De Ziua Poeziei Maghiare


Ady Endre, poet maghiar originar din Ardeal si prieten cu Octavian Goga.

Ady Endre, poet maghiar originar din Ardeal si prieten cu Octavian Goga.

UPDATE: Centrul Cultural al Republicii Ungare va invita azi, 11 aprilie, de la 18:00, sa cititi sau sa ascultati poezii maghiare. In traducere romaneasca sau in original. Detalii in comunicatul de mai jos. Cine nu are drum pana in Bucuresti, pe Gina Patrichi nr. 8 poate posta in continuare pe MaghiaRomania poezii si cantece pe versurile poetilor maghiari.

În ziua de 11 aprilie 1905 la Budapesta se năştea József Attila, iar din anul 1964 în data de 11 aprilie sărbătorim Ziua Poeziei Maghiare. „Tot ceea ce a existat în poezie până atunci, a fost asimilat de poetica lui József Attila; tot ceea există de atunci, a început odată cu el.” spunea László Zoltán.

Poezia este mult mai mult, decât totalitatea versurilor care rimează. Poezia este însăşi viaţa, pentru că în timp ce citim o poez…ie, totul se opreşte în jurul nostru pentru o clipă … Universitatea de Teatrul şi Film din Bucureşti, respectiv tineri entuziasmaţi care trăiesc în Bucureşti pregătesc un spectacol interactiv de poezii, sărbătorind astfel această zi dedicată creaţiei poetice maghiare. În prima parte vor fi prezentate poezii traduse în limba română, iar în partea a doua poezii în limba maghiară.

Aduceţi poezia dumneavoastră preferată (în limba maghiară sau română) şi prezentaţi-o în această seară!

––––––––––––––––––––––––––

[Titlu vechi 11 aprilie: In asteptarea Zilei Poeziei Maghiare (11 aprilie)]

Va propun sa postati poeziile voastre maghiare preferate, de autori ardeleni si nu numai. Daca se poate sa adaugati si o traducere (ro/en, daca nu, macar fr/ de/it), ar fi minunat. Sau macar o propozitie care sa redea ideea/ideile principala/e (in masura in care este posibil).

Akarok

Ady Endre

 

Akarok ! Egy kemény rövidke szó

ebben benne van az egész életem !

E szó mögött sok, nehéz harc rejtőzik,

e szó miatt még sokat könnyezem.

De történjék bármi,

ha az egész világ fog ellenállni,

vagy ha egyedül is maradok

mindent legyőzve mégis AKAROK !

Vreau

de Ady Endre

Vreau! Un cuvânt puternic, scurtuţ

În el este întreaga mea viaţă!

În spatele acestui cuvânt multe, grele lupte se ascund,

Din cauza acestui cuvânt mult voi mai lăcrima.

Dar întâmplă-se orice,

De mi s-ar împotrivi lumea întreagă,

Sau chiar singur de aş rămâne

Pe toate le voi învinge totuşi VREAU!

Incercare de traducere de Olahus, urmand sugestiile Magdolnei Csegedi. Orice observatii/sugestii sunt binevenite!

Anunțuri

18 gânduri despre “De Ziua Poeziei Maghiare

  1. Vreau! Un cuvânt al forţei, scurt
    În care-mi încape întreaga viaţă!
    În spatele lui multe, grele lupte se ascund
    din cauza lui, ştiu, voi mai plânge mult.
    Dar fie ce-o fi
    Întreaga lume de se-nverşunează
    Sau singur rămân:
    Învingător voi fi, căci VREAU.

  2. vannak vidékek gyönyörű
    tájak ahol a keserű
    számban édessé ízesül
    vannak vidékek legbelül
    szavak sarjadnak rétjein
    gyopárként sziklás bércein
    szavak kapaszkodnak szavak
    véremmel rokon a patak
    szívemben csörgedez csobog
    télen hogy védjem befagyok
    páncélom alatt cincogat
    jeget-pengető hangokat
    tavaszok nyarak őszeim
    maradékaim s őseim
    vannak vidékek viselem
    akár a bőrt a testemen
    meggyötörten is gyönyörű
    tájak ahol a keserű
    számban édessé ízesül
    vannak vidékek legbelül

    1982

    poezie de Sándor Kányádi (Porumbenii Mari, jud. Harghita)

  3. Pilinszky János

    Apokrif

    1

    Mert elhagyatnak akkor mindenek.

