Prejudecăţi de duminică


Foto: Oenvoyage

Foto: Oenvoyage

Un tânăr ajută o doamnă în vârstă. Bătrâna se plânge de tânăra generaţie. Şi îi arată o cocardă roşu-galben-albastră tânărului. Care e maghiar. Oare va urma o discuţie încinsă despre „cine-a fost primul în Ardeal” şi impertinenţa tineretului din ziua de azi? Aflaţi mai jos, în articolul tânărului respectiv, Tárkányi István-Attila.

Articolul a fost scris duminică, 23 martie, la Cluj. [Parantezele pătrate] reprezintă comentariile autorului.

Eram într-o farmicie la cumpărături. Ies pe ușă, când pe cealaltă parte a drumului zăresc o tanti – îmbrăcată la patru ace – trecută de prima tinerețe, care mă roagă s-o ajut să treacă drumul. Cum să nu?

O iau de mână, trecem drumul, și cum urcăm pe trotuar se apucă de povestit, eu ascultând-o zâmbitor…

– Să știi că vin de la biserică. S-a pus lângă mine un bărbat tânăr cu doi copii frumoși. Dar trebuia să-i învețe și să se comporte, că nu e frumos să vorbească în biserică.

[Altă bătrână care are ceva cu tinerii? Vor învăța copiii ăia cu timpul să nu vorbească când nu este frumos.]

– Să știi că eu am 90 de ani…
– Mulți înainte!
– Și-am fost ieri la marș (nu știu care exact, că au fost două*),
_______________________
*Cu o zi înainte de întâmplare avuseseră loc doua marsuri la Cluj: unul al PD-L si unul pro-viata.
_______________________

și-am urlat că eu-s mândră că-s româncă!

[Și eu-s mândru că-s ungur, tanti, dar nu cumva să mă rogi să mă prezint, că n-o să zic că cheamă Țarcău Ștefan]

La care îmi arată o cocardă cu tricolorul (roșu-galben-albastru), pe care o poartă tot timp la ea.

[E clar ce va urma, dacă mă roagă să mă prezint]

– Mă cheamă  (…), și-am fost 55 de ani juristă la Banca Națională!
[No, acuma am pus-o… că mă va ruga să mă prezint, că doar așa e frumos]
– Pe tine cum zici că te cheamă?
Mă uit adânc în ochii ei, zâmbind… și-i zic TÁRKÁNYI!
– Cum?
– Tárkányi.
[Să vedem ce va fi acuma…]
– Sunteți ungur?!
– Da…
Reacția ei m-a lăsat fără cuvinte. S-a apucat instant de recitat de la Ady:
– Sem utódja, sem boldog őse,
Sem rokona, sem ismerőse
Nem vagyok senkinek,

[Să-mi fie rușine  că m-am aștepta la altceva.]
– Da, e de la Ady… – zic puțin șocat/rușinat/supărat pe mine, șamd.
– L-am tradus pe Ady, să știi, și pe mulți alții.
[Să-mi fie și mai rușine]
– Să știi că eu nu am nimic cu ungurii, decât cu cei de la Ip și Trăznea.
– Cu ăia am și eu, așa cum am cu românii care au recurs la gesturi similare.

Și-am mai povestit ce-am povestit – Când pe ungurește, când pe românește. Dânsa avea un accent mai unguresc decât mulți unguri de prin Cluj.

Mi-a spus că are în familie patru unguroaice, o frațuzoaică, și-o evreica [a folosit celalalt cuvant, nu în sens peiorativ].
– O femeie [evreica] de toată frumusețea!

Mi-a mai spus că familia ei au fost prizonieri la Seghedin, și când au ieșit de acolo, tatăl Dânsei a spus că în familia lui toată lumea va învăța ungurește, „hogy megértsük egymást” [ca să ne putem înțelege cu ungurii din jurul nostru].

Când ne-am despărțit, a zis să-mi caut o fată pe care s-o iubesc și să mă iubească așa cum sunt. Dar să fie de viță nobilă, să știe de acasă ce și cum trebuie făcut în viață [corect].

Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, eu așa te iubesc!

TarkanyTárkányi István-Attila, s-a născut şi locuieşte la Cluj. Este student la teologie şi redactor MaghiaRomânia.

 

Nota editorului: comentariile sunt ÎNCHISE aici, dar deschise pe FACEBOOK. Mulţumim de înţelegere!

Anunțuri