Crin Antonescu: de la „Revoluția Bunului-Simț” la Involuția Nesimțită [Joia MaghiaRomania]


Dacă tot a ieșit atâta circ, am și eu ceva de spus pe marginea declarației prin care Antonescu a îndemnat la vot anti-UDMR:

Mai țineți minte când Antonescu a mărșăluit în fruntea Revoluției sale a Bunului-Simț, în cadrul unei campanii bilingve, la prezidențialele din 2009? Eu n-am uitat… pentru că m-a păcălit rău.

Dar punând deoparte eșecul revoluției sale și dezamăgirile mele, Antonescu a depășit încă o dată limitele politicii „liberale” pe care pretinde s-o reprezinte, cu declarația aceea din sâmbăta trecută.

Ca minoritar, am avut senzația că Antonescu vrea să ne marginalizeze din societate și ca să obțină asta, instigă toți românii la un „complot electoral” (antivot) împotriva minorităților. Parcă Antonescu vrea să vadă perfectarea statului-națiune român în care doar majoritarii români decid, pe când minoritățile (aproape 2 milioane de persoane) rămân nereprezentate sau cu o influență nesemnificativă în protecția intereselor proprii.

Poate nu știți, dar constituția, prin definiție, înseamnă manifestul suprem al suveranității unui popor. Iar poporul român nu înseamnă același lucru cu națiunea română. Poporul nu este alcătuit doar de români în România, sau de unguri în Ungaria, ci de toți cetățenii, indiferent de etnie, religie, sex, etc. Mai presus de asta, modificarea constituției sau adoptarea unei constituții noi presupune un fel de unanimitate morală între diferitele grupuri naționale/sociale, și nu este o oarecare ordonanță de urgență care aparține doar majorității politice curente – așa cum poate o vede Antonescu.

Astfel, dacă USL ar reuși să cucerească majoritatea necesară pentru modificarea constituției, ar fi o stare legală, dar ilegitimă în cazul în care un asemenea act ar reflecta doar interesele useliste, fără consultarea celorlalte grupări politice. În aceeași ordine de idei, am rămas critic și față de Fidesz și modul în care au adoptat o nouă constituție, fără a ține seama de propunerile altor actori din Parlamentul Ungariei. Pe scurt: niciun partid politic nu ar trebui să aibă șansa de a monopoliza dreptul la constituționalizare.

În fine, atitudinea uselistă mi s-a părut o instigare la ură și marginalizare nu numai față de UDMR, un actor în circul politic, ci și față de întreaga maghiarime reprezentată de aceasta. Ba chiar poate fi interpretată ca un gest împotriva tuturor minorităților din România.

Cititorii noștri minoritari și majoritari, voi cum ați perceput cele mai proaspete cuvinte rostite de liberalul nostru preferat?

Anunțuri

30 de gânduri despre “Crin Antonescu: de la „Revoluția Bunului-Simț” la Involuția Nesimțită [Joia MaghiaRomania]

  1. Modificarea constitutiei se poate face oricum doar prin referendum, si nu este foarte greu de organizat/reorganizat/dezorganizat unul; dupa o campanie agresiva media lumea va vota cum trebuie (cati vor vota), se va face tot posibilul sa fie 50%+1 care voteaza pentru nici ei nu stiu ce, se va modifica constitutia si pace buna si noroc.

    • Sa-nteleg ca percepi democratia in Romania ca o democratie a maselor proaste, needucate si manipulate… In acest sens, pe mine m-a surprins cat de eficienta a putut fi, de exemplu, campania denigratoare a USL impotriva lui Basescu la referendumul trecut. Era evident ca aceasta campanie de prost gust a crescut semnificativ cota votantilor contra-basisti.

      • Din pacate in mare parte asa o percep intr-adevar, chiar daca mi-ar placea enorm sa fie asa; si oamenii sa aiba o cultura civica si economica si sa stie ce voteaza si cand si pentru ce este realmente cazul sa iasa in strada. Dar din pacate mai e mult pana departe.

  2. Imagiează-ți dacă Frăția Musulmană ar spune că ei vor să facă noua constituție egipteană fără să ia în considerare opinia minorității copte. M-am gândit ce shitstorm ar produce o asemenea știre în presa occidentală. Așa am perceput afirmația lui Antonescu.

    • Foarte probabil… numeric o fi mai multi copti decat maghiari, dar procentual cam tot 6-10%. Se pare ca nu suntem un hotspot pentru activistii drepturilor omului. Asta este… totul depinde de context. Oare cum am putea atrage atentia presei vestice?

