Andrei: Reprezentativitatea Steagului Transilvaniei. Răspuns la o problemă de fond


Steag al românilor din Transilvania propus în 1866

Steag al românilor din Transilvania propus în 1866


A apărut recent pe pagina MaghiaRomânia un articol semnat de George din Banat despre steagul Transilvaniei și istoria acestuia, atingând de asemenea și chestiunea semnificației sale și a probabilei prezențe la Adunarea Națională din Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Articolul a fost primit cu păreri împărțite de către cititorii noștri, reacțiile variind de la laude la regretabile atitudini caustice, în ciuda faptului că opinia autorului nu reprezintă punctul de vedere al întregii redacții. În lumina disputei create, am decis să detaliez puțin problema. Articolul de față reprezintă opinia mea personală vis-a-vis de problema de fond, nereprezentând punctul de vedere al întregii redacții. Am ales să discut chestiunea reprezentativității steagului Transilvaniei pornind chiar de la articolul controversat, pentru a răspunde mai ales cititorilor care nu l-au primit într-un mod favorabil.

O scurtă privire de ansamblu

Articolul e scris într-un limbaj accesibil publicului larg, ușor de digerat și bine structurat. În discuțiile avute cu George și cu ceilalți colegi de redacție mi-am menținut părerea (strict în calitate de istoric) că demonstrația ce explică originea și evoluția steagului e corectă. Mai mult decât atât, după cum afirma Alin Nicula, un coleg de redacție, ea face un bine tuturor transilvaniștilor, atrăgând atenția asupra unui mit fals perpetuat în necunoștință de cauză, mit care pe viitor s-ar putea chiar întoarce împotriva lor. Sursele puse în discuție de George sunt folosite într-o construcție logică și coerentă, reușind să convingă de faptul că românii ardeleni din preajma Marii Uniri se simțeau reprezentați de un steag alcătuit din culorile albastru-galben-roșu, dispuse orizontal sau vertical. Menționarea explicită a fenomenului Ortocromanției[1] în fotografia de epocă reușește să demonteze, într-un mod care m-a frapat chiar și pe mine, mitul folosirii pe larg a steagului Transilvaniei la Alba Iulia în 1918, în forma pe care o cunoaștem noi astăzi. Ca istoric, nu pot să nu fiu deschis unor noi dovezi care demontează teoriile chiar și adânc înrădăcinate.

Ortocromanția, un fenomen care ne interesează.

blue-colour

Fig. 1: Ilustrarea efectului Ortocromanției

Voi face o mică paranteză pentru a explica această tehnică a Ortocromanției, ca o completare la sursele prezentate de colegul nostru, George. Fotografia ortocromatică presupune o emulsie fotografică cu sensibilitate mare la lumina albastră și la cea verde. Această sensibilitate face ca fotografiile în alb-negru prelucrate astfel să redea o nuanță mai deschisă a culorii albastre, și una mult mai închisă a culorii roșii (Fig. 1). Primele astfel de filme fotografice au fost produse de  Hermann Wilhelm Vogel în 1873,[2] iar tehnica a fost preluată, îmbunătățită, și ulterior folosită atât în fotografie, cât și în cinematografie (până în anii ’20). În ambele cazuri, filmele fotosensibile la lumina albastră rezultau în redarea culorilor de roșu și galben în nuanțe foarte închise, iar cele de albastru și violet în nuanțe deschise (albastru deschis era redat ca alb).[3] Această tehnică a început să prezinte primele probleme în cazul fotografiilor care conțineau păr blond (redat în nuanțe foarte închise) și ochi albaștri (care apăreau ca fiind albi). Mai mult decât atât, din cauza folosirii spectrului de culoare alb-negru, limitările de nuanță erau accentuate, astfel încât rezultatul final al fotografiei sau peliculei

1929-panchromatic

Fig. 2: Ilustrarea comparativă a a filmului ortocromatic (ordinary film) și a celui pancromatic.

