Cea mai bună comunicare se face prin artă – Interviu cu Carmencita Brojboiu, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj


Foto: Ruxandra_Brojboiu

Foto: Ruxandra Brojboiu

Scenografa Carmencita Brojboiu este membră a companiei Teatrului Maghiar de Stat Cluj din 2006. Până acum a realizat scenografia şi costumele pentru mai mult de 40 de spectacole ale acestei instituţii. Născută la Constanţa, este singura angajată de etnie română din echipa artistică a teatrului (în rândul personalul administrativ și tehnic sunt mai mulţi români). „Mi­-am găsit locul acolo unde oamenii cu care comunic cel mai bine sunt de o altă limbă decât limba mea maternă” – spunea odată într­-un interviu.

Leonida_Gem_session1

Leonida Gem Session, după IL Caragiale, regia Tompa Gábor.

 

Colegii ei se consideră foarte norocoşi să o aibă printre printre ei. Carmencita Brojboiu este o artistă deosebit de talentată, cunoscută și apreciată în România și în străinătate, implicată în producţii de succes. Astfel, pe lângă numeroasele premii din România, a fost nominalizată la premiul Masca de Aur (Rusia) pentru scenografia piesei Unchiul Vania (regia: Andrei Şerban), dar a asigurat scenografia şi pentru  Superman, Spiderman sau Batman, film recompensat cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Gala Premiilor Academiei Europene de Film.

Despre teatrele europene şi româneşti cu care a colaborat şi despre festivalurile şi expoziţiile la care a participat vă invităm să citiţi mai pe pagina de internet a Teatrului Maghiar din Cluj. În interviul de mai jos, Emőke Mihály, editor de carte si voluntar MaghiaRomania, discuta cu Carmencita Brojboiu despre limbă și înțelegere, despre multiculturalitate în arta și în viața cotidiană, și despre excelenta cooperare româno-­maghiară din teatrul românesc – un exemplu pentru societatea românească. Intertitlurile aparţin redacţiei.

De la multiculturalismul Constanţei la multiculturalismul Clujului

– V-ați născut și ați copilărit în Constanța…

– Da. Am pornit dintr-o zonă geografică cosmopolită în care trăieşte o mare diversitate de comunităţi și etnii. Pe strada unde am copilărit erau câteva case locuite fie de turci, bulgari, greci, armeni, macedoneni, tătari, chiar și italieni. Prietena mea din copilărie era turcoaică…

– Care este diferența între multiculturalitatea Constanţei şi a Clujului?

– Constanța diferă de Cluj în primul rând în ritmul vieții: acolo este mai multă agitație, vorbă mai multă, oamenii vorbesc între ei, chiar dacă nu se cunosc – pe stradă, în autobuze, la piață, pe plajă etc. În Cluj pare că totul este mai organizat, „mai luat in serios”.

Imagine din "Leonce şi Lena" (Regia: Gábor Tompa)

Leonce şi Lena (Leonce és Léna ), regia Gábor Tompa

 

Aș putea spune că vin dintr-o zonă cu mari influențe balcanice și am ajuns într-o zonă cu clare influențe ale Imperiului Austro-Ungar; iar asta se vede de la modul în care sunt contruite casele, străzile, până la forfota cotidiană a străzii, bucătărie etc. În fine, tot ce a făcut diferenţa între cele două mari zone (cea balcanică și cea austro-ungară).

– Când aţi auzit prima dată de ungurii din România și când aţi ajuns să îi cunoaşteţi mai de aproape?

– Ştiam că există, desigur. Înainte de a învăţa la şcoală am aflat că străbunica – pe care am și cunoscut-o când eram foarte mică – din partea tatălui era unguroaică. Iar apoi un unchi, care trăia in Timişoara s-a căsătorit cu o unguroaică (ne vizitau și îi vizitam în fiecare vară). Dar am început să îi cunosc mai bine pe maghiari din momentul în care am început să lucrez la Teatrul Maghiar din Cluj.

În teatru, zona de confort nu ţine de limbă

– Înainte să ajungeţi la Teatrul Maghiar de Stat Cluj aţi părăsit de mai multe ori zona Dumneavoastră de confort, în sensul că ați lucrat împreună cu oameni care au o altă limbă maternă sau aparţin altei culturi, mai ales în Grecia și Anglia. Ce fel de experienţe v-au ajutat ca mai târziu să aveți curajul să vă angajați la un teatru maghiar din Transilvania?

