Romania – Ungaria. Cronica unui meci de fotbal care nu a avut loc

„Cu siguranță, ziua de 6 septembrie va fi una pe care nu o voi uita foarte curând”, spune János, suporter maghiar din Bucuresti. „Chiar dacă înfrângerea cu 3-0 a fost amară, modul în care am trăit acest meci ca suporter îmi va rămâne multă vreme întipărit în minte. Desigur, e greu sa-i explic cuiva care nu e microbist ce e cu pasiunea asta pentru fotbal, însă vă spun sincer, la un meci cum a fost cel între România și Ungaria vinerea trecuta nu ți-e dat să asiști în fiecare zi.”

„Știam că va fi o zi mai plină, așa că mi-am luat liber de la muncă”, povestește în continuare János. „Am stabilit cu colegii de galerie care veneau de la Cluj să ne întâlnim înainte de meci la o bere undeva prin Centrul Vechi. Eventual, de acolo să pornim stadionul Național. Dintre cei pe care îi cunoșteam eu, au venit vreo douăzeci: și unguri și romani. I-am așteptat la gară pentru că urma să fiu ghidul lor prin București.

În Centrul Vechi ne-a fost destul de simplu să-i găsim pe ceilalți oameni care erau în Bucuresti pentru meci: se auzeau deja scandările „Magyarország” și „Hajrá magyarok”. Mai erau câteva ore bune până la meci, însă deja toată lumea intrase în atmosferă. Deja, o parte din galeria celor veniți de la Cluj au început și ei să scandeze „Magyarország, Magyarország” și să fluture steagurile de roșu-alb-verde. Cealaltă jumătate a clujenilor încerca de asemenea să-i acopere: „România! România!” Și așa am ajuns împreună lânga mesele ocupate de cei care veniseră de la Budapesta. Ne-am așezat lângă ei și am stat câteva ore bune la discuții si la cântat, maghiarii din Cluj fiind translatori în aceste conversații.

S-a auzit și „Deșteaptă-te române” și „Isten áldd meg a magyart”, iar steagurile, fie ele roșu-alb-verde, fie roșu-galben-albastru nu au deranjat pe nimeni. Nimeni nu a pronunțat cuvintele „bozgor”, „büdös olah” sau „cigányok„.

Cu vreo trei ore înainte de începerea meciului ne-am ridicat de la mese și am pornit spre stadion. Eram, ce-i drept, destul de veseli de la berile băute împreună însă totul părea să fie în regulă. În metrou, ne-am mai întâlnit cu niște oameni care tocmai ajunseseră cu trenul din Sfântu Gheorghe tot pentru meci. I-am recunoscut după steagul secuilor pe care îl purtau. Am cântat împreună. S-a scandat pe rând și „România, România” si „Hajrá magyarok”. Ne-am distrat copios când românii au început să strige „Hajrá Románia!” (cei de la Cluj știau de la mine scandarea). Le-am răspuns și noi cu un „Hai Ungaria!” în limba română, deși mi-a luat ceva să-i învăț scandarea pe cei de la Budapesta.

Când am ajuns la stadion a trebuit să mă despart de o parte dintre colegii de la Cluj. M-am îndreptat către casieriile rezervate suporterilor oaspeți. Federația Româna de Fotbal a decis pentru prima oară să deschidă asemenea casierii pentru maghiarii din România care își doresc să stea alături de suporterii Ungariei, deci mie și colegilor veniti de la Cluj ne-a fost foarte ușor să ne cumpărăm bilete unde voiam. Drapelele roșu-alb-verde nu au deranjat pe nimeni și fluturau alături de cele alb-visinii ale echipei de club pe care o sustin.

Cu biletele în mână am luat loc în peluză, ne-am aranjat bannerele și am asteptat să înceapă meciul. S-au ascultat în destul de multă liniște imnurile naționale, s-a aplaudat, însă după primul fluier al arbitrului început nebunia. S-a scandat și cântat în continuu. Nimeni nu avea treabă cu echipa sau cu mamele celorlalți. Nu am vazut mare lucru din meci pentru că eram mai preocupat de încurajări și coregrafii decât de ce se întâmpla pe teren.

Da, finalul m-a gasit cu lacrimi în ochi, în timp ce alții hohoteau de-a dreptul. 3-0 e un scor greu de digerat. Dar am avut puterea să-i aplaudăm și pe invingatori: au fost mai buni, au meritat cu prisosință să câștige. Așa e în fotbal. A fost impresionantă atmosfera creată și de suporterii români: nu ai cum să rămâi indiferent când atât de mulți oameni cântă la un loc imnul național. Am încercat și noi să-i acoperim cât am putut, însă erau mulți. Cu siguranță ne-am mai auzit și noi din când în când și oricum nu ne-am oprit din încurajări nici la 3-0.

Am plecat destul de triști de la stadion. La ieșire ne-am întâlnit și cu restul galeriei clujene – desigur, ei erau cei fericiți în seara asta însă ne vine și nouă rândul. Unul dintre cei veniți de la Budapesta m-a întrebat cine e jucătorul roman care joacă pe poziția de fundaș central dreapta. I s-a parut cel mai bun de pe teren și, deși urmărește meciuri din campionatele europene, nu-l știe. I-am spus că va avea ocazia să-l vadă prin campionatul englez pentru că tocmai s-a transferat. I-am spus că și după părerea mea e cel mai bun jucator din campionatul românesc și că îmi pare rău că nu am avut ocazia să-l vad jucând la echipa mea preferată.