    Külön kerül az egeké, s örökre
    a világvégi esett földeké,
    s megint külön a kutyaólak csöndje.
    A levegőben menekvő madárhad.
    És látni fogjuk a kelő napot,
    mint tébolyult pupilla néma és
    mint figyelő vadállat, oly nyugodt.

    De virrasztván a számkivettetésben,
    mert nem alhatom akkor éjszaka,
    hányódom én, mint ezer levelével,
    és szólok én, mint éjidőn a fa:

    Ismeritek az évek vonulását,
    az évekét a gyűrött földeken?
    És értitek a mulandóság ráncát,
    ismeritek törődött kézfejem?
    És tudjátok nevét az árvaságnak?
    És tudjátok, miféle fájdalom
    tapossa itt az örökös sötétet
    hasadt patákon, hártyás lábakon?
    Az éjszakát, a hideget, a gödröt,
    a rézsut forduló fegyencfejet,
    ismeritek a dermedt vályukat,
    a mélyvilági kínt ismeritek?

    Feljött a nap. Vesszőnyi fák sötéten
    a haragos ég infravörösében.

    Így indulok Szemközt a pusztulással
    egy ember lépked hangtalan.
    Nincs semmije, árnyéka van.
    Meg botja van. Meg rabruhája van.

    2

    Ezért tanultam járni! Ezekért
    a kései, keserü léptekért.

    S majd este lesz, és rámkövül sarával
    az éjszaka, s én húnyt pillák alatt
    őrzöm tovább e vonulást, e lázas
    fácskákat s ágacskáikat,
    Levelenként a forró, kicsi erdőt.
    Valamikor a paradicsom állt itt.
    Félálomban újuló fájdalom:
    hallani óriási fáit!

    Haza akartam, hazajutni végül,
    ahogy megjött ő is a Bibliában.
    Irtóztató árnyam az udvaron.
    Törődött csönd, öreg szülők a házban.
    S már jönnek is, már hívnak is, szegények
    már sírnak is, ölelnek botladozva.
    Visszafogad az ősi rend.
    Kikönyöklök a szeles csillagokra –

    Csak most az egyszer szólhatnék veled,
    kit úgy szerettem. Év az évre,
    de nem lankadtam mondani,
    mit kisgyerek sír deszkarésbe,
    a már-már elfuló reményt,
    hogy megjövök és megtalállak.
    Torkomban lüktet közeled.
    Riadt vagyok, mint egy vadállat.

    Szavaidat, az emberi beszédet
    én nem beszélem. Élnek madarak,
    kik szívszakadva menekülnek mostan
    az ég alatt, a tüzes ég alatt.
    Izzó mezőbe tűzdelt árva lécek,
    és mozdulatlan égő ketrecek.

    Nem értem én az emberi beszédet,
    és nem beszélem a te nyelvedet.
    Hazátlanabb az én szavam a szónál!
    Nincs is szavam.
    Iszonyu terhe
    omlik alá a levegőn,
    hangokat ad egy torony teste.

    Sehol se vagy. Mily üres a világ.
    Egy kerti szék, egy kinnfeledt nyugágy.
    Éles kövek közt árnyékom csörömpöl.
    Fáradt vagyok. Kimeredek a földből.

    3

    Látja Isten, hogy állok a napon.
    Látja árnyam kövön és keritésen.
    Lélekzet nélkül látja állani
    árnyékomat a levegőtlen présben.

    Akkorra én már mint a kő vagyok;
    halott redő, ezer rovátka rajza,
    egy jó tenyérnyi törmelék
    akkorra már a teremtmények arca.

    És könny helyett az arcokon a ráncok,
    csorog alá, csorog az üres árok.

  4. Varianta în engleză este semnată chiar de Ted Hughes

    Apocrypha

    1

    Everything will be forsaken then.

