Bucovină, plai cu unguri


De Dyana Joe

udmr

Alegerile s-au incheiat, am aflat rezultatele, dar sunt neliniştit. Nu mă nelinişteşte nici slaba prezenţă la vot, nici noua « adaptare » a UDMR si nici măcar intrarea Elodiei în Parlament. Din alt motiv nu-mi găsesc eu liniştea: nu ştiu ce a făcut UDMR în judeţul Suceava!

Poftim ? Exista unguri în Bucovina, plai cu flori ? Cum să nu, îi plin ! Mai ceva ca-n Oltenia. Iar la capitolul voturi UDMR Suceava e depasita doar de judetele din Ardeal!

Ca dovada, va invit sa cititi intamplarea electorala de mai jos, povestita de o inimoasa UDMR-ista locala:

O

Puţini ştiu că există unguri la Suceava. Şi mai puţini ştiu că aici e şi o organizaţie UDMR. Deşi nu foarte mare, ca număr de membri, – am tot auzit « sunteţi 3 cu tot cu femeia de seviciu » – ea există…

La alegerile din noiembrie 2009 am participat ca membu in comisia electoral la secţia de care aparţin. Aici votează de cand se ştiu membrii familiei şi caţiva apropiaţi, fapt care mi-a dat o oarecare încredere, căci luam prima dată parte la un asemenea eveniment. Recunosc că nu am ezitat să-i incurajez pe cei dragi să voteze cu Uniunea, măcar de dragul ineditului, fiind evident că la nivel local nu puteam spera la rezultate spectaculoase. Am început ziua mulţumită de mine, mai ales după ce mi-am exercitat dreptul de cetăţean responsabil… Uniunea avea deja un vot !

Orele treceau, prezenţa la vot era mulţumitoare. Reprezentanţii celorlalte partide erau mereu sunaţi şi la rândul lor, sunau la sedii. La noi nu a fost aşa, pesemne nu se afla nimeni la sediu, membrii fiind toţi la secţiile de votare, oricum prea multe comparativ cu numărul de membri :).

La un moment dat mă simţeam, cum se zice, a nimănui. Mi-aş fi dorit să mă văd mai activă şi mai utilă. Cât a ţinut votarea, reprezentantul PRM, tânăr şi pus pe glume, nu a pierdut nici o ocazie să mă « inţepe », legându-se de deja prea-cunoscutele teme (autonomie, pâinea care nu se vinde in Ardeal decât dacă ştii ungureşte şi alte legende ).  Mi s-a creat senzaţia că ceilalţi mă priveau cu o oarecare ostilitate. Câteva clipe m-am intrebat chiar ce caut acolo, in mod bizar mă simţeam in plus in cartierul şi in oraşul meu.

A trecut ziua si iată-ne la număratul voturilor. Cred că nu voi uita niciodată privirea de pe faţa reprezentantului PRM când s-a anunţat că partidul său avea 3 voturi, iar UDMR-ul avea 7. A mai numărat odată, era prea mult, 7 voturi pentru unguri, într-o singură secţie de votare. La Suceava !!! Şi totuşi era adevărat.

Primul vot imi aparţinea, asta era cert. Inca 5 ştiam că le obţinusem de la apropiaţi. Marea bucurie a venit când am constatat că al şaptelea vot fusese dat de o persoana necunoscută, probabil un simpatizant. Pentru cei din Ardeal 7 voturi pot părea o nimica toată dar, ţinând cont de « condiţiile de mediu », pentru mine a fost o realizare.

Să mai spună cineva că nu sunt unguri în Bucovina !

Dyana Joe (pseudonim) este filolog si membru UDMR Suceava. Este de etnie romana.

Anunțuri