„Pocim monumentele cu ciocanul” (de ziua mondială a ocrotirii monumentelor)


Impressum:

Interviu realizat de KAKASY BOTOND (tradus de Kósa Béla, membru MaghiaRomania)

Sursa textului: http://www.uh.ro/itthon/kozelet/13209-kalapaccsal-barmoljuk-szet-a-muemlekeket (12 aprilie 2013)

Ne distrugem moştenirea sub pretextul modernizării. Trişăm de ne înşelăm pe noi înşine.

Casă de o sută de ani, ferestre termopane montate recent, iar folia protectoare încă nu se poate înlătura de pe chenar, trebuie aşteptat ca tencuiala nobilă să se usuce pe polistiren.

Chenarul de o sută de ani, înlăturat recent, rupt în două, împreună cu rămăşiţele ornamentelor de pe faţadă aşteaptă în faţa casei, ca să fie transportate. Imagine familiară?

„Trebuie să mă resemnez, consiliile locale rezolvă, este oraşul lor, şi nimeni să nu le dirijeze. <<Noi ştim ce trebuie făcut, noi renovăm. Să nu spună nimeni cum să-l vopsim, să nu spună nimeni cum să fie acoperişul, este casa mea, şi fac ce vreau cu ea>>” – descrie atitudinea administraţiilor locale faţă de ocrotirea valorilor Zita Mihály, referentul Direcţiei Judeţene pt. Cultură şi Patrimoniu al jud. Harghita.

Ce a fost până acum paguba cea mai gravă, ireversibilă din Odorhei şi împrejurimi?

Aduc aminte doar de rănile vechi… În vremurile de acum nu prea cunosc situaţia, fiind atât de marginalizată ca autoritate de evidenţiere şi controlare a ocrotirii patrimoniului imobil, încât de la cazul farmaciei Koncz nici n-am fost la Odorhei (oct. 2012 – n.r.).

Cum să înţeleg că aţi fost marginalizată?

Astfel încât la nici un nivel, sub nici o formă nu-mi pot valida rolul de supraveghetor al patrimoniului imobil. Mă ocolesc din ce în ce mai sistematic şi intenţionat, nici nu se cere în certificatul de urbanism obligaţia avizării de către autoritatea de specialitate.

Una dintre exemplele clasice este conacul Ugron din Sâmbăteşti (cartier din Odorhei –n.r.), care a fost transformat prin driblarea grosolană a autorităţii. Atunci încă a funcţionat comisia şi supravegherea de specialitate, beneficiarii au proiectat serviabil, conform cerinţelor comisiei, apoi au schimbat radical proiectul, şi au depus spre aprobare așa cum și-au dorit ei.

Când a început construcţia, şi am văzut ce se întâmplă, deja a fost prea târziu, ca să pot face ceva. Am dorit să opresc construcţia, dar poarta era închisă, şi nu puteam nici să intru. Am chemat poliţia, însă cea mai mare grijă a poliţiei era să nu sar cumva gardul, acesta fiind încălcarea proprietăţii private.

I-am şi spus, nu de aceea i-am chemat ca să escaladez eu gardul, ci să rezolve deschiderea porţii. Dar nu s-a întâmplat nimic.

Acesta a fost primul exemplu şocant, mare şi grosolan despre dispreţul faţă de noi. De atunci situaţiile similare au devenit din ce în ce mai frecvente, şi se repetau sistematic. Săpătura din Capela Preasfînta Inimă a lui Isus (din Odorhei – n.r.) este un alt exemplu foarte bun despre ocolirea noastră, a legii, a regulii.

Au primit aviz pentru săpătură arheologică, a fost emis în biroul de lângă noi, însă nu am ştiut că din capelă se scoate pardoseala, care, după informaţiile mele nu s-a pus înapoi nici până azi. Nu demult m-au anunţat pe mine că pardoseala ar trebui pusă la loc. Eu am rămas cu gura căscată că s-a lucrat la un monument de categoria “A”, unul dintre cele mai vechi din judeţ, și noi nici nu ştiam.

Capela Preasfînta Inimă a lui Isus

Capela Preasfînta Inimă a lui Isus

 

De altfel, aşa a făcut şi dl. protopop, când în 1994 au dat jos tencuiala exterioară. Acest lucru ne-a fost semnalat de către turişti.

Când am ajuns la faţa locului, protopopul n-a fugit, în schimb ne-a batjocorit şi ne-a făcut comunişti.

Degeaba îi explicam că nu ar fi trebuit să facă acest lucru, fiindcă au distrus şi tencuiala de epocă, eram în faţa zidului gol, cu tencuiala la sol şi el susţinea că nu este distrusă.

De multe ori se efectuază lucrări fără nicio aprobare, trec cu vederea şi peste certificatul de urbanism. Aşa s-a întâmplat şi la cetatea “Székely Támadt” (din Odorhei – n.r.) când şcoala a înălţat filagoria. Şi atunci ne-am informat din media despre cele întâmplate.

