Jurnal de Kovászna, partea a II-a – olteanca printre secui


Cronică de turism medical – Covasna văzută de o olteancă în decembrie 2013
Partea a II-a

de Eliza Maria Biță

Ziua a 5-a – 3 decembrie. Am învățat de la vecinii de masă următoarele cuvinte în maghiară:

Jo napot (kivanok)!“ [Jó napot kívánok!] – (Vă doresc) bună ziua!

Jo reggelt (kivanok)!“ [Jó reggel kívánok!] – (Vă doresc) bună dimineața!

Jo esti (kivanok)!“ [Jó reggel kívánok!] – (Vă doresc) bună seara!

Mai știu „csokolom“ [csókolom], „koszonom“ [köszönöm] sau „koszonom szepen“ [köszönöm szépen] și „szeretlek“.

Sunt foarte amabili, pe lângă ospitalitatea cu care ne invită la ei. Doamna mă ajută deseori la masă, eu nefolosind mâna stângă și ea stând în stânga mea, îmi ține farfuria înclinată să pot termina ciorba și îmi taie carnea.

Ne înțelegem să cobor cu laptop-ul la recepție odată să ne arate pe internet unde stau ei – o zonă cu multe băi termale în apropiere.

E ziua fratelui meu și a doua zi de tratament. Voi continua diseară cu noutăți față de zilele precedente. Pe Facebook, o prietenă din Canada încearcă să-și amintească ce-și dorea ea de la Moș Gerilă, văzând că listele copiilor ei pentru Moș Crăciun se tot lungesc. Mama îmi spune că eu voiam de obicei o papușă și cărți de povești. Odată am specificat că vreau papușă negreasă, jocuri (Maroco și Nu te supăra, frate) și cărți de povești și ce mai vrea moșul.

Continui pe seară.

Aud de vremea din America de Nord la știri și mă gândesc că mi-ar plăcea să reușesc odată să văd cum e un Halloween sau un Crăciun tradițional american.

Asta mi-a venit în minte pentru că am mâncat spekuloos cu migdale la cafea și m-am gândit la bucuriile tradiționale pe care le leg eu de iarnă, un anotimp care, de altfel, nu îmi place în mod deosebit. Dacă n-ar fi obiceiurile, decorațiunile și dulciurile de crăciun, nu mi-ar plăcea chiar nimic la acest anotimp. Dar aici, în Covasna, ca pensionar și turist, iarna e foarte plăcută.

Am fost iar la Hotel Montana pentru poze și am aflat că e și pârtie de schi în zonă; și acum, drumul dus-întors a durat mai puțin decât acum 2 zile – dar azi au fost 45 de minute, față de traseul lung de ieri – mai scurt cu 30 minute.

Am uitat să menționez că sunt 3 pisici la hotel (îmi plac pisicile și le urmăresc des pe stradă) – 2 mari și un pui, pe care le vedem zilnic. Brazi înalți și frumoși peste tot.

Vreau să adaug poze la fiecare pasaj pentru a ilustra ce ar fi prea mult de povestit, ca în cărțile de povești de care mi-am amintit.

Programul zilnic până aproape de crăciun se prefigurează deja: mic dejun, electroterapie în cameră, cu orteza mea, masaj eu, gimnastică medicală amândouă – dl. Gergely o pune și pe mama la treabă, doar e fost profesor de sport și nu acceptă să stai degeaba, eu citesc cât face mama fizioterapie, prânz, somn, plimbare 1-2 ore inspirând aerosoli covăsneni, cină și somn – program de pensionari. Și tot așa 18 zile, cu mici variații. Într-o zi, vedem un pensionar de vreo 65–70 de ani melancolic tare pe o canapea de la recepție și plângându-ni-se de cât de plictisitoare e seria asta (adică grupul de pensionari aflați la tratament în perioada asta, că altădată se distra copios în stațiuni cu colegii). Dar pentru noi e o vacanță perfectă, deși nu vizităm din cauza vremii și a faptului că n-avem mașină la dispoziție. Facem ce putem în condițiile date. Și ne simțim bine. Sunt excursii organizate de aici, dar cu plecare la 5 dimineața și sosire târziu și nu prea vrem să stăm 15 ore în autocar. Dacă veneam vara, sigur ne înscriam la una măcar. Așadar, ne mulțumim cu ce avem.

Iată câteva poze de pe 3 decembrie, dar și dinainte. Meniurile sunt în română, engleză și germană (probabil fiindcă se presupune că ungurii știu germană, ca primă limbă străină).


Asta cu frizeria Crețu m-a amuzat, fiindcă m-am gândit că, dacă el nu te face creț, atunci cine? Ce nume bun pentru un coafor!

Am fotografiat o orhidee veterană din vitrina unei farmacii – am și eu două orhidee acasă și le merge excelent iarna. Merita imortalizată asta.

