Romani si unguri, sa ne cerem iertare pentru pacatele stramosilor? [3 ani de MaghiaRomania]


Kalaci: „[…] revoluția din 1848 din Ardeal nu înseamnă același lucru pentru toți. Dar cred că în 2012 trebuie să avem puterea să ne cerem iertare și să ne iertăm pentru păcatele străbunicilor. ![…]

Egy Gondolat Bant: „Kalaci, eu cred că trebuie să ne cerem iertare pentru păcatele noastre, nu pentru ale străbunicilor. Ce-i istorie să rămână istorie. Crimele şi greşelile trecutului nu trebuie uitate, dar nici transformate în vină actuală.”[…]

Aceste comentarii au fost publicate sub urarea de 15 martie 2012 a lui Olahus. Voi ce parere aveti: trebuie sau nu sa ne cerem iertare pentru pacatele stramosilor? Dar sa ne iertam unii pe altii pentru aceleasi pacate?

Anunțuri

40 de gânduri despre “Romani si unguri, sa ne cerem iertare pentru pacatele stramosilor? [3 ani de MaghiaRomania]

  1. Eu cred ca am putea comemora victimele (fie ele maghiare sau romane) anilor 1840, 1910, 1940 impreuna, simbolizand pacea. Asa cum lucrurile stau azi, ne victimizam si simtim ca celalalt popor ne este dator. Nu cred ca este important sa comparam cine a omorat mai multi de la cine, este insa important ca aceste evenimente cel mai probabil nu se vor mai repeta.

  2. Bine zis,Csaba.Așa ar trebui să fie viitorul.Împreună.Dar,poate-i că suntem prea naivi și idealiști.Vom vedea.

  3. kalaci@ Asa este Kalaci – hai sa ne iertam strabunii ca si ei sa se aplece binevoitori asupra noastra! Iar cei care isi doresc pastrarea obiceiurilor si-ale limbii, vor gasi in ele ancora si vis, dar nici in pacate nu vor mai fi singuri … de aceea, ca la Maramures, haide sa ne iertam, hai sa ne-mpacam (horinca lipseste!).

  4. Păi ungurii ar trebui sa-și ceara scuze pentru ce au facut , noi pentru ce sa ne cerem scuze? Câ l-am pizdit pi pidaru ista di Matei Corvin la Baia ?

  5. Solovastru@ „Sa ne iertam unii pe altii, pentru ca Dumnezeu sa isi aduca aminte de noi si sa ne ierte cati suntem – caci nu exista om fara greseala”. Acesta este principiul Crestinesc si este foarte bine intocmit – nu este om fara greseala, pasamite neam!

    Alta este ca tu observi frecvent si cu buna dreptate, pe-aici o tendinta de a pune semne de egal cu forta acolo unde faptele sunt poate din aceesi categorie – dar nu egale. Dar principiul crestin este corect – te impaci, abuzul daca exista Dumnezeu il masoara. Deci nu sunt de acord cu refuzul tau, nu ai curaj si nici incredere?

  6. N-ai ce sa iti ceri iertare pentru fapte comise de altii.
    O astfel de idee promoveaza implicit idea vinovatiei colective (chiar o duce la paroxism, devine acum si istorica, transgenerationala) si face asta in contextul in care crimele stramosilor au fost (in principal_ exact de tipul razbunarilor „justitiarr” bazate pe idea (gresita) a culpei (respectiv razbunarii) colective.

    • Ovidiu@ Doamne, doamne cat de zgarciti la suflete puteti fi sub acoperisul acesta rational firav! Acolo unde exista memorie colectiva – si cine este acela care este dispus sa se priveze de trecut si de stramosi doar pentru ca niste analisti au anuntat pericolul „culpei colective”, rau de tot. Stati cuminti oameni buni, impacarea si iertarea este un act bine intocmit si cat se poate de sanatos. Daca cineva l-ar abuza in felul „ah, iti ceri iertare, deci recunosti ca esti personal sau colectiv vinovat ” – blame on him.

