A fi minoritate


– Nu vă deranjează că sunteţi sub opresiunea română? – mă întreabă o colegă aşa-zis deşteaptă la Budapesta, la facultate.

– Ai fost vreodată în Ardeal, România? – ripostez eu.

– Nu.

– Atunci de unde ştii că suntem sub opresiune?

¤¤¤

sau:

– De unde eşti?

– Cluj, România.

– Atunci te simţi acasă în Ungaria.

– Păi, nu-i chiar aşa. E foarte relativ ce se consideră acasă. Am venit pentru trei ani şi o să mă-ntorc.

– Da? Şi de ce?

¤¤¤

sau:

– Ce citeşti?

– Un articol asupra ideii statului islamic.

– Pot să-l împrumut după ce l-ai terminat?

– Păi, de fapt este scris româneşte.

– Tu ştii româneşte??? Cum?

¤¤¤

sau:

– Nu te deranjează că Ardealui nu e Ungaria?

– Nu. Ar trebui?

– Dar au furat-o de la noi.

– De la voi, poate.. De la noi, nu. Uite, Habsburgii, cei care au pierdut cel mai mult în Trianon, nu se plâng că au pierdut un imperiu.

¤¤¤

sau:

– De unde eşti?

– Ardeal.

– Ce frumos vorbeşti ungureşte.

Etc, aşa mai departe, în veci. De multe ori mă întâlnesc cu întrebări de genul celor de mai sus la Budapesta. Sunt trei tipuri de oameni în Ungaria: unii, care cred că Ardealul e la fel ca şi Ungaria, şi se comportă ca acasă (vezi suporterii unguri). Alţii habar n-au că în România există minoritate maghiară, ce înseamnă a fi minoritate şi nici nu ii interesează. Şi sunt unii, foarte puţini, care cunosc istoria fără isterie, nu pun întrebări proaste, nu se bazează pe sentimente.

A fi minoritate mie mi se pare un avantaj. Din start mă acomodez în două circumstanţe culturale. Din copilărie învăţ şi o altă limbă, mă simt confortabil în ambele (ei, bine, limba maternă e totuşi altceva). La Budapesta mă deranjează că nu aud o altă limbă, decât maghiara.

A fi minoritar e un impuls: trebuie să fii de două ori mai bun decât cei majoritari, ca să ajungi undeva. Asta înseamnă ambiţie, performanţă, sârguinţă dublă faţă de ceilalţi. De multe ori am auzit fraza: tu trebuie să ştii de două ori mai mult ca şi ceilalti.

A fi minoritar înseamnă – într-o societate normală – că eşti interesant, fără de-a face nimic pentru asta, nu trebuie să fii emo, satanist, hippie. Pentru cei majoritari eşti un punct de referinţă către cultura ta, poate singurul; asta poate mări ego-ul.

A fi minoritar – cum spunea Bogi – înseamnă că poţi să-ţi păstrezi sensiblilitatea asupra altor minorităţi: sexuale, politice, naţionale, etc.

Eu cred că ţara care nu are minoritate, şi dacă are şi nu consideră asta ca pe un avantaj – e mult prea săracă. În regiunile omogene copiii nu învată din copilărie că sunt alţi oameni, diferiţi, dar tot oameni, şi nu limba ci omenia şi respectul contează (aşa e şi în Ungaria, unde nu prea înţeleg diferenţa între naţionalitate şi cetăţenie, şi vor ca ţiganii să fie maghiari, căci au paşaport maghiar, în loc să le încurajeze, ca pe baza tradiţiilor lor să se încadreze în societate; vor dispariţie, dizolvare în loc de integrare). E mult mai mult ce ne leagă, decât ce ne desparte. Eu cred că „pacea mondială” începe cu faptele noastre de toate zilele.

Anunțuri

21 de gânduri despre “A fi minoritate

  1. Excelent articol. dar am o nelamurire:

    „A fi minoritar e un impuls: trebuie să fii de două ori mai bun decât cei majoritari, ca să ajungi undeva.”

    daca trebuie sa fi de doua ori mai bun inseamna ca ai de doua ori mai putine sanse, ca minoritar, sa ajungi undeva/cineva. sau nu?