Strigate_si_soapte1

Strigăte şi şoapte (Suttogások és sikolyok ) după Ingmar Bergman, regia Andrei Şerban

– În teatru limba/limbajul este aceea/acela artistic(ă)/teatral(ă). Practic, „zona de confort” este acolo unde te poţi exprima liber cu mijloacele artistice de care dispui. Am lucrat în diferite forme de teatru (teatru de păpuşi, teatru de dramă, teatru de balet/dans contemporan), în diferite locuri şi ţări. Nu vedeam nici o barieră datorată limbii, când eşti deschis comunicării, poţi comunica. Aşa că, prima întâlnire cu teatrul Maghiar din Cluj a fost una firească; asta se întâmpla în 1999 când regizoarea Mona Chirilă cu care făceam echipă în perioada aceea m-a chemat la Cluj să creez costumele pentru spectacolul „Căsătoria” de Gogol pe care îl monta în acest teatru. Și a fost o experienţă foarte frumoasă! Am întâlnit o echipă de artiști dedicați muncii lor, plini de talent și de seriozitate la repetiții și în spectacole; îmi amintesc și acum cu mare plăcere cum rămâneam după repetiții și aveam lungi si extrem de interesante și vii discuții despre teatru, artă în general. Toate aceste discuții se duceau în limba română și asta m-a impresionat din prima clipă: respectul pe care îl au pentru partenerii de dialog. Dacă discutau între ei în limba maghiară diverse probleme, în momentul în care mă alăturam grupului continuau discuția în limba română ca eu să nu mă simt stânjenită că nu înteleg despre ce se vorbește.

– Ați spus că în străinătate nu vedeați nici o barieră datorată limbii. Ştiu că limbajul teatral se detaşează tot mai mult de cuvinte, şi munca dumneavoastră. este şi aşa legată mai ales de ceea ce ţine de nonverbal în teatru. Dar totuşi, mi-aş închipui că aveţi mai mult de a face cu limba – chiar şi ca unealtă de lucru – decât să zicem bucătarii sau antrenorii de înot la o întâlnire internaţională. Nu vă las să scăpaţi aşa uşor: cum vă descurcaţi, în practică, atunci când trebuie „născut” un spectacol împreună cu un regizor care vine dintr-o altă cultură, are o altă limbă maternă? Cum negociaţi şi cum argumentaţi când apar diferenţe de opinii?

– Într-adevăr, dacă ne referim strict la limbajul verbal au fost diferite experiențe de lucru. De obicei comunic în limba engleză, franceză sau cu un traducător, fie din limba vorbită de ceilalți în engleză/franceză, fie în limba română – așa cum a fost cazul in Sankt Petersburg (traducătoarea era profesoară de limba româna la universitatea de acolo). Și, de fiecare dată, am la îndemână un creion și hârtie și desenez, astfel imaginea este mai explicită și ajută mult comunicării…

Foto: Biró István

Foto: Biró István

De ce încep ungurii cu „nu pot”?

Și cum vă descurcați în Cluj cu colegii dumneavoastră., unde toată lumea știe românește, totuși limba de lucru este maghiara?

– La început a fost mai greu pentru că limba maghiara nu semănă cu nici o altă limbă cunoscută de mine, așa că nu mă puteam ajuta de nici o similitudine lingvistică. Particip la repetiții (și au fost multe, multe – am numărat de curând spectacolele la care am lucrat aici, la teatrul Maghiar din Cluj și sunt 40) care se desfășoară în limba maghiară; după o vreme de ascultat limba maghiară am ajuns puțin să înțeleg; sunt foarte atentă când se vorbește și întuiesc uneori sensurile frazelor, apoi sunt cuvinte pe care le cunosc deja; am încercat să încep să învăț în mod organizat limba, dar e foarte dificil. Limba maghiară este o limbă foarte grea pentru mine, așa că am început uneori să comunic cu colegii mei cu o limba româno-maghiară a mea care îi amuză foarte tare (de exemplu, când e pauză întreb „câți perți (câte minute -n.red.)avem szünet (pauză -n.red.)?” și astfel de exemple sunt multiple).

Aș povesti, ca o anecdotă, prima mea zi de lucru în atelierele teatrului maghiar din Cluj. Dimineața, cine cum intra în atelier, spunea „Jó napot!” Și, după câteva astfel de apariții, am întrebat: „Știu că românii nu mai pot cam pe la amiază, dar la maghiari, ei încep ziua deja că nu pot?” Așa că, după mulți ani, colegii și prietenii mă întâmpină cu bună-dispoziție: „Eu nu pot, Cita!”

Calea spre bună convieţuire

– Aţi spus:„când eşti deschis comunicării, poţi comunica”. Ce înseamnă să fi deschis?

– De multe ori am fost singură într-o țară a cărei limbă nu o cunoșteam defel: Grecia, Ungaria, Coreea de Sud, Turcia, Columbia. Sunt foarte atentă la oameni, îmi place dealtfel să mă „pierd” printre locuitorii unei așezări și să le urmăresc gesturile, modul de a comunica între ei, cum trăiesc, sunt foarte atentă la cum vorbesc: de multe ori descopăr cuvinte comune, care circulă în toate limbile, chiar dacă au altă semnificație.

Leonce_si_Lena2

Leonce şi Lena. Spectacolul a fost premiat de UNITER în 2011 pentru Cel mai bun actor în rol secundar – Gabor Viola. Printre categoriile la care a fost nominalizat a fost şi Cea mai bună scenografie.