      Dar impacare si iertare inseamna un semn constient pentru a expune motive de discordie (nu exista ele?) si orice aport (cum spune slujba: cu gandul, cu fapta sau fara de voie) spre aceasta discordie. Nu mai fiti atata de uituci, caci vorba lui Tutea, lucrurile astea le stie orice taranca!

      Eu tot zic: Kalaci, omule hai sa ne-mpacam!

      • bacsa@ Esti nebunatic, dar te faci numai ca nu-ntelegi – eu nu pot sa ii fac pe astia galbeni sa se dea peste cap 🙂

  7. Akabelle@ Pentru ca suntem intr-un grup de oameni, eu spun concret: Akabelle, iarta-ne pentru ca au fost in urma cu aproape 70 de ani hoarde de Romani disperati care au crezut ca doar razbunarea poate sa le aduca alinarea propriilor pierderi suferite cu cativa ani inainte. Iarta-ne pentru ca nu au putut fi opriti la timp si pentru ca propriul tau bunic si-a pierdut viata in nebunia lor. Caci ei la fel ca toti desteptii vremii nu au inteles ca razbunarea rareori atinge pe vinovati, dar poate sa duca roata raului mai departe la nesfarsit. PENTRU CEI CARE NU VOR SA INTELEAGA.

    Te rugam noi sa ne ierti pentru ca pe aceasta lume cei ce nu mai sunt nu au grai, si este dat sa ne cerem si acordam si noi iertare in numele lor! Dar – pentru cei care vor sa fie stricti la masuratoarea interesului! – sa recunoastem ca este in egala masura si spre linistea noastra .

    De aceea spun si pentru Csaba: sunt de acord cu ce spui, dar stim amandoi ca aceasta este eficient pentru cei care au inteles bine, fara restrictii, semnificatia acelor ani pe care i-ai insiruit. Aici am vazut cativa, nu prea multi.

    Eu la randul meu multumesc lui Dumnezeu pentru ca bunicul meu nu a trait la Cluj ci la Bucuresti, caci altfel sansele sa va scriu acum erau minime.

  8. @Deci nu sunt de acord cu refuzul tau, nu ai curaj si nici incredere?

    In rimul rind sper ca ai observat nota hazlie a postului meu, nu era unul serios binenteles. In al doilea rind asumarea asta a noastra, individual a unei presupuse vine colective nu are nici o valoare. Noi personal ( cum bine spune Ovidiu) nu avem de ce sa ne cerem scuze pentru faptele comise de altii iar pe de alta parte nu avem mandat din partea natiunii romane sa ne cerem scuze in numele ei. Iar in privinta unor prezumtive scuze din partea ungurilor eu personal nu le-as accepta deoarece chiar daca ei ca indivizi sint oameni ca si noi si oricare altii cind e vorba de interesul national si de aceasta asa zisa trauma a Trianonului de la care pleaca toate , liderii lor actioneaza foarte tendentios chiar josnic uneori mai ales fata de romani si slovaci .

    • solovastru@ Desi ai raspuns glumet, sustin in continuare ca gandesti prea departe si prea serios. Evreii fac asta in fiecare an de Yom Kipur – or stii ei de ce aceasta traditie. A acorda un moment de impacare este un obicei sanatos, la care nu trebuie irosita prea multa ratiune: cum il citeam pe Tutea – o baba care se roaga de sapte ori la Maica Preciste pentru iertarea pacatelor sale si ale altora, este mai inteligenta decat sapte intelectuali ce ne credem. Nu zic ca sa facem ca baba, dar … nici sa nu despicam firul de par in patru.

      Kalaci a inceput o chemare la o cerere de iertare (si deci impacare) reciproca, si eu am gasit acest lucru de bun simt. In spiritul mai sus enuntat. Si desigur ca oameni de stat cer iertare din cand in cand simbolic, si exista tot felul de ritualuri de acest gen chiar moderne.
      A le amesteca cu dezbaterea despre vina colectiva inseamna sa le spargi vraja. Discutiile au loc pe planuri FOARTE diferite.