    The silence of the heavens will be set apart
    and forever apart
    the broken-down fields of the finished world,
    and apart
    the silence of dog-kennels.
    In the air a fleeing host of birds.
    And we shall see the rising sun
    dumb as a demented eye-pupil
    and calm as a watching beast.

    But keeping vigil in banishment
    because that night
    I cannot sleep I toss
    as the tree with its thousand leaves
    and at dead of night I speak as the tree:

    Do you know the drifting of the years
    the years over the crumpled fields?
    Do you understand the wrinkle
    of transience? Do you comprehend
    my care-gnarled hands? Do you know
    the name of the orphanage? Do you know

    what pain treads the unlifting darkness
    with cleft hooves, with webbed feet?
    The night, the cold, the pit. Do you know
    the convict’s head twisted askew?
    Do you know the caked troughs, the tortures
    of the abyss?

    The sun rose. Sticks of trees blackening
    the infra-red of the wrathful sky.
    So I depart. Facing devastation
    a man is walking, without a word.
    He has nothing. He has his shadow.
    And his stick. And his prison garb.

    2

    And this is why I learned to walk! For these
    belated bitter steps.

    Evening will come, and night will petrify
    above me with its mud. Beneath closed eyelids
    I do not cease to guard this procession
    these fevered shrubs, their tiny twigs.
    Leaf by leaf, the glowing little wood.
    Once Paradise stood here.
    In half-sleep, the renewal of pain:
    to hear its gigantic trees.

    Home – I wanted finally to get home –
    to arrive as he in the Bible arrived.
    My ghastly shadow in the courtyard.
    Crushed silence, aged parents in the house.
    And already they are coming, they are calling me,
    my poor ones, and already crying,
    and embracing me, stumbling –
    the ancient order opens to readmit me.
    I lean out on the windy stars.

    If only for this once I could speak with you
    whom I loved so much. Year after year
    yet I never tired of saying over
    what a small child sobs
    into the gap between the palings,
    the almost choking hope
    that I come back and find you.
    Your nearness throbs in my throat.
    I am agitated as a wild beast.

    I do not speak your words
    the human speech. There are birds alive
    who flee now heart-broken
    under the sky, under the fiery sky.
    Forlorn poles stuck in a glowing field,
    and immovably burning cages.
    I do not speak your language.
    My voice is more homeless than the word!
    I have no words.
    Its horrible burden
    tumbles down through the air –
    a tower’s body emits sounds.
    You are nowhere. How empty the world is.
    A garden chair, and a deckchair left outside.
    Among sharp stones my clangorous shadow.
    I am tired. I jut out from the earth.

    3

    God sees that I stand in the sun.
    He sees my shadow on stone and on fence.
    He sees my shadow standing
    without a breath in the airless press.

    By then I am already like the stone;
    a dead fold, a drawing of a thousand grooves,
    a good handful of rubble
    is by then the creature’s face.

    And instead of tears, the wrinkles on the faces
    trickling, the empty ditch trickles down.

    [translated by Ted Hughes & János Csokits]

  5. Şi un contemporan: Farkas Wellmann Endre

    Jónás álma

    Lehajtott fejjel jövök, mint a múlt,
    kit nem érintett meg a győzelem;
    holnap megint vonatra szállok én:
    egy állomásnyit eljöhetsz velem.

    Megnézheted holnap Ninivét,
    a roncsolt, beteg arcú gnómot;
    nemrég még itt mondtam igét,
    de magukba roskadtak a dolgok.

    Ma még félek, hogy rám ismer az őr,
    bár nevem s köntösöm kicseréltem,
    és jelvény volt mellemen a város:
    relikvia, mit gyorsan összetéptem,

    nők tértek hozzám s használt évadok
    szétmálló asszonyarc, s szavak,
    melyekből kétes glóriát raktak
    a szenvedélyre az égő várfalak.

    De jól tudom, hogy senki fel nem ismer,
    s a bűn pedig csak bűnként él tovább,
    Ninive pedig nem lesz boldogabb
    hogy felmutathat még egy trófeát.