  3. Deoarece scriu primul meu comentariu pe MaghiaRomania, va salut pe toti!

    Acum, despre tema articolului: Constitutia Romaniei are nevoie de modificari ca sa se apropie de cele din Europa de Vest. Dar ca sa fim capabili sa o modificam, sunt in primul rand necesare discutii privind regionalismul, statul national, autonomia (s.a.m.d.). Dar poate nici aceste discutii n-ar trebui grabite, pentru ca niciuneia dintre parti nu i-ar conveni solutii pe jumatate. Mult mai important este sa cadem de acord sau macar sa apropiem punctul de vedere al romanilor si cel al maghiarilor. In prezent, doua natiuni mari traiesc in aceeasi tara, dar nu poarta un dialog profund despre viziunile lor.

    Nu stim (sigur) daca Antonescu are o viziune mai realista, si acum joaca un rol care difera de personalitatea sa, sau daca personalitatea lui s-a schimbat atat de radical in ultima vreme. Cristian Pirvulescu, politolog din Universitatea din Bucuresti mi-a spus, intr-un interviu acordat acum 3 ani si republicat pe blogul meu ieri ( romaniama.blog.hu ), ca exista un limbaj dublu la politicienii romani, dar si printre cei din Ungaria. Adica ei stiu exact ce-i de facut/spus, dar cred ca popoarele lor nu ar accepta.

    Voi ce credeti?

    • Mie mi se pare că UDMR tot încearcă dialogul cu partidele române, dar rareori primește și răspuns și de aceea parcurge la metoda ultimă a „șantajului”. Se pare că doar în aceste cazuri este UDMR luată în serios în Guvern/Parlament. Dar când UDMR nu ocupă o poziție-cheie, oare politicienii români nu refuză discuțiile (despre autonomie, de exemplu) doar ca să arate cine e șeful în țară, permitându-și o asemenea atitudine cu liniștea reprezentării a 90% din populație?
      Apoi, cu Antonescu e delicată povestea, căci, o vreme, am crezut și eu că ar juca un rol, fiind împins de „hrebenciucii” partidului. Totuși, politicienii sunt actori de rangul doi și, din când în când, ar trebui să dea greș. Or, Antonescu a fost și este încă destul de perseverent în discursul său ultra-naționalist. De aceea cred că se identifică total cu ce spune și de când și-a întărit poziția în partid, nici nu e nevoit să-și croiască declarațiile sale după placul altora.

      • Din pacate si UDMR a fost/este pe calea rea, si nu pentru ca cei din Uniune incearca sa discute cu partidele romanilor, ci pentru ca nu i-au antrenat pe alti romani, cu ideologii si conceptii vestice. Mi se pare ca drumul cel mai usor spre romani se duce prin alti romani, de aceea aceasta circumstanta ar trebui considerata mai serios de UDMR. (Sunt multi cu care ar putea initia discursuri profesionale – Universitatea de Vara din Baile Tusnad/Tusnádfürdő este un for bun, dar e prea putin ca sa fie un mijloc eficace.) Asa, rezultatul ramane la fel: doua natiuni separate.

        Problema nu este nationalismul politicenilor (termenul „nationalism” inseamna – cu alte cuvinte si un pic mai simplificat – patriotism). In cazul lui Antonescu (&co. – independent de partid) sovinismul de nivel inalt este ce ma deranjeaza.

  4. UPDATE: Antonescu neagă că ar fi xenofob, în schimb laudă Palatul Culturii din Târgu Mureș, recunoscându-i apartenența la moștenirea austro-ungară și declară că maghiarii constituie cel mai recunoscut (n.a.: ce ar putea insemna asta?) grup național minoritar din România. Totodată, îi amintește pe politicienii din România de vestitul articol întâi din Constituție: „(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”, în timp ce sună „Treceţi batalioane române Carpaţii” în fundal (sic!). Fațadă totală! Sursa: http://kitekinto.hu/karpat-medence/2012/11/17/megsem_idegesiti_crin_antonescut_a_magyarok_jelenlete/

  5. Reccsman@ „Oare cum am putea atrage atentia presei vestice?” -Tu chiar vorbesti serios Reccsman? Sarmanii Copti nu sunt o minoritate – de un an incoace lumea se uita la ei cum te uiti la barometru: o sa vie furtuna sau vreme buna? Li se falfaie de Copti, de 1500 de ani sunt minoritate, nu a tras Europa Crestina un suspin pentru asta.

