Un exemplu de cum pot sarbatori Ziua Nationala a Romaniei romanii si maghiarii vine tocmai din Cehia. De la Brno, de unde Gízá Efhadez ne arata cum, lasand la o parte nationalismul a la „Treceti, batalioane romane, Carpatii„, cele doua etnii pot petrece in voie buna chiar si de 1 decembrie.
Olahus
Ps: Sublinierile imi apartin
[Titlu original: Anexăm Luna?]
O prietenă maghiară (din Budapesta) s-a născut în State, acolo a trăit vreo 15 ani, pe minunata Coastă de Est. Are dublă cetățenie, ungurească, repectiv americană, dar îi place mai mult în Europa (acum trăiește în Italia). La data de 30 noiembrie, anul curent, mă întreabă așa… mai în glumă, mai în serios, cum e treaba cu ziua națională a României, de ce accept invitația comunității românești din Brno, de a participa la “cheful lor” de 1 decembrie.
Păi, zic eu, și mă scarpin nițel pe cap, pe capul ăsta de ungur-câteodată-bozgorit-acasă (și nu numai prin țara de baștină, respectiv în țara-mamă), păi vezi bine: mă simt bine printre ei, mă duc să le trag niște poze, să mă distrez și eu cu ei, să le arăt respectul meu față de ei – că la urma urmei totul se reduce la un singur lucru: ei sunt prietenii mei. Daaa, dar tu nu ești român, ești maghiar din România. Exact, e adevărat ce spui, sunt cetățean român, de naționalitate maghiară și sunt mândru de acest fapt. De ambele părți a ecuației! Chiar și dacă un american get-beget sau un francez habar n-are sau nu vrea să aibă, care e diferența dintre expresiile citizenship respectiv nationality (îmbibat în sosul numit pur și simplu: national minority).
Iar dacă petrecerea respectivă este organizată la Gas Pub, cu balonașe tricolore, cu drapel tricolor pe fete frumoase, cu picturi tricolore pe fețe voioase și zâmbitoare, cu țuică și muzică românească de chef (dar nicidecum manele sau patriotice de modă veche) hai că mai torn nițel gaz pe foc și eu.
Îți povestesc, cum în orașul amintit din Cehia, în acest Brno superb, comunitatea maghiară (cea din Ungaria, nu din Transilvania!) organizează petreceri, iar invitația sună cam așa: “Să luați în considerare că va fi o petrecere a maghiarilor și o să vorbim în exclusivitate pe ungurește.” Problema ar fi numai faptul că un ungur are soție poloneză, o unguroaică are prieten ceh, mai aduce cineva un coleg român etc. Iar invitația nu e glumă, chiar e luată în serios, la modul cât se poate de “hai să îl excludem pe acest individ, pe acest intrus”. Nu-i nici o problemă, că în Brno am avut deja ocazia de a participa chiar și la o întrunire spaniolă, unde toată lumea a vorbit spaniola, de pildă cehii, românii noștri, sau ungurii din Slovacia etc. Însă, când mă întrebau fetele ¿Habla Español? se minunau o secundă, cum adică, nu ești spaniol, da` atunci ce nație poți să fii? că arăți exact a spaniol! Și schimbau imediat placa, adică limba de conversație… pe engleză, sau cel puțin încercau să găsească o limbă comună, în care să comunicăm.
Când cineva vrea să mă atragă (și nu să mă acapareze!) are mai multe șanse să mă includă în gașcă dacă încearcă să caute cu mine cel puțin un punct comun, niște interferențe minore. Eu sunt deschis, aștept doar un mic gest, nițel respect, pe bază de reciprocitate. (Și nu cred că vorbesc numai în numele meu, deoarece la petrecerea de 1 decembrie am mai văzut unguri din România.) Da, mă duc oricând la o petrecere de genul Gas Pub, unde se dansează cu voie bună pe muzică românească: “Tră-ias-că berea, în care ne-am născut!” Da, de ce nu, la această dată de 1 decembrie chiar îmi place tricolorul uriaș de pe masa de biliard, unde toată lumea poate să semneze urări de bine de ziua națională a României, și râd în hohote când observ ironia genială: “Brno, pământ românesc!” Îmi amintește cumva de Clujul meu, de peretele din Centru, cu “Români, anexați SUA! SUA: pământ românesc!”
