[Sondaje] „ROMÂNII au talent” şi cazul Narcis Iustin Ianău-etnia&corectitudinea politică


 

Narcis Iustin Ianau

Oare cazul lui Narcis Iustin Ianau ne arata ca Romania are nevoie de mai multa corectitudine politica? Si de ce emisiunea PRO TV se cheama  „Romanii au talent si nu „Romania are talent”, dupa modelul majoritatii adaptarilor francizei Got Talent, din toata lumea? Doua intrebari la care va invit sa raspundem impreuna, inclusiv prin sondaje, incepand cu randurile de mai jos.

1

Intr-un articol din Gandul, Raluca Ion aminteste cum Narcis Ianau a fost batjocorit de colegii de scoala pentru vocea sa, iar insisi parintii lui nu l-au incurajat. Asta pentru ca, subliniaza autoarea, in Romania multe talente primesc mai curand mistouri decat aplauze.

în România, „miştoul” este de multe ori politică de încurajare a talentelor şi, cu atât mai mult, a talentelor atipice. Un foarte bun şahist este considerat de colegi un tocilar (…) şi o sportivă musculoasă este numită, în viaţa de zi cu zi, „femeie-bărbat”.

Solutia este, in viziunea Ralucai Ion, o Romanie un pic mai corecta din punct de vedere politic:

„Dacă România ar fi ceva mai corectă politic, cei aflaţi în jurul unor astfel de tineri talentaţi ar şti că nimeni nu îi obligă să îi admire. Trebuie doar să nu îi umilească.” (sursa)

Corectitudinea politica inseamna „evitarea expresiilor sau actiunilor care pot fi percepute ca exclud sau marginalizeaza, sau insulta oamenii care sunt dezavantajati din punct de vedere social, sau discriminati” (sursa). Ceea ce leaga randurile jurnalistului de la Gandul de specificul blogului nostru: in Romania nu doar multe talente atipice sunt batjocorite, ci si multe persoane diferit din punctul de vedere al culorii pielii*!, etniei sau limbii materne.

Marginalizarea, umilirea celor altfel, a ciudatilor, sunt universale, intrucat reprezinta parte a animalitatii noastre. In Occident, insa, regula este educarea copiilor si a adultilor in spiritul tolerantei**. Pentru ca un micut sa nu sufere pentru talentul sau atipic, ca Narcis Ianau, care plangea zilnic din cauza mistourilor si batailor. Sau sa nu il doara culoarea pielii sale, asa cum o durea in copilarie pe actrita Alina Serban:

:

mi se zicea: „nu vezi ca tu esti mai neagra„? Si imi doream foarte mult sa fiu romanca, sa ma spal pe fata, sa iasa negreala, sa iasa lucrul asta rau

Asadar, este sau nu nevoie de un pic mai multa corectitudine politica in Romania? Nu insensul ocultarii adevarului  in numele non-discriminarii (gen sa nu il acuzi pe cineva de o fapta negativa, pe motiv ca e minoritar, deci il discriminezi) ci in sensul evitarii unor comentarii rautacioase pornind de la etnia/particularitatile cuiva. Si in sensul unei  informari obiective, in mass-media, cu privire la etnia infractorilor (daca etnia e atat de relevanta, de ce aflam de ea doar cand e vorba de infractori rromi? Sa o mentioneze cel mult la toata lumea si pe baza autodeclararii***, daca nu o omite complet cand nu are nici o relevanta***)

Astept opinia voastra

2

A doua intrebare e legata de numele show-ului de la noi. Prima emisiune din fomat a fost Britain’s Got Talent, dupa care au urmat America’s Got Talent, (La France a un) Incroyable Talent, etc . Asadar in majoritatea tarilor care au preluat formatul, titlul face referire cel mult la tara, nu la etnie/nationalitate. Doar alte cinci exceptii pe langa Romania: Albania, lumea araba, Lituania, Chile si Norvegia (din aproape 50 de emisiuni).

Oare de ce PRO TV a ales Romanii au, in loc de Romania are talent? O explicatie e ca, pe timp de criza, suntem cu moralul mai jos ca niciodata, asa ca avem nevoie sa stim cate de minunati, de destepti, de talentati suntem.