Am mers la faţa locului împreună cu dl. director, s-a făcut un proces verbal, l-am rugat să ceară autorizaţie, să fie oficial, sau să o demoleze. N-au făcut nimic. Nu vreau să intru în conflicte personale, dar am reauzit că prefectul anterior, cel care este din Odorhei, a spus să nu-i acorde importanţă.

Nu este prima ocazie ca în calitatea mea de autoritate de specialitate să mă confrunt cu administraţia locală sau cu prefectul, în loc de proprietar.

Cum vă puteţi face treaba dacă nici autorităţile nu vă sprijină?

Adevărul este că sunt foarte agitată, lucrez de 23 de ani, întotdeauna ştiam ce trebuie să fac, şi am fost convinsă că este nevoie de ceea ce fac. Am încercat să-mi fac treaba cinstit, pe principiul că oamenii se obişnuiesc cu regulile, dacă acestea sunt impuse într-o egală măsură pentru toată lumea.

Problema este când regulile sunt valabile pentru unii, iar pentru alţii, nu. Cred că regulile de ocrotire a patrimoniului se pot respecta, sunt importante şi necesare.

Care este sancțiunea cea mai gravă pe care dvs. o puteţi aplica?

Putem amenda, dar nimic mai mult. Conform legii, avem dreptul la oprirea lucrărilor dacă nu există autorizaţie, sau dacă nu se respectă prevederile aprobate. Dar nu avem mijloace pentru a demola, fiindcă nu îl pot forța dacă nu vrea. Pot să depun o plângere la poliţie.

Există astfel de precedent?

Problema este că cei din Odorhei sunt atât de deştepţi, încât driblează Direcţia într-un mod în care, de obicei, aceasta nu mai poate aplica regulamentul. Am depus plângeri la poliţie, dar au fost anulate, una câte una. Şi la Odorhei am avut două, dar au fost anulate. Ba chiar pe mine m-a mustrat  poliţistul doar pentru că mi-am făcut treaba. Aşa că există şi lege, este şi indicată, dar nu se poate aplica.

Efectiv, nu am mijloace de a constrânge, poliţia ar trebui să fie, dar ei nu prea înţeleg care-i problema. Oricum au atâtea cazuri când se ucid oameni şi se fură maşini – cum să-i intereseze dacă o lucarnă este la optzeci sau şaizeci de centimetri?

Care este cea mai frecvent întâlnită încălcare a regulamentului?

De cele mai multe ori ne întâlnim cu schimbarea uşilor şi ferestrelor. Oamenii nu ştiu că cea de PVC este de o calitate mult mai inferioară şi mai ieftină decât cea din lemn, pe când modernizarea clădirilor este imaginată ca o simplă schimbare cu termopane PVC.

Au distrus o sumedenie de ferestre valoroase, obiecte de manufactură care nu au ieșit pe bandă rulantă, ci sunt de nereprodus. De cele mai multe ori au fost scoase cu ciocanul, şi în locul lor au fost puse unele care nici nu corespund clădirii din punct de vedere estetic.

O astfel de dezbatere a fost și la renovarea clădirii fostei “Mária Valéria Gyermekkert”. Clădirea fiind monument, am avut mare grijă ca planul de renovare să fie acceptabilă, bună. A fost respins de nenumărate ori, dar în final s-a creat un plan acceptabil pentru toţi. După care a venit executantul, care a nesocotit planul, regulile şi toate dispoziţiile.

A făcut-o cum a putut. La predarea lucrării degeaba am semnalat că pe faţadă orice detaliu este important, şi va fi armonios doar dacă rămân toate elementele la loc, şi degeaba renunţ acum la un element, iar la renovarea următoare la una alta, căci, la urma urmei, clădirea va lipsi orice ornament plastic.

Dacă am moştenit o casă monument, atunci trebuie să trăiesc în ea în condiţia în care am primit-o?

Toate renovările funcţionale pentru locuire se pot accepta, şi există norme metodologice pentru păstrarea valorilor. De exemplu, toaletele și băile se pot renova, sau nu trebuie să ne încălzim la foc de lemne doar pentru că locuim într-o clădire veche.

Oamenii trebuie să înţeleagă un lucru: doar până la un anumit nivel putem să facem ceea ce vrem cu casa noastră privată. Casa de dinăuntru este a mea, însă faţada este în oraş, deci este şi a oraşului. De aceea trebuie să ne conformăm planului urbanistic, mai ales dacă ace casă se află într-o zonă istorică.

 

10
10
Anunțuri

2 gânduri despre “„Pocim monumentele cu ciocanul” (de ziua mondială a ocrotirii monumentelor)

  1. – Casă de o sută de ani, ferestre termopane montate recent, iar folia protectoare încă nu se poate înlătura de pe chenar, trebuie aşteptat ca tencuiala nobilă să se usuce pe polistiren.
    Chenarul de o sută de ani, înlăturat recent, rupt în două, împreună cu rămăşiţele ornamentelor de pe faţadă aşteaptă în faţa casei, ca să fie transportate. Imagine familiară ?

  2. Mă rog, mici probleme cu traducerea. Bunăoară, doamna în cauză nu a fost expulzată, ci marginalizată. Oricum, perseverenţa ei în lupta cu morile de vânt este admirabilă.

Comentariile nu sunt permise.