      Asta este, raman la parerea mea si nu voi incerca sa explic mai mult 🙂

  9. Acuma, mai serios:
    Pe o parte. Cand decizi sa ceri iertare pentru ceva (comis de tine sau de strabunici sau copilul sau whatever), nu mai are rost sa incepi sa explici de ce s-a comis fapta respectiva. Altfel chestia nu mai suna onest si adevarat. Nu vreau sa ma leg de dl Preda care a facut un gest frumos, spun numai ce cred. Caci, daca tot crestinismul s-a amintit, daca mergi la popa sa spovedesti ce-ai mai facut rau, tot nu incepi sa-i explici de ce.

    Pe de alta parte. Asta-i un act, cum s-a remarcat mai sus, care pe plan individual nu schimba mai nimic – eu personal nu vreau ca vreun prieten roman de-al meu sa vina la mine si sa ceara iertare pt nustiuce din istorie. La un nivel mai inalt, de ex politic, se mai intampla ca un guvern cere iertare de la altul sau de la o natzie sau etnie, insa asta se intampla cam toteauna sub presiune internatzionala, si motivele-s clare si mult mai practice decat „sa fie lumea fericita”. De obicei se asteapta ceva in schimb. Caci, asa-s totzi politicianii.
    Eu personal i-am iertat pe totzi romanii, slovacii, totzi hotentotzii, etc pt ce o fi facut in istorie, si imi pare si mie rau pt ce strabunicii mei o fi facut contra romani, slovaci,si totzi hotentotzii din lume insa, cred ca le-as soca daca m-as duce la cunostintzele mele cu o astfel de idee, drept rezultat „stai jos un pic, ia o gura de apa, si sa nu mai bei din aia” ar fi.

    Desigur, azi mai exista posibilitatea de a cere iertare de la totzi si toate pe facebook 😀

    Totzi oamenii „mari” (fie ei mari fara ghilimele sau demagogi) zic cu placere ca „istoria trebuie iertata dar nu si uitata” ca cica, sa-nvatzam din ea. Idee frumoasa. Nu merge in practica. Mii de ani ne arata ca nu reusim sa invatzam din ea.
    Asa ca, eu personal sunt cu ideea inversa (cum am mai zis-o odata), ar fi mai bine sa uitam tot (si atunci nici mai ramane nimic de iertat).
    E si mai simplu, ca nu mai tre sa tzina copii minte toate datele si evenimentele alea foarte foarte importante :))cine pe-unde a taiat gatul la care si ala cum s-a razbunat peste-un an.

    Apropo, o ultima chestie: Pana cand ar fi nevoie sa ne uitam prin istorie, vrem sa ne ceara iertare si totzi turcii, mongolii, sau ne oprim la 1848?

    • Bacsa@ Daca chestia cu uitatul ar fi mai eficace decat cea cu invatatul din istorie, as fi numai elan pentru ce spui. Dar si ca zombi lipsiti de memorie si istorie nu mi-e usor sa imi inchipui sa umblam prin lume – comunistii au incercat … si au rescris istoria. Este dezbatere spinoasa – eu ma duc acasa, ca se rimeaza!

    • bacsa@ Cat despre postul pentru Akabelle – ai dreptate! M-a pus naiba gandindu-ma la trei oameni in acelas timp, sa scriu ceea ce pe buna dreptate ai remarcat ca explicatii deplasate in context. Nici mie nu mi-a placut, dar ii dadusem deja drumul, speram sa nu se prinda nimeni – de obicei nu prea citeste lumea. Dar iaca, m-ai prins, m-ai prins, ce pot sa-ti fa? Ma desprind! Cu scuze: iata deci o dovada irefutabila ca mi se poate intampla sa scriu si mai mult decat trebuie – mai ales pe o zi de te topesti la umbra.

      Dar tot nu-mi pare rau ca am scris, caci intentia lui Kalaci mi s-a parut foarte frumoasa, pentru o zi de sarbatoare si aniversare – si despicarea firului in patru mai putin adecvata.