Indiferent de explicatie, titlul prezinta cel putin o problema: nu toti cetatenii romani se considera/sunt considerati romani. Iar daca pana acum poate nu a fost cazul, nu e exclus ca intr-un viitor sezon, cand vor aparea cocurenti de etnie rroma sau maghiara, sa citim comentarii de genul:

dar asta nu e roman (mai ales daca respectivul e rrom).

Sau, din contra:

e nascuta in Romania? Atunci e romanca, nu unguroaica!vezi cazul castigatoarei Megastarului din Ungaria, „romanca Renata Tolvai „.


_____________________________________________

*!

Marturisire:Eu insumi, pe cand eram mai tanar si mai putin constient de cat rau pot face prin astfel de vorbe, am facut cel putin doua „glume” rasiste/sovine pe seama unor colegi.
Astfel, odata in liceu, am completat observatia unui profesor fata de o colega, intamplator mulatra (gen „sterge-ti fardul” sau „da-ti jos cerceii aia mari”) prin „si sa-si stearga crema de ghete de pe fata”. Remarca era facuta pe o voce scazuta, fata de niste colegi de rand, dar nu e imposibil sa fi ajuns si la urechile colegei mele, care era bine integrata in colectiv

Apoi, in facultate, din prima zi din anul I, am  comentat despre lista cu numele colegilor, pe care se afla si o fata cu nume de familie si unul dintre prenume chinezesti. -„Trebuie sa fie vreo corcitura”, zic eu. -„Eu sunt aia”, vine replica, ca o palma, din sala :).

Desi cu ambele fete am avut apoi relatii bune, fara alte iesiri sovine/rasiste, regret si acum acele doua propozitii ale mele. Si, daca  imi citesc cumva aceste randuri, le rog pe colegele mele sa ma ierte pentru prostia mea de atunci.

In ceea ce ma priveste,  autoeducandu-ma in timp in spiritul respectului fata de ceilalti si al antirasismului, am ajuns si  sa il accept si il iert pe Olahus de atunci. Pentru a-l intelege si a nu-i mai repeta greselile!

**ajungandu-se, e drept, pana la exagerari de gen „horizontally challenged” in loc de „fat„, cand plump sau stoutish ar fi fost de ajuns. Dar Romania se afla, in multe zone ale societatii sale, la cealalta extrema, cea a sinceritatii rautacioase si inutile.

***un suspect identificat de catre jurnalist/politist drept rrom/tigan se poate considera roman sau maghiar.

****daca, sa zicem ca o persoana o loveste pe alta pe motiv ca aceasta din urma s-a legat de etnia ei, faptul ca este tigan/maghiar/roman devine relevant pentru stire.

Anunțuri

23 de gânduri despre “[Sondaje] „ROMÂNII au talent” şi cazul Narcis Iustin Ianău-etnia&corectitudinea politică

  1. Părerea mea este că s-a apelat la „românii” în loc de „România” din cauza profundei crize morale şi existenţiale prin care trece poporul român acum. Vorbim aici de un caz special, cazul unui popor care se urăşte pe sine însuşi (renumitul clişeu „mi-e ruşine că sunt român” pe care mi l-au transmis inclusiv părinţii mei ca urare de 1 decembrie acum 4 ani), disperat să fugă din propria ţară pentru a scăpa nu atât de sistem cât de semenii săi, un popor ai cărui membri se evită şi se înşeală în străinătate, un popor care are cele mai de ocară cuvinte la adresa propriei ţări şi naţii, într-un cuvânt ceva ce eu personal nu am mai văzut la nimeni. Nu mai vorbesc şi de frustrarea interregională şi încă altele ce nu-mi vin în cap pe moment, cred că deja e clar că un astfel de popor desigur că are probleme în a se raporta la conlocuitoare, din moment ce se urăşte atât de mult încât propriul nume a ajuns o etichetă de care se fereşte. Aşa că, posibil ca iniţiativa de a numi emisiunea „Românii etc” este lăudabilă în contextul în care este o încercare de a mai păstra în mintea telespectatorului vie iluzia că poporul român este un popor ca toate celelalte şi nu o „stimată adunătură”. Cât despre a numi emisiunea „România…”, asta se aseamănă oareşcum cu jucatul mărgelelor în faţa porcilor, adică asta deja e un parfum, o provocare filozofică să încerci să faci rating (că, până la urmă, asta e misiunea) utilizând un cuvânt falimentar în mentalul colectiv al telespectatorului de rând. Până la urmă, din alt punct de vedere, pe ProTv a fost emisiunea? Păi, pe ce dată este aniversarea acestui post de televiziune şi ce filozofie naţională emană el? Eh…
    Poporul român a renunţat deocamdată să mai fie un popor, şi îşi caută ţară. Când românii vor accepta că sunt români şi vor redescoperi România, cred eu că abia atunci va fi… altă viaţă.

