Nelli

a şti mai multe limbi, a cunoaşte mai multe culturi, a vedea problemele din mai multe perspective şi puncte de vedere eu personal consider un avantaj. vorbesc patru limbi (maghiară, ca limba maternă, română, engleză şi spaniolă), şi mai scriu şi citesc în alte patru (greacă veche, latină, ebraică, arabă), şi am de gând să mai învăţ câteva (sanscrită, franceză şi italiană). e o experienţă total diferită să citesc în limba originală pe joseph heller, salman rushie, pablo neruda, gabriel garcia marquez, sau să am acces a boom-ul cultural ideologic din România.

mă simt bine ca minoritate, eu consider asta ca şi un plus în viaţă. din motive personale trebuie să locuiesc trei ani la Budapest, dar unu deja a şi trecut. de-abia aştept, să mă-ntorc. dar vreau să cunosc şi Orientul cel mistic, să petrec un an undeva: ori în lumea arabă, ori în India. 


Anunțuri

5 gânduri despre “Nelli

  1. Wow! Kudos pt atatea limbi straine: eu am ramas la romana/engleza/franceza/oarecum germana. Greaca veche am facut un pic la Centrul de Excelenta, latina am facut un pic la scoala, da’ nu stiu cum nu s-au prins limbile astea moarte de mine nici sa ma-mpusti. In maghiara, iarasi, spre rusinica mea, nu stiu decat „Køsenem” (asa se scrie?) si inca o chestie pe care mi-e rusinica s-o scriu aici (si care nu stiu cum se scrie); si „Buna ziua” e Jo nàpot, nu?

  2. Îmi plac minoritarii, dar nu îmi place vorba „minoritar”! Este asociată subconştient unui statut de inferioritate: „naţiile conlocuitoare”, adică „hop şi noi, pe aici”: „and company”; „şi detaliile”;”şi excepţiile de la regulă”,”ăştia mai puţini ca noi, care nu sunt ca toată lumea”.
    Ce frumos ar fi să fie numiţi majoritarii „monoculturali”, şi minoritarii „policulturali”! Să punem lucrurile la locul lor. Un individ care îţi vorbeşte limba & mai vorbeşte şi alta are un ascendent asupra ta. Eu nu pot decât să respect pe cei care au cheia la mai multe culturi ca mine. Nu înţeleg cum se poate gândi şi altfel.
    O întrebare: ce înţelegi prin „boomul cultural idelogic din România”?

  3. jordi: precis că ai dreptate, treaba este că vorbesc şi scriu româneşte, dar – nefiind niciodată într-o circumstanţă, unde se vorbeşte doar româna – nu prea simt nuanţele limbajului, cel puţin nu suficient, cum aş vrea eu. de asta aş vrea să stau câţiva ani în Bucureşti.

    boomul cultural: nu prea ştiam cum să definiez respectul şi curiositatea faţă de ceea ce se-ntâmplă azi de exemplu în traducerea cărţilor, evenimentele culturale (le văd doar pe metropotam), ziarele culturale, sau filingul alternativ (unu foarte pozitiv). uite, la ce m-am gândit concret: intru într-un cărtureşti (ceai, dichis) , idee care nu există în Ungaria. beau un ceai, citesc nişte cărţi care nu le pot să cumpăr, dar am să zicem, 2o de lei, şi pot să-mi iau 5 romane. 2o de lei convertate în forinţi sunt cam 15oo, din care nici la antichitate nu pot cumpăra nimic.

    sau: Vama Veche. toată lumea respectă pe ceilalţi. nu văzusem manelişti, toată lumea stătea pe plajă citând (adică au fost ceva gagice maghiare din secuime, şi nu-si dădeau seama că doar gurile lor se auzea).

    sau magazinele mele preferate: dilema, ID. sau: caţavencu, evenimentul. nu găsisem ziare citibile la budapesta.

    toate astea au un filing aparte, de care-mi este dor. cam la asta m-am gândit.

  4. Da, îmi ziceam eu că asta voiai să spui, într-un fel, dar voiam confirmarea: mersi.
    E ciudat cum acelaşi loc e văzut cu ochi diferiţi, în funcţie de feelingul şi trăirea fiecăruia: am trăit 25 de ani în Bucureşti, şi nu m-aş întoarce NICIODATÃ, nici nu recomand nimănui să trăiască acolo. Dar pot înţelege că pe alţii îi fascinează. În schimb, majoritatea românilor pe care îi cunosc detestă Constanţa, oraş pentru care eu simt o atracţie magnetică.
    Uite, mie Ungaria mi-a plăcut la nebunie.
    De gustibus non disputandum 🙂
    Ce nu pot contesta, este efervescenţa culturală din România, într-adevăr remarcabilă.

Comentariile nu sunt permise.