      Ai si tu dreptate ca daca devine o manie pe internet, isi pierde valoarea – dar in experienta mea minora nu mi se pare sa fie inca o manie, deci isi are valoarea sa.

      Cat despre impacat – nu-i cunosti pe Maramureseni? La ei nu se zice „hai noroc”. Se zice „hai sa ne-mpacam!”. De fiecare data. Am fost odata oaspeti la un gospodar maramuresan – avea distileria lui si o horinca curataaaa! In prima zi a trebuit sa ne impacam de dimineata pana seara cu vreo sapte pahare de apa pline cu horinca, noroc! Deci asta este cu impacare si datinele ei, si de aceea eu nu i-am oferit horinca lui Kalaci!

      • io stiu nu mai mult si nu mai putzin de trei maramureseni, una de Baia Mare (oi ce eram indragostita de ea) si doi prieteni din Sighet.
        Insa, amantrei sunt maghiari asa ca n-am auzit „hai sa ne-mpacam” inca. 😀

      • bacsa@ … vezi ce felurite sunt amintiri, nici nu am vrea sa le pierdem pe toata, cel mult sa se prezinte mai mult cu latul bun si placut 🙂 Oricum, daca ai ocazia sa bei horinca cu maramureseni – nu zi noroc, ci „hai sa ne-mpacam”. Vor fi bucurosi!

    • bacsa@ Cat despre ultima „Apropo, o ultima chestie: Pana cand ar fi nevoie sa ne uitam prin istorie, vrem sa ne ceara iertare si totzi turcii, mongolii, sau ne oprim la 1848?” – nu ne oprim de fel, mergem inainte ca partidul! Ce vrem e treaba noastra, ce primim este ce se da! Ai vazut tu pe turci sa ceara iertare macar armenilor? Unele intrebari par mai complicate in aparenta decat sunt de fapt.

    • Si ultima pt bacsa@ … a propos de solutia uitarii, pe care afirmi de mai mult timp ca o preferi. Iata un citat din clasici „inca ceva. “maghiarii in marea majoritate nu au accepta si nu accepta nici astazi dezmembrarea Ungariei . ” Nici un om normal nu ar fi surprins de asta. Eu zic ca e normal sa nu se “accepte” asa ceva.” – niste probleme incompatibile cu uitarea, pare-mi-se. Dar dilema este evidenta … cum par sa afirme zen-people, uitam totul dar stim mereu ce este important. Asa as fi de acord cu solutia!

  10. „sa ne ceara iertare si totzi turcii, mongolii, sau ne oprim la 1848 ?”

    subiectul asta cu iertarea pacatelor stramosilor e ca bancul cu ungurii care „l-au omorat pe Mihai Viteazul dar eu doar acum am aflat”

  11. Interesanta intrebare (sa ne cerem iertare pt. pacatele stramosilor?)

    Cu toate ca sunt absolut de acord cu Ovidiu (nu putem fi responsabili de faptele stramosilor nostrii, nici nu avem dreptul sa invinovatzim pe altii pt. faptele stramosilor lor), ca gest ar putea sa fie unul benefic. (In plus, etnia nu se alege, deci a invinovatzi pe cineva ca ii de etnie X nu are nici un sens in opinia mea).
    Gesturi similare de a cere iertare, facute la nivel politic inalt au avut efecte pozitive: v. gestul lui Willy Brandt catre polonezi, sau recenta „actiune” al reginei Elisabeta a II-a fatza de irlandezi, a declansat un val de simpatie.

    Numai cei puternici cer iertare. Germanilor a luat decenii sa ceara iertare si de evrei si de polonezi. Rusii abia acuma au miscat ceva legat de Katyin, iar pt Turcia holocaustul armean inca este tabu, mentionarea lui se pedepseste cu inchisoare si acum, cu peste 90 de ani de la cele intamplate. Se pare ca abilitatea de a cere scuze scade dinspre vest spre est, fenomen probabil legat de traditii si tresaturi culturale specifice. (Totusi exista exceptie: Japonia, care a cerut iertare chinezilor pt. crimele din sec. XX.)