  2. Olahus… „Oare de ce PRO TV a ales Romanii au, in loc de Romania are talent? O explicatie e ca, pe timp de criza, suntem cu moralul mai jos ca niciodata, asa ca avem nevoie sa stim cate de minunati, de destepti, de talentati suntem… titlul prezinta cel putin o problema: nu toti cetatenii romani se considera/sunt considerati romani”

    Motivul e imitaţia prostească. În limba Engleză pluralul la „talent” e „talents” (talente). Toata lumea îl foloseşte corect cu excepţia celor care lucrează în industria show-biz/entertainment care, atît în UK cît şi în US, folosesc tot „talent” pentru a desemna colectiv/plural. E o particularitate lingvistică celor din branşa asta profesională.

    Corect ar fi fost „Britain’s got talents” nu „Britain’s got talent” şi atunci românii nu ar fi greşit. Ar fi folosit şi ei -tot ca maimutele dar corect-„România are talente” ( de diferite etnii, sau etnie mixtă ca Renata Tolvai, mama româncă/limbă maternă româna, uită-te la contul ei pe Facebook şi o să vezi ca îşi scrie intrările în română, deşi majoritatea admiratorilor sunt maghiari !)

    Dar aşa, cu particularitatea asta lingvistică, românii s-au blocat. Traducerea ad literam „România are talent” nu are sens (RO şi UK sunt ţari, ele nu pot avea talent, doar persoanele din ele pot avea sau nu talent). Aşa că asta nu se putea dar cum au vrut neapărat să păstreze cuvîntul „talent” (să imite cazul US/UK ) au schimbat în „Românii au talent”- expresie ce are sens dar care poate naşte discuţii legate de etnie/cetăţenie.

    • Renata e ce se considera, oamenii ar trebuie sa se gandeasca pana sa se irite si sa se certe pe etnia ei. Si misto explicatia ta gramaticala!

      • Olahus „Renata e ce se considera, oamenii ar trebuie sa se gandeasca pana sa se irite si sa se certe pe etnia ei”

        şi sugerezi că şti tu mai bine ce se consideră deci te irită (pentru că e un fals) cum a apărut în ziarul respectiv ?

  3. Suntem o natie de frustrati. Tocmai de aia, cand vedem la altul o particularitate care ar putea fi interpretata ca o slabiciune, ne repezim s-o scoatem in evidenta pentru a ne demonstra ca suntem deasupra persoanei respective, mai puternici, mai sanatosi, mai „normali”. Vine din prostie, din lipsa de educatie – nu numai parintii te educa, ci si societatea in ansamblul ei… pacat! 😦
    @Olahus : Bravo, ai avut mult curaj ca sa recunosti, sunt convinsa ca fiecare dintre noi avem marturisiri d-astea de facut … din pacate…

    • mersi mult de comentariu! sper ca, atunci cand voi avea copii, sa ii educ sa nu tina cont de culoarea pielii colegilor lor si sa fie atenti la ce scot pe gura, ca sa nu ii raneasca pe altii.

      PS: Fireste ca astfel de glume ar fi fost ok in alt context (gen daca eu ma cunoasteam bine cu respectivele persoane, eram prieteni buni si, la o bere, in cerc restrans, incepeam sa glumim unul despre altul).

