Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: ziua a treia!


In episodul trecut ati vazut ce pot scoate „balcanii” dintr-un maghiar. Azi, descoperiti ultima zi a Andreei alaturi de I, alias „un barbat necunoscut si ungur

Dupa cateva unduieri in club, m-am trezit a treia zi cuminte in patul meu. Iar ungurul, bineinteles, pe salteaua lui. Nu a fost o noapte dezlantuita, desi a curs mult vin si cocktailuri. Respectul si prietenia au ramas la loc de cinste.

Ultima dupa-amiaza ne-am petrecut-o in Mauerpark. Un parc, dupa cum ii spune si numele, aflat in zona Zidului. Toata duminica regula e ca tineri sa se aduna cu miile intr-un amfiteatru imens si sa dea spontan reprezentatii: canta si danseaza o anumita piesa aleasa de ei, tineri timizi, tineri talentati, tineri care devin staruri pentru cateva minute, aclamati de publicul care se adapa linistit dintr-o bere. Ungurul imi prezinta imprejurimile si se aseaza si el pe o treapta a amfiteatrului privind fermecat, nostalgic la multimea care canta simultan cu „solistul” anonim. Spune ca ii e dor din nou de Cluj, ca-i lipseste romantismul nocturn de acolo, acea atmosfera semi-culturala.

Dupa cateva melodii purcedem in talciocul fara cap si coada de alaturi. Nemti, americani si alte natii vand la gramada tot felul de marfuri la mana a doua printre bodegi de-o dupa-amiaza cu Currywurst si Döner. Ne oprim si noi la o astfel de carciuma. In fata bancii noastre improvizate o trupa nemteasca necunoscuta, dar cu mari aspiratii, zdrangane ceva din chitara. Nimeni nu ofera nici un euro in caciula gaurita. Printre mustar si ketchup, il intreb pe ungur cum se zice „Multumesc”. Limba mi se impleticeste la cuvantul „Köszönöm”, dar ungurul ma incurajeaza sa pronunt de mai multe ori. Ne ridicam si mai mergem putin. In curand se aproprie ora la care soseste trenul catre localitatea mea pustie. Ne oprim pe marginea unei strazi lingand dintr-o inghetata.

E liniste intre noi; am pofta sa vorbesc romaneste; spun cate ceva, dar ungurul nu intelege „Du sprichst zu schnell” (Vorbesti prea repede). Repet aceeasi fraza, ungurul se uita la mine confuz si plictisit. Incepe sa doara, care va sa zica… Romana e obositoare uneori, mai ales daca o vorbesti cu o viteza ametitoare, tipic bucurestean. Plecam catre gara. Pe peron ne asezam pe o banca. Trancanim ceva din politete. Trenul vine.

Trebuie sa-mi iau „la revedere”. Ungurul ma imbratiseaza rece si ma bate tovaraseste pe spate. Nici un „sa mai poftesti pe la noi”, nici un „mi-a parut bine” sau „imi pare rau”, ci doar un gol „mai vorbim”. Sufletul meu de romanca ma doare, simt acea raceala politieneasca in aer, atat de intalnita la nemti. Ungurul germanizat nu mai simte si reactioneaza romaneste. Urc in tren cu un gust amar. Ii spun ca va trebui sa trec prin padure noaptea, ca sa ajung la clinica. Ungurul zambeste, nu-mi spune sa-i trimit un mesaj, ca ajung cu bine, asa cum ar face un prieten din Romania. Imi intoarce spatele si ne indreptam fiecare pe drumul lui, ca doi camarazi care trebuie sa plece in armata.

Si ma simt din nou singura printre straini si as vrea ca noaptea acea cu „hai sa vorbim romaneste” sa nu se fi oprit niciodata, dainuind la nesfarsit.

De Andreea Iordan, psiholog clinician in devenire, ocazional pedagog.