Am ajuns acasă și am intrat pe site-urile sportive pentru a citi ultimele știri. Antrenorul Ungariei a felicitat echipa României pentru joc, în timp ce unul dintre jucatorii maghiari, aflat la prima selecție în națională, a declarat că e mândru că a bifat primul meci pentru țara sa. A spus că spectatorii români au făcut o atmosferă extraordinară și că România a meritat să câștige.  Antrenorul roman le-a mulțumit și el suporterilor pentru atmosfera creată, în timp ce președintele Federației Române de Fotbal le-a mulțumit suporterilor maghiari care s-au comportat exemplar.”

János este un personaj imaginar, iar de la meciul descris de el au trecut deja aproape două zile. Evident, lucrurile nu au stat deloc așa cum a povestit el: suporterii maghiari au venit, s-au dat în stambă și au plecat lasându-i pe alții să adune oalele sparte de ei prin Centrul Vechi. Evenimentele au fost relatate pe larg de către presa romanească.

Absolut regretabil ce s-a întâmplat și sper ca Federeația Maghiară de Fotbal, răspunzătoare în parte pentru asemenea comportamente,  să primească o nouă sancțiune. Și autoritățile românești sunt în culpa aici pentru că ar fi putut și ar fi trebuit să se informeze cu privire la comportamentul ultrașilor maghiari de prin alte părți.

Nu am avut bilet la meci, însă am trecut pe la stadionul național curios să văd care e atmosfera. Vă spun sincer, destul de apăsătoare. Era o zonă ostilă din cale afară în care erau extrem de vizibili militanții naționaliști români care strigau „Afară cu ungurii din țară”. Purtau tricouri negre ale diferitelor grupari naționaliste: Dacii liberi, Rezistența din munți, etc. Cred că dacă aș fi purtat un tricou alb-vișiniu al unei anumite echipe Romania aș fi putut să am probleme.

Un singur lucru din din relatarea personajului meu imaginar e adevarat. Faptul că pe terenul de fotbal, naționala României a dat o lecție usturătoare de fotbal unei naționale a Ungariei aproape inexistente în joc.

Relatările de după meci au început să curgă pe facebook. În marea lor majoritate, parțial justificat, erau ostile naționalei Ungariei și, absolut justificat de această dată, ostile suporterilor ei. Ce e însă foarte trist pentru mine e modul în care, oameni respectabili, ca Vlad Petreanu și Moise Guran au lăudat fără echivoc prestația publicului românesc.

Păi, publicul ăsta a scandat la unison „Afară cu ungurii din țară” și a huiduit nu doar imnul Ungariei, ci toate anunturile care se făceau în limba maghiară prin stație. Și nu au fost câțiva, ci întreg stadionul! Cum poți să spui ulterior că “publicul a fost grozav” și să te faci că asemenea derapaje națioaliste nu au existat?!

Ciprian Necula, la rândul lui, publică pe blogul Adevarul un comentariu  destul de pătimaș cu privire la meci:

“Nu ştiu dacă Ciprian Marica e ţigan, nu am ţiganometru şi nici nu ar conta pentru prestaţia sa, dar pentru golul său din minutul 2 mi-aş dori să poată spune: Da măi Jobbik şi Garda Maghiară, sunt ţigan român, îmi iubesc ţara, o reprezint ca fotbalist şi cetăţean, iar etnia mea are legătură doar cu practicile mele culturale. V-am îngenuchiat, nu pentru că sunt ţigan, ci pentru că sunt fotbalist.”

Păi, meciul nu a fost deloc între România și Jobbik/ Garda Maghiară, ci între România și Ungaria, iar asemenea generalizări sunt identice cu ale celor care spun că toți romii fură. Da, e adevarat că suporterii aia care au venit pe aici au fost cel mai probabil o șleahtă  de naziști, însă nu toți cei care au ținut vineri seara cu ceilalți sunt în Jobbik și/ sau Garda Maghiară. Pe de alta parte, suporterii Noua Dreaptă au fost și ei prezenți la meci și sunt convins că printre cei care au luat loc în rândul galeriei românesti s-au aflat și cei care au afișat anul trecut bannere cu „Respect Eugen Grigore”. Ăia nu deranjează doar pentru că vineri au avut treabă cu ungurii, nu cu romii?

Însă, cred că după meci cel mai tare s-au dat în stambă politicieni ai partidelor de la guvernare: Rareș Manescu, primar al Sectorului 6 și Bogdan Diaconu, deputat PSD. Iată un print-screen cu statusul lui Rareș Mănescu publicat imediat după meci pe contul lui de facebook, status care, e drept, a disparut ulterior:

Despre Bogdan Diaconu nu am ce să spun prea multe decât că e un deputat al alianței de la guvernare și că nu trebuie ignorat. Contribuie din plin la crearea unei atmosfere ostile la adresa comunității maghiare.

Între timp, aflu că scandările unui întreg stadion cu privire la maghiari i-au facut pe cei de la UDMR Covasna să facă plângere la UEFA. O decizie normală, după părerea pentru că asemenea comportamente trebuie sancționate, indiferent de ce au făcut demenții aceia veniți de la Budapesta. Ei, aici ziarul Adevărul o comite grav. Pur și simplu deplânge „tupeul” ungurilor din România care au nesimțirea să se simtă ofensați de scandările de la meciul cu Ungaria.

De fapt, meciul dintre România și Ungaria nu a adus mari noutăți. Așa cum spunea Marius Cosmeanu, marii învinși ai meciului sunt maghiarii din România, care acum vor trebui să digere dejecțiile politice de la Budapesta.

Avem, de asemenea, şi o imagine mai de ansamblu asupra climatului românesc: manifestări şovine toxice sunt tolerate chiar bloggeri şi formatori de opinie respectabili. Ce uită aceştia este că dacă nu denunță asemenea manifestări extremiste, s-ar putea trezi într-o zi cu violenţe similare celor comise de suporterii unguri. Doar ca făptaşii nu vor fi, de data asta, huliganii maghiari. Ci cei români.