Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: Ziua Intai



[Continuare din episodul trecut]

Cuprins

O dezordine reconfortanta

Discutia care tranteste tacamurile
Cealalta perspectiva

„Hai sa vorbim romaneste!”

O dezordine reconfortanta

Am coborat la statia cu pricina…intampinata fiind de un conational care canta la acordeon. Am zambit si am simtit un pic de Romanie in aer. Ma aflam la cativa zeci de metri de intrarea intr-o „Innenhof” care conducea catre apartamentul lui I. M-am gandit ca ar fi frumos sa cumpar si o sticla de vin, ceva… sa nu vin chiar cu mana-n fund.

Ajunsa la cel mai apropia magazin, m-am lasat sfatuita de un turcalete cu bucle negre. Am avut senzatia ca sunt undeva prin Balcani, intr-un bazar ordinar, dar viu. M-am asezat apoi pe scarile unei biserici evanghelice, asteptand cuminte, dar nerabdatoare inauntrul meu, gazda atipica.

Peste ceva timp a sosit maghiarul cu colocatarul sau, un neamt. Unul mai chipes decat altul, foarte camaradesc de prietenosi. Am urcat scarile vechi, scartainde, ale blocsorului nemtesc. Aceasta Mini-„Wohngemeinschaft”[1] arata tipic masculin:  cu un aer relaxat, usor dezordonat si pe alocuri murdar. Cu graffiti pe pereti si nadragi pusi la uscat laolalta cu chiloti ce te intampinau chiar din hol, dar care-ti transmiteau ca aici SE TRAIESTE. Am ramas un timp eu cu ungurul in bucatarie, el pregatind cina si eu sorbind un ceai.

Discutia noastra a decurs natural 80% in nemteste (ungurul a plecat la varsta de 4 ani cu familia in Germania) si 20% in romaneste, limba pe care a invatat-o cand a fost student Erasmus la Cluj. Am vorbit despre experientele lui din Romania, ca ii e dor de Cluj, ca ar vrea sa se intoarca acolo, ca acolo se simte cum nu s-a simtit nicaieri. Discutand intr-un ritm haotic despre experientele de „aici”(Germania) versus „acolo”(Romania) am avut senzatia ca am langa mine un prieten de o viata si nu un necunoscut, pe care l-am intalnit de cateva ori… Mi-a povestit de situatia politica din Ungaria (dupa parerea lui, mai critica decat in Romania). L-am intrebat cum s-a simtit in Bucuresti, atunci cand a lucrat la ziarul la al carui workshop l-am cunoscut.

Mi-a zis ca bucurestenii i s-au parut aroganti, poate un pic mai reci, nu atat de deschisi ca ardelenii si foarte indignati atunci cand facea vreo greseala in romana. Mi-a relatat despre o experienta cu o colega care turuia pe romaneste intr-o viteza tipica unei bucurestence si cum nu intelegea nimic, iar atunci cand avea rara ocazie sa ia cuvantul, era corectat la sange. In sinea mea ma simteam oareacum cu musca pe caciula… pentru ca la fel de „ingusta la minte” si cu tendinta de a pune la „zid”, mai ales pe unguri, eram si eu… Ceea ce admiram la el era stilul impacat cu care povestea, ca si cum este de inteles reactia celorlalti, cu un zambet uneori amar, dar sincer.

Inapoi la cuprins

Discutia care tranteste tacamurile

In curand s-a intors neamtul cel simpatic cu ceva mancare. Ne-am pus in echipa masa intr-o sufragerie racoroasa, spatioasa, cu o muzica de om fara griji pe fundal. Am conversat in continuare abordand progresiv o tema „controversata”: de ce nu vorbesc ungurii cum trebuie romana. Discutia a luat o turnura brusc catre cearta ideatica, el mi-a zis ca ungurii nu ar trebui sa renunte le identitatea lor, iar eu i-am zis ca a invata o limba „straina” ( fie ea si romana) nu e o renuntare la propria identitate si o imbogatire culturala (cam pompos formulat, dar in romana nu gasesc o alta traducere).

Dupa alte schimburi de replici precipitate, am observat o crestere a tonului. M-am simtit oarecum „lezata” in amorul propriu si m-am gandit sa trantesc o fraza de toata „frumusetea” si regretul, aflata in pana de idei: „Nu am cunoscut pana acum un ungur care sa vorbeasca macar o fraza corect romaneste„. Mi-a parut de o mie de ori apoi rau ca am spus asa ceva si inca imi mai pare. Pentru ca sincer, nu am cunoscut in adevaratul sens al cuvantului unguri pana atunci. El a fost primul si, sper eu, nu ultimul…

Cand a auzit asta, ungurul s-a facut rosu mai rau decat racul, a trantit tacamurile pe masa, a iesit pe usa val-vartej si eu am ramas cu ochii mari cat cepele, cerand mila si sustinere la tovarasul de masa, neamt. Nu am stiut cum sa reactionez – ma asteptam ca tipul sa vina cu barosul sau in cel mai fericit caz sa ma dea „politicos” afara din casa. M-am simtit penibil, ca intr-un film cu prosti…

