici cu un păr roșcat, care ar avea o legătură cu numele, dar nu știm dacă așa apărea și-n basmul original), de la Ilana (copac), ori că are origini grecești (un cognat al Elenei, tradus prin ”lumină”).

Noroc schimbător cu șapte picioare

După spusele spiridușului observăm că întâlnirea lui Palko și a Lăcrămioarei era predestinată. De asemenea, ajunși în acest punct al povestirii, ne dăm seama că Ilona, contrar semnificației grecești a numelui său, este un personaj negativ în acest basm. Cu toate acestea, prin apariția celor douăsprezece zâne, funcția ei din folclorul maghiar este bine delimitată (Regina Zânelor). Despre cifra 12 am mai scris aici, iar dansul zânelor din basmul acesta poate fi comparat cu dansul Ielelor, care aveau funcții asemănătoare, de răpire, dezorientare, ființe supranaturale.

Calul Ilonei, animalul cu care încercă să-i urmărească pe îndrăgostiți, are  șapte picioare (vezi semnificația lui șapte tot în Lacătul fermecat, o alegere ce se dovedește norocoasă pentru îndrăgostiți, dar nu și pentru Ilona… totuși, nu știu dacă nu cumva calul se împiedica de unul dintre picioare, ori o fi fost de rezervă :).

Unde nu are Ilona puteri?

Cei șase fluturi care trăgeau caleașca cu Lăcrămioara și Palko nu apar întâmplător. Șase[6] este un număr al medierii, reprezentând concurența dintre bine și rău, iar fluturele[7] este considerat, deopotrivă o reîncarnare a sufletului, cât și un simbol al regenerării, o ființă demiurgică asociată focului solar [8]. Nu putem să nu remarcăm legătura strânsă cu finalul poveștii. Cei doi tineri își găsesc liniștea între soare, lună și stele, locul Regatului Spiridușilor. Acesta este singurul loc unde Ilona nu avea puteri, fiind înfrântă, conform clipului de mai sus, de puterea Soarelui (asociat, uneori, regalității). Locul este ales, poate, pentru a perpetua aceste simboluri arhaice ale popoarelor din zona stepei Asiei Centrale[9].

de Mihai Cotea.


[1] I.EVSEEV, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, ed.Amarcord, Timișoara, 2001 pp.152-153

[2] HTONIÁN, -Ă adj. referitor la pământ, al pământului; subteran; htonic. ◊ referitor la divinitățile subpământene. (< fr. chtonien, conf. dexonline.ro accesat pe 30 aprilie 2013

[3] I.EVSEEV, op.cit, pp.27-28

[4] cecitatea mai este considerată și un semn al înțelepciunii venind din adâncul inimii, neinfluențată de exterior; ibidem, p.134

[5] conf. http://en.wikipedia.org/wiki/Ilona accesat pe 30 aprilie 2013

[6] I.EVSEEV, op.cit, p.189

[7] ibidem, p.69

[8] acesta apare la toate culturile care aveau cultul soarelui, inclusiv daci, azteci, incași etc.

[9] vezi aici

Anunțuri

21 de gânduri despre “Povești din folclorul maghiar – episodul 4: Palko și Lăcrămioara

  1. Daca ungurii au considerat ca tulipanul este floarea lor nationala si in creatia populara prezentata mai sus se vorbeste si despre lacrimioare, in creatia populara romaneasca transilvaneana (Ardeal, Banat, Crisana, Maramures) cea mai prezenta mi se pare a fi frunza (o fi stiut ceva doamna Udrea despe acest fapt?!). Exista si expresia „Ca frunza pe apa.” Interesant este ca verdele pare a fi si „culoarea nationala” maghiara. Cu mai multe decenii in urma aveam impresia, cand treceam prin unele sate unguresti, ca exista mult mai multe case zugravite in verde, decat in cele romanesti
    Despre prezenta frunzei in creatia populara romaneasca:

    Du-te dor, cu cucul in berc, / Si ma lasa, sa-mi petrec; / Sa-mi petrec cu mandrele, / Ca codru cu frunzele; / Sa-mi petrec cu mandruta, / Ca codru cu frunzuta.

    Codrule, frunza rotunda, / Ia, slobozi, un pic de umbra, / Sa ma umbresc cu-a mea mandra, / Ca de cand nu ne-am umbrit / Frunza ta s-a-ngalbenit, / Cand-om sta a ne iubi, / Frunza ta iar a-nverzi.

    Decat la neamtu catana, / Mai bine in codru cu pana./ Decat la neamtu sluga, / Mai bine in codru cu frunza. (este cantata si de Grigore Lese).

    Frunza verde si-o nuia, / Rea dobanda-i dragostea. / N-are stare la culcare, / Nici tigneala la mancare.

    – Codrule, frunza rotunda. / Slobozi-mi o ti’ de umbra, / Sa ma umbresc cu mandruta, / Ca tine cu frunzuta! / – Ba, io nu ti-oi slobozi, / Ca mandruta-i tinerea, / Si-i cadea-n pacat cu ea, / Apoi tu mi-i blastama: / „Codrule, pice-ti frunza, / Ca mi-ai mancat juneta / Si mandrutii fetia.”