  4. Mărturisirea, hm păi… prima fază a fost aşa şi aşa, să zicem o glumă nesărată de copil de liceu, la a doua în schimb, mărturisesc eu că m-am cam râs, ţi-a zis-o bine fata, în dulcele stil clasic 😀
    Bravo ţie că ai curajul să scrii în public cuvânt cu cuvânt ce-ai zis, câţi ar avea forţa lăuntrică!
    Dar, acuma nu e cazul că exagerezi, doar suntem şi noi oameni şi mai facem şi noi mişto că deh, asta-i viaţa şi se mai întâmplă şi pe la case mai mari… Dar dacă încep eu să-mi pun cenuşă în cap pe tema asta, atunci să te ţii! Dar ţi le spun pe privat, că altfel îmi pun în cap toată populaţia maghiară din lista mea şi a ta de prieteni de pe fb 😀
    Aşa că don’t worry, be happy!
    And all in all, felicitări pentru outing! 🙂

    • ar fi fost mai grave daca respectivele fete nu erau persoane cu incredere in sine, iar glumele mele veneau sa le naruie si mai mult increderea. Si, da, tipa mi-a dat-o tare.

  5. Olahus, eu zic ca exagerezi nota dramatica a povestii tinarului Narcis, chiar preluind o exagerare a presei. Ziaristii sint obisnuiti sa caute exact notele astea dramatice si, acolo unde ele nu exista, sa le inventeze. De fapt, din ce am mai citit despre baiat si chiar din videoclip, eu inteleg urmatoarele: e un baiat talentat, foarte constient de talentul lui si foarte sigur pe el (baiatul e foarte sigur pe talentul lui, stie exact „ce are”, dinainte sa ii fi zis Pro Tv-ul). Are in jurul lui oameni care il sprijina (faptul ca mama nu credea cindva in sansele lui nu e neaparat ceva rau. Ocupata cu piinea zilnica, se poate sa fi privit inclinatia lui ca pe o copilarie, care va trece; poate si schimbarea vocii baiatului o facea sceptica, „mai vorbim cind mai cresti”); bunica si tatal sint foarte aproape de el, preotul si profesorii, studentul contratenor cu care a cintat in clasa a 8-a. Inteleg ca in jurul lui e un context foarte bun pentru dezvoltarea talentului lui. Familia e foarte in regula, au casa, au o stare materiala „in rindul lumii”, baiatul are calculator, studiaza citeva ore pe zi muzica etc.- nimic din astea nu sugereaza un tablou dramatic, asa cum au incercat ziarele sa il prezinte. Privindu-l pe baiat si familia lui, mi se face greata de o exprimare din „Gindul”: „baiatul a plins in fiecare zi din viata lui”. Sa fim seriosi, e un copil sigur pe el, un copil iubit si sustinut, e evident acest lucru din atitudinea lui si a familiei lui. Copiii care il necajeau? pai, chiar el povesteste: il necajea un grup anume de baieti pentru ca fusese „remarcat” de preot, ii ziceau „cine te crezi?”, ceea ce arata mai degraba ca se simteau inferiori lui, nu invers. Cred ca nu e adult care sa nu fi trecut prin ceva asemanator in copilarie; copiii sint cruzi. Se cheama „maturizare” si „integrare in societate”, nu ca mi-ar placea mie, dar asta e.
    Hai sa nu mai facem din tintar armasar- genul asta de „presa” genereaza atitudinea asta insuportabil de plingacioasa a romanilor „noi nu putem, noi nu avem” etc.
    E un pusti talentat care- daca va rezista statutului efemer de pseudo-vedeta pe care i-l ofera presa pina la un subiect mai bun- are sanse sa devina un contratenor bun, asa sa-i ajute D-zeu. Daca pustiul se va pierde, presa va fi de vina.
    Despre numele emisiunii: Lorand are dreptate, e doar o chestiune de traducere, fara implicatii „ascunse” de ordin etnic. Esti, probabil, unul din foarte putinii bucuresteni care realizeaza ca in Romania mai traiesc si alte etnii; nu i-ar fi trecut prin cap nimanui de la Mediapro sa traduca numele francizei in functie de alte etnii. De aceea esti si singurul care vede o asemenea premeditare in numele emisiunii (nici nu stiam ca exista emisiunea asta pina la tinarul Narcis).
    Despre marturisirea ta: o alta exagerare. Ce ai facut tu au fost niste copilarii, care au motivatii copilaresti si pe care chiar „victimele” (??? mult spus, dar hai…) le-au luat ca atare. Exact genul de rautati copilaresti pe care le-a suferit Narcis, stii? Unii dau, altii primesc- azi; miine va fi invers. Tu ai glumit pe seama colegelor; altii au glumit pe seama ta- si uite asa, oamenii cresc si se „coc” la minte. Daca vreodata intilnesti pe vreuna din fete si ea iti zice ca a fost jignita- abia atunci sa iti ceri scuze. Pina atunci…exagerezi.
    Nici excesul de corectitudine politica nu e sanatos, ca nici un alt exces.