de film arăta contraste mult mai mari decât cele vizibile cu ochiul liber. Un exemplu foarte grăitor de alterare a nuanțelor în filmele ortocromatice poate fi găsit într-o reclamă Kodak din 1929, în care sunt prezentate avantajele noului film pancromatic față de cel ortocromatic („ordinary film”) (Fig. 2). Se poate observa cu ușurință cum culoarea ablastră capătă o nuanță de gri foarte deschis, în timp ce roșul și galbenul sunt considerabil mai închise. În final, în timpul perioadei interbelice, peliculele ortocromatice au început să fie înlocuite complet de filmele pancromatice, care au avut utilizare îndelungă, până în zorii fotografiei și filmului color.

Mărul discordiei.

Așadar, demonstrația care a produs un efect nedorit în rândul unora dintre cititorii noștri se dovedește din nou a fi corectă. Însă există două aspecte punctuale ale articolului semnat de George din Banat cu care nu pot fi de acord. Voi începe cu titlul. Formularea „Un steag care nu îi reprezintă pe români” este, în opinia mea, una absolutizantă. Pe de-o parte nu reflectă articolul în sine, care vorbește despre realități ale secolelor XIX și XX – ceea ce ar necesita punerea verbului din titlu la timpul trecut. Pe de altă parte, făcând abstracție de problema timpului verbal, titlul ar impune cel puțin un paragraf care să discute statistica românilor care se simt totuși reprezentați de steag în ziua de azi. Ajung astfel la al doilea aspect pe care îl consider problematic: formularea concluziei. Apreciez faptul că textul e finalizat cu un paragraf conclusiv, care sumarizează demonstrația și opinează că românii nu au folosit steagul Transilvaniei – în forma cunoscută de noi astăzi – la Alba Iulia în 1918, respectiv în secolul XIX (sau mai exact nu avem surse clare despre asemenea utilizări, ca simbol reprezentativ specific). Însă fraza finală afectează negativ receptarea textului, printr-o formulare – din nou – absolutizantă și nefericită: „Steagul modern al Transilvaniei rămâne doar un steag care nu-i reprezintă pe români.” Pe lângă faptul că folosirea timpului prezent e în neconcordanță cu demonstrația articolului, există un număr nu tocmai neglijabil de români ardeleni care se simt reprezentați, astăzi, de acest steag.

„Steagule, mă reprezinți?”

În discuțiile purtate cu colegii mei am susținut constant faptul că în condițiile în care există un număr chiar și infim de români care consideră că steagul Transilvaniei îi reprezintă și pe ei, exprimări absolutizante care transformă fenomenele sociale în realități în alb și negru sunt în fapt niște generalizări periculoase. În primul rând, steagul Transilvaniei pare să fie revendicat de români ca reprezentând un steag regional, fără conotații etnice. Cu alte cuvinte, steagul reprezintă Transilvania cu toți locuitorii ei, indiferent de etnie, reprezentându-i deopotrivă pe români, maghiari, sași, secui ș.a.m.d. Așadar nu poate fi vorba de reprezentarea națiunii române, care e de fapt laitmotivul întregului articol. Observația mea e că acest steag a ajuns un simbol-umbrelă, care cuprinde toate etniile conlocuitoare, împreună și nediferențiat (spre deosebire de stema regiunii, unde fiecare simbol reprezintă o etnie – nu voi intra în detaliu).