    Haida, mandro, -n cununie, / Pana-i frunza verde-n vie / Daca frunza s-a usca, / Nanasi nu ne-om capata, / Popa nu ne-o cununa!

    Asa-a zis frunza de plop / Sa iubesc fruntea din joc. / Asa zis frunza de vie, / Sa iubesc ce mi-i drag mie. / Asa-a zis frunza de fag, / Sa iubesc, ce mi-i mai drag.

    Frunza verde floricea, / Mandra, mandrulita mea, / Asara, in drept de voi, / Te-am vazut sezand cu doi. / Al ce sedea langa tine / Este prieten bun cu mine. / Al ce sedea dupa masa / Era cu inima arsa, / Ca si mine la fereastra. / Frunza verde-n patru foi, / Eu cu doua, tu cu doi.

    Frunza verde lemn de fag, / Am un badit ca un steag. / Da fagutul s-a uscat / Si badita m-o lasat!

    In creatia populara romaneasca transilvaneana destul de prezente sunt florile, fara a se arata de cele mai multe ori si denumirea acestor flori. De asemenea si iarba (exista si expresia „Cata frunza si iarba”).
    Nu sunt prea documentat in privinta creatiei populare maghiare, dar la prima vedere mi se pare ca este o diferenta in privinta folosirii „motivelor florare” intre cea populara romaneasca transilvaneana si cea maghiara.
    Care ar fi explicatia?

    • Asta depinde mult de tipul creației și de subiect. Plantele totemice se găsesc de ambele părți, dvs. ați dat exemplu din diverse creații muzicale, aici avem de-a face cu o creație literară. Apoi, dacă e să luăm plantele cu proprietăți magice, eventual vor diferi ca soi, dar ele există atât la maghiari, cât și la ardeleni/ regățeni. Relația omului cu natura e strâns legată, după cum se poate vedea. Vă mulțumesc pentru comentariu!

  2. cotulcultural
    Nu sunt un expert in folcloristica, dar, simplificand lucrurile, problema care mi se pare ca ar fi este ca romanii s-au simtit mai mult atrasi de cea ce exista in „natura” (frunza din padure de exemplu, iarba, florile de camp), iar altii de florile care se cultiva in gradina.

    • Posibil, deși, până la urmă, din natură venim cu toții, nu? Așa e, ”codru-i frate cu românul”… vorba asta spune ceva despre noi 🙂

  3. coltulcultural
    Cred ca mai este ceva legat si de traditie.
    De exemplu, acum vreo 40 si ce mai conteaza de ani, prin urmare in timpul lui Ceausescu, mergeam cu un unchi de-al meu printr-un sat unguresc de pe Valea Nirajului (judetul Mures). Acesta imi spunea ca daca privesc gradinile de pe langa case, observ ca sunt toate pline de flori, pe cand in satul meu romanesc, aflat in vecinatate, sunt toate pline cu „cucuruz”. Si acest lucru, imi spunea unchiul meu, a fost „de cand este lumea.”
    De asemenea, in acel timp daca te urcai dimineata in trenul de pe linia ingusta care facea legatura intre Valea Nirajului cu Targu – Mures, vedeai foarte multe femei de etnie maghiara de pe valea respectiva, care mergeau la Targu – Mures sa-si vanda florile care le cultivau in propria gradina. Romancele din satul meu mergeau la piata din Targu – Mures cu slanina, fasole, oua, untura, etc.
    Nu stiu daca putem generaliza acest lucru si pentru alte zone ale Transilvaniei, dar cred ca foarte putini tarani romani si-au cultivat, de-a lungul timpul, petecul de pamant de pe langa casa cu flori. Prin urmare, ei se intalneau mai des cu florile de camp („florile salbatice” cum li se spuneau in satul meu) decat cu lalele sau nu mai stiu ce floare care se mai cultiva in gradina.
    Mi-aduc aminte, cand eram copil ce mirat am fost cand am vazut pentru prima data in gradina unei vecine cateva exemplare dintr-o floare numita Gura Leului. I-am spus bunicului meu sa ne punem si noi in gradina flori, iar el mi-a raspuns ca atunci cand o sa mananci flori, o sa ti le pun.

  4. cotulcultural
    Exista literatura populara care este specifica numai unui singur popor sau nu exista?
    Daca-l citim pe M. Gaster, Literatura populara romana, 1973, nu ar exista.
    De exemplu, dupa acesta, modelul zidirii unui om la temelia casei, cum se afla in balada despre zidirea manastirii Argesului, este aproape universal, modelul Mioritei cel mai vechi cunoscut se afla in legendele semito – egiptene, basmele romanesti pe care le cunoastem astazi,(prima culegere de basme romanesti au publicat-o fratii Schot in limba germana in anul 1845), au elemente pe care le gasim in literatura scrisa veche raspandita prin aproape intreaga lume, care a aparut cu mult inainte de publicarea acestor basme, cum ar fi Biblia, Alexandria (cea mai importanta scriere din literatura romantica, manuscrisul cel mai vechi cunoscut este din secolul al XI – lea, probabil o copie a originalelor din secolele II – III), Varlaam si Ioasaf (atribuita, de cele mai multe ori, Sfantului Ioan Damaschinul, care a trait in secolul VIII, nascut in Siria), Istoria Sindipii filosofului, Bertholo, Halima, Archir si Anadam, Iliodor, etc.
    Exista o haina etnica in care este invelita uneori aceasta literatura populara, dar, dupa autorul mentionat, este numai o haina.