  6. Mda, adica Ina vrea sa spuna ca nu trebuie sa fii mai catolic decat Papa 😛 Toti suntem expusi si facem asemenea glume rautacioase, mai ales in copilarie, se stie , copiii pot fi inconstient de cruzi, insa in timp invata de ce nu e bine sa se poarte asa.
    Cat despre cazul cantaretului in sine, nu-mi permit sa fac comentarii pt ca… nu stiu despre ce e vorba. Nu prea am timp sa ma uit la TV, si nici nu-mi plac emisiuni de genul asta, asa ca nu ma intereseaza nici can-canurile din jurul lor.
    Insa m-a impresionat marturisirea ta pt ca am vazut in ea vointa si constiinta ca o mentalitate (romaneasca) trebuie schimbata- e necesar sa fim educati in sensul acceptarii celuilalt, fie ca e alb, negru, handicapat, cantaret, etc
    Cand am fost in America, am vazut niste DVD-uri cu Muppets. Destinate copiilor foarte mici, gen pana la 4 ani, ii invata printre altele, sa numere, sa stie care e nasul , care sunt bratele (dupa 2 saptamani, nu puteam sa-mi scot din minte : „Elmo has two legs, etc” 🙂 ). Si … surprise! tot Elmo ii invata pe copiii aia mici sa se joace cu un copil handicapat, respectiv arata cum se jucau o fetita in carucior si o fetita normala. Bineinteles, pe DVD-urile alea apareau tot felul de copii, albi, negri, chinezi, etc, oricum in america e asa o varietate culturala ca pur si simplu nu prea ai cum sa nu accepti diferente de culoare, religie si altele.

  7. „Romanii au talent(e)” – nu m-ar misca chiar daca as avea ceva talent, lingvistic tind sa-i dau dau dreptate lui Ovidiu. „Romania are talente” insa suna ceva prea fabricat pt politically corect. In schimb ceva de genul „Talentele noastre”, sau simplu „Avem talente” …

    Cit privind „coming-out”-ul tau Olahus, hai sa nu exageram cu auto-flagerarea (asa se spune?). Fiecare are momentele sale de ne-PC fiindca fiecare are un simbure de neincredere in cel „diferent”. Eu insumi fac glume chiar si azi (nu in „fata lor” ca cunosc sensibilitatea care nu accepta glume, asta am invatat-o si eu din experiente negative de pe ambele parti – receptind cu gust amar, si emitind gresit). Cine ma cunoaste stie ca glumele astea sint mai mult caricaturi ale extremistilor decit gindurile adevarate ale mele, admit insa acel simbure 🙂

  8. „Esti, probabil, unul din foarte putinii bucuresteni care realizeaza ca in Romania mai traiesc si alte etnii; nu i-ar fi trecut prin cap nimanui de la Mediapro sa traduca numele francizei in functie de alte etnii. De aceea esti si singurul care vede o asemenea premeditare in numele emisiunii (nici nu stiam ca exista emisiunea asta pina la tinarul Narcis).”

    Nu am vazut premeditare (daca intelegi ceva gen Hai sa ii excludem pe minoritari). Am vazut diferenta fata de majoritatea altor adaptari ale formatului si faptul ca, dincolo de analize gramaticale cu care pun pariu ca nu si-au batut capul cei de la Media Pro, e un

  9. (continuare) e un mijloc de a mai ridica moralul romanilor, cum zicea si Olivia.