    Acum un an a fost o revolutie in Egipt, cel mai puternic vecin al Israelului, lumea s-a bucurat … dar curand dupa aceea s-a nascut teama sa nu se inlocuiasca un dictator fiabil cu niste fratii musulmane la fel de imprevizibile ce toti ceilalti arabi. Si asa s-a nascut atentia pentru Copti. Ei nu au facut pentru asta nimic – sau ma rog, nici mai mult, nici mai putin decat fac de cand exista!

    Acum intrebarea mea: asa ceva iti doresti oare? Eu nu doresc chiar nimanui in Romania acest gen de atentie!

    • Stiti foarte bine, Preda ca nu la o astfel de atentie m-am gandit. Dar n-ar fi rau ca vesticii sa vada si sa recunoasca macar riscul uselist asupra minoritatilor in Romania asa cum bine au observat riscul fratiilor musulmane in Egipt. Sincer, mi-e tare teama de ce isi vor permite uselistii odata ce obtin puterea absoluta.

      • Reccsman @ „Sincer, mi-e tare teama de ce isi vor permite uselistii odata ce obtin puterea absoluta.” – Absolut. USLul, Ponta si mini-Ilicii sunt un pericol pentru Romania si toti ce traiesc in ea. Prin Iulie a existat o reactie aparent dura in Europa, cand cu referendumul. Dar cum era de asteptat, s-a trecut la alte prioritati, si tare as dori sa sper ca mai exista macar cineva la Bruxelles care priveste spre evolutia din Romania – si, for as much, si din Ungaria … „Sa recunoasca riscul” – intr-un fel cred ca se recunoaste. Acolo unde recunoasterea nu se traduce in acte vizibile, nu trebuie cedat la pesimismul care sugereaza „Oamenii nici nu isi dau seama”. Mi-as dori sa am incurajari mai zdravane de dat … aproape mi-as dori sa descopere acea mizerie (care o fi aceea?) pe care nu o vor inghiti nici cei mai usor de prostiti dintre romanii ce voteaza – si sa o faca!

      • Eu : „aproape mi-as dori ” … desigur, vroiam sa spun ca mi-as dori sa faca USL-ul o tampenie pe care nici ultimul credul sa nu le-o mai ierte!

        David @ „termenul „nationalism” inseamna – cu alte cuvinte si un pic mai simplificat – patriotism” … si eu imi doresc o distinctie cinstita intre forma pozitiva si deschisa de „patriotism” si forma egocentrica si retro, de „nationalism”. Dar ce face dl Crin nu poate fi patriotism. Si sincer sa fiu nici insistentele asupra caracterului „national si indivizibil” al statului nu sunt patriotism. Indivizibil da – dar in rest, menirea statului este sa vegheze asupra bunei stari si convietuirii sanatoase a tuturor cetatenilor. Aceasta cu orice mijloace administrative adecvate.

        Iar ca stat roman, mai are in plus rolul de a putea fi un organ de protectie si refugiu pentru oricine vorbeste romaneste si se considera de neam roman in regiune si ar putea fi sustinut prin mijloace diplomatice pasnice. Restul sunt adaosuri inesentiale.

        Sunt perfect de acord ca obiectiv vorbind doar o miscare civila suficient de puternica, formata din romani si maghiari, este de natura sa genereze solutii acceptabile si trainice pentru toti. Este din pacate inca atat de usor in tara aceea sa se raspandeasca neintelegere si banuiala!

  6. Va intreb pe toti: ce fel de schimbari sunt necesare in Romania ca cetatenii sa voteze idei, valori si programe de guvernare in loc de lozinci, minciuni si manipulari?

    • My two cents: E necesar ca doctrinele si ideile partidelor sa fie clar distincte (si realiste – de unde aia a lui gaseste DD sa dea la toti miile de euro pe care le-a promis?), sa nu mai fie traseism politic, si daca se stabileste ceva, sa se si respecte. De exemplu, sa nu se schimbe din an in an metodologia de bacalaureat, sau planul de constructie autostrazi, etc. Si mai e necesar ca specialistii apolitici (ingineri, functionari, economisti, etc.) sa nu mai fie schimbati odata cu fiecare guvernare noua.

    • Cultura, civilizatie, simt civic, simt al raspunderii, simt al echilibrului si al masurii, munca. (Max Weber da din cap, e de acord si el)

    • Ceea ce spune Kiwi este tehnic – accountability, separarea puterilor si respectarea acestor structuri de putere formal independente. Subscriu – statul trebuie sa aiba o continuitate a functionarii in afacerile de interes public, fie ele invatamant, sanatate, transporturi sau economie. Daca acestea functioneaza, pot sa se certe politicienii despre impartire, impozite si alte probleme.