    • Nu este asta si tema lui Eliade, si intreaga preocupare pentru comparatisme – mitologii, basme, etc. Mi se pare o tema destul de frecventata, cel putin in ultimul secol! Pe de alta parte, cum folclorul este oral, tocmai diferentele specifice care se adapteaza la culoarea locala si creaza interesul si acceptabilitatea la o anumita natie, fac si farmecul, sunt doua fete nedespartite ale unei medalii.

  5. Preda.
    Nu sunt specialist in folclor, dar din cate am citit, in primul rand la M. Gaster si simplificand lucrurile exista doua teorii importante:
    1. Una in care, de exemplu, Miorita de la noi n-are nici o legatura cu Miorita egipteana (cu toate ca cea din urma pare mai veche) sau legenda zidirii Manastirii Argesului de la noi n-are nici o legatura cu legenda zidirii unui oras in Albania sau cu legenda construirii unui pod in Grecia. Toate aceste legende au aparut independente unele de altele si asemanarea dintre ele se datoreaza, in mare parte, firii umane sau, dupa cum spunea cineva, a cea ce inseamna umanul general valabil. Cei care sustin aceasta teorie vorbesc adeseori de folclorul autentic (original) sau literatura populara originala, care nu are motive preluate.din alta parte, cu toate ca aceste motive se aseamana cu a altor popoare.
    2. Exista teoria migrationista, in care o legenda a aparut intr-un anumit loc, apoi aceasta s-a raspandit in alte zone, primind si o anumita coloratura etnica. Deci daca exista o legenda la sarbi asemanatoare cu una romaneasca, inseamna ca sarbii au preluat-o de la romani sau invers si cei care au fost primii, de fapt si ei au preluat-o din alta parte. Sau daca exista o Miorita egipteana considerata mai veche decat cea romaneasca, inseamna ca romanii (straromanii sau urmasii antici ai romanilor) au preluat-o de la egipteni. Cei care sustin aceasta teorie considera ca, de fapt, folclorul sau mai bine zis literatura populara care o cunoastem astazi nu poate fi autentica (originala) sau, dupa cum spunea cineva, cea ce cunostem astazi din literatura populara nu este la prima redactare.
    Gaster spunea despre literatura populara actuala ca nu exista motive originale in ea, ci doar motive a caror origine n-au fost inca descoperite.
    Probabil ca exista si a treia teorie, care le combina pe amandoua.

    • Tirimineanu
      Nu există atât motive originale, cât arhetipuri după care fiecare popor a condimentat într-un anume fel o anumită imagine sau poveste, aici revenind la comentariul domnului Preda care a descris foarte bine ce a spus Eliade, tocmai diferențele necesare adaptării unei povești dau farmecul ei. Eu cred că mai mult spre această direcție ar trebui să mergem căci un demers de descoperire a originilor unui basm e mai mult decât riscantă. Despre Miorița s-a scris în fel și chip, s-a denaturat sensul primordial (bănuit/ descoperit/ recreat de hermeneuți) și s-a ajuns până la a bagateliza această legendă. Miorița este drama celui care moare între străini, față de a cărui suflet nu mai are cine să se îngrijească, astfel că se recurge la ajutorul anumitor animale pentru ușurarea trecerii în ”lumea fără dor”. Miorița nu e ceea ce unii încearcă să susțină, o poveste a relevării caracterului românesc urât, axându-se pe prima parte a textului, ignorând importanța celei de-a doua, trecând peste alegoria moarte-nuntă și peste multe altele. Și-apoi, aici se lucrează cu generalizări. Părerea mea e că ar trebui studiat, mai degrabă, modul de adaptare al unui basm, acolo unde există similitudini cu altul, ori particularitățile fiecăreia, dacă e să excludem total varianta inspirării dintr-o anume regiune.

    • Prima ar fi cumva principiul arhetipurilor – a doua, nu sriu, miroase a materialism dialectic la derivata a doua, adica putin ascuns. Stiintat pe dos – daca se spunea pana acum ca Miorita este in primul rand alegoria mortii cu nunta, acuma sa spunem pe dos, ca este desmascarea uratului din Romani, gelozie si furtisag. Se vede si pe aici uneori nevoia de a spune altceva decat s-a spus deja, ca de aceea esti dintr-o generatie noua. Poate „altceva” este necesar, dar nu suficient!

