La multi ani/vacanta placuta!


A mai ramas circa 10 minute din Ziua Nationala. Pe facebook am facut urarile acum 11 ore, in schimb aici m-am luat cu altele. Nu cred insa ca e prea tarziu sa fac o urare din suflet concetatenilor mei. Asadar:

Dragi mei concetateni, de orice etnie ati fi (romani, maghiari, rromi, tatari etc), daca ati folosit aceasta zi pentru a petrece, va urez sa pastrati macar o farama din distractia de azi si in zilele lucratoare urmatoare.

Modul in care se vorbeste despre si se organizeaza ziua de 1 decembrie e una dintre dovezile ca in Romania se pune prea mult accent pe natiunea etnica* (a celor de etnie romana) si prea putin pe cea civica. Tinand cont ca nici in Constitutie notiunile de „natiunea romana” si „poporul roman” nu sunt lamurite, ce se intampla de ziua nationala are o explicatie, dar nu e scuzabil. De aceea va urez sa va ganditi, pana la urmatorul 1 decembrie, cum ati putea fi niste cetateni mai buni.

Cateva sugestii: nu aruncati gunoiul pe jos** (patriotismul nu poate exista fara respect fata de orasul tau si cadrul natural al tarii tale), implicati-va in diverse Organizatii Non-Guvernamentale, mergeti la orice protest va reprezinta, semnati petitii (sugestiile sunt pentru noi toti, nici eu nu sunt multumit cu implicarea mea cetateneasca pe 2010)

Maghiarilor care nu au sarbatorit azi Ziua Nationala le transmit un rest de minivacanta/zi libera/zi lucratoare placut! Si sa incerce, de 1 decembrie viitor, sa se concentreze pe prezent si ce a reusit sa obtina pana acum minoritatea maghiara.

Chiar si asa, le va fi greu sa vina in Piata Unirii din orasul lor si sa auda solistii de muzica populara cum canta „Doamne ocroteste-i pe romani” sau „Noi suntem romani„, cantece care ii exclud in mod simbolic. Le va fi greu si cu programul artistic (fara artisti maghiari). Asta presupunand ca au facut efortul de a se concentra pe prezent, la care ii indemnam mai sus, si au reusit sa depaseasca semnificatia istorica a acestei zile,  dureroasa pentru ei.

Oricum, pana cand Romania va avea ziua nationala intr-o data mai neutra pentru ei (si mai calda, pentru noi toti :D) vor gasi pe MaghiaRomania oameni care le inteleg sensibilitatile si sunt dispusi sa ii ajute sa treaca peste suferinte. Iar la anul poate punem de-un 1 decembrie cu muzica majoritara SI minoritara, daca sunt doritori, ce ziceti?

In loc de incheiere, va transmit o urare din partea lui Laci,  etnic maghiar, vechi cititor  (si partener) al blogului nostru:

De ziua națională îmi doresc concetățenilor deci să treacă peste acest complex de inferioritate că ar trebui să arătăm la lume cât de faini suntem (…) și să fie doar așa cum sunt.

__________________________________________________________

*de exemplu eu nu am auzit pana acum de formatii ale minoritatilor, fie si altele decat cea maghiara, invitate de Ziua nationala. Poate imi ofera cineva dovada ca nu am auzit bine.

**in acest sens Let’s Do It, Romania a fost mai folositor pentru tara cat un milion de discursuri patriotice la un loc.

Anunțuri