Din pacate, toata lucrurile frumoase au un final. Insa daca timpul petrecut alaturi de I, acest barbat necunoscut si ungur, si-a gasit capatul pe acel peron berlinez, serialul nostru isi mai prelungeste viata cu o zi. Vineri, 2 septembrie, cand vom afla concluziile Andreei cu privire la acest episod din viata ei.

Anunțuri

13 gânduri despre “Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: ziua a treia!

  1. hmm, interesantă continuare, oarecum nostalgică, dar o lectură plăcută per total. Îmi aminteşte de proverbul (sau poate cineva cunoscut a spus-o, nu mai ţin minte): „communication usually fails, except by accident”. Aştept cu curiozitate concluziile din postul următor. Totuşi o să-mi asum un rol nepopular şi iau apărarea „ungurului germanizat”. Atitudinea protagonistei/autoarei mi se pare uşor pasiv-agresivă şi concluziile (un pic) nejustificate. 😉

  2. Mersi mult de sinceritate, Laci. Autoarea e de obicei prinsa cu clinica, dar m-as bucura sa iti raspunda la acest ultim comentariu.

  3. „Mi se pare că iar găsesc un caz în care un român caută românul într-un maghiar… Oare ce găsește?” @akabelle

    Clar că nu. Pentru că, după părerea mea, ea a interpretat lucrurile foarte gresit. Faptul că el a vrut să vorbească româneste nu are nici o legătură cu „rădăcinile lui valahe” (inexistente, după părerea mea… dacă mi-ar zice cineva asa, m-as simți profund jignit). E o chestie de politețe. Poate generalizez prea mult, dar poate e o chestie specifică minorității maghiare că ne simțim incomod dacă avem posibilitatea, dar totusi nu vorbim cu cealaltă persoană în limba lui/ei maternă. Politețe, respect si speranța de a fi lăsați in pace ori de căte ori poftim si noi să vrobim limba maternă.

    • la fel, politețe si respect faptul că mă străduiesc să scriu cu diacritice pe o tastatură engleză, timp ce 9 din 10 români nici nu mai observă dacă lipseste ceva 🙂

      • stiu ca maghiarii tin foarte mult la „diacriticele” propriei lor limbi, iar unii extinda aceasta grija asupra limbii romane. Dar pe MaghiaRomania aceasta stadanie nu e obligatorie, e destul ca dovada de politete si respect faptul ca te-ai straduti sa scrii in romaneste. Iar faza cu 9 din 10 romani e o speculatie personala :). Poate nu-s 9, poate-s 4, poate-s 9,5 🙂

  4. nu stim destul despre situatie si de personaje si numai o latura.

    Poate sint sensibilitatile mele, dar dau dreptate Akabelle-i: Andreea a cautat romanul din ungurul respectiv si nu l-a gasit. Nu stim daca „I” avea vreo „latura latenta cu radacini valahe”, sau daca vreodata a simtit romaneste („Ungurul germanizat nu mai simte si reactioneaza romaneste.”). Mi se pare ca Andreea nu a cautat sa inteleaga un ungur, ci a pornit din premisa roman ungur, adica roman mai ciudat, dar tot roman. Si surprise-surprise, nu era roman pina la urma.

    Cind dau de un roman prin lume intr-o gasca multinationala, si eu vorbesc cu el/ea in romaneste, fiindca stiu ca ii fac placere (de multa vreme nu am fost insa corectat, mi-au acceptat greselile), nimic mai mult – dar asta-s io, poate „I” era diferit.

    Si da, poate sintem mai reci decit romani ca influenta germana era tare la noi.

    Si poate sint intr-o completa misinterpretare a situatiei din cauza maghiarului ultra-sensibil ce sint 🙂 sau poate ca cealalta latura ar arata complet diferit.

    Oricum, interesanta situatie si de apreciata onestitatea. Mersi autoarei.

