„Jurnal de Kovaszna” – micile descoperiri ale unei oltence printre secui


Leac advent Eliza
Oare avem nevoie de nenorociri ca să fim fericiţi? E întrebarea pe care mi-o pun când mă gândesc la Eliza -o colegă care a avut o problemă de sănătate şi care acum ştie să savureze fiecare mică bucurie şi surpriză pe care i-o oferă viaţa. Iar când, olteancă la origine, descoperă Secuimea într-un sejur de recuperare în preajma Zilei Naţionale a României, surprizele sunt garantate!

Sever


Jurnal de Kovaszna

Cronică de turism medical prin ochii unei oltence – decembrie 2013

Partea I

de Eliza Maria BIŢĂ

Totul a început pe 25 noiembrie, când primesc un telefon neașteptat, cu o ofertă de sejur de recuperare medicală în (staţiunea – n.red) Covasna, două săptămâni, pentru două persoane, în decembrie. Accept să merg cu mama, puțin temătoare, fiindcă nu mai plecasem de mult iarna în vacanță în zonă montană. S-a dovedit a fi o decizie bună. Citiți mai jos, ca fotoreportaj, jurnalul ținut mai mult în joacă la Covasna.

[…]

eliza 1

Pe drum. Poposim pentru un păstrăv cu legume la grătar în Predeal. Conform principiului meu când călătoresc – „When in Rome, do as the Romans do“ – vorbesc și scriu ardelenește și cu influențe din maghiară încă de pe drum. Vrem să ne integrăm lingvistic, gastronomic și din alte puncte de vedere în noul mediu, pentru că ruperea din cotidian e o terapie în sine.

Pe Valea Prahovei nu pot să nu pozez, entuziasmată, ninsoarea, anticipând raiul hibernal către care ne îndreptăm…

În sfârșit, am ajuns la hotel!

A doua zi, am început redactarea jurnalului, pe care vi-l prezint în continuare.

Ziua 1–29 noiembrie. Sosirea la ora 16, după ce am trecut pe ninsoare prin Valea Prahovei, am mâncat kurtos kalacs [kürtőskalács] pe drum („When in Covasna, eat what Covasnans eat“) și am hotărât să cumpărăm la întoarcere ceapă și cartofi de Covasna. Camera spațioasă, destul de frumoasă (în anii ‘70, ar fi fost lux). Hotelul are lumini cu senzori de mișcare și cópii după tablouri impresioniste pe hol. Aflăm cu plăcere că mâine, sâmbătă, putem vedea medicul – există doi, unul maghiar și altul român; la fel și personalul medical, este bilingv, și, deci, putem primi fișa cu tratamentul pe care-l vom urma începând de luni, 3 decembrie. Hotelul e înconjurat de brazi, pe dealurile împădurite din jurul orașului se vede zăpada. Ieșim la plimbare, descoperim repede un parc central, cu o mofetă monument al naturii. Sunt mofete în mai multe hoteluri și în case particulare, dar fără recomandarea medicului nu e bine să te duci. În schimb, cea din parc pare inofensivă.
Iată plăcuța cvadrilingvă de lângă așa-numita mofetă publică:

Eliza5Auzim maghiară și română in jur – peste tot inscripții bilingve. Inspirăm aer curat, e multă verdeață, orașul e liniștit, se anunță o vacanță perfectă pentru încărcarea bateriilor – exact ce-i trebuie unui sudist agitat în concediu, fie el și medical.

30 noiembrie – dormim de la 1 noaptea, pentru că vecinii de palier din camera alăturată povestesc foarte bucuroși și gălăgioși; de altfel, îi și identific dimineața la 7.30 la coada de la cabinetul doctorului. Erau cu un al treilea, la fel de în vervă, și îi aud spunându-i celuilalt că stau în camera 209 – lângă noi – că sunt prieteni de mulți ani, unul e din Rădăuți, altul din Constanța – și se văd rar, iar acum sunt bucuroși că s-au regăsit. Îi iert pentru scurtă vreme.
Doctorul îmi prescrie masaj si kinetoterapie, nimic altceva (mofetă, fizioterapie) de teama unor posibile probleme neurologice, și mamei cinci proceduri (mirat că nu-i cerem mai multe pentru că majoritatea pacienților vor să profite la maximum de resursele stațiunii).

Ieșim la plimbarea de dimineață cu gândul să mergem în parcul cu mofeta, să stabilim niște trasee (trebuie să merg pe jos cam două ore pe zi, iar aici, cu aerosoli, e climatul ideal pentru plimbări). Ne sună tata, care plecase la 9 spre București, că a văzut un magazin Penny – mai mare decât cele de pe strada noastră – deci, în care putem găsi mai multe lucruri decât aici – și pornim în plimbarea de după-amiază să-l identificăm. Inspirăm pe drum gaz de la mofeta publică, lângă care sunt și izvoare termale și-l găsim după un drum de o oră (deci am stabilit traseul lung).
Seara mergem la cumpărături chiar aici.