  2. Foarte, foarte frumos articol.

    Am trăit o vreme în străinătate, deci am fost minoritar (de imigraţie, nu ca parte a unei minorităţi istorice, dar multe lucruri se aplică).

    Înţeleg perfect şi sunt de acord întru totul.

  3. A fi minoritar are avantaje şi dezavantaje. Totdeuna. Acum aţi vorbit de avantaje.

    „A fi minoritar e un impuls: trebuie să fii de două ori mai bun decât cei majoritari, ca să ajungi undeva. Asta înseamnă ambiţie, performanţă, sârguinţă dublă faţă de ceilalţi. De multe ori am auzit fraza: tu trebuie să ştii de două ori mai mult ca şi ceilalti.”

    Nu sunt de acord. Sigur că mulţi spun asta. Inclusiv Wass Albert într-un roman mai celebru de-al lui. Trebuie să lucrăm mai mult, într-adevăr, noi avem cu o materie mai multă la examene până la liceu inclusiv. Atât, din punctul meu de vedere. Dacă ar trebui să fim de 2x mai buni decât majoritarii am fi fomişti. :))

  4. la ce mă gândeam eu: de exemplu trebe să ştii toate lucrurile pe limba ta maternă, şi pe limba ţării. dacă eşti doctor, de exemplu, sau profă de matematică, sau avocat. un majoritar nu e nevoit să înveţe toate lucrurile de două ori.

    István: desigur că are şi dezavantaje. dar de data asta nu vroiam să scriu despre ele.

    Olahus: cred că depinde foarte mult de cunoaşterea limbii majorităţii. de exemplu mulţi dintre secui nu învată limba română. eu au posibilităţi limitate, adică în micro-societatea secuimii au toate oportunităţile, dar în societatea română se pierd fără.

  5. Salut la toti ( dar la nelli prima ca ea e „propietara” aici)

    Si eu am fost minoritar (printre irlandezi, apoi americani si in final tailandezi) cativa ani buni. Cred ca a fi minoritar te face diferit de cei care nu stiu decat sa fie doar majoritari.
    Devi capabil(a) sa „operezi” si intr-o alta cultura daca e nevoie.

    Metaforic ( sau chiar literal ?) vorbind e ca si cum ai stii sa operezi si Linux-ul (strain) nu numai in Windows(matern). Dar asta nu inseama ca ai schimbat sistemul de operare (formatat hard-discul si reinstalat Linux in loc de Windows) adica nu e vorba de asimilare etnica, ce faci tu de fapt e sa rulezi Linux-ul ca „emulator” in(sub) Windows.
    Maghiarii din Romania sunt astfel mai capabili sa devina „europeni” decat cei din Ungaria.

  6. De acord cu toate cele afirmate mai sus.
    M-am născut la Bucureşti într-un mediu absolut mioritico-miticist, cu vagi reminiscenţe balcanice cu gust de bragă, plăcinte şi susan. Am copilărit cu benzi desenate franceze, de unde am învăţat limba respectivă. Am fost incapabil să învăţ engleza în şcoală, cu manualele noastre cretinoide (ca peste tot) şi am făcut-o într-o vară, în balcon, buchisind cu nişte cărţi pe genunchi – şi mai târziu, în anii ’90, traducând şi subtitrând nopţile filme pentru un post de televiziune bucureştean. Au urmat spaniola, portugheza – şi iată-mă, după treizeci de ani, într-un sătuc din Franţa, cu soţie franco-germano-kabilă, deschizând în fiecare zi televizorul dimineaţa şi punând programul pe satelit al postului Catalunya Internacional. În majoritatea ţărilor europene unde mă duc, mă simt acasă, şi încerc o considerabilă jenă dacă nu sunt capabil să înjghebez un rudiment de conversaţie în limba locală, că o fi sau nu oficială. Vorbesc şase limbi europene, o rup în vreo altele – ştiu, eu, încă şase, opt – să pun şi occitana? Sau calabreza, sau aromâna? Aoleu, nu, că se vor supăra aceia care consideră că aceste limbi nu există, că aşa li s-a spus lor la şcoală. No offence, indeed.
    Am o prietenă unguroaică din Cluj stabilită în Belgia care cu timpul a devenit foarte pro-româncă, în vreme ce eu am devenit foarte pro-ungur. E nostim cum ne ciondănim, spre deliciul mamei ei, eu susţinând mai multă autonomie pentru ungurii din Transilvania, ea zicând că „la urma urmei, sunt cetăţeni români, ce mama dracului”. C’est le monde à l’envers.
    Cu prietenie, şi nellibărbatei i-aş spune, „on est tous des minoritaires” 🙂
    Spor la blog, că e nevoie de oameni ca voi, că de forumuri cu daci şi romani şi huni cu carne crudă sub şaua calului mi s-a acrit ad nauseam. Suntem europeni şi multiidentitari, ce e atât de greu de înţeles.
    Iszten hosta.