În al doilea rând, contra-argumentul pe care l-am primit presupunea că în condițiile în care procentul românilor care se simt reprezentați de steagul Transilvaniei e infim (probabil sub 1% din numărul total al românilor transilvăneni), din punct de vedere statistic ei sunt irelevanți, ceea ce ar valida afirmația care încheie articolul. Din punctul meu de vedere însă, această afirmație forțează cel puțin parțial argumentația. Pe de-o parte nu dispunem, cel puțin în interiorul redacției, de statistici clare care să ne arate dacă procentul românilor în cauză e de 1%, 0,02% sau 5%. Nu avem absolut nici un indiciu, în afară de numărul de susținători ai cauzei prezenți pe Facebook, respectiv numărul de steaguri ale Transilvaniei arborate în public. Însă câți români posedă un astfel de steag și se tem să îl arboreze? Eu personal nu am afișat niciodată în public steagul pe care îl posed. Ce ne-ar face siguri că nu există sute sau mii de astfel de cazuri? Apoi câți români se simt reprezentați de steag, cu toate că nu dispun de unul? Eu aș atrage atenția asupra faptului că aducerea în discuție a chestiunii statistice e nefondată, de vreme ce nu dispunem de nicio statistică. Pe de altă parte chiar și dacă am accepta validitatea unei astfel de statistici și am ajunge la concluzia că doar un procent sub 1% din românii transilvăneni se simt reprezentați de steagul Transilvaniei, acel procent infim ne previne de la a afirma că 100% din români nu se simt reprezentați. Nu sunt sociolog și probabil că o astfel de logică ar fi acceptabilă într-un text sociologic. Însă din experiența mea pot afirma că un text de natură istorică ce se vrea respectabil ar trebui să evite exprimări absolutizante în lipsa unor dovezi clare care să afirme netăgăduit acel absolut. Și chiar și atunci, autorul trebuie să fie deschis (chiar și în exprimare) unor noi informații care pot modifica datele problemei.

Așadar și prin urmare…

Concluzia mea e că deși românii nu s-au simțit reprezentați etnic de steagul Transilvaniei în trecut, mai exact în perioada secolului XIX și a primei jumătăți a secolului XX, acest simbol a început să capete o semnificație aparte abia ulterior. Localizarea în timp a acestei apariții (sau metamorfoze?) nu e subiectul intervenției de față. Cu toate acestea, e de netăgăduit faptul că în prezent există un număr oarecare de români ardeleni care consideră că acest steag îi reprezintă. În opinia mea acest număr nu e deloc irelevant, cu atât mai mult cu cât ei se simt reprezentați ca ardeleni, nu ca români. În fine, în opinia mea e necesară o deschidere mai mare față de evoluția simbolisticii locale, cu precădere a felului în care oamenii leapădă sau adoptă simboluri vechi și noi. Realitatea nu e în alb și negru, ci e plină de nuanțe de gri, la fel ca fotografiile lui Samuil Mîrza.

 

 

Surse imagini:

 

[1] O descriere pe scurt a ortocromanției poate fi consultată aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Orthochromasia și aici: http://www.cosmeticsandskin.com/cdc/early-movie.php  (Site-uri accesate în 4 aprilie 2016).

[2] „Photography – Ortochromatic”, în http://web.archive.org/web/20060924192008/http://photography.about.com/‌library/‌glossary/bldef_ortho.htm (accesat în 4 aprilie 2016)

[3] Pentru o listă bibliografică exhaustivă și pentru detalii legate de evoluția cinematografiei, inclusiv a chestiunii legate de filmele fotosensibile la lumina albastra, vezi „Early Movie Makeup”, în http://www.cosmeticsandskin.com/cdc/early-movie.php (accesat în 4 aprilie 2016)

 

Anunțuri

9 gânduri despre “Andrei: Reprezentativitatea Steagului Transilvaniei. Răspuns la o problemă de fond

  1. NU intelegeti ! NU va mai chinuiti atata ! Suntem tot mai multi TRANSILVANISTI ! Eu ca ardelean roman din jud Arad sunt tot mai inversunat Pro Transilvania cu cat vad tot felul de articole din astea …

    • Sunt roman din Crisana si chiar daca teritoriu crsisanei, nu face parte din Transilvania, asta nu mai conteaza pentru noi, fiindca noi ne autodefinim ca ardeleni si mai repede sau mai tarziu Transilvania va arata tuturor celor ce ne considera doar un apendice al statului Roman, ca suntem ceea ce suntem si la noi autodefinirea asta chiar conteaza.

