Bucureştiul cel mic şi Bucureştiul cel mare [Joia MaghiaRomania]


de Eva Şimon, Foaia Noastră

Cei care cunosc cât de cât satul Micherechi din Ungaria ştiu că el este înconjurat de localităţi ungureşti (În afară de Crâstor, care pe vremuri avea totuşi destul de mulţi români – în 1949 trăiau aici 506 de români ortodocşi. La recensământul din 2001 doar 4 persoane s-au declarat români.) Ungurii din localităţile din jurul Micherechiului deseori numeau satul de români „Kis-Bukarest”, adică Micul Bucureşti. Se făceau şi glume pe seama asta: de exemplu, că numai cu paşaport se poate trece prin sat, pentru că Micherechiul e un stat în stat.
Pe unii dintre micherecheni îi deranja aceste titulaturi, dar pe majoritatea nu prea. Ba mai mult, întărea sentimentul lor de a fi altfel decât ungurii din jur, îi făcea mândri de faptul că ei mai ştiau să vorbească o altă limbă în afară de maghiara.
Asta se întâmpla acum 30–40–50 de ani, când datorită legumiculturii tot mai mulţi micherecheni umblau la pieţele din jur pentru a-şi vinde marfa. Atunci nu exista încă punctul vamal dintre Micherechi–Salonta. Degeaba a fost România la doar 2 kilometri de ei, pentru a trece în ţara vecină, ţara-mamă, trebuiau să călătorească minimum 30 km până la Jula. Atunci nici nu visau micherechenii să ajungă vreodată în capitala României, la Bucureşti.
În toamna anului trecut, prin finanţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în jur de 50–60 de micherecheni au avut posibilitatea să viziteze Bucureştiul. Toţi s-au întors acasă cu impresii bune şi cu dorul de a se întoarce cât mai curând. Atunci chiar şi şcoala din Micherechi şi-a găsit un partener în Bucureşti: şcoala nr. 117. S-au cunoscut şi s-au împrietenit elevi şi profesori, au pus la cale proiecte comune, iar zilele trecute grupul elevilor din Bucureşti au vizitat Micherechiul. Unii dintre aceşti elevi bucureşteni nici sat nu prea au văzut, darămite un sat de români din afara României. Şi unii şi alţii au rămas profunzi impresionaţi de ceea ce au văzut în cursul acestor vizite.
Au început să vorbească româneşte
Zilele trecute, dansatorii din Micherechi au evoluat pe scena Muzeului Satului din Bucureşti. Şi-au dorit mult această participare, nu pentru că nu ar fi avut destule evoluţii în România, dar pentru că nu prea au dansat până acum în capitala României. Un participant ne-a povestit la întoarcere: în drum spre Bucureşti, în autocar, se auzeau numai vorbe ungureşti (căci doar asta e limba de conversaţie a tinerilor români din Ungaria). La Bucureşti au fost cazaţi într-un hotel din cea mai frumoasă zonă, au văzut Muzeul Satului, centrul istoric şi alte locuri renumite din oraş. Şi tinerii noştri, dintr-o dată, au prins curaj şi au început să vorbească… şi în româneşte.
Ce rost au aceste vizite, aceste înfrăţiri între instituţii, aceste prietenii între oameni? În mod categoric, regăsirea rădăcinilor, întărirea sentimentului de a aparţine aceluiaşi neam, doborârea treptat-treptat a graniţelor care au fost ridicate între cele două popoare şi, nu în ultimul rând, trezirea sentimentului de mândrie faţă de propriul tău popor.Acum câţiva ani, când a devenit la modă să se înfrăţească localităţile de o parte şi alta a graniţei româno-maghiare, Micherechiul nu prea s-a îmbulzit să aibă legături oficiale cu niciun sat sau oraş din România. Mai în glumă, mai în serios se spunea că eventual cu Bucureştiul s-ar înfrăţi. Ideea atunci a părut a fi cam deplasată, cam de neînchipuit. Dar acum, când din ambele părţi s-au găsit oameni doritori de se cunoaşte mai bine, poate totuşi se apropie ziua când Bucureştiul cel mic şi Bucureştiul cel mare vor deveni fraţi.