    • Lorand, Akabelle, de la 1918 pana acum nu puteti nega ca ceva din cultura, mentalitatea si sensibilitatea romaneasca nu s-a „transferat” si maghiarilor. Sa nu vorbim de contactul anterior din zone mixte precum Campia Transilvaniei si Dealurile Clujului. Fele apa fele viz nu cred ca se refera doar la limba.
      Voi insiva observati diferentele dintre maghiarii ardeleni si cei din Ungaria, pe care ii vedeti mai… surpriza?… germanizati. Deci poate unii cauta romanul in ungur, poate am cautat si eu uneori si pe drept: exista influente romanesti puternice la maghiarii ardeleni, desi acestia isi pastreaza propria identitate si propriul temperament, relativ mai rezervat, probabil.
      Si invers, influente unguresti la romanii ardeleni, dar ele s-au mai diminuat dupa 1918 (exceptie: paranteza reprezentata de administratia horthysta).
      sa nu mai vorbim de maghiarii timisoreni sau brasoveni.

      • Olahus: stii bine ca nu ma lepad de influente si de legaturi. Mai ales cind e vorba de stomac: de ciorbe, de vinete, de zacusca, de mici, de ardei prajiti, de musaca, de urda, de brinzeturi, de craciun cu sarmale (nu peste, brrr), de pasti cu udat si cu miel (nu sunca) si nu-mi place wiener schnitzel-ul 🙂

        Mi s-a parut ca prea mare accent era pe romanimea din „I” fata de partea lui „ungara”, mai ales daca el a plecat la 4 ani si a invatat romana in timpul unei burse la Cluj. Da se prea poate sa gresesc totalmente cum am spus.

      • OLorand a răspuns şi din partea mea…

        Just e că mereu căutăm în relaţii acele lucruri comune care fac să ne simţim mai comozi în preajma celuilalt.
        O pot înţelege pe Andreea care căuta românul în „I”. Când mă întâlnesc cu un român în străinătate şi eu vorbesc cu el despre ceea ce ne leagă, dar prefer ca românul să nu aibă pretenţia să devin şi eu româncă, doar pentru ca el să se simtă mai bine. Acelaşi lucru şi cu maghiarii.

        Totuşi eu sper că Andreea nu este dezamăgită şi nu-şi va forma o opinie despre maghiari care va fi ceva de genul „nu seamănă destul cu românii”. Mai sunt mulţi maghiari de întâlnit 🙂

  5. Pingback: Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: Concluzia « MaghiaRomania

  6. E de inteles, ca afinitatiile ungurilor cu romanii din Ardeal sunt enorme, si asta este din cauza celor Dumnezeu stie cate secole pe care le-am convietuit la rau si la mai bine. Daca un roman cauta romanul in mine, ca apreciaza simtamintele mele pozitive fata de cultura romaneasca si nu pentru ca neaga unguroaica din mine, ma simt onorat. (sper ca suna bine romaneste ceea ce am vrut sa zic)

  7. În final, nici eu nu prea inţeleg preocuparea asta a autoarei de a găsi românul din I. Pot cel mult să cred că e un reflex de bucureştean (am trăit 7 ani acolo, nu pot fi acuzat nici de necunoaştere a bucureştenilor, nici de sentimente anti), care e obişnuit cu oameni de diverse origini şi religii şi, de felul lui tolerant, (chiar mai tolerant decât mulţi ardeleni – a se vedea însă şi superioritatea inerentă acestei toleranţe), dar cere, până la urmă, are de-a face doar cu oameni care, într-un fel sau altul, s-au integrat perfect în Bucureşti şi, în cele din urmă se simt bucureşteni înainte de orice altceva. Ceea ce le lipseşte bucureştenilor pentru a înţelege asemenea comportamente nu este diversitatea, care e la ea acasă acolo, ci izbirea de zidul unei comunităţi, dincolo de care nu ai acces (tot aşa cum nu ai acces nici măcar vizual în curtea sasului sau a vlahului din Mărginime) şi cu care trebuie să te obişnuieşti şi să o respecţi, că n-ai de ales.

Comentariile nu sunt permise.