Care sunt avantajele bilingvismului?


articolul original: Beszédes gagyogás

Cum se poate ca acei copiii care au familii mixte din punct de vedere lingvistic să înveţe două limbi în acelaşi interval de timp in care ceilalti copii invata una singura?

Ágnes Melinda KOVÁCS, o psiholoagă maghiară din România, momentan cercetatoare la Institulul International School for Advanced Studies (SISSA) dinTrieste a pulicat un articol în magazinul Science, în care ajunge la concluzia că micutii provenind din familii bilingve identifică mai uşor structurile gramaticale decat cei care învaţă o singură limbă. În interviul linkuit mai sus spune că copiii bilingvi încep să folosească structuri gramaticale în acelaşi timp, ca şi ceilalţi, aşa că nu e adevărat că învată mai greu limba.

În timpul grădiniţei aceşti copii se adaptează mai uşor la jocurile in care trebuie schimbate categoriile: adică dacă prima dată au aranjat cărţile după formă, aranjează mai uşor după culoare, iar ceilalţi copii se ţin mai mult de regula învăţată.

Încă nu se ştie care sunt avantajele bilingvismului la maturitate. Dar experimentul a dovedit că se poate învăţa două limbi paralel, fără nici un dezavantaj.

Anunțuri

18 gânduri despre “Care sunt avantajele bilingvismului?

  1. ..advantajele bilingvismului în adulterie

    în adulterie ?…lol..păi sigur că foloseşte daca nevasta şi amanta (sau soţul şi amantul) sunt de etnii diferite, dar chiar si fară adulter foloseşte…de exemplu
    „Noi, maghiarii, sintem apreciati de femeile din Romania pentru ca sintem cel putin bilingvi.” Gh. Frunda

  2. Tind să cred că nu este vorba de bilingvism aici (în sens de multi-culturalism).

    Se pare că şi învăţarea limbii Esperanto are efecte similare. Alţii susţin că şi Interlingua are acest dar (Interlingua fiind limba artificială de tip naturalist cea mai răspândită).

  3. Da, se pot învăţa mai multe limbi în acelaşi timp. Şi cu cât vorbeşti mai multe limbi, cu atât e mai uşor să înveţi altele mai repede. Despre copiii bilingvi, nu numai că devin mai interesaţi de mai multe limbi, ci sunt mai „openminded” pur şi simplu (în general).
    Singura regulă „de aur” mi se pare următoarea: un adult să le vorbească ÎNTOTDEAUNA în aceeaşi limbă, adică să nu le amestece.
    Un cronicar (nu mai ştiu care – Neculce? Costin?) spunea că învăţând încă o limbă, „devii încă o dată om”.

  4. Pt. Jordi: ai dreptate cu regula de aur. O ştiu de la pediatrul fiicei mele, de când avea ea vreo 3 zile.

    pt. nellibarbata: am citit articolul pe Transindex, nu m-a convins. În sensul că e foarte simplist. Doar e la mintea cocoşului: un copil bi- sau trilingv recunoaşte mai uşor structuri gramaticale. Normal, din moment ce le întâlneşte. La întrebarea dacă bilingvismul (deşi, în cazul de faţă, bilingvitate ar fi mai corect, fiind vorba de o stare de fapt) nu cumva te îngrădeşte, psihologa zice că nu. Mai exact, zice că nu s-a dovedit că bilingvismul ar afecta capacităţile verbale. Cât se poate de corect. Numai că vorbirea, deloc paradoxal, nu este doar o capacitate verbală, ci, în mare măsură, una culturală. Or bilingvismul îţi îngrădeşte accesul la cultură, cu tot ceea ce înseamnă asta, prin simplul motiv că ziua are 24 de ore şi pentru un copil bilingv care, nu-i aşa, ar trebui să asimileze două culturi.

  5. ” Or bilingvismul îţi îngrădeşte accesul la cultură, cu tot ceea ce înseamnă asta, prin simplul motiv că ziua are 24 de ore şi pentru un copil bilingv care, nu-i aşa, ar trebui să asimileze două culturi.”

    interesant punct de vedere, dar ma întreb dacă e şi e adevărat (doar un psiholog care stie rezultatele unor studii facut pe aceasta tema ar putea să ne spună cu certitudine)…din cîte am cunoscut eu, în special la familii de evrei, cei mai inteligenti şi cultivaţi erau tocmai cei care un învăţat citeva limbi încă din copilarie astfel încît le vorbeau fluent la maturitate…un fel de poliglotism familial (yiddish, hebrew, engleza -deodată).
    În trecut, familiile de aristocraţi angajau din strainatate bone vorbitoare de engleza/germana/franceza pentru ca odata cu cresterea copilului sa-l invete si citeva limbi straine.