  2. Cum poate un om sa considere aceasta divagatie tehnologica drept considerent demn de luat in seama intr-o chestiune de reprezentativitate. Argumentele fundamentale sunt dovedite: Romanii din Ardeal foloseau steagul romanesc, si eventuale permutari ale ordinii culorilor erau cauzate de interdictii ale statului – care altfel decat astazi, actiona mai puternic la folosirea steagului unei tari straine. Care este problema autorului? In ceea ce priveste stema, este si mai evident: nu gasim nici un element heraldic reprezentativ pentru majoritatea populatiei din Transilvania! Deci facatura aceasta nu poate fi un steag reprezentativ, o concluzie de netagaduit. Care nu are nu poate fi invalidata de faptul ca exista niste oameni fara cunostinte, fara identitate, si cine stie in ce fel derutati de propagande – care se declara satisfacuti cu acest steag. Exista, si, ce dovedeste aceasta? Exista si oameni care cred ca pamantul este plat, care cred ca se poate fixa constanta gravitatiei la valoarea simpla g = 10, samd. Nu inteleg daca acest articol urmareste altceva decat o subtila abatere de la subiect, voalata de niste argumente tehnice foarte straine de subiect, dar interesante.

    Nice try!

  3. Mai intreb odata si aici: daca declaram ca steagul Transilvaniei nu ii reprezinta pe romani, atunci de ce i-ar reprezenta mai mult steagul Romaniei pe maghiari? Mai ales dupa repetatele atacuri asupra tuturor steagurilor si insemnelor etniei maghiare din Romania: dupa repetatele arderi de steaguri la „programe culturale” organizate de Noua Dreapta sau meciuri de fotbal, in care pe langa folosirea steagului maghiar sau secuiesc drept fumigena, unul dintre sloganurile preferate ale spectatorilor este: „Afara cu ungurii din tara!” Sau atacul autoritatilor romane asupra steagurilor secuiesti de pe soclurile cladirilor din Ardeal. eu cred ca daca s-ar face un sondaj printre maghiarii din Transilvania, un sondaj in care si-ar putea exprima liberi parerea, fara a avea frica de repercusiuni din partea autoritatilor (pentru ca am ajuns acolo ca majoritatii maghiarilor din Romania sa le fie frica in a-si exprima parerile de tip national), marea majoritate a lor ar spune ca steagul Romaniei nu ii reprezinta. Asa cum nici imnul, in care ei apar doar, ca „barbarii de tirani”, si „cruzii tai dusmani”. Si statul roman se poarta cu maghiarii in zilele noastre in spiritul acestui imn: precum cu dusmanii.
    Ia sa abordam problema, dintr-un punct de vedere total opus, cu un rezultat surprinzator.
    Referitor la faptul ca rosu, albastru si galben ii reprezinta pe maghiari secui si sasi, asa cum cei care spun ca de aceea steagul Ardealului nu ii reprezinta pe romani, atunci Avram Iancu si ai lui de ce au ales aceleasi culori? Cand tu ai un dusman, impotriva caruia te revolti, lupti, il omori, nu o sa alegi aceleasi culori sa le pui pe steag, pe care le are el, ci pe ceva care sa te distinga de el! Asa mi se pare logic.
    Sau sa luam altfel. Daca steagurile principatelor romane era ros-u-galben, respectiv albastru-galben, care s-au unit si au format drapelul de astazi, eu as pune intrebarea, oare aceste culori n-or fi fost luate de la stema si steagul ardelenesc, ca pana la urma ele au aparut ulterior, pentru ca tonalitatea culorilor din steagul Romaniei sunt total identice cu cele din steagul Transilvaniei. Pentru ca tonul culorilor din steagurile diferitelor tari si natii, mai ales inainte de secolul 20., sunt diferite. Chiar si astazi mai exista steaguri nationale de aceeasi culoare, dar cu tonalitate diferita (vezi steagul Italiei si ecl al Irlandei). Insa culorile de pe steagurile Romaniei (Moldovei si Munteniei) si Transilvaniei au acelasi ton. De aceea eu as propune schimbarea culorilor steagului Romaniei cu altele, fiindca aceste culori nu ii reprezinta pe romani, ci pe maghiari, secui si sasi… Deci romanii nu sunt reprezentati in drapelul Romaniei!
    Astept deci ca George Basaraba sa scrie un alt articol in care sa ceara schimbarea culorilor tricolorului Romaniei in bordo-portocaliu-mov!