    ps- copiilor mei le vorbesc exclusiv în catalană (da, ştiu, e condamnabil şi inconştient: but it works). Când surfez pe internet, gândesc în engleză. Când scriu texte, gândesc în română. În viaţa de zi cu zi, gândesc în catalană, dar trăiesc în franceză. Mă îmbăt în moldovenească, mă întristez în portugheză, elucubrez filozofic în spaniolă. La urma urmelor – de ce nu? Era faza aia cu teoria Shapir – Worf (nu ştiu dacă am scris corect & mi-e lene să caut pe Wikipedia) cu faptul că a vorbi într-o limbă înseamnă să vezi lumea printr-o prismă (uşurel) diferită decât dacă vorbeşti o alta. Eu cred că.
    ps2 – când o să reuşesc să vorbesc germana, ale cărei declinări le masturbez (pardon) fără nici un efect de climax de 10 ani încoace, CHIAR că voi putea spune că am reuşit să fac ceva notabil.

    • quote: „încerc o considerabilă jenă dacă nu sunt capabil să înjghebez un rudiment de conversaţie în limba locală, că o fi sau nu oficială.”

      Provocare: Finlanda, Tarile Baltice, Euskadi, Cymru, Gaeltacht, Albania, nordul Norvegiei!

  7. Super tare comentariul. L-as fi publicat drept „comentariul lunii” dar nu am stiut ce vrei sa spui prin „moldoveneasca”, am avut un blocaj :)) Misto si site-ul.

  8. @Olahus
    Mersi mult.

    Ca lucrurile să fie clare şi fără echivoc, „moldoveneasca” e sinonimul folosit uneori pentru limba română când ea e însoţită de o anumită adiere de ierburi şi ape şi de vin „negru” băut ‘cu cana mare”, şi care picură dulce-amar în suflet. Departe de mine vreo insinuare ticăloasă „secesionistă” – nici nu se putea altfel, de la un al căror străbunici au fost deportaţi la 70 de ani în Siberia pentru că nu voiau să fie altceva decât ceea ce erau, adică români.
    Îmi cer scuze dacă am putut da de înţeles altceva.

  9. Draga Nelli
    Nu am stiut pana acum ca ai un blog in limba romana, dar ma bucur enorm. In sfarsit un loc unde putem vorbi despre treburile noastre comune fara sa auzim(sau sa citim:) „bozgor imputit” sau „hülye román”. keep going’
    salut pentru cei prezenti:)
    zoli

  10. Sa-nteleg ca e unguroaica d-ra care a scris acest articol. Asa da!!! Orice-o fi, merita o imbratisare, o bere, un suc sau un buchet de flori, si sa fie data ca exemplu pt. redusii aia care stiu doar sa urasca. Bravo! Salutari de la Oradea!!! Egesegedre!

  11. Ştiţi ce nu-mi place mie? pot să înţeleg ambele tabere, la fel de bine. Sunt româncă, prietenul meu e ungur. Eu sunt majoritate în ţara mea, dar minoritate în judeţul meu(Covasna). Eu din start, n-am nicio modalitate să trăiesc aici… ungurii învaţă româna la şcoală, şi asta e spre binele lor, eu n-am învăţat maghiara la şcoală(şi nu-i o limbă uşoară să zici că o înveţi aşa, din auzite, dar am vrut). Noi ce şanse avem? Vânzătoarea trebuie să ştie să salute în ambele limbi(deşi am avut o „conversaţie” de genul: jo napot – bună ziua, koszonom- multumesc şi eu la revedere, jo napot!)… deci mă mut. 🙂

    • Chiar nu exista cursuri de maghiara, nici macar optionale, la scolile din Covasna? Mi se pare incredibil!

