SIC CARD – la ce-i bun dacă nu-s bolnav?


299205_552862744733757_1563777084_nAvem plăcerea de a vă prezenta unicul card din România emis în trei limbi (română, maghiară și engleză), dotat cu un cod de bare, care țintește elevii începând cu clasa I până la studenții universitari.

Cardul poate fi solicitat de orice persoană între 7-35 ani care are statutul de elev/student într-una dintre instituțiile de învățământ din Ținutul Secuiesc. Obținerea acestui card este gratuită și  titularii beneficiază de o serie de avantaje precum: sprijin în ceea ce privește căutarea unui loc de muncă, înscriere la burse și facilități, acces rapid și direct la informații despre programele dedicate elevilor şi studenților.

Datorită cardului SIC toți elevii și studenții din Ținutul Secuiesc vor beneficia de reduceri și beneficii în instituții şi magazine, în cadrul diverselor evenimente și servicii promovate de această reţea, precum: educație alternativă, școli de vară, cursuri de limbi străine, cumpărături, divertisment (cinema, teatru, festivale, etc.), sport (bazin de înot, fitness, tenis, fotbal, etc.), servicii medicale, saloane de înfrumusețare, turism, transport public, etc.

Primele carduri au fost deja emise, iar cererea este în continuă creștere.

Cardul poate fi solicitat aici: http://www.siccard.ro/

Emitentul cardului, Asociația Centrum Studiorum militează pentru multiculturalism, egalitatea de șanse, pluralitate lingvistică şi drepturile elevilor și studenților.

Cei interesați de o eventuală colaborare, sunt rugați să-l contacteze pe președintele Zsigmond József, consilier local în Sfântu Gheorghe, jud. Covasna. Adresa de e-mail este: office@siccard.ro .

Anunțuri