  6. Preda.
    Citindu-l pe M. Gaster, surprinzator pentru mine a fost cat de mare influenta a avut-o asupra literaturii populare romanesti, prin urmare asupra unui popor analfabet, anumite lucrari scrise sau rescrise in alte parti ale lumii si care au circulat sub diferite forme, inclusiv si pe cale orala, in spatiul romanesc.
    De exemplu, in creatia populara romaneasca se regasesc o serie de proverbe, cum ar fi „Capul plecat nu-l taie sabia”, „toata pasera prin limba ei piere”, ” unde este minte multa si nebunie este multa”, „pana nu spargi capul, nu curge sangele”, care sunt si in Alexandria,, (dupa cum aratat manuscrisul cel mai vechi cunoscut este din secolul al XI – lea, probabil o copie a originalelor din secolele II – II., O traducere latina a acesteia existand din secolul IV, dar aceasta nu s-a pastrat),
    Probabil ideile lui Gaster despre cat de originala este creatia romaneasca populara (de fapt ca si a altor popoare) au deranjat, Gaster, evreu de origine si care a ramas evreu in religie si nationalitate pana la sfarsitul vietii, a fost expulzat din Romania, stabilindu-se in Anglia, dar unde a facut enorm de multe lucruri pentru cauza romaneasca, inclusiv pe timpul incheierii tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial.
    Autorul expulzarii a fost Dimitrie Alexandru Sturdza (n. 1833 – m. 1914), in acel moment presedintele Consiliului de Ministri, care pentru „cauza romaneasca”, spre stupoarea multora, a afirmat ca Romania nu doreste sa ia Ardealul, nici daca-l dau ungurii pe gratis, pentru ca este vital pentru existenta Statului roman sa existe si Imperiul Austro – Ungar (unii ardeleni spuneau ca noi ne zbatem sa ne unim cu Romania,chiar si in cadrul unui Imperiu condus de Viena si acesta afirma ca nu ne vrea).
    Apoi la o adunare cu alegatorii, cand era presedintele Consiliului de Ministri, s-a trezit, vorbind, dorind sa arete ca totusi este mare patriot, ca Romania a finantat si finanteaza, prin Biserica Sfantul Nicolae din Brasov,inclusiv guvernul sau, scolile confesionale romanesti din Ardeal. A iesit un scandal cu autoritatile maghiare, acestea din urma impunand ca banii destinati pentru Biserica Sfantul Nicolae, sa fie varsati intr-un cont la o banca din Ungaria si autoritatile maghiare sa le dea mai departe, cand au chef, bisericilor romanesti. Take Ionescu l-a acuzat pe Sturdza de tradare, Take Ionescu fiind demnitarul roman cel mai apropiat de aceasta „inginerie financiara”, facuta fara stirea autoritatilor maghiare (Banii pentru scolile romanesti din Ardeal, erau camuflati in bugetul Romaniei intr-un articol cu ajutoare pentru scolile romanesti din Macedonia).
    Prin urmare, pe Gaster, inclusiv pentru cele scrise, Sturdza l-a considerat lipsit de patriotism, dar fiul sau, colonelul Alexandru Sturdza, in anul 1917, pe timpul luptelor din Carpatii Orientali, fiind comandantul unei Divizii in acel moment, a dezertat la inamic.
    Nicolae Steinhard scria ca: „Nemtii pe colonelul Sturdza l-au primit foarte corect, dar rece. Dovada ca pe atunci mai exista un simt al onoarei militare.”
    Dezertorul a fost si ginerele lui Petre P. Carp, liderul conservatorilor,care a fost impotriva intrarii Romaniei in razboi impotriva Puterilor Centrale in anul 1916. Cu toate acestea, un fiu al lui Carp, incorporat in armata romana, a murit pe front in luptele din Carpatii Orientali. Dupa ce Romania a incheiat pacea cu Puterile Centrale, Alexandru Sturdza s-a intors in casa lui Petre P. Carp si neavand curajul sa-i spuna socrului sau adevarul, i-a spus ca a fost luat prizonier de nemti pe frontul din Moldova si acum a fost eliberat. Un fiu de al lui Carp si acesta ofiter in armata romana, introcandu-se de pe front si afland ca cumnatul sau este in casa tatalui sau, a refuzat sa stea in casa cu acesta. Cand l-a intrebat Carp pe fiul sau de ce nu vine sa locuiasca la el, acesta i-a raspuns ca nu poate lsta sub acelasi acoperis cu un dezertor.
    Intorcandu-se acasa, Carp l-a scos imediat din casa pe ginerele sau, afirmand ca nici el nu poate locui in aceasi casa cu un dezertor.
    Intrebare: cine a fost patriotul, romanul sau evreul?

