[Foto] Amintiri despre Bosnia si Sarajevo. Si un gand despre secui


Nu ajung mulți români în Sarajevo, cu atât mai puțin maghiari ardeleni. Dar Akabelle a fost acolo și va aduce impresiile ei, în cuvinte și imagini. Iar la final, o paralelă între Bosnia și Secuime.
O.

PS: Intertitlurile îi aparțin lui Olahus

Sarajevo este un oraș despre care nu știam mai nimic înainte să ajung în vara asta în Bosnia și Herțegovina. Acum, în schimb, după numai trei zile petrecute acolo, de-abia aștept să îl revăd. Așa că voi relua, din tastatură, drumul spre Bosnia.

De la azil politic la pașaport european

Am pornit spre Balcani la sfârșitul lunii august. Prima oprire a fost în Belgrad, capitala fostei Iugoslavii și a Serbiei actuale – căldură mare, aglomerație, dezordine, clădiri mari din beton. O seară neplăcută.

Am mai fost în Serbia, nici atunci nu mi-a plăcut: cu peisaje plate și arse, sate și orășele prăfuite; din păcate această impresie a rămas neschimbată chiar și acum, după a cincea vizită. Spre marea mea bucurie, a doua zi ne-am reluat drumul; după câteva ore peisajul se diversifică, apar munți, sate simpatice; ajungem și la punctul de frontieră dintre Serbia și Bosnia și Herțegovina. La Vardište, dacă nu mă înșel.

Sarajevo: locul unde Gavrilo Princip l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand

La același punct de frontieră unde, acum nouă ani, nu ni s-a permis intrarea: atunci aveam altă destinație, dar acest punct vamal era pe traseu; când am ajuns și am arătat pașapoartele, prima întrebare a fost: „Unde sunt vizele?” Noi ne uitam ca la felul trei: ce fel de vize? Avem nevoie de viză ca să putem intra în Bosnia? Se pare că da, așa că am decis să cerem azil politic pentru… trei ore. De atât am fi avut nevoie să ajungem la granița cu frumoasa Croație. Un telefon la Sarajevo și se și întoarce ofițerul vamal cu un nu hotărât și cu ștampila de refuz în pașapoarte. Ce să spun, am fost nevoiți să ocolim țara.

Acum, peste nouă ani, același loc, aproape aceeași oră, poate că și ofițerul e același. Dar când vede că pe pașapoarte scrie Uniunea Europeană, deja ne face semn să trecem.

O țară, două țări

De îndată ce am trecut granița văd un panou mare cu Republika Srpska. Mă mir: dar nu de acolo venim? Ba da. Dar am aflat că această Republika Srpska este de fapt o entitate autonomă a statului Bosnia și Herțegovina.

De fapt țara e împărțită în două entități: cea menționată mai sus și Federacija Bosne i Hercegovine (Federaţia Bosniei şi Herţegovinei). După cum am aflat mai târziu, aceste două regiuni diferă în multe aspecte; una dintre ele este sistemul educațional – acest lucru îngreunează viața universităților, pentru că studenții lor, în funcție de unde vin, au baze diferite, iar la facultate ar trebui să se clădească pe aceleași baze. Regiunile diferă nu doar administrativ, ci și din punct de vedere politico-social. Federacija Bosne i Hercegovine simpatizează cu croații, iar Republika Srpska – cine ar fi crezut?- trage spre Serbia. Acest lucru naște conflicte între locuitori.

Sarajevo: Text din Coran

Diferențele se pot vedea și in aspectul satelor: cele din Est sunt mai răsfirate, casele au grădini mari cu livezi (seamănă puțin cu unele sate din Ardeal), iar cele din Vest/ Sud-Vest sunt mai adunate – casele albe încearcă să evadeze scape de căldura emanată de peisajul arid, stând adunate și ascunzându-se sub smochini.

