„Înotând împotriva curentului”. Despre maghiari, presa şi (lipsa ei de) putere.[Joia MaghiaRomania]


Publicăm mai jos un articol al jurnalistului Kiss Gábor despre puterea presei şi solidaritatea minorităţii maghiare. Articol inspirat, printre altele, de protestul maghiarimii pentru Colegiul Székely Mikó. Iar vineri vă oferim răspunsul ziaristului Zoltán Sipos, care porneşte de la acest articol şi cazul Mikó pentru a ilustra izolarea presei ungureşti, respectiv a lumii maghiare din România.



Imagine: FotoRita [Allstar Maniac] (cc)

Înotând împotriva curentului

Putere în ai mei douăzeci de ani*?

Două cazuri ce ne-au pus pe jar: membrii comisiei de retrocedare sunt condamnaţi pentru cazul Mikó şi revistele Látó şi Vatra sunt “reorganizate”. În lumina acestor întâmplări pun întrebarea: are presa maghiară ardeleană o putere reală? 

În anii mei de studiu am fost învăţat că treaba, chiar datoria jurnalistului este să pună sub semnul întrebării faptele, evenimentele. Simplificat, să fim ca nişte semne de întrebare. Dacă suntem foarte siguri de noi înşine, să fim semne de exclamaţie, dar la sfârşitul propoziţiilor să punem mereu punct. Categoric, sună kitschos, putem considera un loc comun, şi pot să vină criticile: ei-ei, de-abia a scăpat din scaunele incomode ale facultăţii (bănci nu prea mai sunt în clădirile universitare) şi deja trage cu aşa cuvinte mari, păi se cuvine la această vârstă?

Eu la acest articol nu voi pune punct.

Dar am să pun, cu atât mai mult, lucrurile sub semnul întrebării. Considerând că mă ocup mai mult de probleme comunitare, nu m-au lăsat rece întâmplările ultimelor luni, doar că nu ştiam cum să mă apropii de temele care au inundat presa recent.

Problema care mă face să cuget neîntrerupt în lumina întâmplărilor recente este următoarea: are presa maghiară ardeleană o putere reală? Nu întâmplător titlul articolului este un citat din József Attila. Căci simt că aceste versuri se pot referi la fel de mult şi la presa maghiară  ardeleană:

N-am părinţi, nici Dumnezeu,
Nici pământ să fie-al meu,
N-am nici leagăn, nici sicriu,
N-am nici la cin’ să fiu. 

Aşa suntem un pic şi noi. N-avem nici tată, nici mamă, doar existăm undeva. Dumnezeu mai găsim din când în când, dar nu credem în el. Pământ avem, dar de multe ori ne referim la el ca la unul pierdut şi plângem din cauza dictatului de la Trianon**. Mai avem gură, dar n-o folosim pentru sărutat, ci pentru ceva cu totul diferit (pe care nu-l suportă nici hârtia, nici ecranul). Iar în lumina greutăţilor economice sună de-a dreptul ironice aceste două versuri:

N-am mâncat, trei zile sunt,
Nici oleacă şi nici mult. 

Dar să trecem de la József Attila în ziua de azi. Două cazuri ce ne-au pus pe jar: membrii comisiei de retrocedare sunt condamnaţi pentru cazul Mikó şi revistele Látó şi Vatra sunt “reorganizate”. În lumina acestor întâmplări pun întrebarea: are presa maghiară ardeleană o putere reală?

Am devenit preocupat de problemă când după adunarea generală a Uniunii Jurnaliştilor Maghiari din România (UJMR) am realizat un interviu cu Karácsonyi Zsigmond, preşedintele organizaţiei. UJMR făcuse deja un comunicat cu privire la reorganizarea celor două reviste, Látó şi Vatra, în care protesta împotriva măsurilor planificate:

“Dacă luăm în considerare doar situaţia revistei Látó, o revistă naţională şi care timp de lungi decenii a fost singura revistă literară de limbă maghiară din România, intenţia preşedintelui consiliului judeţean este clar de a o desfiinţa, aducând redacţia într-o situaţie imposibilă în care nimeni nu şi-ar mai asuma apariţia ei (…) Membri UJMR asigură atât redacţia de la Látó, cât şi cea de la Vatra de sprijinul lor ca cele două nuclee de creaţie să-şi păstreze independenţa.” 

Pe marginea ultimei propoziţii am pus întrebarea care sunt instrumentele cu care UJMR doreşte să pună presiune pe preşedintele CJ, pe lângă luările de poziţie. Bineînţeles pentru că nu cred că o luare de poziţie, un anunţ sau câteva articole de ziar pot opri un asemenea demers. Dar sunt destui care cred în puterea presei maghiare ardelene. Am ascultat cu puţină surprindere când Karácsonyi Zsigmond a zis că speră ca presa să aibă puterea necesară de a pune suficientă presiune pentru oprirea procesului. Recunosc, sunt invidios pentru o asemenea atitudine, eu, care dacă trebuia să fac referire în acest sens la presa maghiară, n-aş îndrăzni să declar aşa ceva, chiar de, dar-ar Domnul, ar fi cum zice preşedintele UJMR.