Inapoi la cuprins

Cealalta perspectiva

Dar ungurul nostru nu m-a alungat ca pe un caine. Nu m-a atins fizic si nici sufleteste, cu doua vorbe pe ungureste[2], ci s-a asezat frumos pe scaun cu fata inseninata, dar la fel de rosie. Spunandu-mi ca daca te duci in Secuime, un vanzator, chiar daca este roman, te intreaba mai intai in ungureste daca doresti sa-i cumperi marfa si asta spune multe…Arata, in primul rand, faptul ca romanii, acolo minoritari din punct de vedere statistic, s-au adaptat la “minoritatea” maghiara.

I-am spus ca situatia critica in care s-a ajuns acum este si din cauza romanilor, care nu au facut mai nimic pentru predarea propriei limbi comunitatii maghiare… si care problema e de natura pedagogica mai degraba si nu ideologica. Ungurul, pe care pentru prima oara o sa-l numesc I., mi-a spus ca e constient de ceea ce le-au facut maghiarii romanilor din Ardeal in decursul veacurilor, cum i-au spanzurat sau torturat, discriminat din diferite feluri si simte acum un fel de razbunare din partea majoritatii romane, care a acumulat in sange o ura de secole.

Mi-a spus in treacat ca mama lui chiar a avut multe probleme cu romanii. Inca din primele zile de gradinita, s-a trezit intr-o alta lume, fara sa stie vreun cuvant pe romaneste si fara sa i se arate intelegere si rabdare pentru asta. A fost jignita, uneori „atinsa” si a trebuit sa indure tot felul de gesturi, care au inrait-o si instrainat-o si mai tare de romani. Mai mult, unii oameni apropiati, de etnie maghiara, au preluat din societate o atitudine negativa fata de mama lui din cauza necunoasterii limbii.

Oripilarea mea crestea pe masura ce aflam detalii din experientele negative ale familiei lui. Pentru mine sa vad aceasta divergenta din cealalta perspectiva a fost ca un soc; ma inunda o neputinta si un gust amar… m-am gandit la faptul ca nu suntem singurul popor care are minoritari, ca ar trebui sa invatam sa fim toleranti si iubitori, nu sa ne comportam uneori ca niste animale, pentru care ce e „altfel” e automat nociv si trebuie distrus sau pus la „colt”.

Inapoi la cuprins

“Hai sa vorbim romaneste!”

Ne-am luat apoi, oarecum impacati, o sticla cu vin si trei pahare, punguta cu tutun si am purces in noapte pe strazile Berlinului. In racoare, orasul parea cuminte. Am mers agale printr-un parc, pe langa o statie de metrou care semana degraba cu o intrare intr-un palat. Si ma simteam intr-o alta lume, diferita de acel peisaj urban cu blocuri vechi si noi din cartierul lui, cartier plin cu oameni grabiti, dar zambitori, cu statii de U-Bahn cocotate deaspura Spree-ului.

Ne-am asezat pe o banca de pe un pod cu aer prusac, cu statui de zeitati antice. Un Neptun furios, grandios, langa stalpi vechi, care ma duceau cu gandul la Paris. Pe banca, printr-un fum de tigara ametitor, cu o luna aruncata pe printre crengile copacilor, ne-am umplut paharele cu vin. Si am fumat linistiti, discutand de asemanarile lingvistice dintre romana si maghiara, de obiceiurile „noastre„.

Si am auzit pentru prima oara „hai sa vorbim romaneste, R. (neamtul -n.m.) nu mai este prin preajma”. Aceasta dorinta de a vorbi romaneste mi s-a parut, pentru urechea mea sensibila de roman, ceva frumos, inaltator, greu de descris in cuvinte, care venea dupa remarca mea agresiva si dupa „rememorarea” experientelor neplacute cu romanii de mai devreme. Va sa zica un ungur, poate sa tanjeasca sa vorbeasca romaneste… si inca o face din suflet, stangaci, irezistibil.

de Andreea Iordan ( psiholog clinician in devenire, ocazional pedagog)

Oare cum va evolua in ziua a doua relatia dintre Andreea si gazda sa maghiara? Raspunsul, in episodul urmator de sambata, 27 august!

Inapoi la cuprins
______________

[1]

Locuinta impartita intre doua/mai multe persoane, fara legaturi de rudenie intre ele

Inapoi

[2]

Ca sa rimeze 😉

Inapoi

Anunțuri

3 gânduri despre “Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: Ziua Intai

  1. Eu sunt ” foarte unguroaica” si de multe ori tanjesc sa vorbesc romaneste, sau sa citesc in limba romana.

  2. Pingback: Trei zile cu un barbat necunoscut si ungur: ziua a doua « MaghiaRomania

Comentariile nu sunt permise.