„Dar zăpada unde e?” És a hó hol maradt?- Poveste de iarnă – Téli mese


Duminica aceasta din Calendarul de Advent MaghiaRomânia aparține copiilor. Colega noastră Ilona­-Ibolya André a scris micilor noștri cititori o poveste despre tristețea iernii fără zăpadă și despre un băiețel care a reușit să repare acest defect al celui mai rece anotimp. Cel care a venit în ajutorul băiatului în această acțiune este unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale iernii – un prieten al tuturor copiilor, fără deosebire de naționalitate.

Notă: Varianta maghiară a poveştii este scrisă în versuri, asemănătoare cântecelor populare. Varianta română e în proză.

Ilustrațiile au fost făcute de către Deé­ Lukács Janka Napsugár, elevă de clasa a III­a la școala de artă din Tg. Mureș.)

André Ilona­-Ibolya

Téli mese

Eső esett, zuhogott,
fújt a szél dühödten,
kopogott az ablakon,
mikor felébredtem.

Sosem jön már el a tél?!
Olyan nagyon várom!
Búslakodik a sílécem,
szomorú a szánom.

Nem lehet kint játszani.
Csizmám is beázott,
a korcsolyám bánatában
az ágy alá mászott.

Ez így tovább nem mehet,
Valamit már tenni kell!
Megkeresem Télapót,
s megkérem hogy jöjjön el.

Anyu, apu rég aludt,
csend volt a szobában,
és én gyorsan belebújtam
a piros csizmámba.

Sapka, kesztyű, nagykabát…
Szóljak­e nekik?
Mire virrad, visszajövök,
észre sem veszik.

Elindultam. A kis csizmám
cuppogott a sárbaʼ,
de csak mentem bátran, mint a
mesék óriása.

telimese1

Poveste de iarnă

de André Ilona­-Ibolya

Într-o seară, un băieţel stătea în pat şi nu putea adormi de supărare. Era tare necăjit că afară ploua, bătea vântul, dar fulgii de zăpadă nu se arătau şi el nu putea să se joace cu săniuţa, să se dea cu patinele. S-a hotărât să-l caute pe Moş Căciun şi să-l roage să aducă zăpadă.
S-a îmbrăcat bine şi a pornit la drum singur, fără să ceară voie de la părinţi.

Sokat mentem? Keveset?
Magam sem tudom,
mikor megláttam a szánját
egy domboldalon.

Télapó a szán körül
vígan fütyörészve
sürgött­forgott, rakodott.
Nem vett engem észre.

– Figyelj oda jól, Öreg! –
biztatta önmagát,
– rakj fel mindent, ami kell,
ne csinálj galibát!

– Diós, almás Mikulást,
kalácsos Karácsonyt,
pohárcsengős Szilvesztert,
jó bort, hogy ne ártson.

– Füttyös kedvű Újévet,
figurás farsangot,
a gazdáknak bőséget,
kántálóknak hangot.

– Kurjantást a legénynek,
kérőt a leánynak,
öregeknek nagy kucsmát,
úgy is mindig fáznak.

– A szánkókra madzagot,
a csikókra csengőt,
asszonyoknak tulipiros
virágos keszkendőt.

– Az erdőnek hallgatást,
csendet a mezőnek,
új bundát a nyuszinak,
gyors lábat az őznek.

– A mackónak pakolok
mézillatú álmot,
a varjúnak bánatot,
úgyis mindig károg.

– S a kisgyerekeknek
vajon mit vigyek?
Karácsonyfát, cukorkát,
hadd örüljenek!

– Minden itt van, kész vagyok! –
bajszát igazgatta,
– Pajkos, Huncut, indulás! –
s felugrott a bakra.

telimese2

După ce a mers mult sau nu chiar aşa de mult, nici el nu ştia, l-a zărit pe Moşul care era lângă sania lui, la care deja erau înhămaţi renii, şi tocmai împacheta lucrurile să pornească la drum.
Băieţelul a stat pitit şi se uita atent cum Moşul pune în sanie toate cele necesare pentru bucuriile iernii: mere, nuci, alune de Moş Nicolae, Crăciunul cu cozonac cu mac, Revelionul cu şampanie şi clinchet de pahare, Fărşangul cu dansuri şi cu voie bună, zurgălăi pentru sănii, voce frumoasă pentru colindători, dare de inimă pentru gazde, foc pentru sobe, fum la coşuri, linişte pentru păduri şi câmpii, somn adânc pentru urşi, picioare iuţi pentru căprioare, căciuli călduroase pentru bătrâni, baticuri înflorate pentru fete, jucării pentru copii, şi câte şi mai câte.

– És a havat, Télapó! –
suttogtam ijedten.
– Mit? Hogy izé… A havat?
Azt elfelejtettem.

– Öregember, kota ész –
csapott a fejére,
és feltett száz zsák havat
a szán tetejére.

– Ugorj te is, gyermekem,
vedd fel a bundámat!
Még megfázol itt nekem,
s nyomhatod az ágyat!

Elindultuk, repültünk,
mint a gondolat.
Télapó s én két marokkal
szórtuk a havat.

Când toate erau puse, aşezate fain frumos în sanie şi tocmai era să pornească, băieţelul n-a mai răbdat şi l-a întrebat:
– Dar zăpada unde e? Moş Crăciun, ai uitat zăpada.
– Zăpadăăă? Vai de mine, am uitat. Vai ce-am îmbătrânit şi ce uituc am devenit! Noroc cu tine, băiete, că altfel mă făceam de ruşine – zise Moşul, şi puse în sanie o sută de saci cu zăpadă albă şi pufoasă.
– Hai, urcă şi tu repede, să te duc acasă! – mai spuse Moşul şi l-a luat pe băieţel în sanie, i-a dat cojocul lui să nu răcească şi au pornit la drum.
Şi zburau cu sania ca vântul şi ca gândul şi aruncau zăpada cu ambele mâini până ce au golit toţi sacii.

Meleg ágyban ébredtem,
és hogy nem mese,
onnan tudom, hogy hideg volt
az orrom hegye.

Nem hiszed el? Megnézheted:
derült éjszakán
pont éjfélkor a hold előtt
suhan el a szán.

zapada

„Băiatul: Ai uitat de zăpadă.

Moș Crăciun: Mulțumesc că mi-ai reamintit.”

Dimineaţa, când băieţelul s-a trezit, era în pătuţul său. S-a întrebat dacă a visat sau a fost adevărat. Afară totul era alb, strălucitor. Zăpada încă era acolo. Şi vârful năsucului său încă era rece.
Dacă nu-l crezi, poţi să te convingi şi tu: în nopţile senine dacă te uiţi pe cer exact la miezul nopţii poţi zări sania Moşului cum trece prin faţa lunii.

Anunțuri