    Később pedig

    Így szólította meg az Istent:

    lassan mindegy az akaratban,
    mely tied, Uram, hogy
    a parton
    vagy bent a cethalakban
    hogy milyen nyelven, mit,
    és vajon hány alakban?

    Uram, te ismered ezt a nyelvet?

    S nem válaszolt neki az Úr.
    Mert nem ismerte ezt a nyelvet.

  6. în ro de subsemnata:

    Visul lui Iona

    Mă apropii cu capul plecat, ca şi trecutul
    Eu, cel neatins de biruinţe
    Mâine voi lua din nou trenul
    Preţ de-o staţie poţi veni cu mine.

    Poţi admira mâine Ninive, oraşul
    Gnom cu chip bolnăvicios-spurcat.
    De curând, aici propovăduiam Cuvântul
    Dar, iată, totul e dărăpănat.

    Azi mă tem să nu mă recunoască straja
    Deşi mi-am schimbat şi numele, şi straiul
    Relicvă ce în pripă eu am sfârtecat-o
    Insignă atârnând în piept mi-a fost oraşul.

    Femei m-au căutat şi stagiuni uzate
    Obraze descompuse şi cuvinte
    Din care aure veroase au clădit
    Pe pasiune zidurile-arzânde.

    Dar ştiu: nu mă recunoaşte nimeni
    Păcatul ca atare supravieţuieşte
    Şi nici Ninive nu va fi dorit
    Să-şi expună noi şi noi trofee.

    Mai târziu, însă
    I se adresă lui Dumnezeu:
    Încet, devine totuna în vrere,
    – Care-i a Ta, Doamne –
    Pe mal
    Sau în chiţi
    Pre ce limbă, ce anume
    Si în câte chipuri, oare ?
    Doamne, cunoşti această limbă ?

    Şi nu-i răspunse Domnul.
    Căci nu cunoştea această limbă.

  7. Octavian Goga

    – După Ady –

    Eu am pornit din matca Tisei
    cu moşteniri neînfrânate,
    gonind cirezi de vise oarbe
    din splendida păgânătate!

    Se prăvălea-mprejuru-mi lumea
    într-o sălbatică strigare,
    când eu tăcut şi singuratic
    căutam o armonie mare…

    Robust Apollo de la ţară,
    haiduc în goana tinereţii,
    chemat de dragoste şi cântec
    loveam cărările vieţii…

    Azi nu mai am nici râs, nici glume,
    Nici dor de zâmbetul femeii,
    M-au omorât evangheliştii
    Şi oamenii şi fariseii.

    (1922)

  8. Ady Endre – A Halál-tó fölött

    A Halál-tó fölött kerengünk,
    Szép, bátor, büszke madarak.
    S a tóban nagy, förtelmes és rest
    Kígyó-fejű, éhes halak.
    Ezt a bűz-lehű bús tavat
    Így is nevezik: Magyarország.
    Hiába minden, mind lehullunk,
    Húz a Halál-tó: elveszünk.
    Hiába lelkünk, lángolásunk,
    Szerelmünk, jóságunk, eszünk.
    Erőt mi rajta nem veszünk:
    Halál-tó marad Magyarország.

    Ady Endre, Lacul Morţii

    Plutim deasupra unui lac
    Noi mândre păsări călătoare,
    Din undele-i otrăvitoare,
    Jivine negre şi spurcate
    Îşi cască gura hrăpăitoare :
    Ungaria se cheamă lacul…
    E în zadar, cădem cu toţii,
    Caci lacul mortuar ne ‘nghite,
    Zadarnic vise şi ispite
    Şi dragoste ne ‘ndrumă calea,
    Cădem cu aripi biruite :
    Ungaria e lacul morţii…

    tr. Octavian Goga, 1909, Luceafărul :

    http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/luceafarul/1909/BCUCLUJ_FP_280091_1909_008_005.pdf

  9. Poezia maghiară din Ardeal în traducerea lui Kocsis Francisko

    http://www.revistatransilvania.ro/arhiva/2006/pdf/numarul11-12/p56-57.pdf

    agonia.ro/index.php/author/27527/index.html

    Cei ce mă vor petrece
    (Akik majd elkisérnek)

    Ieri, în vechiul cimitir,
    M-am întins lâng-un mormânt
    Şi mă gândeam în linişte
    La cei ce sânt.