Părăsesc această super-petrecere cumva cu inima grea, știind că mă duc la o altă petrecere a românilor din Brno (aproape că amintisem de o contra-petrecere, hush hush!), unde invitația nu se ostenește de a se baza pe prietenie, doar pe Unire și nu prea are de-a face cu berea cehească, doar cu Ardealul cel Sfânt “ce-i al nostru de când suntem pe pământ”. OMG, deci va să zică, mă aventurez într-o petrecere unde batalioanele cele glorioase încă tot trec Carpații și mărșăluiesc pe melodii de genul: “Noi suntem români, noi suntem români/ Noi suntem aici pe veci stăpâni”?! Îmi place la nebunie că prietenii noștrii spanioli, italieni, tunisieni și cehi se distrează de minune de ziua națională a României, dar cumva am reușit să mă minunez pe faptul ciudat că eu sunt singurul ungur în mijlocul mulțimii. Deci (că de ce nu?!) batalioane române, treceți stratosferele din cap, hai, să anexăm odată Luna!
Gízá Efhadez este fotograf si publicist. Articolul a aparut mai intai aici, pe blogul sau, pe 2 decembrie.
MaghiaRomânia blog 
„Chiar și dacă un american get-beget sau un francez habar n-are sau nu vrea să aibă, care e diferența dintre expresiile citizenship respectiv nationality (îmbibat în sosul numit pur și simplu: national minority).”
I like your article, but I disagree with this point. I can’t speak for France, but in the US (which I am a citizen of) there’s no confusion between nationality and citizenship. You are a national of the country you are a citizen of, so for example, I am a Romanian and U.S. national. The distinction here comes between ethnicity and nationality (except for native americans). Due to the history of the U.S., everyone here has an ethnicity which is different from nationality, and that’s normal. The difference here is that your ethnicity and nationality do not have to be the same for you to be a patriot. Most Americans born here view those who weren’t born here, but are citizens, as nothing less than fellow citizens (this is the thing I love most about America). Being born in the U.S. matters only for those who want to become president of it, and some want to change that law now, too.
When I first moved here, people would ask me where I’m from. „Romania”, I would reply. „Ah, so you’re Romanian!”. If I tried to explain that I’m a Hungarian from Romania, most would get confused and wonder why it’s important to point that out. It’s even harder to explain the distrust between our ethnicities and the convoluted history which lead up to it. Some of this is due to their ignorance about European history, no doubt about that, but their reaction also made me realize how senseless the hate between our two ethnicities is, and how much we focus on our differences instead of what we have in common.
So, my view is that the confusion is on the European side, between ethnicity and nationality, something born out of the ultranationalism started in the 18th century. Having an ethnicity which is different than that of the majority of the population should not disqualify someone from being a patriot, or feeling fully at home in their country of citizenship.
Maghera @ „how much we focus on our differences instead of what we have in common.” – somehow it got under the skin, and it almost looks as if some people take an interest in leaving it stay there; as you say it is mostly „something born out of the ultranationalism started in the 18th century”. There is so much that could be done against it, just to give people a short wake up all, both about how ridiculous and outdate this nationalistic flight backwards is, but also concretely about things, opinions and mentalities of daily life about they are not aware, yet could they can offend and can be replaced with no loss with new understanding which does not give up identity, yet gives up polarity. It seems that not just politicians, but even many intelectuals – historians, media, theater – on both sides find little interest in this direction.
De 1 decembrie m-am plimbat prin Praga cu un bun prieten român. Ne-am adus aminte doar după o vreme că e ziua națională, am luat la cunoștință și ne-am văzut de drum.
Comunitatea studenților maghiari din Praga poate fi considerată în limite normale, adică dacă îți duci prietena slovacă acolo, atunci n-are nimeni problemă cu asta, cât timp și ea e ok cu faptul că nu schimbă toată lumea limba doar pentru o singură persoană.
Am avut o experiență plăcută cu românii din Brno: i-am întâlnit astă-vară la un concert Zdob și Zdub; limba și IT-ul erau deja teme comune (lucrau cu toții la IBM); m-au salvat de la stat 3 ore în frig și în ploaie pe timp de noapte, m-au dus până în Zlín, fapt pentru care sunt recunoscătoare 🙂