    Niciodata n-o sa stim cu ce sentimente ar sta de ex. Miklos Zrinyi eroul rezistentei antiotomane maghiare (sau maghiaro-croate) din sec XVI. (cine in 1566 s-a angajat in lupta impreuna cu ai sai stiind f. bine ca situatia ii sinucigasa), in fata statuii sale si a sultanului Suleiman Magnificul (murit si el la Szigetvar) din Parcul Prieteniei Maghiaro-Turce. Ar avea maretia morala sa se bucure de prietenia (cel putin simbolica) cu vechiul dusman sau ar fi mai puternice experientele groaznice traite in viata lui si s-ar simti tradat jertfa facuta pe parcursul vietii sale si a generatiilor contemporane lui? Pe mine personal totusi ma consoleaza ca de la crimele de atunci sa ajuns la un Parc al Prieteniei, chiar daca asta nu are cine stie ce importanta.

    Cred ca m-am abatut putin de la subiect, cer iertare…

    • zolly75@ Furmos post! Insusi lista de gesturi pozitive pe care le insirui (ah doamne, ce putine sunt, caci sunt primele la care ma gandeam si eu!) arata ca nu este o intreprindere de pomina.

      Si nici una fortata – nu stiu daca regina a cerut iertare, mai degraba a iertat pe cel care cu 30 de ani era inca terorist. Pentru foametele din 1843-1845, nu stiu daca si-au cerut iertare coroana britanica. Dar nu asta este important, ci intentia de a lupta cu inertia care spune „trecutul nu se schimba, nu sunt cei de azi vinovati pentru faptele celor de ieri, etc.” – in timp ce gesturile de impacare si depasire a trecutului ne ridica tocmai deasupra urmelor acelui trecut.

      Este interesanta asociatia raspandita cu problema vinei colective sau cu chestiunea vreunei reprezentativitati. Amandoua probleme logice si politice pe alt plan decat o relatie umana.

      Spre exemplu in Turcia, atitudinea oficiala fata de Armeni este cea pe care o stim, dar au fost scriitori care – in felul lor – si-au cerut iertare si au aratat regretele lor fata de genocidul din primul razboi. Unde statul nu o face o face omul, si au avut consecinte destul de dure.

      Eu gasesc ca la o ocazie ca acesti trei ani, nu este nici o erezie daca se cheama la o impacare si iertare sincera si fara pretentii – intre romani si maghiari. Ne e jena?

      • Regina defapt a participat la o comemorare comuna impreuna cu inalti oficiali irlandezi a „victimelor luptelor anti-britanice, din ambele parti”. Intr-un fel a participat la comemorarea victimelor luptelor purtate impotriva ei insasi – cu putina exagerare.

        De altfel cererile de scuze is mai numeroase decat cele amintite de noi. de ex. mai multe firme au cerut scuze ca au profitat din comertul militar generat de razboi, de forta de munca ieftina sub holocaust etc. dar probabil in cazul lor putem considera si motive de marketing.

      • zolly75@ Dragul meu, prefer sa raman in cadrul intim al impacarilor din proprie initiativa – cum discutam in acest blog. Gestul reginei a pus un semn final perioadei „Synn Fein” – dar cum am spus, pana astazi nu imi este cunoscut ca ar fi cerut coroana Angliei scuze pentru foametea artificiala produsa in 1843-1845 in Irlanda, care a ucis sute de mii de oameni si a produs valul de emigratii spre America. Totusi un gest semnificativ.

        Dar scuzele diverselor firme au inceput abea sa curga lant, dupa ce Brodman impreuna cu avocatul sau F…ein (nu mai stiu numele) au luat bancile Elvetiene in vizier, in anii ’90. Dupa ce au avut castig de cauza in acest context, au plouat procese, scuze si alte ipocrizii fata de tot felul de firme. Afacerile murdare cu armament, si cu sclavi de lucru erau cunoscute de 50 de ani, deoadata si-au adus oamenii aminte ca nu erau in regula … NU – cunoscand evolutia, astea nu pot fi luate ca exemplu, din umilul meu punct de vedere. S-ar putea sa gresesc, dar eu le consider cumva ca mostre de ipocrizie – tu le numesti marketing, si poate nu gandesti altfel.