  7. Tirmineanu @ „Intrebare: cine a fost patriotul, romanul sau evreul?” – Argumentatia ta este o lectie retorica de morala, fara rapsuns. Intrebarea nu are sens. Dar parerea mea iat-o: Gaster a facut un act de cultura, care oricum se impunea si oricarui roman care iesea sau iese din spatiul sau „mioritic” in lume. Evreul o facea prin firea sa; ceva mai tarziu a facut-o spre exemplu si Eliade, este corect si in natura lucrurilor. Deci atat actul cat si in special, atitudinea pastrata in Anglia, in exil, vorbesc necontestat pentru Gaster. O suta de ani mai tarziu, despre concluzia lui putine se pot spune. Imaginea pe care o avem devine una a unei surse de intelepciune si viata care lumineaza prin timpuri, natiuni si civilizatii, de undeva, din timp – in particular si pe la Alexandria, daca asa a gasit atunci Gasper. Iar daca transimsia se face numai fizic, sau sincronicitate si arhetipuri pot fi si el un fenomen complementar de explicatie, este … la nivelul actual de cunostinte, as zice, o chestiune de gust. In orisi ce caz, daca iei in consideratie faptul ca Alexandria a fost in secole dinainte si dupa Christos centru de inspiratie a civilizatiei grecesti de la ce ramasese din cea Egipteana, iar apoi te gandesti la puternicul amestec de populatii petrecut prin intermediul legiunilor romane – ai deja destule argumente pentru prima explicatie.

    Cat despre parsivenia lui Sturza, am auzit si eu de ea, de povestea cu Gaster nu stiam! Rapsunsul la intrebarea ta retorica este desigur: Gaster era patriotul roman, dar nu asta face argumentatia sa deasupra oricarei discutii!

  8. Preda.
    Sunt total de acord cu tine. Cu certitudine faptul ca dat dovada de patriotism romanesc, nu face argumentatia sa deasupra oricarei discutii.
    Cum spunea cineva, oamenii nu sunt liniari in viata .Probabil si Sturdza, unul din sefii Partidului National Liberal, avea destule merite in alte privinte ( a fost si presedintele Academiei Romane daca nu ma insel, dar problema aceea cu finantarea pe ascuns a scolilor romanesti din Ardeal, a insemnat, dupa cum scria un ziar romanesc din Ardeal din timpul respectiv, cea mai mare lovitura data invatamantului romanesc de pana atunci). Probabil si Gaster avea pacatele lu. A ajuns Sef Rabin al Londrei si pentru Romania interbelica era foarte important sa aiba prieteni pretutindeni, iar comunitatea evreiasca, in special cea din tari ca Anglia, Franta, SUA, putea influenta multe si pe multi. (Un alt evreu, care a sprijinit mult Romania in strainatate, imediat dupa Primul Razboi Mondial, a fost patronul de la Marmosch Bank, sper ca am scris corect numele bancii, dar aceasta este o alta poveste).
    Motivul oficial pentru expulzarea lui Gaster, din cate am citit, a fost ca a criticat guvernul pentru un anumit mod de comportare fata de evrei, dar multi considera ca dusmania dintre cei doi a pornit de la scrierile lui Gaster, considerate de Sturdza ca lipsite de patriotism.
    In contextul faptului ca nu suntem liniari in viata, imi aduc adeseori aminte de colonelul, ulterior generalul, Cambrea, vanator de munte ca specialitate, unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu. Acesta, inainte de razboi, dupa cum spunea cineva apropiat lui, facea adesori pe antisovieticul si anticomunismul. Mi se pare ca a scris si o carte despre maresalul Pilsudsky, cel care s-a luptat cu Armata Rosie. Un altul, pe nume Budis, era profesor prin scolile militare si ii invata pe viitorii elevi cum sa supravietuiasca si cum sa se comporte in prizonierat.
    Au ajuns in prizonierat in URSS si au fost printre primii care s-au inscris in formatiunile militare sovietice, constituite din militari romani aflati in prizonierat pe teritoriul URSS.Multi militari simpli insa au refuzat sa se inscrie, considerand, printre altele, ca ei au jurat credinta regelui Romaniei si Romaniei si nu pot sa faca parte dintr-o formatiune militara care nu apartine Romaniei. Propagandista cea mai infocata pentru constituirea acestor formatiuni militare a fost Ana Pauker, care impreuna cu Cambrea, Budis si cu altii, umblau din lagar in lagar pentru convingerea prizonierilor romani sa devina soldati sovietici.
    Cambrea se intoarce in tara ca si comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu si, printre altele, ocupa si Debretinul. Drept recompensa, Stalin il face general, iar formatiunea militara care o comanda se va numi Divizia Tudor Vladimirescu – Debretin.
    Atunci, Pastorel Teodoreanu scrie urmatoarea epigrama:
    „Din mandru vanator de frunte,
    Te-a facut Ana pandur.
    Si ti-a pus o stea in frunte
    Si un Debretin in cur.”

    Concluzia: oamenii nu sunt liniari in viata.

    • Tirimineanu @ Bine, cu fiecare raspuns ma mai imbogatesc cu cate o informatie ori anecdota. Deci, putem continua. Replica mea fara indoiala, _nu se referea la linearitatea morala sau calitativa_ in viata. Dimpotriva, afirma ca una este moralitatea si alta este veridicitatea unor argumentatii in domeniul cunoasterii. Cunoasterea evolueaza, chestiunile se repun, deci argumentele cuiva de acum 100 de ani se privesc atemportal, si se pot accepta, sau se adauga unele chestiuni. Sunt taramuri total diferite. Omul si opera, ca sa zicem asa. Invers, Arghezi a fost un smecheras adaptat in viata, dar poezia lui mie mi se pare dincolo de intrebari. Desigur, Poezia cu P mare, si nu diverse productii de circumstanta.

