Mesaj in praf


Într-o seară în care supărarea s-a lăsat peste sătucul ceh în care stă prietenul meu, mă puteam aştepta la mai multe. Mai puţin să întâlnesc un român după ora 1 noaptea. Iar el sa ma creadă-n stare să-i fac rău, cum veţi citi mai jos.

Momentan stau într-un sat din Cehia (cca 100 locuitori), la 70 de kilometri de Praga. Am avut o seară cât de cât plăcută cu prietenul, potenţialii socri şi nişte prieteni ai familiei. Totuşi, din diverse motive, m-am certat cu iubitul meu, iar el a ales să rezolve cearta cu metoda „nu vreau să iau la cunoştinţă problema”, s-a întors către perete şi a zis că vrea să doarmă. Eu, în schimb, m-am îmbrăcat şi am ieşit din casă. Nici câinele nu lătra, am fugit prin grădină, pe undeva sperând că prietenul meu mă va urmări…

Mergeam agale pe „strada Principală”, până am ajuns la drum. M-am culcat pe sosea. Stăteam acolo, mă uitam la stelele deasupra mea şi la fulgerul din depărtare. Apoi m-am plimbat pe câmp (proaspăt arat :>). Mă simţeam singură şi mi-am dat seama: „Aka, my dear, you are alone in this world. Noone will ever look for you, noone will ever follow you. Neither your boyfriend, nor your future children. You ARE alone.”

Aşa că puneam pas după pas, gândindu-mă în 3 limbi deodată, apropiindu-mă de mica staţie de autobuz al satului. Era întuneric, dar totuşi vedeam o maşină care tare avea forma unei Dacia Solenza. Când am ajuns lângă automobil, am văzut că pe bord arde lumina, iar cineva doarme înăuntru. M-am uitat la numărul de înmatriculare… RO… AG… şi mi-a venit o idee: să-i las un mesaj. Cu speranţă am pus degetul pe caroserie… Da! E plină de praf! Călătorul necunoscut va vedea dimineaţa mesajul meu: DRUM BUN ÎN CONTINUARE ŞI SĂ… am tresărit din scris la sunetul claxonului. Românul se trezise şi se gândise la o metodă să mă alunge. Dar eu, dimpotrivă, m-am dus la geam şi îi făceam cu mâna. Când a tras geamul de la portieră, i-am spus:

– Salut! Voiam doar să te salut.
– De unde eşti? – mă întreabă el.
– Turda. Dar acum stau aici, în satul ăsta. Tu?
– Din Germania, în drum spre Praga.
– Nu, mă refer de acasă…
– Păi… din Câmpulung Moldovenesc[1]. Eşti la muncă?
– Nu… Am prietenul aici… bine, nu ştiu până când, dar vom vedea.
– Ai prieten ceh?
– Da… Hai că te las să dormi, drum bun mâine!
Am plecat mai departe. Deja am parcurs o distanţă frumuşică atunci când am auzit o maşină pornind în spatele meu, iar când m-am întors să mă uit, am vazut pe cineva intrând în sat.

Când m-am întors pe acelaşi drum, automobilul românului nu mai era în staţie. Nici în sat.
Îmi pare rău că l-am speriat pe bietul tip, şi un pic mă doare că mă credea în stare să-i fur maşina sau sa-i fac vreun rau automobilului. Sper că îşi va schimba impresia mâine când va vedea urarea neterminată în praful de pe spatele Daciei…

(Scris în data de 18.09.2011, la ora 01:26 CET, pe hârtia a două prosoape de bucătărie…)

Foto: KOREphotos
_________________________

[1]

Da, si eu m-am mirat, stiam ca nu e in Arges.
Inapoi

Anunțuri

3 gânduri despre “Mesaj in praf

  1. Din propria experiență pot să spun, sunt mulți turdeni cine nu știu vorbi în limba maghiară, la fel de mulți, care știu, dar no fac… dar sunt încă mulți, care și știu, o și folosesc – cuvântul cheie e „încă”.

    Eu, în această situație, dacă m-aș fi trezit cu un mesaj pe mașșină
    1. în limba maghiară, m-aș fi simțit în rai = nota 10*
    2. în limba română, m-aș fi bucurat enorm = nota 10

    Dacă eu eram în situația de a lăsa un mesaj,
    1. nu știu dacă l-aș fi lăsat în limba maghiară, mă-ntrebam, dacă sunt români în mașină, oare cum ar reacționa la un text în maghiară? poate urât, = nota 4
    2. nu riscam, și nu lăsam mesaj deloc. = nu există nota potrivită.

    Acum nu știu, care sentiment e mai puternic în mine: tristețea sau rușinea.
    Felicitări pentru articol.

Comentariile nu sunt permise.