        Brandt in Polonia, Mitterand cu … era Kohl? la Verdun, acestea au fost momente impresionante si reale. Care arata ca asa ceva este cu putinta si merita intreprins. Dar la timp – nu dupa ce au intrat avocatii in joc. Povestea cu bancile Elvetiene este si mai urata – din anii ’80 existau cerinte foarte modeste aduse de statul Israel (vreo 30 milioane pentru o lista de supravietuitori), care au fost batjocorite de banci cu paragrafe si legi. La care s-a pregatit un raspuns pe masura, si socoteala a costat de 100 de ori mai mult. Si la firme a urmat acelas model … poooah!

        Cat despre actiunea ruseasca cu Katynul – am crezut un moment ca s-au intalnit cu civilizatia si omenia … si apoi cazu avionul polonez in circumstante pana astazi neclarificate. Ce sa spui? Ca iertarea si impacarea este lucru mare!

  12. Tema@ When everything breaks, read the manual! Am recitit mai atent capul acestui sir de opinii. Cu putina generozitate eu cred ca aceasta aparenta contradictie intre iertare pentru pacatele noastre si ale strabunilor se poate dizolva. Caci una este cand ma spovedesc la un popa pentru ce i-am facut nevestei sau ce-oi mai fi pacatuit eu cu vorba sau fapte (nu prea ma spovedesc eu, ca sa fim in clar), si alta este o alegerea din aceasta „haide sa ne iertam si impacam intre niste romani si unguri contemporani”. Cine are musca pe caciula, se poate desigur elibera si in mod personal in acest caz. Dar este vorba de mai mult – chiar si fara musca pe caciula, cumva atitudinea strabunilor prin scoala, ganduri, etc – este parte din noi, si, doamne, cat de des se vede acest lucru chiar numai in acest blog. Deci nu este deplasat, sa ne cerem iertare si luam distanta fata de elemente disonante si deranjate preluate prin mostenirea, care altfel nu vrem sa o lepadam. Si cred ca aici este loc nu numai pentru acte sangeroase ci si, poate in primul rand, pentru ganduri ego- sau etnocentrice: cele din urma, in ziua de astzazi sunt cele care fac mai mari ravagii decat crime disparute in timp. Cam asta ar fi sensul ,dupa parerea mea; si chiar nu imi cereti exemple 🙂

  13. Zolly „ca gest ar putea sa fie unul benefic”

    Sau ar putea fi unul subtil-malefic. Un asemena gestul nu are face decat sa intareasca idea culpei colective ca fiind o idee corecta si ar face-o in contextul in care majoritatea crimelor de care vorbim au fost comise tocmai datorita faptul ca stramosii considearau o asemena idee legitima. Ei considerau actele respective nu crime ci razbunari justitiare : „aia au omorat unul de la noi asa ca noi omoram unul (oricare roman/maghiar) de la ei si asa facem dreptate”.
    Asa a fost si la 1848 si la 1918 si la 1940/1944. Tocmai asta e idea care trebuie sa o inlaturam, sa o evidentiam ca si gresita, si nu sa o intarim.

    Iar cei care au murit in lupta, pe front in batalii ca in razboiale turco-ungare (sau romano-maghiare), nu se incadreaza la crime. Acolo putem argumenta daca a fost legitima politic actiunea militara.

    • Ovidiu, sirul de idei pe care ai scris ii fara eroare ca teorie, singurul lucru care oarecum il contrazice ii experianta episoadelor amintite mai sus, care au avut efecte pozitive, detensionare samd. Ceea ce stramosii noi practicau cu precadere era razbunarea care ii cam la capatul opus al scalei, n-as crede ca aceasta (cererea de scuze) ar intari problemele.
      In opinia mea daca chiar ne gandim la reconciliere catusi de serios, la un moment dat trebuie sa discutam despre ceea ne doare, si cumva sa incheiem punctele de divergenta, sau cat mai multe dintre ele.
      Daca nu ma insel si reconcilierea germano-franceza s-a inceput cu ceva ca „lista durerii” care era o lista cu episoadele problematice, pe care le-au discutat.