Un afiș în sala de gimnastică medicală, explicând importanța respirării aerosolilor de Covasna – mi-a plăcut fiindcă îmi amintea de afișe similare din sala de sport a școlii mele generale și fiindcă insista pe aerosolii locali (făcea reclamă).

În dimineața asta m-am îmbrăcat, pentru prima dată după accident, adică de aproape cinci ani, singură; cu tricou, șosete și trening, iar adidașii nu i-am legat la șireturi, ci am împins șireturile înăuntrul adidașilor în lateral – un mic artificiu util până voi reuși să îmi leg singură șireturile.

Colegii de masă nu știu că dau lecții de maghiară unui lingvist care, pe deasupra, are și memoria vizuală a cuvintelor, așa că îmi atrag atenția că în maghiară nu se scrie cum se aude, ca în română.

Până la urmă, jurnalul de Covasna pare să fie cartea multilingvă la care visam.

Azi ne vom plimba prin cartierul așa-zis (numit de noi) românesc, care e în dreapta hotelului nostru și la baza dealului cu hotel Montana, unde am fost ieri pentru a doua oară. Voi pune poze, bineînțeles.

Alexandru, corespondentul meu din București, văzându-mi pozele cu zăpadă de pe Facebook, mi-a scris să mă întrebe cum rezist, că îi pare frig din fotografii și știe că-s friguroasă. E plăcut să știi că își face cineva griji pentru tine și când te simți bine (adică în vacanță).

Fac o pauză pentru tratament și revin înainte de prânz.

Am mâncat până acum cu două ocazii în szekeli etterem [székely étterem]: o dată la București, lângă Grădina Icoanei, unde stătea prietena Noémi din Budapesta, în 2002, și ne-a invitat pe mine și altă fostă colegă de cameră la o masă secuiască – foarte consistentă pentru mine atunci – constând în ciorbă de fasole în pâine – (prima dată când mâncam), gulaș și un desert la care am capitulat. Și a doua, a treia, a douăzecea și ultima oară, în stațiunea Hajduszoboszlo [Hajdúszoboszló] din Ungaria, în mai–iunie 2011, la recuperare, unde am ajuns tot cu ajutorul lui Noémi, fiindcă nu primeam răspuns la mail de la hotel și le-a scris ea în maghiară să-mi răspundă și s-a rezolvat rapid. Acolo am mâncat bun și specific supă de mere și de cireșe – doar astea mi-au plăcut, fiindcă erau dulci.

Acum încep pauza, citesc și fac electrostimulare cu Bioness, orteza din America luată astă-vară din Viena. Mergând s-o iau, am stat la Noémi. Szia! J

4 decembrie după-masă. Observatul felinelor continuă – avem 4 pisici în jurul hotelului, azi văzurăm 3 din ele si alte 5 prin oraș. În cartierul numit de noi românesc sunt într-adevăr mai multe inscripții monolingve (reclame, nume de străzi etc.) și case frumoase, dar n-am făcut poze pentru că era deja cam întunecos.

Am vizitat un alt hotel de 3 stele și am comparat meniul cu al nostru de 2 stele. Pare mai bun, dar nu știi până nu guști. La noi chiar e ce scrie și e bine gătit. E mult mai bun față de Vatra Dornei și Techirghiol, unde am mai fost la tratament (3 stele ambele, dar cu mese foarte sărăcăcioase și prost preparate). L-am văzut pe maseur la parterul unui bloc de vizavi de hotel.

Cam atât deocamdată, mă duc la masă în curând și continui mâine. Szia!

PS:

Trebuie să profit de maseur până nu pleacă în concediu la cabana Plăpumioara (adică acasă, aici, în Covasna), o variantă locală a RFG – refugiul din fundul grădinii, cum se zice la Craiova.

Acum plec la masaj. Dl. Gergely, kinetoterapeutul ungur, s-a oferit să-mi facă masaj în a doua săptămână, când intră maseurul în concediu.

Voi reveni cu un handmade Christmas decoration pe seară (o coajă de portocală uscată in formă de floare cu 6 petale, făcută de mami, că tot nu avem decorațiuni aici, la hotel). Szia!

Tot diseară iau pozele de pe facebook si le pun în jurnal.

Ornamentul de Crăciun făcut de mama din coajă de portocală uscată pe calorifer:

No, servus pentru vreo 20 de minute, jurnalule. Nu am ținut jurnal de 14 ani și îmi place, e ca și cum aș scrie unui prieten. Am început să citesc o carte cu impresii de călătorie în Italia și Spania și visez să scriu și eu așa ceva odată.

Urmează poze cu poarta bisericii moroșene și bradul meu preferat, în drum spre Hotel Montana, apoi biserica de lemn din fața Hotelului Montana și dealurile împădurite din jurul orașului, cu urme de zăpadă pe ele. Nu am vizitat bisericuța fiindcă era întotdeauna închisă când ajungeam la ea.