  6. pt. Ovidiu

    Când zic cultură, mă refer la tot ce implică asta, inclusiv capacitatea de a sesiza nuanţe, de a identifica şi descifra anumite coduri (lingvistice). Nu cred că UN pshiholog, cât de avizat o fi el, ar putea să ofere un răspuns clar. Studiul ar implica sau, mă rog, implică şi cercetări lingvistice. Pentru început, am avea nevoie de o definiţe foarte complexă şi nuanţată a bilingvismului. Bilingvismul ideal ar înseamna stimuli egali (identici) în două limbi, încă din prima zi de viaţă. Ceea ce e greu de crezut că se poate întâmpla. Pe de altă parte, vorbirea fluentă a altei limbi decât cea maternă cu siguranţă nu înseamnă bilingvism.
    În privinţa raţionamentului cu familiile de evrei: raportul dintre cauză şi efect se poate inversa şi rămâne, probabil, la fel de valabil. O paranteză: destul de puţine familiile de evrei în care se vorbea şi ebraica, şi iddiş.

  7. @Emil: Am corectat „adulteria” . Eu ma ocup de eventualele corecturi, se pare ca de data asta nu am ajuns la timp pe articol.

    Nelli nu a putut studia cativa ani buni romana in scoala (locuind o parte a copilariei in Ungaria, imigranta) insa e de apreciat efortul pe care il face sa se exprime in romaneste. Si de cele mai multe ori o face foarte bine.

  8. mai precis: am învăţat doi ani, în clasa a IV-a şi a V-a. nu-mi e limba maternă, la bloc nu vorbisem dacât cu prieteni maghiari, nu era interzis să ai prieteni români, dar era cam ciudat. în clasa a VI-a am plecat definitiv în Ungaria, unde nu-l folosisem şapte ani. după ce m-am întors la Cluj, am învăţat într-o universitate privată, unde nota zece la română se primea pentru un buchet de flori, şi era jenant să vorbeşti bine româneşte. ceea ce ştiu e din autododacţie.

    bine-nţeles nu scriu şi vorbesc ca şi un român. dar pentru cei care râd de defecţiunile mele privind limba română, am a singură întrebare: voi vorbiţi limba mea la un nivel ca şi eu a voastră?

  9. Nelli :”dar pentru cei care râd de defecţiunile mele privind limba română, am a singură întrebare: voi vorbiţi limba mea la un nivel ca şi eu a voastră?”

    nelli, nu o lua în nume de rău, sentimentul meu cînd am scris comm-ul era mai aproape de cel de „drag” sau de „glumă” decît de altceva ( şi in nici un caz de ironie-sarcasm) .
    Eu nu ştiu maghiară pe cît ştii tu româna (şi regret lucrul asta din multe motive) şi trebuie să mă chinui să citesc presa/articole în maghiară cu ajutorul lui google-translate

  10. @Judit / @ Ovidiu
    Nu cred că „două culturi în 24 de ore” înseamnă două culturi împărţit la doi. Deja, pentru că nici un copil nu îşi dedică timpul în totalitate studierii limbilor şi culturilor. Apoi, pentru că un copil bilingv e de regulă odrasla unor părinţi care îşi dau osteneala să se ocupe de el. Pe când un „monolingv” lăsat de izbelişte nu o să se dedice 24 de ore din 24 studierii limbii şi culturii materne, ci poate că o să bată mingea, sau, mai ştiu eu, o să joace tetris în timpul ăsta. Acuma, dacă vorbim strict despre educaţie elitistă – între un „creier” monolingv şi unul bi- sau multi-, nu cred totuşi că putem ţine o evidenţă cronologică atât de severă. Şi pe deasupra, cunoaşterea unei culturi e, după umila mea părere, după însuşirea unor noţiuni de bază, o chestiune de feeling şi intuiţie, şi *nu* (doar) una cantitativă. Asimilarea lingvistico-culturală nu înseamnă o perfectă stăpânire a unor tabele de declinări/conjugări, de proverbe şi zicători sau liste de suverani şi artişti naţionali, ci de deprindere profundă a „felului de a fi şi a simţi” al unui popor.