Eva Şimon

Articol publicat pe 13 iulie 2012 pe Foaia Noastra si republicat cu permisiunea doamnei redactor-sef Eva Iova. Intertitlul apartine MaghiaRomania.

Anunțuri

8 gânduri despre “Bucureştiul cel mic şi Bucureştiul cel mare [Joia MaghiaRomania]

  1. Foarte frumos. Si eu am avut rude in Ungaria, români, dar care din păcate au fost ungurizați. Am mers cu bicicleta , ultima dată acum câțiva ani, la Jula, dar nu am apucat să vizitez liceul românesc. Poate într-o bună zi. Numai bine românilor de acolo !

    • Am fost la Bătania (Battonya, pe lângă Jula) anul trecut, si pe acolo e plin de români. Unii sunt cetățeni români care și-au cumpărat căsi pe acolo, fiindcă-i mai ieftin decât in Romănia, dar cred că majoritatea lor a fost născută in Ungaria.

      Poză cu școala generală română (și cu tricolorul abordat): http://tinyurl.com/8nqvavg

      • Te felicit că scrii în română! Să știi că scrii perfect românește, deci nu aveai de ce să-ti fie teamă ca vei greși. Eu am observat că sunt mulți români născuți acolo, cărora parcă le e teamă sau jenă să declare că sunt români.Din punctul ăsta îi admir pe unguri care au curajul și mândria să se declare unguri, și dau dovadă că sunt un popor luptător, nu păpădii ca românii.

  2. Lorand, bacsa@ Pe acest blog s-a discutat reducerea importanta a procentului de maghiari in orasele mari cum sunt Cluj si Oradea. Celor care au jubilat la acest fapt le-am raspuns pe loc. Altii au invocat procente de 80-90% maghiari ante-WWI pentru aceste orase – o cifra care nu poate fi adevarata. Si vreau sa raspund si in aceasta directie, mai ales pentru ca replica este legata de motivul pentru care a percutat mintea mea la numele Teleki, o confuzie recenta a mea pe acest blog. Imi iau libertatea de a introduce replica aici – chiar daca nu este exact la subiect.

    Iata de ce sunt false ciferele, chiar daca se pot poate citi in unele statistici. Din Transilvania de Nord au fost deportati cel putin 200000 de evrei (cifra medie intalnita, credibila). Preponderent urbani – in masura mai importanta chiar decat maghiarii – daca in cele mai mari orase erau cel mult 20% evrei IMPREUNA cu romani si sasi, de unde veneau numai in Transilvania de Nord atat de multi evrei?

    Raspunsul este cunoscut, dar poate un capitol sensibil si putin discutat. Evreii au acceptat in secolul 19 targul de a se declara etnici maghiari, primind in schimb privilegii pe care nu le aveau in Galitia sau Romania. Astfel maghiarii au devenit peste 50% in regat si cele doua parti au fost multumite. In virtutea acestei intelegeri a etniei, Teleki subsuma pe evrei la etnici maghiari si la Trianon – dar acolo au fost cunoscatori care au cerut o revizuire a datelor. Este insa perfect posibil ca ultimele censuri oficiale din regatul Ungar sa fii folosit aceasta intelegere a etniei, ceea ce ar explica cei 80-90%. Dar din doua una: ori nu au fost niciodata atat de numerosi maghiarii, ori daca au fost, prima mare reducere se datoreaza lui Horty si Salassy – aici ar fi de asteptat sa ne servim „vin curat”. Personal eu inclin spre prima varianta: evreii probabil ca formau cel putin 20-30% din populatia marelor orase in Transilvania de Nord.

    Teleki era recunoscut drept un om de stiinta erudit si esentialmente corect, care folosea insa orice trucuri argumentative compatibile cu regulile jocului, pentru a-si favoriza natia: lucru de inteles. Dar aceste trucuri odata descoperite le recunostea. La numai cativa ani dupa 1920 insa, el a introdus primele legi antisemite in Ungaria, mai bine de 15 ani inaintea lui Goga, care a murit in 1938, acelas an in care daduse acele triste legi. Iar discursul lui Teleki despre „evreii fosti etnici maghiari” poate azi aparea destul de inconsecvent. Dar cum am spus, trebuie sa ne cunoastem istoria – eu insa nu ma aventurez prea departe in a judeca acele generatii. Erau vremuri tulburi, si un punct comun pentru prea multi faptul ca onoarea sa fie inteleasa pentru toti dar nu pentru evrei.