Cuvântul este putere, ştim asta. Întrebarea e dacă putem folosi această putere în interesul colectiv? Înclin să răspund mai degrabă cu nu, decât cu da.

În susţinerea cazului Mikó s-a făcut o mobilizare cum nu am mai văzut
(clar, sunt tânăr, nu am văzut multe ce au trăit părinţii, bunicii sau cei cu 5-10 ani mai mari ca mine). În Ziua Dreptăţii alergam în sus şi-n jos cu sentimente amestecate. Pe de o parte era bine să văd că la nevoie mare se mai găseşte atâta disponibilitate pentru solidaritate în maghiarimea din Ardeal. Pe de altă parte nu-mi dădea pace ceea ce-mi formulasem şi referitor la revista Látó, că dacă ar trebui să arătăm că suntem şi vrem să fim luaţi în considerare într-un caz ce atinge doar un segment restrâns, oare câţi ne-am aduna (oriunde) pentru proteste? Foarte concret: câţi ne-am aduna la Târgu Mureş ca să susţinem Látó?

Cu siguranţă n-am fi câţi şi-au ridicat cuvântul în cazul Mikó la Sfântu Gheorghe. În acest caz rămânem cu două opţiuni. Responsabilitatea va fi a reprezentanţilor noştri politici şi a presei maghiare din Ardeal să exercite presiuni în probleme care sunt importante pentru noi, dar nu ating mulţimea (considerând mulţimea de ordinul miilor, deşi dacă sunt câteva sute deja e mult).

Întrebarea e aceeaşi: dacă are presa maghiară ardeleană putere veritabilă? Pentru că toţi care suntem în poziţii de conducere la diverse ziare, portaluri, posturi de radio sau TV, ne lăudăm cu numărul de ascultători, spectatori, click-uri sau abonaţi.

Şi-atunci ce facem?

Din moment ce pe vasta majoritate a presei de limba română nu putem conta în chestiuni maghiare, ne rămâne un singur instrument, rareori folosit. Dacă scriu de solidaritatea maghiară mulţi vor zâmbi amar, sau vor părăsi pagina în hohote, sau îi va apuca greaţa. Este legitim aşa. Dar să schimbăm contextul. Din propria experienţă, nici presa maghiară ardeleană, nici politicienii noştri, nici sfera socială maghiară nu poate avea succes de sine stătător, orice cauză ar reprezenta.

Astfel că, singura propunere posibilă – accentuez, o propunere, se poate accepta sau nu – este să reinterpretăm solidaritatea, să o mutăm din planul politic acolo unde ar fi locul ei: în cazuri ungureşti, când suportul mediatic român este inexistent, când oamenii politici se întorc împotriva noastră, nu putem decât să acţionăm în colectiv: biserica, sfera socială, politicul, presa. Împreună putem realiza multe. Nu orice, că înotând împotriva curentului se poate întâmpla ca după câteva braţe să stăm pe loc, dar este mai degrabă posibil, ca în aceste condiţii mai devreme sau mai târziu să ajungem la mal.

Să fiu naiv? Da, după toate probabilităţile. Dar îmi place.

Articol publicat de Gábor Kiss pe blogul său de pe Transindex.ro, pe 10 octombrie 2012. Titlu original: „Árral szemben úszva”. Traducere de Tamás Sisak, editare de Olahus.


Gábor Kiss este jurnalist.

Nota editorului:Acest articol, ca toate cele scrise de „Invitaţii noştri”, nu reprezintă opinia MaghiaRomânia. Şi am decis să-l public în ciuda anumitor detalii care pot deranja unii cititori, fie ei români sau maghiari.

De ce? Mai întâi pentru că postarea oferă un context (suplimentar) pentru articolul lui Sipos Zoltán de vineri. Apoi, pentru că m-am obişnuit, în ani de zile de moderat discuţii şi editat articole, să caut esenţa, nu aparenţele.
Iar în esenţa lui, articolul atinge două probleme importante: puterea presei şi solidaritatea. Probleme pe care le au şi românii, dar care la ele se manifestă diferit. Şi pe care, cum comentariile sunt închise aici, vă invit să le discutăm pe MaghiaRomânia Facebook.

__________________________________

*

Subtitlul şi versurile sunt preluate din traducerea lui/folosită de Gabriel Tora, 2008, după poezia „Tiszta szívvel”/”Cu inima curată” de József Attila, 1925.

sus

**

În original, „a trianoni diktátum miatt”.Vezi nota editorului.

sus

Anunțuri

Un gând despre “„Înotând împotriva curentului”. Despre maghiari, presa şi (lipsa ei de) putere.[Joia MaghiaRomania]

  1. Pingback: “Are influență presa maghiară din România?” O privire dincolo de barieră. « MaghiaRomania

Comentariile nu sunt permise.