Ne cunoaștem vecinii de masă la restaurant – o familie din județul Sălaj – maghiari, după accent și, da, vorbesc maghiară între ei, fiindcă soția vorbește mai bine maghiară decât română, voi explica imediat de ce. Sunt din comuna Camăr sau Kamer unde majoritatea îs unguri :). Identific rapid greșeli pe care le fac mulți maghiarii când vorbesc română, din cauza diferențelor între gramaticile celor două limbi. Unele din ele îmi sunt familiare de la buna mea prietenă Noémi, din Budapesta, care mi-a fost colegă de cămin și de facultate.

Soțul vorbește mai bine română fiindcă a făcut armata în București și regretă că înainte de ‘90 nu s-a acordat atenție predării limbii române în satul lor, deoarece se gospodăreau singuri și nu prea ieșeau de acolo, se înțelegeau foarte bine între ei în maghiară, chiar românii repartizați acolo învățau maghiara ca să se adapteze (copiii mai repede, ce-i drept, dar își ajutau și părinții). O Microungarie, înțeleg, îmi amintește de poveștile despre Ada Kaleh, pe care regret că nu am văzut-o, dar de care am auzit de la părinți (au fost acolo în copilărie).

Ziua a 2-a – 30 noiembrie. E Sf. Andrei azi. În centru remarcăm o florărie care urează zilnic la mulți ani celor care își sărbătoresc onomastica. În fiecare zi e câte un sfânt, catolic, cred, fiindcă avem să vedem și Judit.

E 1 decembrie. Îi zic mamei la mulți ani (ziua ei de naștere) la 12.10 noaptea, grație vecinilor vorbăreți. Dimineața, văd trecând pe strada din fața hotelului, str. Unirii, doi călăreți în port național românesc cu steaguri, urmați de o căruță în care erau tineri strigând „Trăiască România!“. Și cântând în portavoce „Treceți, batalioane române, Carpații!“ și ducându-se în sus, spre dealuri. Iese mama din hotel, îi povestesc, regretă că nu i-a prins, dar 20 minute mai târziu, pe strada care duce spre parc, apar din nou, cu încă două căruțe și urmați de o mașină a poliției. Ne bucurăm că am prins o mini-paradă de ziua mamei. Aflăm de la televizor că se vorbește de unirea Basarabiei cu România.

E duminică si căutăm o biserică. Mama știe de una catolică (suntem romano-catolice) unde se țin slujbe în maghiară, dar găsim doar una calvinistă, veche de 200 de ani şi foarte interesantă ca arhitectură, stăm 5 minute fiindcă nu numai că nu înțelegem limba, dar nici nu identificăm structura slujbei, total diferită de cea romano-catolică.
Iată mai jos biserica de la poarta ei maramureșeană (de fapt, poartă secuiască -n.red.), printre brazii ninși – sunt niște brazi înalți, superbi în partea asta de oraș, spre munte.

eliza7Seara urcăm dealul prin cartierul românesc spre Hotel Montana, unde au stat mama și prietena ei M., acum 4-5 ani. Plăcuțele cu numele străzilor au și „str.“ în afară de „utca“, iar inscripțiile sunt tot bilingve, dar în fața hotelului Montana dăm și peste o biserică maramureșeană de lemn – de unde admirăm panorama orașului înconjurat de dealuri. Sunt multe case frumoase, de oameni gospodari.

Auzim și „igen“ și „nem todom“ [nem tudom] și „szia“ și „bună“ ziua și „hello“ și „koszonom“ [köszönöm] și „koszi“ [köszi], cred că echivalentul lui „merci“ (prescurtarea folosită de mine pentru „mulțumesc“). În magazin vorbesc română, mi se răspunde în română și, ca să mă distrez, zic „koszonom“ [köszönöm]. O plimbare plăcută de două ore.

Cumpărăm baigli cu mac de la o patiserie, cu gândul că-i mai bun decât cel fabricat la scară industrială şi aflăm de la vecinii de masă că ei fac în casă şi kurtos kalacs [kürtőskalács] și baigli, pâine și de toate (au gospodărie mare, cu oi, cai, capre, porci, iepuri și livezi și muncesc mult să o întrețină). El e sunat des de consăteni să le taie porcul, e unul dintre puținii renumiți în Camăr pentru asta. Ne invită, foarte ospitalieri, la ei oricând, oricât și cu oricine, subliniind că la circa 30 km de sat sunt băi termale și oferindu-se să ne ia cu mașina din Zalău și să ne ducă la băi și unde vom vrea, pentru vara viitoare – pare minunat ca idee de vacanță.

