Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: ziua a doua


[continuare din episodul anterior al miniserialului „Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur”]

Cuprins:

O saltea scartaietoare

Romancele si borcanul cu miere

Ungur pe manele

O saltea scartaietoare

A doua zi m-am trezit destul de odihnita… Ungurul mi-a oferit un pat calduros si pufos, doar pentru mine, pe cand el si-a umflat o saltea pneumatica, care scartia la fiecare miscare. Mi s-a parut foarte frumos gestul sau, de a fi politicos, ca un cavaler din Evul Mediu.

Dupa ce ne-am uns niste unt pe paine si am baut un ceai, ne-am facut bagajelul pentru un lung tur al Berlinului la picior. Priveam oarecum fermecata in jur, la orasul asta plin de tineri, care pare un campus studentesc la scara gigantica, o metropola cand prafuita, cand verde, cand romantic de prusaca, cand rigida, fada, fara viata ca o macheta aruncata in mijlocul omenirii. Ungurul imi povestea fara sfarsit despre toate cotloanele care ne inconjurau, relatandu-mi atat despre lucrurile pur istorice, obiective, dar si despre picanteriile din timpul noptii, care aveau de-a face cu sexul, drogurile si alti „potentatori de atmosfera”. I. povestea toate astea frenetic, ca un jurnalist intrat in priza, uneori oprindu-se la un „Currywurst” sau la o „Pizza” de la turci. Aveam senzatia ca stau langa mine cu o enciclopedie ambulanta si admiram rabdarea pe care mi-o arata la fiecare intrebare mai mult sau mai putin stupida pe care i-o adresam si ma gandeam, ca poate un roman nu ar fi facut niciodata asta, pe o caldura de 35 de grade, timp de 6 ore. Am trecut pe langa „Mauer” (Zidul Berlinului) si am recunoscut, printre scrierile si picturile de acolo, cateva cuvinte in ungureste. I. a ramas oarecum mirat de spiritul meu de observatie, avand in vedere ca eram o „biata” romanca novice in maghiara….

Romancele si borcanul cu miere

Ne-am oprit apoi pe malul deja cunoscutului „Spree”, pe un teren nisipos. Stand fiecare intr-un sezlong, am trandavit impreuna ceva vreme, la umbra copacilor, inconjurati de viespi si adierile vantului. In curand s-a asternut noaptea. Ne-am intors acasa, sa ne „gatim” pentru club, nu inainte de a sorbi cu vecinii in „Innenhof” un pahar de vin, incurajator.

Am purces apoi pe strazile Berlinului, in noapte. Printre artisti, care inca pictau geamurile magazinelor, printre nemti care se roteau in aburii bauturii, printre dame cu fustite scurte si jucause, printre miresme din restaurante care-ti dadeau senzatia ca de la o secunda la alta treci dintr-un continent in altul, am intrat intr-un club, la inceput destul de golut si pasnic. Ne-am asezat pe o canapea si am inceput sa palavrajim, asteptandu-l pe colocatarul nostru neamt. Puteam asadar sa vorbim din nou, linistiti, in romaneste. Ungurul fixase deja o nemtoaica cu ochi verzi… Am vorbit apoi despre femei, incercand sa facem o comparatie intre unguroaice si romance. „Eu nu am avut multe unguroaice…Nu stiu cum sunt ele..” „Dar romancele?” am intrebat eu. Raspunsul lui era anticipat de un ranjet nostalgic, complice. Exprimarea lui stangace, dar plastica-spune mai mult decat 1000 de cuvinte:”Heh, un prieten de-al meu spunea ca romancele merg ca unse, parand ca au un borcan de miere in ele, dar unguroaicele au 2…Eu as spune ca e invers…”

Ungur pe manele

Peste ceva timp, clubul era full… Am facut cunostinta spontan cu doi bosniaci foarte amabili, cu bun simt, si am purces alaturi de neamtul proaspat sosit, jos pe „ring”. Turci, latini, nemti dornici de aventuri de-o noapte, englezi dansau ca in vis, mahmuri sau ametiti dinainte cu putina iarba. Pe muzica balcanica, ungurul a inceput sa o dea in miscari sprintene din solduri si buric, ce-mi aminteau de romanii care se duc la nunta. Surpriza serii a fost o manea ordinara romaneasca…ceva cu „Carolaina, vino-ncoa”, care a incins tot clubul si, bineinteles, ungurul…Am dansat toti si am avut senzatia ca I. si-a scos la iveala acea latura latenta cu radacini valahe. Pentru cateva momente m-am simtit din nou „acasa”, in mijlocul „mahalalei”, in mijlocul Romaniei, dincolo de nemtii cei plictisitori si plictisiti, si toate astea printr-un om care gangurea romaneste si dansa tiganeste.

De Andreea Iordan, psiholog clinician in devenire si ocazional pedagog.

Aventura Andreei se Apropie de sfarsit. Vor dansa pe ritmuri orientale si in ziua a treia? Sau vor prefera dansul inimii? Raspunsul, marti, 30 august.

Anunțuri

7 gânduri despre “Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: ziua a doua

  1. Mi se pare că iar găsesc un caz în care un român caută românul într-un maghiar… Oare ce găsește?
    Deja aștept cu nerăbdare a treia zi 😀

    • imi permit sa scriu prima chestie care mi-a trecut prin minte:
      „Poate exprimarea asta e, dar in fond toti, maghiari si romani, cautam in celalalt ceva ce avem in comun. Si cautarea asta e cu atat mai acuta cand esti intr-o tara straina si ai un concetatean langa tine”

      zic prima, ca e probabil mai mult de atat.

      • Eu m-am gandit deja la lucrul acesta, ce avem noi comun? Si am si o idee: dansul si muzica populara. Lucrul acesta se poate observa cel mai bine la dansurile si muzica populara din Transilvania. Avem si obiceiuri preluate unul de celalalt. Nu se mai stie originea, dar exista la embele popoare 🙂

  2. Pingback: Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: ziua a treia! « MaghiaRomania

Comentariile nu sunt permise.