    „Olahus, eu zic ca exagerezi nota dramatica a povestii tinarului Narcis, chiar preluind o exagerare a presei. Ziaristii sint obisnuiti sa caute exact notele astea dramatice si, acolo unde ele nu exista, sa le inventeze.”
    Trebuie sa fie o deformatie profesionala si la mine. Sper ca nu se manifesta mereu 😛

    „Despre marturisirea ta: o alta exagerare. Ce ai facut tu au fost niste copilarii, care au motivatii copilaresti si pe care chiar “victimele” (??? mult spus, dar hai…) le-au luat ca atare. Exact genul de rautati copilaresti pe care le-a suferit Narcis, stii? Unii dau, altii primesc- azi; miine va fi invers. Tu ai glumit pe seama colegelor; altii au glumit pe seama ta- si uite asa, oamenii cresc si se “coc” la minte. Daca vreodata intilnesti pe vreuna din fete si ea iti zice ca a fost jignita- abia atunci sa iti ceri scuze. Pina atunci…exagerezi.”

    Stii, eu pana de curand practicat un alt model de blogging, unul mai impersonal, in care criticai rasismul si rasistii dar nu admiteai nici o pata rasista pe tine, cat de mica, fie si sub forma unei copilarii din adolescenta, pe tine. A fost, cum ziceam si intr-un mesaj privat pe Facebook, un pas mic pentru umanitate, dar unul mare pentru mine. Gen am reusit sa ma deschid si spre asta va evolua blogul asta.

    Admit ca tonul a fost poate patetic, dar eu am niste principii destul de stricte in ceea ce priveste respectul fata de altii si manifestarea in public a prejudecatilor, asa ca, daca am tot sanctionat iesirile rasiste ale altora pe blog, era cazul sa mentionez si propriile mele iesiri, cat de mici, nu?

  10. „Olahus “Renata e ce se considera, oamenii ar trebuie sa se gandeasca pana sa se irite si sa se certe pe etnia ei”

    şi sugerezi că şti tu mai bine ce se consideră deci te irită (pentru că e un fals) cum a apărut în ziarul respectiv ?

    Nu, ma irita cum s-au manifestat oamenii pe youtube, pentru ca nu sunt constienti de nuantele cuvantului roman si pretind ca stiu ei cel mai bine. Nu ma irita titlul ziarului, poate si din solidaritate de breasla cu autorii 😛 (frumos dublu standard, asa-i?).

    E clar ca unii inteleg prin roman cetatean roman, iar altii inteleg doar etnic roman. As vrea ca limba romana sa aiba un termen care exprima sintetic ideea de „din romania”, nu doar pentru un lucru („romanesc”, gen castraveti romanesti) ci si pentru un individ. Ca maghiarul „romaniai”.

  11. La fel de tare si editia a doua, unii chiar merita sa mearga mai departe insa unii cred ca mai degraba se pot inscrie la categoria berceni..via spital 9..cred ca-i de bagat si mama profa cu copilu sf…a avut noroc Mihai Petre ca nu si-a luat o cola in ,,freza” :)) iar la categoria surprize surprize…cea mai tare a fost Andra…la venirea lui Maruta :)) sa vedem ce specimene mai avem prin Romania pana-n editia finala!

  12. Britain’s got talent
    BRITAN\S= toate nationalitatile din UK.
    gali, scotieni, englezi, irlandezi plus emigrantii 🙂

    so, sunt de acord cu titul Romanii au talent.

    constder ca se refera la CETATENII ROMANI.
    fara discriminare – pozitiva sau negativa cu conotatii nationaliste.

  13. Intr-o tara in care aproape 90% din populatie e de etnie romana titlul ales de MediaPro mi se pare absolut justificat si nu exclude faptul cas i persoane de alta etnie , din Romania si care au talent participa la emisiune.

    • Nu exclude, dar pot iesi discutii in public, de gen „asta nu e roman”. Dar oricum ar iesi discutii, la cati prosti exista pe cm2, indiferent de etnie 😉 .

      Mersi de comentariu.

  14. doua de la „Romanii au talent”:
    -http://www.adevarul.ro/locale/ploiesti/Reusita-_Ploiesteanul_Valentin_Dinu_este_al_treilea_cel_mai_talentat_roman_0_470353032.html
    vedeti comentariul lui asdfgd: „Asta nu avea cum sa castige concursul pentru ca se numeste „Romanii au talen” si nu „Tiganii au talent””
    Din fericire restul comentatorilor nu s-au legat de (ipotetica lui) etnie.

    -http://www.adevarul.ro/societate/Narcis-Iustin-Ianau-PROTV-ul-schimbat_0_470953182.html

Comentariile nu sunt permise.