Ziua a 4-a – 2 decembrie. Prima zi de tratament, începută cu nervi din cauza vecinilor de palier, pe care i-am potolit cu greu după un schimb dur de replici prin perete şi un telefon la recepție. Kinetoterapeutul e ungur – îl cheamă Gergely – un sportiv bătrân, dar care vine totuși cu exerciții noi pentru mine, confirmând ceea ce am auzit despre unguri, că-s buni în meseria asta. Maseurul e un brașovean puțin cam dur, dar îmi promite masaj cu uleiul de portocale pe care i l-a lăsat o pacientă și care mi se pare perfect pentru luna decembrie. Găsim cartofi de marțipan şi biscuiți spekuloos cu migdale (Mandelspekulatius) la Penny ca să sărbătorim în continuare iarna cum se cuvine.

Mâncăm iar ungurește (paprikas de pui cu mămăligă) dar și ardelenește (cartofii de Covasna – celebri – sunt aproape nelipsiți, ca și pâinea cu cartofi mai mereu, am avut o dată și varză à la Cluj), facem schimb de rețete cu vecinii de masă (murături și paprikas de Sălaj versus murături de Dolj si rețete de paprikas cum îl știm noi, cum e aici și cum îl fac ei – cu iepure), dar ne spun și de un medic de recuperare foarte bun din Băile Felix și ne promit numărul lui de telefon.
De două seri cobor cu laptop-ul la recepție, unde e Internet wireless și mereu mă roagă câte un bunic aflat aici la tratament să intru pe Facebook să-și vadă nepoții. Odată m-a rugat un tată de 50 de ani să-i arăt cum folosește noua tabletă, că se lăudase fetei lui că intră și el pe Internet, altădată m-a oprit pe scări un bunic cu telefon nou să-i arăt cum trimite un mesaj și a fost mirat că nu știu, că m-a văzut cu aparate la recepție și, având nepoți de-a doua care jonglează cu chestiile astea, era sigur că o tânără ca mine e expertă în telefoane și calculatoare.
Luasem în prima zi un carnețel să țin jurnal, dar se dovedește neîncăpător pentru observațiile mele și încep un document pe laptop.

A doua plimbare la Penny durează 1,5 ore față de 2 ore prima dată. Văd că se poate face hidromasaj în cadă cu jacuzzi contra cost, îl întreb pe doctor și nu-mi dă voie. Scriu în jurnal, citesc zilnic din cartea lui Frankl pe care i-am promis kinetoterapeutului din București, de la care o am, că o termin aici.
Se anunță un sejur plăcut (condițiile sunt mult mai bune decât vara trecută la Vatra Dornei, din punct de vedere culinar și terapeutic, cel puțin).

[…]
Vecinii de masă pronunță dumneavostră, vostre, nostre (ca în italiană), pote, tote, forte.
[…]

Un alt afiș amuzant e la recepție – cel cu: „welcome in our watering place!“ – vrând să ureze, probabil, bun-venit în stațiunea lor balneară (cuvântul înseamnă, în zilele noastre, adăpătoare – n.red).

eliza8

Vecinii vorbăreți par să se fi cumințit.
Mă felicit în gând că am sunat la recepție să-i reclam și mă bucur fiindcă e nevoie de odihnă ca să dau randament la kinetoterapie.

Tot lingvistică: multe cuvine maghiare se termină în -sag sau -szag (-ság, -szág). Cuvântul românesc șagă o veni din ungurește? Nu pot să verific acum în dexonline.ro, între timp s-a consumat bateria laptop-ului și, cum are nevoie de adaptor pentru priză și l-am uitat acasă, nu l-am putut reîncărca, deci văd la București.
Mi se pare că disting și trăsături faciale specifice secuilor, mai știu câțiva și în București și parcă seamănă cu cei de aici.
Ungurii sunt printre noi! Sau invers.
Am ajuns în cartea lui Frankl la partea despre logoterapie, un pic mai greu de citit decât cea cu lagărul, dar instructivă. O termin sigur în 2 săptămâni, dar mai vreau să citesc și altele și sper să am timp de tot.

Va urma (sau nu: TU DECIZI 🙂 )

Articolul Elizei face parte din Calendarul de Advent MaghiaRomânia: o serie de mici suprize, oferite în fiecare zi de la 1 până pe 25 decembrie. Vă aşteptăm şi mâine, pe facebook, cu un nou cadou din Calendarul de Advent MaghiaRomânia.

Anunțuri