    Eu pe jumătate-s mort deja,
    O sută de păianjeni mă prind în plasă,
    Ca arătos şi demn s-ajung
    La groapă.

    Dar cei ce vor trăi în continuare?
    De bieţii proşti ce se va alege?
    Cei ce la adânca, hidoasa, sumbra groapă
    Mă vor petrece?

    • AKIK MAJD ELKÍSÉRNEK (Cei ce mă vor petrece)

      Az ó-temetőben tegnap
      Nekidőltem egy sírhant-félnek
      S azokra gondoltam csöndesen,
      Akik élnek.

      Én már félig halott volnék:
      Száz halál-pók nagy gonddal sző be,
      Hogy juthassak méltón, csinosan
      Temetőbe.

      De akik tovább is élnek?
      Mi lesz velük, szegény balgákkal?
      Akik a mély, undok, nagy sirig
      Elkisérnek?

      http://agonia.ro/index.php/poetry/1789145/Cei_ce_m%C4%83_vor_petrece

  10. „Eu pe jumătate-s mort deja,
    O sută de păianjeni mă prind în plasă,
    Ca arătos şi demn s-ajung
    La groapă.”

    Fain!

  11. Laszlo Tokes a susţinut luni o conferinţă de presă în care a dorit să puncteze sărbătoarea maghiarilor din 11 aprilie: Ziua Poeziei Maghiare. Această zi se sărbătoreşte anual din 1964 şi a fost aleasă pentru că pe 11 aprilie 1905 s-a născut unul din cei mai importanţi poeţi maghiari, Jozsef Attila.

    Cu această ocazie, jurnaliştii i-au cerut lui Tokes să recite o poezie scrisă de poetul său preferat, Tokes alegând astfel poemul „Înstrăinarea”, scris de Jozsef Attila. Europarlamentarul a recitat prima strofă în maghiară, după care a şi tradus-o:

    „Nu am nici tată, nici mamă/ Nu am nici Dumnezeu, nici ţară/ Nu am nici sărutul, nici iubitul/ Nu am nici leagănul, nici sicriul”.

    „E expresia unei înstrăinări universale caracteristice secolului modernist. Viaţa poetului era una tragică în acele vremuri ale cataclismelor istorice din secolul trecut”, a explicat Tokes poemul îndrăgit.

    Când i s-a cerut să facă acelaşi exerciţiu de literatură şi în privinţa unui poet român, adică să recite poemul românesc preferat, Tokes a spus că nu poate. „Probabil că aş putea, dar nu am citit poezii în limba română. În general nu am citit poezii, sunt mai mult un cititor de presă”, a declarat Tokes. Totuşi, europarlamentarul l-a menţionat ca pe un poet îndrăgit pe Lucian Blaga.
    „Lucian Blaga, cu poezia „Eu nu strivesc corola de lumini a lumii”, a fost un poet îndrăgit de mine în această lume înstrăinată de valorile creaţiei lui Dumnezeu. E foarte important pentru noi să păstrăm această coroană de lumini a lumii”, a menţionat Tokes.

    http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/de-ziua-poeziei-maghiare-tokes-a-recunoscut-ca-nu-e-cititor-de-poezii-ci-de-presa-93949.html

    • Sînt curioasă ce poezie românească ar recita un europarlamentar de etnie română. Ia să vedem, unul la întîmplare…Elena Băsescu, de exemplu.(!!!)

    • Îmi plac la nebunie europarlamentarii în general. Dar în special cei care recită poezii la conferinţe de presă, iar apoi le şi explică. Şi a căror explicaţie sună fix ca răspunsul unui elev care n-a citit poezia, dar încercă să-l aburească pe profesor cu vorbe de duh despre suferinţele universale.

Comentariile nu sunt permise.