Iar când ești singur într-o metropolă și trebuie să ajungi la o destinație schimbând câteva mijloace de transport, atunci chiar atenția îți este „trează” la maximum. Fie și așa, există povești hazlii. Eram în Grecia, avusesem o premieră la teatrul municipal și Regional din Lamia (în centrul Greciei), era prima iarnă în care ninsese după 100 de ani. Șoferul teatrului m-a lăsat în gară să aștept trenul. Sosește un tren, am recunoscut pe tăblița doar Αθήνα și m-am urcat. Locul pe care îl credeam al meu era ocupat așa că am arătat biletul și domnul în vârsta care stătea acolo s-a ridicat cu câteva comentarii în greacă (pe care nu le-am înțeles). Vine conductorul, vede biletul și exclamă: „Big problem, this train Thessaloniki. Moment!” și dispare precipitat. După câteva minute reapare, îmi ia bagajele și-mi face semn să-l urmez în grabă: trenul oprește, și în dreptul lui oprește un altul. Îmi face semn să mă urc în trenul acela care mergea la Atena. Iată, comunicase prin telefon cu mecanicul celuilalt Intercity și au convenit să mă „transbordeze”! Așa am ajuns la Atena la ora stabilită, altfel riscam să pierd avionul spre tară…

– Această întâmplare îmi sugerează că, de cele mai multe ori, în viața de zi cu zi cu puțină bunavoință se pot aplana acele divergențe care în lumea istoricilor și a politicienilor sunt însurmontabile.

Imagine din spectacolul "Leonida Gem Session"

Leonida Gem Session


Iar în via
ța culturală a României teatrul este o poveste de succes în privința colaborărilor româno-maghiare. Printre scriitori și editori știm unii de ceilalți, nu prea sunt traduse operele contemporane. Însă spectacolele de teatru sunt subtitrate în limba română, artiștii români și maghiari se cunosc și se prețuiesc reciproc, chiar sunt prieteni. Teatrul din Cluj este foarte bine integrat în peisajul teatral românesc, a obținut numeroase premii UNITER şi este invitat în permanenţă la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti…Cum interpretați acest lucru?

– Cred că cea mai bună metodă de comunicare se face prin artă; teatrul este una dintre cele mai vii și directe forme. Iar colaborarea româno-maghiară din teatru cred că poate fi un exemplu de urmat!

De câțiva ani buni, Teatrul Maghiar din Cluj este considerat cel mai bun teatru din România, statut care îi este recunoscut atât de oamenii de teatru români și maghiari cât și de public; cel mai bun exemplu este acela al participării noastre în festivalurile naționale și internaționale și modul în care este această recompensată de către spectatori și criticii de teatru din fiecare țară. Și dacă vine vorba de Festivalul Național de Teatru din Bucuresti, pot spune că spectacolele Teatrului Maghiar din Cluj sunt întotdeauna așteptate cu nerăbdare, biletele sunt epuizate cu mult timp înainte iar mulțimea care așteaptă o șansă să intre la spectacol este impresionantă; și pot spune că suntem primiți cu admirație și căldură. Am lucrat și în București în această perioadă: în multe teatre actorii vorbesc cu mare admirație și drag despre actorii de la „Maghiarul” clujean, despre spectacolele noastre.

Imagine din "Strigăte şi şoapte"

Strigăte şi şoapte a fost premiat în 2010 la trei categorii UNITER, printre care Cel mai bun spectacol

Atunci când suntem implicați în a construi lucruri împreună (și aici mă refer la tot ce conține noțiunea de „împreună”) cred că barierele de orice fel pot fi depășite, conviețuirea în înțelegere și, de ce nu, în armonie poate fi atinsă.

Anunțuri

2 gânduri despre “Cea mai bună comunicare se face prin artă – Interviu cu Carmencita Brojboiu, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

  1. Comunicarea prin „arta” se poate fece „mai usor”, caci, de acest tip de cultura, (cu limbajul sau specific, fiecarei arte}, sunt interesati, o categorie destul de mare de oameni, care au aceiasi scara comuna a valorilor, CRESTINE, pe care o are si „cultura artistica” si anume: dragostea, cinstea, toleranta, compasiunea, iertarea, frumosul, armonia, etc. Alte tiputi de cultura, ca: cultura „tehnica”, cultura „economica”, cultura „financiara”, cultura „politica”, cultura „militara” si altele, au la baza alte scari valorice, ce nu au nici o legatura cu Crestinismul (prima din ele fiind Eficienta} si este accesibila unor categorii mai restranse de oameni, ce intra adeseori in divergente dure, in lipsa valorilor Crestine. E doar o constatare a mea pentru o baza de discutie. (diferita de cele de pana acum de pe blog}

  2. sandu cristian.
    In ideea aceasta de valori crestine iti recomand filmul rusesc Ostrov, care se afla si pe Internet. Traiesc de un timp incoace cu impresia ca este unul dintre cele mai bun filme pe care le-am vazut..

Comentariile nu sunt permise.