    Iata de ce am percutat la numele de Teleki, acum pot sa explic – a fost insa important ca mai intai sa ma scuz pentru confuzie. Daca din cate spun se deduce ca „si Teleki nu mai este acceptabil”, nu stiu, pentru ca accept nuantele care il disting de Horty si mai mult de Salassy. Dar este adevarat ca nu pot ascunde faptul ca pentru noi are fara indoiala o rezonanta diversa decat o poate avea poate pentru maghiari. Sa odihneasca in pace!

  3. Preda: am scris despre evreii maghiari la https://maghiaromania.wordpress.com/2011/09/21/recenzie-ardealul-de-nord-perioada-horthysta-horthysti-unguri-romani/, cu ei probabil Clujul ar avea inscriptii bilingve azi ca am fi peste 20%.

    In 1910 Clujul avea 51 de mii de maghiari (probabil incl evreii) si 9 mii de romani, si mai erau vreo 2 mii de germani. In 1944 s-au adunat si apoi deportati 16 mii de evrei in ghettoul din Cluj din judet (populatia maghiara a Clujului era de 97 de mii in 1941 – probabil incluzind evreii). Deci 16 mii din cca 97 de mii.

    • Lorand@ Iarta-ma draga Loirand, dar am mers la capatul nervilor pentru a scrie cele de mai sus – si pe mine ma apasa si imi repugna aritmetica ororii. Ajunge sa stim ca in censurile maghiare erau inclusi si evrei, ceea ce modifica in parte raportul initial.

      Si mai ales, – acesta este punctul meu de vedere – sa stim ca fixarea unui barem de populatie pentru niste drepturi si comoditati de coabitare, este o masura deplasata si rau voitoare. Mai ales cand este vorba de niste orase cum este Clujul sau sau Oradea, cu semnificatie istorica incontestabila pentru maghiari. Acolo nu se impun cifre ci masuri corecte judecate pe situatie – cred ca voi visati asemenea solutii sub mottoul „Autonomie”.

      Dar corectitudine si intelegere reciproca respectuoasa nu sunt echivalente cu automomie – si asemenea masuri se pot si ar trebui sa se instaureze si fara 20% si fara autonomie! Ceea ce nu inseamna ca sunt un „dusman” al ideii insasi de autonomie! Doar ca acolo discutia este mai lunga si un motiv important l-ai mentionat odata tu singur: poate fi o solutie pentru Secuime, dar este cutit cu doua taisuri – cei care sunt cu procentaj redus sunt apoi in situatia de a nu sti pe ce baza sa isi ceara drepturi, desi s-ar putea sa gaseasc mai mult respect.

      Raman pe pozitia: Mixtajul de etnii in Ardeal este specific, nu are nimic corespunzator in Europa occidentala. De aceea ar trebuiesc inventate si solutii noi, generoase si cu incredere, legate de situatia specifica reala. Si instinctul meu imi spune ca aceste solutii sunt inventate prin experienta de societatea civila – nu se pot naste prin doctrini si decizii politice, care ciuntesc mereu cate ceva!

    • Eva@ Da este frumos … m-am gandit si de ce nu se folosesc mai multe din mijloacele actuale. Spre exemplu sunt zeci de sate romanesti in raza poate de 20 de km? Sau 50? Nu poate exista o inftatire cu un astfel de sat, departe de orice instante de la Bucuresti sau Budapesta, si cu posibilitatea unor intalniri mult mai frecvente?

      Deasemenea ma gandeam cum ar fi traita intalnirea cu niste sate romanesti din Ucraina, dintre cele care deasemenea nu au fost niciodata in Romania. Au cumva o evolutie comuna si paralela – ar fi multe experiente de schimbat, care pentru romanii din tara raman doar subiect de admiratie indepartata. Si unele si altele pot rupe izolarea si da noi idei.

Comentariile nu sunt permise.