România-Ungaria: un meci al „huliganilor” sau al respectului?


romania ungaria bun

Sever, editor MaghiaRomânia: La ora la care vă scriu, meciul România-Ungaria a început. Nu pot privi transmisia prin laptopul meu. Puţinele ştiri care au apărut vorbesc despre unele momente lipsite de respect din partea unor ultraşi maghiari şi români, ca şi despre violenţe între ultraşii români. [Update: au fost incidente şi între suporterii celor două naţionale]

În acest context, am decis să public părerea colegului George Basarabă despre ultraşii celor două echipe, scrisă înainte de meci. Am adăugat o completare a colegului Enghin Ceauş. La final am dat, la sugestia lui George, cele 10 motive pentru care ar fi fost genial să nu îi huiduim pe maghiari, scrise de Mihai Bendeac (din păcate, unii dintre reprezentanţii noştri în tribune au decis altceva)

Aşa cum voi preciza în final, părerea unui redactor nu aparţine obligatoriu întregii echipe. Eu, de exemplu, nu m-am simţit comfortabil citind opinia lui George şi Enghin despre nivelul naţionalelor România şi Ungaria, dar, neştiind fotbal (şi nu-s singurul), m-am abţinut de la orice observaţie pe tema aceasta. Cu excepţia celei de mai sus :).

România – Ungaria, mai mult un meci al huliganilor decât unul de fotbal.


De ce? Pentru că se întâlnesc două echipe de fotbal jalnice: una de mâna a treia (România), iar cealaltă de mâna a patra. Cu părere de rău pentru prietenii maghiari, dar aşa stau lucrurile în fotbalul din 2014. E adevărat, dacă răsfoim paginile istoriei, Ungaria a cam bătut România pe unde a prins-o (Victorii Romania: 5, Victorii Ungaria: 12, Remize: 6, Golaveraj: 29-52), plus că cea mai grea înfrângere din istoria tricolorilor a fost într-un meci cu maghiarii; dar în meciul ce se va disputa diseară pe Arena Naţională, alta va fi miza: cine huiduie şi-njură mai tare.
Deoarece fotbal nu se prea joacă, băieţii veseli din rândul suporterilor maghiari, cât şi omologii lor români, vor disputa un alt meci, unul al şovinismului. Nici nu-i de mirare, dacă e să trag o geană peste titlurile din presa română (VIDEO Ladislau Boloni, răspuns şocant într-un interviu despre meciul România – Ungaria: „Dacă vor fi incidente, atunci vinovaţi o să fie bozgorii care trebuie să iasă din ţară!” – citat cu totul scos din context).Ultima dată când România a disputat un meci pe teren propriu împotriva Ungariei, ultraşii maghiari au cam făcut prăpăd prin Bucureşti. Aştept cu interes manşa care se va juca în Ungaria. Sunt sigur că descreieraţii urmaşi ai lui Traian şi Decebal vor face ceva asemănător. Şi sper ca ungurii (oficialii maghiari -n.red.) să ne dea o lecţie de civilizaţie şi să le ţină piept (ceva ce jandarmilor români le-a fost tare greu data trecută).[Completarea lui Enghin Ceauş:
Televiziunea cam exagerează cu meciu ăsta, dar e de înţeles: fiind doua echipe de mâna 3-4 trebuie sa captiveze poporu’ pentru rating. Iar acei „băieţi veseli” din fiecare galerie nu reprezinta majoritatea prezenta pe stadion. Şi nu suntem singurii cu asemenea rivalităţi duse în câmp etnic: mai sunt Anglia vs Scotia (primul meci inter-ţări ever), El Salvador vs Honduras cu aşa-numitul „Razboi al fotbalului”, Turcia vs Grecia, Argentina vs Brazilia etc, etc. Ce să mai zici de Barca vs Real cu Nou Camp acoperit de banere gen „Catalunia is not Spain”?][Back to George] Din păcate, sunt un om realist. Ştiu că grotescul e la el acasă pe stadioanele de fotbal din România şi va mai trece multă vreme până va dispărea. Şi mai ştiu că fiecare pădure are uscături. Şi tot ce e uscat se-aprinde repede. Sper doar să ardă repede şi fără prea multe scântei.Aş mai vrea să adaug ceva pentru românii mei. Ceva frumos, ceva ce m-a impresionat, un mesaj postat pe o reţea de socializare de un tânăr actor român, Mihai Bendeac:

10 MOTIVE PENTRU CARE AR FI GENIAL SĂ NU-I HUIDUIM MÂINE PE UNGURI. DIN CONTRĂ, SĂ LE APLAUDĂM IMNUL.

1. Am dovedi faptul că românii pot să-şi propună o temă, un deziderat, că sunt uniţi. Asta i-ar speria groaznic pe oamenii politici.

2. În mod clar ungurii vor huidui imnul nostru. Imaginaţi-vă stupoarea momentului neaşteptat de linişte pe imnul lor. Asta e mai înspăimântător pentru fotbaliştii maghiari decât ceva la care se aşteaptă şi pentru care au fost pregătiţi psihic. In plus, o astfel de lecţie le-ar pune plumb in picioare, în loc să-i înrăiască.

3. Am arăta unei Planete întregi că suntem altfel. Aşa ceva ar face prima pagină în toată Europa.

4. Ar fi o umilinţa greu de îndurat pentru suporterii maghiari.

5. Am demonstra un nivel superior lor ca şi civilizaţie, educaţie…

6. Ar fi viralul anului în România dar şi în Ungaria.

7. Ar fi un fenomen îmbrăţişat cu respect şi bucurie de toţi activiştii anti-război. Ar face din România un punct de reper.

8. Ar fi o reprezentare a ţării noastre mai puternică decât orice demers politic la nivel european sau regional din ultimii 25 de ani.

9. Ne-am demonstra că suntem mai buni şi mai puternici decât credem. Şi asta în doar 60 de secunde în care ne-am abţine o descărcare de ură.

10. Pentru că nu riscăm nimic făcând asta. Absolut nimic.

Deci? Alegem să fim eroi ai unei noi Românii, ai unei Românii chic, cosmopolite? Sa fim priviţi cu admiraţie şi respect? Sau nu putem rata bifarea a încă 60 de secunde de dat cu ”huo”?

Ce frumos ar fi dacă cei 50 de mii de români care vor fi prezenţi la meci ar găsi această foaie, mâine, pe scaun.

 _______________________ ,,_________________________

[Back to Sever] După vorbele lui Bendeac şi după ce George şi Enghin şi-au spus părerea, e rândul vostru: Ce credeţi că au „jucat” suporterii români şi maghiari: un meci al respectului, sau al lipsei lui? [update] Comentariile sunt ÎNCHISE aici, dar deschise pe facebook.:)

Un gând despre “România-Ungaria: un meci al „huliganilor” sau al respectului?

Comentariile nu sunt permise.