    @Emil, Ovidiu, Nelli

    şi eu zic că nu e frumos să te iei de un joc de cuvinte involuntar.
    Asta în general descurajează persoana în cauză, mai ales dacă e un pic supărăcioasă (ca mine). Aproape că am renunţat la învăţarea bulgarei când o bulgăroaică (ce vorbea, într-adevăr, o română impecabilă) mi-a zis că mă descurc bine în limba respectivă, dar că accentul meu „sună ca dracu, nu înţelege cum fac ca să am un accent atât de nul”).
    Ca să mă deconspir pe mai departe, am zis odată unor catalance (başca, din corpul diplomatic) că mie la micul dejun „m’agrada trempar” unde „m’agrada” înseamnă „îmi place” şi „trempar”, îmi ziceam eu, trebuie să fie… a înmuia (ie cozonacul) în ceaşca cu lapte (cf franceză, „tremper”). La care doamnele au făcut ochii mari, şi apoi mi-au explicat cu îngăduinţă că în catalană, „trempar” are o singură conotaţie posibilă, corespunzătoare actului sexual, descris fără menajamente.
    Iată deci, Nelli – bine ai venit la clubul gafelor lingvistice, trebuie să fim suficient de numeroşi…

  11. Jordi: eh, din colecţia cum să învăţăm limba română, unele poante sunt ale mele. o cute de mălai, bere cu geam, două hălbzi, medicament pt. gravizi 🙂

    o altă chestiune interesantă: când am stat în Spania, lucram cu o doamnă catalană şi una cubaneză, ambele mai în vârstă ca mine, şi catalana era şefa. În limba maghiară dacă spui: te rog frumos, fă asta şi asta, e politicos, nimeni nu se supără. Dar în spaniolă a ordona direct fără să foloseşti „ai putea” e foarte nepoliticos. A fost o supărare de o jumătate de zi, până când am depistat, care e problema, şi am cerut scuze.

    Ovidiu: nu prea înţelegeam, care a fost poanta cu adulteria. (între timp trebuia să compun un CV în limba arabă cu un dicţionar englez, aşa că s-a făcut o mixtură de limbi în capul meu, adulteria probabil venind din adulthood). După ce m-am uitat în dicţionar, am înţeles.

  12. Hei, Nelli, Nelli, ce inseamna asta? Pai de aia ne comentam noi pe bloguri, sa ne suparam? Nu ai remarcat ca v-am numit „maghiarii nostri”, tocmai pentru ca eu (si sunt sigur ca nu numai eu) consider ca ne apartinem unii altora ca niste iubitori ai aproapelui crestini ce suntem? Si musulman sa fi fost, tot „ai nostri” va consideram… Orice romanofon ar fi ras copios la umorul involuntar produs de faza cu „adulteria”, si din prima clipa mi-am dat seama ca meriti multe buchete mari de flori adevarate pentru stradania ta de a vorbi cat mai aproape de perfectiune o alta limba decat cea materna. E clar ca eu nu voi vorbi niciodata maghiara la nivelul tau si voi pierde multe in viata asta care trece repede din acest motiv. Remarca mea era facuta tocmai ca sa il sensibilizez cat mai repede pe corectorul de Olahus sa intre in actiune la mai bine de o zi dupa ce Ovidiu remarcase greseala… Si sa-i multumesc pe aceasta cale ca a considerat ca ceva bloguit de mine merita adus la cunostinta altor cititori.

  13. Si on topic: tot ce scrie in articol este 100% adevarat. V-o spun din experienta. Eu ca aroman a trebuit de mic sa ma obisnuiesc cu diferentele dialectale dintre ceea ce auzeam acasa si ceea ce invatam la scoala. Si asta m-a ajutat enorm apoi la invatarea limbilor straine.

  14. Ti-ai atins telul ascuns, dom’ corector s-a trezit (mai bine mai tarziu decat niciodata 😉 ). Da’ eu am o vorba: daca un post e perfect din toate punctele de vedere, nu-l mai comenteaza nimeni :).

    Si ma fac ca nu observ ultima propozitie, ca dupa aia o dam in efharisteli* pana ne ingropam reciproc 😉

    ____________
    *pentru cei care nu au gustat inca placinta lingvistica „machidoneasca”: multumiri (de fapt e un cuvant „daco-romanizat” de mine :P, din arom. „efharisto”/”efharistescu”. care banuiti cam de la ce natie vine)

  15. PS: aici fiecare vorbeste pentru jumatatea lui de placinta maghiaro-romana (a se citi: „blog” 🙂 ), asa ca eu unul pot spune ca mi s-a parut nice „maghiarii nostri” si mesajul cu totul deloc rautacios.

Comentariile nu sunt permise.