    • repost, nu-mi mai apar comentariile

      @Tirimineanu–„Concluzia: oamenii nu sunt liniari in viata”

      Oamenii, si realitatea in general, sunt ceea ce sunt. Nu confunda putinul care il cunosti tu despre realitate cu realitatea insasi. Desfasurarea evenimentelor iti arata zilnic ca te-ai inselat in ipoteze, pareri si in ce credeai despre anume oameni si situatii.
      Evenimentele nu au aratat ca „oamenii nu sunt liniari” ci ca Budis si Cambrea au fost, in mod cat se poate de liniar, niste oportunisti si prefacuti toata viata, functie de cum batea vantul (ce surpriza)..iar in cazul altora, dupa cum tot tu scrii, a aratat ca intradevar erau ce preau a fi.
      Greseala de judecata e a ta nu a realitatii, realitatea totdeauna e cumva si nimic altceva.
      E doar problema ta ca nu ai reusit sa o vezi corect, sau ca nu ai realizat nu aveai destule informatii ca sa poti avea o concluzie certa despre ceva/cineva.

  9. Preda.
    Cu scuzele de rigoare, probabil ca te plictisesc prea mult, dar revin din nou la Gaster, Pentru mine a fost o surpriza abordarea lui. Din cate am citit, nimeni nu a enuntat si a argumentat ideea marii influente care. a avut-o literatura scrisa, originara din diferite colturi ale lumii, asupra creatiei populare romanesti care o cunoastem astazi.
    Am tot auzit si citit de „creatorul anonim roman”, „creatie originara romaneasca”, „folclor autentic romanesc” si dupa argumentele aduse de Gaster, ne dam seama ca sunt foarte multe elemente in aceasta de fapt „traduse”, „adaptate”. Acest lucru se intampla si la alte popoare, Cate provin in creatia noastra populara care este cunoscuta astazi, de la antchitatea noastra (indo – europeni, traci, geto – daci, straromani, etc.), prin urmare de la cea orala si cate sunt de fapt „traduceri”, „adaptari” de la o literatura scrisa, este greu de spus. Din cate imi dau seama, Gaster luand la mana marile creatii scrise care au aparut si in spatiul romanesc (fie in limba romana, fie in latina, slavona, greaca, germana), considera ca in literatura populara care o cunoastem, mai numeroase sunt totusi elementele din a doua categorie.
    Scrierile care au existat in spatiul locuit romani un timp destul de indelungat, au fost cele scrise in latina si cele scrise in slavona..Scrierile in limba latina sunt cele legate de Biserica Catolica, unde si slujba se facea numai in limba latina, iar cele slavone de Biserica Ortodoxa (dupa Sextil Puscariu, crestinismul primordial in spatiul locuit de romani in nordul Dunarii, a fost adus si alimentat din Peninsula Balcanica, de aici caracterul oriental, dar cand aceasta zona avea inca caracterul latin si nu cel grecesc sau slavon).. Latinismul promovat de Biserica Catolica insa nu a patruns numai in Transilvania (la Alba Iulia a existat un mare centru catolic, cu scoala capituara si loc in care se redactau in limba latina documentele cu valoare notariala, cum ar fi improprietariri, vanzari sau cumparari de mosii, in acestea aflandu-se si romani). Centre latine, uneori si cu scoli, au existat si dincolo de Munti. In privinta scrisului romanilor, faptul interesant care mi se pare ca este, desi se spune ca romanii au fost foarte influentati de cultura slavona, cuvantul „a scrie” din limba romana si derivatile acestuia, provin de la latinescul „scribere”.
    Intemeitorii literaturii slavone sunt considerati Chiril si Metodiu, care au tradus din grecesta in slavona mai multe scrieri si care au inventat un alfabet prin anul 863, din care a derivat, mai tarziu, alfabetul numit „chirilic”.
    in concluzie, literatura scrisa a existat, cu toate ca nu in limba romana. (vezi despre cultura latina: Lascu Nicolae, Clasicii antici in Romania, 1974 si Karoly Vekov, Locul de adeverire din Alba – Iulia, 2003, iar despre cultura slavona, Mihaila Gheorghe, Contributii la istoria culturii si literaturii romane vechi, 1972).

