Lolele: un obicei săsesc, reînviat de români

Ieri a avut loc la Agnita,judeţul Sibiu, un străvechi obicei săsesc, fuga lolelor. Deşi vesel, numele românesc al obiceiului cu măşti nu vine din LOL 🙂, cum nici numele nemţesc, Die Urzeln,nu are treabă cu urşii prezenţi în alai. Dar despre nume, tradiţie şi despre cum au ajuns românii să învie un obicei săsesc, citiţi mai jos în articolul scris de Mihai Cotea, cu prefaţă şi adăuguri de Sever Ioan Miu (Olahus).

”Fuga Lolelor” sau mai scurt ”Lolele”, este un obicei săsesc foarte vechi legat de orașul Agnita, dar și de un episod al istoriei acestuia. Legenda sărbătorii ne duce în timp până în Evul Mediu, când Agnita se afla sub asediul tătarilor, sau al turcilor. Agnițenii au scăpat grație tinerei Ursula, care s-a deghizat și i-a alungat pe invadatori, făcând diferite zgomote. De atunci se sărbătorește ziua Ursulei (“Urzelntag”– o posibilă rădăcină a denumirii săsești a sărbătorii, “Die Urzeln”).

O altă ipoteză privind originea lui Urzeln, cuvânt care nu se poate traduce mot-á-mot,  se leagă de îmbrăcămintea fetei, confecționată din resturi, care în dialectul săsesc din Agnita se numesc ”Urzen”.

Şi în limba română denumirea are origini nesigure. O sursă aminteşte momentele în care anumiți participanți la paradă se mai îmbătau, iar românii ziceau că s-au făcut ca o lolă (ţaţă). Potrivit muzeografului Camelia Ştefan, denumirea românească provine tot din dialectul săsesc, din „lallen”, a se bâlbâi, referire la modul în care mai poţi vorbi sub mască.

Un obicei al breslelor

Cu toate acestea, obiceiul, care a reușit să se transmită până astăzi în Agnita, are cu totul alte semnificații. În trecut, în Agnita (în săseşte, Ognitheln) existau mai multe bresle, care îşi alegeau,  la începutul fiecărui an, conducătorul. Acest eveniment era marcat prin predarea lăzii de breaslă (în dialect, Ladeforttragen) de la vechiul staroste către noul staroste al breslei. Dacă în prezent lada e doar un simbol, o amintire, în trecut aceasta conţinea hârtii cu  membrii breslei, actele noului staroste şi ale calfelor, liste cu ucenici, statutul breslelor, câştiguri, dări, steag etc.

În 1872 s-a interzis organizarea meşteşugurilor în bresle, ceea ce a dus la dispariţia obiceiului lolelor, timp de mai multe decenii. În 1911 meşterii cizmari, croitori, pielari şi dogari au reînviat obiceiul transmiterii lăzilor de breaslă şi al alaiului de lole. Denumirile săseşti ale celor patru bresle sunt Schuhmacherzunft (Breasla Cizmarilor), Kürschnerzunft (Breasla Pielarilor/Blănarilor), Schneiderzunf (Breasla Croitorilor),respectiv Faßbinderzunf (Breasla Dogarilor).

 Ritualul predării lăzii de zestre se realiza sub forma unei procesiuni: agniţenii de origine germană, membri ai breslelor, îmbrăcau diferite costume şi făceau larmă cu ajutorul unor bice şi talăngi. Aceste personaje mascate erau cunoscute sub numele de ”Lole” şi erau menite să protejeze ritualul de înmânare a lăzii şi alaiul, de spiritele rele, prin zgomot. Așadar, de la legenda Ursulei până la această formă de sărbătoare, singurele elemente comune au rămas folosirea zgomotelor și ideea de protecție împotriva spiritelor rele sau a necunoscutului.

Inițial, fiecare breaslă în parte se prezenta separat cu procesiunea înmnânării lăzii de zestre, însă, începând cu 1911, saşii au organizat o paradă comună, cu simboluri şi personaje specifice pentru fiecare breaslă şi un costum la care toate breslele şi-au adus contribuţia. Dintre simbolurile specifice breslelor, poate cel mai spectaculos, este  coroana blănarilor – ornată cu vulpi, care poartă în gură câte un jder, animal care ţine în dinţi un ou. În timpul defilării, coroana este învârtită, astfel încât vulpile par să se urmărească una pe cealaltă.

Mai mult despre lole, dar şi explicaţiile la imaginile de faţă şi alte fotografii, aici. Şi tot acolo vă aşteptăm, cu drag, comentariile.