Sarajevo: Biserica catolica si reclama Dacia

Noi ne-am continuat drumul spre capitală, întâlnind la fiecare doi kilometri câte-un tunel. Drumul sinuos ducea tot timpul de-a lungul unui râu. Stânci și păduri, văi și peisaje de ți se taie respirația. Și o ceață inexplicabilă: era sfârșitul lunii august. De fapt era vorba despre fumul incendiilor de pădure: brazii s-au aprins destul de ușor. O surpriză plăcută: nu am întâlnit nici o groapă până în Sarajevo. Acum 20 de ani încă era război, dar azi au drumuri mai bune decât România, o țară membră a UE.

Sarajevo: Căminul primitor cu urme de gloanțe

Despre Sarajevo auzisem doar la orele de geografie din scoala, când învățam capitalele țărilor, și la orele de istorie, în conexiune cu primul război mondial. E un oraș cam de mărimea Timișoarei, se află deja pe partea Federacija Bosne i Hercegovine, dar încă aproape de Republika Srpska, în valea râului Miljacka. Casele sunt așezate pe dealurile din jur, iar centrul istoric e situată pe malul râului.

Plănuiam să stăm până dimineața, dar am rămas trei zile. Și încă simt că sunt multe de văzut, de simțit, de explorat și de înțeles în acest oraș:

1. Sunt puțini turiști. Noi am fost într-o situație mai ușoară pentru că un membru al grupului vorbea sârba, așa că ne-am putut înțelege cu localnicii.

Sarajevo: Apus pe un deal

Cafea turceasca la ibric

2. Orașul de astăzi a fost fondat de turci, după ce au ocupat zona în secolul 15. Primul conducător otoman al regiunii, Isa-Beg Ishaković, a construit o moschee, bazar, loc de popas pentru negustori și călători, o baie publică și seraiul – de aici vine și numele orașului: saraj + evo (sufix folosit în limbile slave pentru formarea numelor orașelor: Smederevo, Kraljevo, etc).

Sinagoga

3. Cum am umblat prin oraș, am văzut că moscheile predomină, dar am găsit și biserici ortodoxe și catolice și sinagogi. Am urcat pe un deal și de acolo am numărat, la prima încercare, 30 de turnuri de moschei. Dimineața mă trezeam la cântecul care chema credincioșii musulmani la rugăciune, iar mai târziu se auzeau clopotele.

Biserica ortodoxa

In memoriam. Nota Olahus: a se observa atat Centrul cultural al Republicii Islamice Iran, cat si localnicii in straie europene din fata lui

Curtea unei moschei 1

4. Musulmanii sunt mult mai mulți decât aș fi crezut inițial: musulmanii “ortodocși” se îmbracă în stil tradițional (bărbații au barbă lungă; femeile sunt complet acoperite, chiar și peste față); unii sunt mai puțin stricți: femeile au capul acoperit și poartă haine care le acoperă până la glezne și la încheieturile mâinilor, dar pe bărbați nu se vede nici un semn care ar sugera confesiunea lor; sunt mulți musulmani liberali: ei nu ies deloc în evidență.

Curtea unei moschei 2

5. Sarajevo e oraș înfrățit cu Budapesta!

Bulevardul Tito

6. Arhitectura orașului combină stilul oriental, clădirile Imperiului Austro-Ungar și influențele moderne într-un fel care nu este obositor sau kitsch-os; pare mai degrabă a fi un cămin mare care primește cu drag fiecare oaspete.

În oraș se mai văd ruinele războiului: case cu acoperișuri prăbușite, ziduri cu gloanțe sau cu urme de gloanțe, inscripții anti-război etc.

Cimtir si vedere asupra orasului

Sarajevo: Teatru cu urme de gloante

7. Pe oriunde umbli, vezi istorie cu ochii. Nu doar în muzee (din care sunt multe), ci și pe clădiri, străzi, monumente ridicate în memoria unor evenimente recente sau mai puțin recente, sau, dacă reușești să arunci o privire, atunci și în viețile oamenilor.