  4. Pingback: Az erdélyi zászló reprezentativitása. Válasz egy alapvető kérdésre – MagyaRománia | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő

  5. Problema , legata de acest steag e modul cum transilvanistii il folosesc. Din pacate vad din ce in ce mai multe articole publicate de ei acreditate urmatoarele idei tot ceea ce este rau in Transilvania vine din afara Carpatiilor , simplul fapt ca te-ai nascut in Ardeal te face sa fii superior tuturoe si afara cu „Alogenii” din ardeal. Or scuzati-ma acesta este calificat cf normelor UE ca si „hate speach” (sa ii spun in romaneste discurs generator de ura )

    • Dle Victor, intr-adevar suntem subiectivi, vazand doar ura, vanarea insemnelor noastre, atacuri, banii nostrii totalmente dusi la Bucuresti pentru a ajuta Moldova si Republica Moldova, cladirile emblema ajunse in paragina, ura nationalista importatat si hranita de la Bucuresti, bogatiile noastre naturale vandute unor companii straine, pentru a fi distruse si exploatate, steagurile, emblemele, simbolurile noastre vanate, purtatorii lor amendati, istoria noastra falsificata (de exemplu lipsa aproape totala a povestirii istoriei Transilvaniei din manualele scolare de istorie a Romaniei, umplerea oraselor din Ardeal cu statui ale domnitorilor Moldovei si Muntenie, si interdictia de a ridica si statui ale voievozilor si personalitatilor transilvaneni), aroganta regatenilor fata de ardeleni, etc. Din pacate noi suntem subiectivi, vedem doar lucrurile rele.
      Dar fiindca dv nu sunteti subiectiv, si vedeti si lucrurile pozitive, v-as ruga sa ni le enumerati. Astept cu nerabdare.

    • A propos hate speech. Cititi ziarele si vizionati stirile sau talk showurile canalelor romanesti, care vorbesc despre maghiaraii din Romania. Cum este denumita o intreaga comunitate nationala, cum este cea secuiasca terorista, pe baza unor acuze fabricate de SRI impotriva unor tineri. Cum sunt acesti tineri denumiti inculpati inainte de a fi dusi la tribunal (ei fiind doar suspecti si nimic altceva), si etichetati teroristi, inainte de a fi judecati de toata mass media romana, si de politicieni. Si cum este o intreaga comunitate nationala etichetata drept terorista de aceeasi mass medie si politicieni. Asta este HATE SPEECH, domnule!

      Cum se porneste o campanie de denigrare a celui care a inceput revolutia din Romania, doar fiindca a dorit ca maghiarii din Romania sa se simta in siguranta, si ca Ungaria sa aiba dreptul de a apara pe maghiari cand statul roman face excese in atacarea si discriminarea lor, asa cum de fapt sta scris si in Acordul Bilateral Romano-Ungar, semnat intre cele doua tari… Sau asa cum Austria are dreptul de a-i apara pe germanii de pe teritoriul Italiei. Si pentru ca Tőkés a avut curajul sa se respecte acordul bilateral romano-maghiar, a fost denigrat, si Steaua Romaniei retrasa! Asta este HATE SPEECH, domnule! Si o incalcare grava a drepturilor omului de a-si spune parerea, semnata de Romania in fata UE, precum si a legilor si acordurilor romane in vigoare!

Comentariile nu sunt permise.