      Mitica insista asupra substratului care in general acompaniaza o buna functionare a statului: civilizatie, cultura politica, un anumit grad de identificare a individului cu statul, nu numai la asteptari ci si la datorii. Si are dreptate si el.

      Concluzia – de cate ori se pune aceasta intrebare, avem aceeasi problema a oului si a gainei: ce precede cultura politica sanatoasa? O civilizatie si cultura civica, plus poate economie care sa asigure o baza materiala linistitoare pentru cetateni? Sau dimpotriva, niste forme de guvernare corect implementate pot prin buna lor functionare duce la cresterea simtului civic si a identificarii cetateanului cu statul?

      Parerea mea este ca nu exista solutie la dilema, dar fiecare stie pentru sine de care parte poate actiona mai eficient pentru imbunatatirea conditiilor: pe domeniul formal, administrativ-politic, pe domeniul soft civic-educativ, etc. Si fiecare are adanc in suflet facultatea de a distinge binele de rau, ca sa o spunem pe sleau – chiar si atunci cand contemplarea vietii il face uneori sa se ingrozeasca, sau sa isi doreasca compromisuri.

      In mod evident a trebuit sa modific anonimul „ce schimbari sunt necesare?” – care lasa adresatul provocator de schimbari in vag, cu intrebarea: „ce ce poate contribui fiecare la imbunatatirii vietii si convietuirii in societatea din Romania?”. Si tot nu prea stiu cum sa raspund 🙂

  7. Din ce am citit în articol, Antonescu nu a îndemnat la vot anti-UDMR ci pro-USL. Evident, el doreşte modificarea Constituţiei fără a negocia caracterul naţional unitar al statului. Despre PNL dumneavoastră nu ştiţi nimic, citiţi istorie: statul naţionar unitar este creaţia PNL. Pentru Ardeal nu înseamnă mare lucru, dar aici la noi PNL este partidul care a făcut rev. din 1848 (încă nu era constituit legal dar viitorii liberali au făcut-o), independenţa în 1877, care a dus România spre victorie în WWI, care a făurit practic România. Lăsaţi-vă dumneavoastră de lecţii despre PNL.

    • Multumesc pentru lectie, dar chiar nu era nevoie. Stiu foarte bine cum a fost PNL original si vad si mai bine cat de mult s-a indepartat de valorile liberale PNL de astazi, in frunte cu Antonescu. Hiba logica: daca sunt doi competitori si cetateanul voteaza pe primul doar pentru ca nu vrea sa fie celalalt, e anti-vot si nu echivaleaza cu un vot veritabil de sustinere a primului. Stiu pentru ca noi, maghiarii am fost de nenumarate ori in situatia cand a trebuit sa votam cel mai mic rau (Iliescu vs. C.V. Tudor, Nastase vs. Basescu, Geoana vs. Basescu).

      • Păi ce trebuia să facă Antonescu, să îndemne lumea să voteze UDMR?
        El nu a îndemnat cetăţenii să voteze USL pentru că nu le place UDMR, adică maghiarii, ci pentru a obţine o structură a viitorului Parlament care să permită modificarea Constituţiei pentru rezolvarea problemei instituţiei prezidenţiale, fără a negocia cu această ocazie caracterul naţional unitar al statului, pentru că asta nu se negociază. Cu alte cuvinte, a fost o chemare la vot PENTRU un proiect – limitarea şi clarificarea constituţională a puterii prezidenţiale – nu împotriva nimănui.

      • @Ikonoklast „Păi ce trebuia să facă Antonescu, să îndemne lumea să voteze UDMR?” Daca n-ati fi observat, pe acest blog se gandeste gri, nu alb si negru, dar multumim pentru stimularea thread-ului de comentarii.

      • Reccsman @ „noi, maghiarii am fost de nenumarate ori in situatia cand a trebuit sa votam cel mai mic rau Iliescu vs. C.V. Tudor” – draga Reccsman, este tara lui Papuc, Romania, si nu este asa numai ca sa o faca in necazul maghiarilor!

        Acum o luna la Bucuresti imi povestea un prieten din copilarie, de neam zdravan si tapan, despre un unchi de-al sau care se jurase ca daca ajunge sa voteze Iliescu, isi va taia mana cu care a votat. Si desigur la acel vot la care te referi, a votat si el Iliescu din absolut aceleasi motive, si … si – a iertat mana. Nu stiu cum s-a impacat cu patria, dar mai are doua maini.

        Este bine sa stiti asemenea lucruri, caci se pierd nespus de multe energiii si sinergii posibile cu un sentiment exagerat si nereal de izolare si singuratate.