8. Chiar dacă în Sarajevo este pace, mi s-a povestit că în multe alte orașe încă există conflicte mocnite, dar și bătăi. Bazate pe diferențele sârbo-bosnio-croate și musulmano-creștine.

Parc sau cimitir?

Apropo de punctul 8: Am fost prea mică în timpul Războiului din Bosnia si de-abia asta vara, văzând o expozitie despre Srebrenica, am înteles despre ce a fost vorba atunci. Si m-am întrebat, plimbându-mă pe străzi și gândindu-mă la masacrul din acel oraș: secuii ăștia se tot vaită că le e atât de greu, dar ce e situatia noastră comparată cu genocidul din Srebrenica?

Ruina cu urme de gloante, Sarajevo.

Anunțuri

10 gânduri despre “[Foto] Amintiri despre Bosnia si Sarajevo. Si un gand despre secui

    • Vezi si capitolul despre Sarajevo si Sefarzii sai in cartea lui Karl Markus Gauss „Europas sternbende Völker” – deasemeni foarte impresionante marturii despre coabitarea pacifica a confesiunilor si etniilor si stupiditatii guvernelor de-a lungul secolelor – in care el, ca Austriac nu ascunde greselile conationalilor sai.

  1. Tocmai ce-am văzut un fel de documentar/film portret despre echipa de baschet a Iugoslaviei de la începutul anilor 90. Narator a fost Vlade Divac (sârb) şi filmul se concentra pe prietenia, apoi cearta dintre el şi Dražen Petrovic (croat), evident în paralel cu războiul civil în plină desfăşurare.

    Şi m-am gândit dacă oare un conflict similar se mai poate întâmpla în Europa, chiar şi de Est, de azi. Eu cred că nu. Soţia mea crede că da, sigur, oamenii-s la fel. Voi ce credeţi?

  2. tsisak @ „Voi ce credeţi?” – Si eu sper ca nu. Cat despre credinta, ea din pacata depinde si de cati vor din interesati sa zdruncine aceasta credinta 😦 Concluzia – sperca ca nu, dar nu pentru ca vine de la sine, ci sper ca oamenii vor sti sa spun cu mai multa convingere „hai siktir”, cand vor veni uni sa le ofere spertante prea inalte, care … duc spre coflicte.

      • tsisak @ vezi mai jos. Nu vine pacea de la sine, mai trebuie si oamenii sa isi cunoasca limitele, cand ii imbie sau voci din propria natie, sau circumstante internationale, sa mearga prea departe.

    • Tsisak @ Ede m-a inteles gresit, tie iti este greu sa intelegi. La a doua analiza, poate mie insumi nu mi-a fost straina o teama de a duce un gand pana la capat, si de aceea nu se intelege ce am vrut sa spun!

      Ma gandeam la Tagu Mures, Martie 1990: in mod incontestabil a fost o masinatie, oamenii au fost atatati de amandoua partile cu minciuni unilaterale, de natura sa le excite teama de ceilalti. Si a iesit ceea ce stim. Depinde incotro te uiti: poti spune, „ingrozitor”, sau poti spune „de neiertat, dar am scapat inca usor”.

      Au trecut 20 de ani si se pare ca din minciunile de atunci (esentialmente gasca postcomunista incercand sa isi consolideze puterea inca precara) s-au creat destule consecinte pentru ca deoparte si de cealalta, cine vrea sa se vada victima sa aiba temei sa o faca: pentru romani, imaginea unui om ucis in strada, care a circulat in lumea intreaga fiind declarat vitcima a romanilor primitivi – imagine care nu a mai putut-o sterge nimic, caci corecturile ulterioare au fost acoperite de alte evenimente. Pentru Maghiari, judecati tendentioase in care inteleg ca Romanii au fost tratati cu mai putina severitate. Cine vrea sa cada in plasa, poate si aici sa se concentreze pe nedreptati unilaterale si sa isi abata atentia de la cinica manipulare care a fost cauza comuna.