    Cateva aspecte pe care le regasim in scrierea lui Gaster:
    1. Ar fi absurd sa puna cineva la indoiala faptul ca au existat in spatiul locuit de romani anumite credinte, obiceiuri, etc., si inainte de aparitia literaturii scrise in acest spatiu. Vorbim insa de literatura populara care o cunoastem astazi, prin urmare cea care o cunoastem de la aparitia primelor culegeri scrise de poezii sau cantece populare romanesti.
    Ar fi absurd sa eliminam posibilitatea ca anumite elemente,subliniez „anumite”, care apar in cartile scrise si care se afla in aceasi forma in creatia populara romanesca pe care o cunoastem astazi,sa fi existat la poporul roman si inainte de aparitia literaturii scrise pe aceste meleaguri sau la popoarele invecinate,
    2. Ideea care razbate din scrierea lui Gaster este, repet, ca literatura populara care o cunoastem de la primele culegeri tiparite, este foarte influentata de literatura scrisa. Dupa acesta, de regula au aparut in spatiul locuit de romani anumite lucrari scrise (in limba latina, slavona,romana, germana, etc.) si elemente din acestea s-au transmis prin intermediul celor care stiau sa citeasca (in principal preotii, dieci, dascali bisericesti) la popor, care se vor regasi apoi si in cea ce numim creatia populara romaneasca. Transmiterea se putea face la romani si prin intermediul altor etnii, cum si romanii au influentat alte etnii, dar tot pe traseul varianta scrisa – cei care stiau sa scrie si sa citeasca – popor.
    De exemplu, in privinta cantecelor religioase, in special atat de cunoscutele „cantece cu stea” (colindele), care am auzit adeseori cat sunt de originale. Gaster considera ca au existat cantece religioase din timpuri ante- crestine. si nimeni nu poate pune indoiala acest lucru. Crestinismul insa a reusit, incetul cu incetul, a le indeparta cu totul si a le inlocui cu altele, care nu mai pastreaza din cele vechi decat urme extrem de slabe, lipsite de orice caracter religios, uneori pastrandu-se numai o anumita forma ritmica. Prin urmare, „cantecul cu stea” de exemplu, nu poate avea alta origine decat literara, deoarece se ocupa de tema nasterii Mantuitorului, prin urmare este luat in intregul lui din Biblie si din apocrifelele biblice. Autorii acestor „cantece cu stea” nu puteau sa fie, dupa Gaster, decat cei care stiau sa citeasca (preoti,dieci, dascali) si de la care au ajuns la poporul credincios. Cat a modificat poporul sau nu a modificat, este greu de spus.
    Nu imi fac chip cioplit din Gaster, parerile mele despre folclor sunt ale unui simplu amator si vorba ta,”Cunoasterea evolueaza, chestiunile se repun, deci argumentele cuiva de acum 100 de ani se privesc atemportal, si se pot accepta, sau se adauga unele chestiuni.” Dar pentru mine,a adus ceva original.

    • Tirimineanu – sunt unele lucruri discutabile, dar in fond nu se va putea trage o linie si adunand spune, asa a fost sau exact pe dos. Cantecele cu stea – de fapt colindele – sunt dupa intelegerea mea o continua replamadire de elemente stravechi. Motivele Crestine au venit de s-au suprapus unor motive ritmice – poate chiar si programatice – mai vechi. Asa functioneaza sistemul gandirii analogice. Ca la crestinarea colindelor _a intervenit_ cartea, prin intermediul dascalului si al preotului, este in afara de orice discutie, cum putea fi altfel? Dar dincolo de asta, daca productia de folclor insusi a fost facuta _de dascal_, adica de cel citit, asta mi se pare mai putin evident. Un element de care se vorbeste mult gratie lui Hrusca, este faimosul „ler, leru-i ler si ler Doamne”. Ma interbam si eu de copil ce este lerul asta si nimeni nu baga nici macar in seama aceasta vorba prea obisnuita pentru a fi pusa sub intrebare. Uite ca acum se vorbeste aproape prea mult, dar nu pot spune ca a devenit mai clar. Doar atat, ca pare sa fie vorba de un element foarte arhaic, preluat si contopit in naratia crestina. Deci folclor vechi, oral, si refacut pe teme biblice.

      In egala masura, nu stiu daca se va putea vreodata deslusi daca productii „intemeietoare”, precum Miorita, au fost cumva preluate prin transmitere scrisa, care apoi a devenit abea orala – teoria lui Gaster. Sau daca joaca un rol precumpanitor mai degraba motivele arhaice dezvoltate mai din adanc, si la Alexandria, si de Romani. Deci dezvoltari la un moment dat paralelel. Motivul Mioritei se gaseste intocmai la Aromani. Nu stiu daca este si la Greci su Bulgari?

      Apoi ma gandesc, Gaster avea poate propria lui apoteoza, o atitudine proprie in vechiul discurs intre Tora si Cabbala… Cat a influentat prima pe a doua, cat a doua pe prima?

  10. Preda.
    1. Un aspect insa care mi se pare interesant si pe care-l prezinta Gaster in argumentatia sa. De exemplu, acesta aminteste de un batran, roman din Transilvania, cunoscut si prin faptul ca stia foarte multe basme. Dar in realitate acele basme nu erau decat episoade din poemele lui Tasso si Ariosto, devenite, la randul lor, povesti populare in Italia.
    Romanul nostru in tinerete a fost soldat intr-o garnizoana din Italia, o perioada armata avea durata „pana cand omul putea sa tina arma in mana”, prin urmare avea tot timpul din lume sa le auda si sa le memoreze. Ce o fi priceput din ele, cum le-a imbracat in haina nationala romaneasca, cum altii, care le-au auzit, le-au adaptat specificului national, probabil sunt mai multe de spus, cert insa ca acele basme, cum scria Gaster, sunt considerate astazi „proprietatea literara a poporului roman.” Deci totul a pornit de la o literatura scrisa de niste autori cunoscuti si de pe alte meleaguri. Soldati din acestia o fi fost destui, mai erau negustorii si cei care faceau pelerinaje pe la Roma sau prin alte parti si in concluzie multe basme „romanesti” sunt adaptari ale altor basme, care le randul lor provin dintr-o creatie literara culta. Problema poate fi si invers, din spatiul locuit de romani sa fi pornit in alta parte.

