La Gărâna, de Paște


ancuta_crop

de Ancuța Dorohoi Mă poartă pașii iar și iar la Gărâna – sau Wolfsberg, cum îmi place mie să-i spun. De când este cunoscută internațional pentru festivalul de jazz, devenit deja obișnuință de vară, Gărâna nu mai este chiar un teritoriu necunoscut sau neexplorat. Însă, în afara poveștilor spuse de turiști unul altuia, despre istoria locului nu se știu multe. Află doar cine caută ceva mai mult… sau poate cei îndrăgostiți de loc – așa ca mine. Acolo e „acasă”, atunci când nu sunt acasă. Acolo, germana și obiceiurile nemțești tronează încă peste case, peste loc, peste dealuri și peste oameni. Acolo e locul unde timpul stă în loc de câteva sute de ani și asta nu e o treabă rea, căci puținii pemi* rămași sau reîntorși își păstrează obiceiurile cu sfințenie – obiceiuri precum Paștele, cel despre care am și eu o poveste. ________________________________________________ *pemii sunt persoane venite, pe Dunăre, prin Viena, din Boemia (regiune din Cehia). Sunt nemți și cehi, nu pot spune nici ei că au o singură rădăcină. Dialectul vorbit la Gărâna se aseamană mult cu cel din Bavaria, sudul Germaniei (n.a.). _________________________

ancuta

În fața Bisericii, la Paște

Anul acesta – 2015 – Paștele catolic și cel ortodox nu se sărbătoresc împreună, motiv pentru care mi-am permis o escapadă în satul montan, la slujba Învierii, de Paște. Total neobișnuit pentru orășeni, slujba a început la ora 15:00 dintr-un motiv tare simplu: în sat nu există preot, iar preotul venit special de la oraș mai fusese încă de dimineață și în alte locuri unde ținuse slujbă. Pentru o vreme de Paște, la Gărâna vântul arunca niște fulgi de zăpadă tot dintr-un motiv simplu: la munte sunt cam 7-8 luni de iarnă, iar aprilie este una dintre ele. Din păcate nici Biserica nu mi-a oferit adăpost prea bun, căci nu există nicio modalitate de încălzire, însă corul – căci da, Gărâna are cor – și întreaga atmosferă pascală m-au făcut să uit de frigul ce mi se instalase în oase. Să tot fi fost vreo 20 de oameni în micuța biserică, cam câți bărbați, atâtea femei. Spre marea-mi mirare, deși afară era frig, femeile nu s-au dat în lături de la costumele populare pemești, chiar de au mai luat un svetăr, un șal ori o geacă deasupra. Cum aveam să aflu, sărbătoarea Pascală, precum și cea a Crăciunului ori a Fășangului, sunt sărbători mari, la care ținuta este întrucâtva obligatorie, iar culorile sunt și ele alese în funcție de importanța acordată sărbătorii. Bucuria a fost mai ales de partea mea, căci am apucat să le prind în câteva cadre pe aceste femei, cadre pe care vi le ofer și vouă, cu speranța că doamnele nu se vor supăra.

ancuta2

Eu și o pemoaică
ancuta3 Pemoaică 1

ancuta4

Pemoaică2

ancuta5

Pemoaică3

Dar să revenim la slujbă: ca turist, totul, de la sat la sărbătoarea pascală catolică, îmi era nou. Ascultam și înregistram (la propriu) fiecare cuvânt, așa încât am putut să fac o listă a evenimentelor din timpul unei ceremonii. Poate în alte locuri este altfel, nu am ajuns încă, dar la Wolfsberg treaba stă cam așa: primirea „goșcilor” (oaspeților) în Biserică se face de către doamnele mai vârstnice cu o strângere de mână și urarea „Frohe Ostern!” (Paște Fericit!).

ancuta6

La intrarea în biserică

Slujba începe cu „Alleluia” – melodie care musai să fie la Înviere – cântată de cor (un cor compus din aproximativ patru femei și patru bărbați + un cântăreț la orgă), urmează prima parte a slujbei închinate Învierii Domnului, încă o melodie cântată de cor, apoi povestea Învierii și ce-a de-a doua parte a slujbei. Preotul nu s-a dat în lături din a ne spune povestea lumânării aprinse de Înviere: ea s-a aprins odată cu aflarea veștii Învierii Domnului Iisus Hristos, a fost apoi purtată în biserică, de unde a ajuns la fiecare om în parte, la fiecare casă, pentru a vesti minunea Învierii. Mi-a plăcut povestea, însă gândurile mi-au fost întrerupte de corul care cânta o melodie ce-mi suna cunoscut, o colindă cu versurile special create pentru Înviere. Cu această melodie s-a încheiat și slujba.

ancuta7

În timpul slujbei de Paște

Cum era firesc, oamenii au ieșit afară, unde ne-a întâmpinat zăpada pe toți. Curios este că, odată ieșiți din biserică, oamenii s-au grupat, astfel că de o parte ședeau femeile, iar de alta, bărbații.

ancuta8

Pemi la taifas

Pemoai

Pemoaice la taifas

Și-au mai povestit câteșcele, însă curând lumea, mânată poate și de vreme, s-a risipit, lăsând în urmă izul de sărbătoare, ușa bisericii care se închidea ușor și falnicul pom de vis-a-vis de Biserică, ridicat cu ocazia Kirchweih-ului (hramul bisericii) din octombrie, însă aceasta este o poveste pentru altădată.

ancuta91

Pomul de Kirchweih, Biserica și pemii

Am părăsit Gărâna după încă o scurtă vizită la muzeul satului (curând o poveste specială despre acest loc). Cât de puțini oameni sunt în acest sat, ei nu uită, nu se ascund, nu se feresc și nu-și uită zâmbetul. Chiar și numai pentru cel din urmă, mergeți, mergeți și vizitați, dar mai ales povești despre Wolfsberg și despre pemi aflați!

Frohe Ostern! Paște fericit celor ce-l serbează în aceste zile!

_____________ Preluat de pe blogul autoarei, Ancuța Dorohoi. Originară din Banatul de Munte şi cu un strop de sânge pemesc, iar altul de sânge moldovenesc, Ancuța este instructor de dans popular german, la Bocşa. Interesul stârnit de dansurile, obiceiurile şi costumele nemţeşti îi poartă paşii prin tot vestul ţării, în căutare de poveşti despre oameni şi locuri. Având ca pasiune şi fotografia, le combină pe cele două în articole scurte. Dorinţa ei este să atragă turişti români şi străini spre acest colţ de ţară, motiv pentru care multe din povestioare sunt scrise în două limbi.

ancuta

Pom ornament de Paște

Nota Sever: La urarea de mai sus a autoarei adaug, pentru cititorii care nu le-au citit pe facebook :), urările noastre de Sărbători liniștite/Békés ünnepeket, precum și, cu anticipație, un Paște fericit tuturor celor care îl sărbătoresc duminică! Hristos a înviat!

Anunțuri