      „Hai siktir” insemna pentru mine faptul ca oricum ar decurge lucrurile, doar rezistenta la incitatii, doar faptul de a avea prezenta in fata ochilor fata hidoasa a minciunii si a provocarilor cinice in ambele parti si mai apoi presupuse interese separate, doar aceasta este o garantie suficienta pentru a putea crede cu fermitate ca ceva ca in Jugoslavia nu se poate intampla.

      A spune ca lumea a avansat si a lasa grijile pe maini straine mi se pare iluzoriu. Si surse posibile de masinatie, nu voi fi convins ca nu pot reaparea la vreo cotitura – chiar daca nu voi sta aici sa citesc in cafea, care ar putea acelea sa fie.

      Oare acum este mai clar pentru amandoi ce am vrut sa spun?

  3. In primul rand as dori sa va salut pe toti, si sa-i felicit pe toti care se implica in administrarea acestui extraordinar blog pe care-l citesc aprox. de 2 ani de zile, fara vreo interventie activa pana in acest moment :).

    In legatura cu acest articol, frumoase note de drum in schimb cu ultima idee nu pot sa fiu de acord, pt. ca in aceeasi ordine de idei am putea sa propunem si oamenilor din Romania a caror nivel de trai scade in fiecare zi ce trece, sa nu-si faca griji, exista si locuri mult mai nasoale ca Romania.

    Nu cred ca un exemplu negativ este de urmat, sau ar trebui sa ne linisteasca fie vorba de situatia economica, sociala sau oricare alta.

    • Ede @ Cred ca ideea de mai sus a fost neinteleasa cu sarguinta – si sub efectul aici atat de frecvent, orice „caveat” nu are DECAT o singura interpretare: cineva vrea sa ne indemne la resemnare, vrea sa ne inhibe orisice nazuinte firesti, pentru etnia maghiara. Cer iertaciune, imi este imposibil sa adaug la fiecare opinie o lista de avertismente „nu intelegi asa, caci nu acesta era mesajul”. Regret deci daca o interpretare in directia pe care ai citit-o tu nu voi putea niciodata sa o exclud – dar afirm cu constiinta impacata: este departe de sensul mesajului respectiv, asa cum l-am gandit si sper exprimat, pe cat se poate cand iti permiti sa fii succint.

      Mie mi se pare ca oricine nu are sau o sensibilitate intensa si greu de satisfacut, inspre interpretari de genul descris sus, intelege ca mesajul principal este ca „desigur sper si toti speram ca nu se mai vor repeta conflicte … „, ca in Jugoslavia, pentru a fi expliciti acolo unde mesajul initial era mai vag. Dar acest lucru nu pica din cer. Pericole atat externe cat si interne vor continua sa existe. De aceea am adaugat, ca sper ca de ambele parti oamenii vor fi suficient de maturi sa nu se lase angajati cu orice pret in aventuri cand acestea arata ca pot lua acel drum din care nu exista pierderi de toate partile. Si nu cred ca este ceva gresit in a crede si spera acest lucru, cu toata stima. Pericolele sunt, ca si la Jugoslavia – si sper, mult mai scazute – de doua feluri: interne, prin exacerbarea diferentei in detrimentul total a ceea ce poate fi comun, si externe, nascandu-se din indiferenta unor mari puteri, combinata cu interese locale. Spre exemplu, neconsolatul vecin comun de la nord. Ce spun este absolut perpendicular pe un „exista si mai rau” neutru si indiferent. Pe de alta parte recunosc fara sfiala ca nu am mare admiratie pentru oamenii care incearca sa isi deseneze un viitor mai bun, abstractie facand de lumea in care traim, contextul geografic, istoric – si apoi si economic, etc.

      Sper, Ede sa fi fost mai explicit acuma. Daca in continuare ai probleme cu afirmatia mea, te rog sa imi explici mai concret cum se poata face legatura intre ce spun, si concluziile la care ai ajuns – si cu care as fi si eu in dezacord!

Comentariile nu sunt permise.