  12. Nu Habsburgii au pierdut cel mai mult în Trianon, fiindcă Ungaria a pierdut fara îndoială cel mai mult, (Utána lehet nézni) nu numai habsburgii au pierdut un imperiu….(osztrák-magyar monarchia) dar în rest: îmi place articolul.

  13. „aşa e şi în Ungaria, unde nu prea înţeleg diferenţa între naţionalitate şi cetăţenie, şi vor ca ţiganii să fie maghiari, căci au paşaport maghiar”

    Nu. In Ungaria mai multi stiu si inteleg exact diferenta intre nationalitate si cetatenie decat in Romania. Generatii s-au crescut intr-un stat, (practic) fara minoritati nationale (dar NU ETNICE!), de aceea dupa schimbarea politica din 1989/90 presa maghiara sunt mai mult sau mai putin consecventa sa se sublinieze diferenta. Acest lucru vine, de la dictatul de Trianon, de cand exista un stat si o natiune paralel. De aceea, in limba maghiara cuvantul „national” (nemzeti) nu-i egal cu „pe tara” (országos).

    Despre tiganii pasaportul lor, pai, din nou: nu. Si in literatura, si in politica ungureasca se face diferenta intre tiganii si maghiarii, vezi spre exemplu opera lui Nyirő, Mikszáth sau Petőfi. Nu stiu de unde vine impresia autorului ca se face etniciile din Ungaria „uniforme”, pentru ca nu-i asa de loc.

    • Din cate stiu eu natiunea Ungara era postulata unitara inca de la 1848 – nu are nimic de – a face cu Pacea de la Trianon (care nu este dictatul de la Viena). Era preluata doctrina Revolutiei Franceze „L’Etat – Nation”, intr-un stat care insa nu avea natiune, ci natiuni. Acela a fost inceputul sfarsitului de fapt: natiunea (sau daca preferi) etnia dominanta care isi conferea numele statului, nu avea nici 50% din populatie. Doar oferind evreilor niste drepturi generoase in comparatie cu restul Austriei (frumos, daca ar mai fi ramas), le-au putut cere in schimb ca ei sa se declare si de etnie maghiari – astfel ajungand la 50%. Toate aceste jocuri s-au deprins inca cu mult inainte de WWI.

      • Mi-se pare ca nu intelegi ca „Pacea” de la Trianon nu ne-a luat pace pt ungurii, ci o lupta permanente pentru drepturile de 1918.

        Prima data dupa 1921 cand eram eliberati s-a intamplat prin tratatul (care, din punctul nostru de vedere, nu a fost dictat) de la Viena din 1940. Asta e, chiar daca nu-ti place. Si da, eu accept ca pentru romanii acesta a fost dictat. Asa avem dreptate amandoi.

        Asta e punctul de vedere si unei minoritati de 1,2 milioane din Romania. Cu teritoriu, ai primit si poporul nostru (mai mult de 1,2 milioane, vezi cum s-a transformat populatia oraselor mare in „epoca de aur”), pe care ai trebui sa-l intelegi, daca vrei o Romania progresiva. Acuma romanii trebuie sa fie gospodari buni. Sa citesti „Kiáltó szó” de Kós Károly si vei inteleg totul mai bun.

        Atata, legat de expresii.

        Restul nu e prea relevant, fiindca nu am scris despre aceste lucruri. Doar un lucru: dictatul de la Trianon nu a fost rezultatul dipolmatiei Romaniei ci intereselor celor francezii si anglezii. Daca francezii nu ar fi vrut sa fie asa, si acuma ar fi vorba de Ungaria Mare, cu o majoritate relativa de unguri.

        Si atunci m-as expune pentru drepturile romanilor.

        Sunt lucruri in care nu vom fi de acord niciodata, dar asta nu-i problema in insusi. Daca te jignesc acestea, imi pare rau, pentru ca cu un om jignit nu-i posibil sa vorbim despre chestiunii sensibile. Iar nu vad alta solutie decat sa vorbim, chiar daca nu suntem de acord.

Comentariile nu sunt permise.