Dezvăluiri șocante despre cum au vrut ungurii să fure Ardealul!


Fraţilor Români! Oculta mondială maghiaro-ungurească s-a demascat singură. Într-un articol Krónika, ungurii recunosc planul lor diabolic de a ne lua Ardealul. Nu, nu este vorba despre luat pământul sfânt al Ardealului în saci, care să fie duşi, în taina întunecată a nopţii, până la Budapesta. Ci de un plan mult mai diabolic, ce se va folosi de dubla cetăţenie și restituirea imobilelor confiscate de comuniști. Înfiorătoarele detalii, mai jos:

Ardealul va fi al nostru. Suntem aproape.

Dragii noștri cititori,

vă anunțăm cu regret că planurile noastre recente privind reocuparea Ardealului au fost descoperite.

Napocanews, un portal clujean iscusit, recunoscut și popular pentru articolele sale pline de fantezii șovine patriotice, obiective și bine documentate, probabil după o lungă cercetare, a publicat un articol de dezvăluire care arată clar: prin intermediul dublei cetățenii și a restituirii imobilelor confiscate de comuniști, comunitatea maghiară din Ardeal, împreună cu Ungaria, se pregătesc încet-încet, om după om, imobil după imobil, de recucerirea pământului sfânt și strămoșesc al românilor din Ardeal.

 Și cât de aproape am fost. Degeaba pentru că trebuie să recunoaștem, cu arma la picior, capetele aplecate și coada între picioare, că fiecare cuvânt din planul diabolic afișat de portal este adevărat. Așadar, nu mai puțin de trei milioane de cetățeni români au primit deja cetățenie ungară prin procedura simplificată, introdusă în 2011. Bineînțeles, o majoritate covârșitoare trebuie să fie compusă din cetățeni de naționalitate română având în vedere că maghiarii însumează abia peste 1,2 milioane, cel puțin potrivit datelor oficiale ale recensământului. După logica portalului, aproape 1,8 milioane de români au primit deja cetățenie ungară, cu scopul de a intra în zona Schengen.

Totodată, logica briliantă a portalului arată că, în urma legii române de restituire, 30-40% din suprafața totală a imobilelor (clădiri, terenuri arabile, păduri) din Ardeal se află deja în proprietate maghiară, iar acest procent va depăși chiar 50% în anul viitor. Orice altă sursă care arată contrariul este un act de fals comis de funcționarii români plătiți de unguri spre trădarea patriei strămoșești a românilor, moștenită de la geto-daci.

Poate avem puțin noroc și numai o parte din planurile noastre au fost dezvăluite. De exemplu, că frații noștri din Sirius ne vor împrumuta o flotă de nave spațiale pentru recucerirea Ardealului, devenit din nou pământ unguresc cu ajutorul acelor milioane de cetățeni maghiari și ansamblul imobilelor restituite în proprietate maghiară. Mai mult, revendicările noastre sunt recunoscute și de conducătorul singurei forțe mondiale, Barack Obama, întrucât și el este cetățean maghiar, fiind de origine maghiară. Așa cum stă drept dovadă prenumele său.

Poate primejdia iminentă a fost înlăturată mulțumită vigilenței noastre, dar viclenia ungurilor nu ar trebui subestimată! Sursele noastre arată că ei au pregătit și un plan B pentru distrugerea Statului Unitar Român! Vom reveni cu detalii în curând

Ai voștri și ai patriei,

Reccsman și Olahus