    • Domnul Ikonoklast anonimus – libertatea omului de a se minti pe sine insusi este nelimitata, darul Domnului. Cand incearca sa o faca in public, risca insa sa fie neplacut impresionat. Propunerea mea umila si personala – daca singur va puteti minti, ca Dl Antonescu doreste „rezolvarea problemei instituţiei prezidenţiale” (care problema,aceea ca risca inchisoarea niste borfasi in functie?) – pentru motive patriotice, si nu pentru ceea ce cu totii stim, atunci pastrati-va minciunica acasa, in propria intimitate.

      • Domnule Preda, fiindcă veni vorba de minciună, toată această poveste cu federalizarea/ regionalizarea este o minciună destul de transparentă şi nu înfrăţirea între popoare o vor cei care o promovează. „Cu toţii ştim” de exemplu că ceea ce scrie în manifestul acela de care s-a dezis Giurescu este adevarat, după cum ştim cu toţii că Băsescu este un Şah Pahlavi al României a cărui supravieţuire în funcţie a fost asigurată exclusiv de puteri străine şi câteva unelte din vârful justiţiei pe baza unor decizii evident abuzive, e suficient să le citeşti. Sigur, în PDL şi în anumite zone din Ardeal nu-i chiar aşa de evident.

      • Ikonoklast @ „fiindcă veni vorba de minciună” – ia nu mai schimbati vorba. Daca ati citit cu atentie, la tema federatiei asa cum o pune Tökes, am o atitudine fara ambiguitate, si chiar v-am citat ca sa atraga atentia asupra unui punct de vedere al dumneavoastra care mi se pare corect. Deci faptul ca sunteti capabil sa credeti ca ar fi Antonescu patriot, da, ma intristeaza, dar nu ma impiedica sa vad si sa pun in evidenta argumentele pe care le aduceti si mi se par ca au ceva miez!

        Reccsman @ „pe acest blog se gandeste gri” – ba, draga Reccsman, gri pentru cine doreste. Mie imi ajunge Noiembrie gri. Eu sunt de parere sa gandesc in culorile curcubeului 🙂 (Stiu ca ai vrut sa spui ca nu se practica extreme alb/negre, dar si tu stii cum ma gadila pe mine uneori cate o replica 🙂 ).

      • Ikonoklast @ Iar pentru „ştim cu toţii că Băsescu este un Şah Pahlavi al României a cărui supravieţuire în funcţie a fost asigurată exclusiv de puteri străine”. Mai da cine sunt totii nenica? Eu si cei de pe aici nu prea stiu ce stiti. Si, pentru a pastra comparatia geniala – nici nu ne dorim niste Aiatolah neo-moscoviti in schimb.

        Dar Moscova din spatele lui Ilici cu banda lui de marionete, Crin Antonescu si Fonta, este o putere neaosa rau de tot? Ca doar nu striga Fonta impotriva vantului la EU, asa, ca este el nebun, si fara sa aiba o misiune si un spate acoperit cumva?

        Poate mai stiti cu totii si ca partidele istorice cumparau cu dolari suporterii orin 1990, asa cum a inscenat Iliescu fata de mineri – mi se pare ca sursele dumneavoastra de „cu totii stim” sunt cam la acest nivel. Se spune ca nevoia il face pe om sa cugete – dar nu in mod necesar!

  8. Singura dilema care o mai am in privinta domnului Antonescu este care va fi noul Imn al Romaniei dupa ce castiga alegerile si care sa reflecte deplin gandirea acestuia. Partidul, Antonescu, Romania este pe placul domnului Iliescu, Tara, Antonescu / Si Arhanghelul din cer (o mica modificare a cantecului din perioada interbelica care avea versurile Tara, Capitanul / Si Arhanghelul din cer) este pe placul domnului Becali, iar un cantec despre Securitatea, Poporului este preferatul domnilor Voiculescu, Rosca Stanescu,.si Ghise, Cantecul Am cravata mea / Sunt pionier, preferatul domnului Ponta probabil nu va fi luat in seama, domnul Ponta fiind la varsta pubertatii.
    Domnul voiculescu va avea grija in continuare sa se infaptuiasca lozinca veche de peste 60 ani, „Ana, Luca si cu Dej / Baga spaima in burgheji” (vroiam sa scriu „basesti”). Nu stiu insa cine va fi noul Luca, in conditiile in care acesta trebuie sa fie originar din Secuime. Stiu ceva despre acest lucru unii din UDMR?!

Comentariile nu sunt permise.