    2. Ca am amintit de soldati, in literatura populara romaneasca exista cea ce se numeste „cantecul de catanie.” Probabil acesta poate fi datata cel mai usor si datorita faptului ca se refera, printre altele, la razboaie si la modalitati de incorporare, care pot fi foarte usor verificate si documentar. Prin urmare, acest cantec de catanie in Ardeal a aparut, in mare parte, dupa infiintarea regimentelor graniceresti romanesti din anul 1762, ponderea acestora mai semnificativa fiind de la sfarsitul secolului al XVIII – lea si inceputul celui urmator, cand s-au desfasurat luptele austriecilor cu Napoleon. Prin urmare, o intrebare a unui amator, cum sunt, cat de veche este literatura populara care o cunoastem astazi?

    3. Gaster se refera la literatura populara si dupa cum vedem, simplificand foarte mult lucrurile, el spune ca omul cult a creat o literatura, pe care „prostimea” a adaptat-o si a imbracat-o in anumite haine. Probabil dansurile, costumele populare (mastile), anumite ritualuri si traditii au si ele specificul lor. Aici gasim, dupa cum scrie si Eliade (Eliade Mircea, istoria credintelor si ideilor religioase, volumul trei, Capitolul XXXVIII), multe elemente vechi precrestine.

    3. Subiectul originalitatii sau neoriginalitatii literaturii populare care o cunoastem astazi mi se pare foarte complex si cu certitudine ma depaseste. Cred ca pentru a avea o parere cat de cat competenta, trebuie sa fi citit multe carti pe aceasta tema si sa cunosti foarte bine, cum este cazul lui Gaster prezentat mai sus, atat literatura scrisa veche, cat si creatia populara. Si Gaster da cel putin impresia, ca le cunoaste foarte bine pe amandoua. Nu de florile marului a fost ales Sef Rabin al Londrei.
    Prin urmare, pe acest subiect ar fi cazul sa ma opresc.

    .

    • Tiriminenau – Frumos exemplul cu Ariosto. Oamenii aveau timp sa povesteasca, cand povesteau se inspirau de undeve – si fara indoiala fenomenul pe care il intalnesti si astazi, oameni carora azi le explici ceva cu care nu sunt de acord, dar maine cand la randul lor gasesc cui sa explice, le „vine o idee” si explica ce le-ai spus tu ieri – acest fenomen este peren. Totusi exista teme mai raspandite, un fel de teme primare – sa le dai de hac acestora cu acelasi talc, devine mai complicat. Este greu de imaginat concret cum traiau si povesteau oamenii mai departe Miorita acum 1000-1500 de ani, si daca aceasta se inspirase din motivele auzite de unul mai rasarit care a calatorit la Alexandria si a umblat prin biblioteci, sau jocul si intamplarea vietii si a arhetipurilor a facut sa se nasca o legenda foarte asemanatoare si ancorata in viata pastoareasca. Esti in natura, lucri, strangi oi si vin altii care te invidiaza si vor sa te prade. Un rezumat care se poate face si din proprie experienta, sau se poate si ca o lectura invatata a altor surse sa ajute la reflexia asupra propriei experiente. Un lucru este cert, folclorul mentinea si adapta doar ceea ce facea cumva sens pentru experienta de viata si/sau fantezia oamenilor. Nu cred ca suntem mult mai intelepti dupa aceasta! Cat despre Gaster – este un invatat al sfarsitului de secol 19, a urmat o evolutie de idei pe acest taram, pare ca generatia lui a fost prima care a inceput sa isi puna intrebari rationale, sa iasa din taramul romantic si idealizat al folclorului, de pe vremea fratilor Grimm. Am o carte interesanta, 50 de ani inainte de fratii Grimm, legendele Germanilor se numeste. Aici eroii sunt printi si printese, dar uneori si zane si uriasi care interactioneaza cu primii. Si povestirea are o aura mult mai epica si mai naturalista decat o poveste – sunt eposuri, unele dintre ele fata indoiala evoca printi medievali. Interesant este ca majoritatea acestor eposuri prefigureaza o poveste cunoscuta a fratilor Grimm: Alba ca zapada, Scufita rosie, Frumoasa si bestia, etc. Si aceste legende erau cumva si ele orale. Nu stiu daca la vremea aceea, cand le culegeau, isi puneau unele interbari despre relatia dintre legende si basme, dar intrebarile sunt evidente. Si fara indoiala, daca ai timp de cautat, intrebarile astea le gasesti puse in unele carti …. si te duc la noi intrebair. Din fericire nu am timp 🙂

Comentariile nu sunt permise.