      • Sunt de acord cu zolly si as enunta mai ingrosat: Sensul unei pocainte, cereri de iertare si impacare simbolice se petrece pe cu TOTUL alt plan decat dezbaterea plictisitoare si juridica a vinei colective. Si mi se pare foarte semnificativ ce spune despre „Lista durerii” – este nevoie intr-adevar de o oarecare transparenta care sa creeze linistea ca cele doua parti vorbesc si inteleg cam aceleasi lucruri. Si poate un asemenea schimb de „Liste de dureri” se face mai sincer si mai credibil cand scopul este o impacare simbolica decat atunci cand scopul este vreun acord juridic!

    • Referitor la tema crime si razboaie: dupa cum stim cu totii razboaiele nu se rezuma doar la campul de lupta. Multe razboaie s-au purtat din ambitiile personale ale unor lideri ‘cu probleme la nivelul de testosteron’ sau ale unor elite restranse care privea pe ceilalti si pe averea lor ca consumabile. Ei sunt criminalii. Stiu, daca omori o persoana ii crima, daca omori o mie ii strategie. Eventual nu cel care sta cu degetul pe tragaci ii criminalul, dar criminalii de multe ori exista. Mai demult razboiul era privit ca ceva normal intr-adevar, nu putem lua vremurile de atunci dupa normele in vigoare momentan.

    • Zolly, ovidiu@ Pentru a veni putin cu picioarele pe pamant: in ceea ce priveste pe romani si maghiari – si mai ales in contextul ardelenesc (cu ingaduinta, cei din Budapesta ma intereseaza mai putin). Au fost poate si lupte, au fost mai ales si rascoale si pogroame, de-a lungul timpului. Nu stiu de ce insa, nu mi se pare ca sunt cele care apasa astazi cel mai puternic asupra relatiilor reciproce. Ceea ce apasa cu adevarat este o lipsa de cunoastere si recunoastere – care exista de amandoua partile, fara sa se poate pune semnul de egalitate, pentru ca se manifesta in moduri foarte diferite. Un fel de egocentrism care la nivel de populatii poate linistit sa fie numit etnocenrism. Este exasperant cand vorbesti cu oameni care nu au nici o intentia rea, si ai totusi impresia ca isi bat joc de tine, pentru ca cumva sunt invatati sa nu vada … unele, multe, care nu sunt in afara inereselor propriului neam si istorii. Asta este educat si infuzionat in sange, si cred ca acolo in rectificarea imaginii reciproce istorice ar trebui inceput. Asta desigur implica si rectificarea propriei imagini – caci ironia sortii face ca unii pentru altii suntem marturia faptului ca trecutul nu a fost mereu asa de glorios cum ne-au invatat ai nostri la scoala, si cum ne-am dori. Suntem deci martori nedoriti 🙂 Daca as incepe cu exemplele, iar as intra in probleme metrice: metrica postului.

  14. Pingback: Să nu lăsăm ca istoria să vorbească în locul nostru! « MaghiaRomania

    • Acest comentariu confirma o ipoteza mai veche de-a mea: nationalism-sovinismul romanesc este cel mai puternic in zonele unde nu [prea] exista populatie maghiara (inteleg ca stimatul comentator nu a vazut niciodata ungur la viata lui, fiindca altfel, la cat de entuziast este, ar fi fost deja la parnaie pentru omor sau agresiune sau similar…), si nationalism-sovinismul maghiar este cel mai puternic in zonele unde nu [prea] exista populatie romaneasca.

      • Kiwi @ O ipoteza indelung verificata in viata. Si comunistii isi trimeteau agitatori pe teren, caci oamenii locului nu ar fi avut niciodata violenta si desconsiderarea fata de semeni, care le facea trebuinta tovarasilor. Si exemple sunt multe in aceasta directie.

Comentariile nu sunt permise.